Despre Reykjavik nu vă pot povesti prea mult pentru că l-am văzut printre picături, cum se spune dar asta a fost opțiunea mea. Au rămas multe locuri în care n-am fost, un exemplu fiind muzeele, din care orașul are destule, raportat la mărimea sa (120000 loc., 2015) și la populația Islandei în general (220823 loc., 2015).

Ceea ce am ținut însă să văd încă în prima zi, au fost cele două embleme ale sale și anume Hallgrímskirkja și Sólfar.

Sólfar, Reykjavik

Hallgrímskirkja, Reykjavik

Le vedeți aici în lumina apusului fiindcă imediat după ce m-am cazat, m-am dus să le văd.

Biserica Hallgrímskirkja se află la 200-300 m de locul în care m-am cazat. Forma sa de rachetă gata de lansare amintește, în concepția autorului său – Guðjón Samúlsson –  de coloana de apă aruncată spre cer de un gheizer. Construită din beton, biserica a fost terminată și consacrată în 1986. In turnul său, care măsoară 73 m înălțime, există o platformă de belvedere. Din păcate, de câte ori am trecut pe acolo, biserica era închisă așa că nu am putut urca pentru a vedea orașul de sus.

In fața bisericii se află statuia primului descoperitor al Americii, Leifur Eiríksson. Ea este o donație a statului american, făcută cu ocazia celei de a o mia aniversare a Parlamentului islandez.

Hallgrímskirkja

Coborând în continuare (da, Reykjavik are pante, uneori destul de accentuate) m-am îndreptat spre ocean, să văd emblematicul monument numit Sólfar (Voiajorul soarelui). Soarele, apunând, colora în nuanțe de roz zăpada de pe munții învecinați. Monumentul, din oțel argintiu și strălucitor, aparținând sculptorului Jón Gunnar Árnason, este îndrăgit localnici și turiști și constituie un popular obiectiv de fotografiat.

Principala stradă comercială a orașului nu este nici ea departe de aici. Ea se numește Laugavegur (în traducere, Drumul izvorului fierbinte) și amintește de spălătoresele care treceau pe aici, în drum spre un izvor unde își spălau rufele. Acum, aici, se află multe magazine dar și restaurante și mi s-a spus că în weekend strada devine foarte animată și chiar…aglomerată!

pe Laugavegur

Sunt sigură că și în Reykjavik, ca peste tot în lume, poți găsi numeroase graffiti dar eu nu am avut timp să le caut. Iată ce am găsit așa, în doar 2-3 după-amieze:

Absența clădirilor înalte, spectaculoase, cu care m-au obișnuit alte metropole, dau un aer provincial capitalei islandeze dar asta nu m-a deranjat. Imi plac casele tradiționale, cu aer nordic, care mai există încă risipite printre altele, mai moderne. Jos, pe malul oceanului s-au construit și se construiesc în continuare blocuri înalte, atât cât permite un pământ amenințat mereu de cutremure. Probabil sunt necesare pentru satisfacerea nevoilor locuitorilor orașului dar strică, cumva, farmecul orașului.

Acesta este Reykjavik, aceasta este Islanda așa cum le-am văzut eu, în trei zile, în primăvara acestui an. Am făcut să devină realitate un vis pe care n-am crezut că îl voi realiza vreodată…Nu mai spun demult, never…

Reykjavik, the Beginning and the End of My Icelandic Story

Reykjavik, the capital of Iceland, with a population of 120000 (2015), has a provincial air, accentuated by the absence of the big constructions, characteristical for other capital cities in the world. This didn’t bother me as I like the small, traditional, colorful houses, aligned on slopes, on riright streets.

I had not much time to stroll on those streets, as I went to trips in the neighbourhoods. In the afternoons or evenings I still walked a little, in spite of the fatigue.

I saw Hallgrímskirkja and Sólfar, the two main objectives of Reykjavik but also the sculpture garden of the Einar Jonsson Museum.