Comorile din Trastevere

Pe lângă faptul arhicunoscut că Trastevere este cartierul boem al Romei, un loc cu o atmosferă deosebită, dată de construcțiile vechi, numeroasele terase cu restaurante și magazine de vinuri precum și micile magazinașe cu suveniruri, Trastevere este un loc de înaltă spiritualitate care păstrează mare parte din istoria și arta Romei.

Acestea sunt legate, în primul rând, de biserici precum Basilica Santa Maria di Trastevere, Santuario di San Francesco a Ripa Grande și Basilica di Santa Cecilia, cele mai importante dintre cele 40 de biserici din Trastevere.

Basilica Santa Maria di Trastevere
Santuario di San Francesco a Ripa Grande
Basilica di Santa Cecilia

Pentru că acolo m-a lăsat autobuzul care m-a adus din centrul Romei, am intrat mai întâi în Basilica Sf. Crisogono, dedicată martirului creștin Crisogono de Acquileia, ucis din ordinul Impăratului Dioclețian. In afară de localnici, puțini turiști vin aici, locul nefiind prea mult mediatizat. Din păcate, nici eu nu m-am documentat anterior în legătură cu acest lăcaș de cult și astfel nu am știut că există o importantă excavație sub actuala biserică (bilet – 3 euro).

Se pare că basilica a fost construită în secolul al IV-lea, la ordinul Papei Silvestru I, apoi reconstruită în secolul al XII-lea și în 1626, după proiectul lui Giovanni Battista Soria. Fațada baroc are un portic cu patru coloane. Clopotnița, datând din secolul al XII-lea, este în stil romanesc. Interiorul este împodobit de Pietro Cavallini. Coloane din granit, paviment cu model cosmatesc, două coloane din porfir pe care se sprijină un arc de triumf și mozaicul din absidă sunt elemente ce pot fi văzute în biserică.

Intr-o capelă, Anna Maria Taigi, născută în Sienna și venită la Roma la vârsta de șase ani, se odihnește într-o casetă din sticlă. Ea a fost cunoscută pentru actele sale de caritate și viziunile pe care le avea despre viața trecută și cea curentă. A murit în 1837 dar în 1868, sub hainele ei distruse de vreme, a fost văzut corpul său, păstrat intact. Pentru o mai bună conservare i s-a aplicat o mască de ceară și a fost expusă în capelă, pentru credincioșii care i se închină ( a fost decretată, în 1920, ocrotitoare a familiilor și a mamelor, de către Papa Benedict XV.

In prezent, biserica aparține corsicanilor și locuitorilor din Sardinia, care trăiesc la Roma.

Basilica di S. Crisogono, Trastevere

M-am îndreptat apoi spre Piazza Santa Maria in Trastevere, unde se află cea mai cunoscută biserică din Trastevere, Basilica Santa Maria di Trastevere. Aceasta este considerată, conform legendei, cea mai veche biserică din Roma, dedicată Fecioarei Maria. Ea a fost începută de către Papa Callistru I în secolul al treilea și terminată de Sf.Iulian I, în anul 340.

Legenda spune că în noaptea nașterii lui Isus, pe acest loc a apărut o fântână cu mir. De aceea, în secolul al treilea, primii creștini i-au cerut lui Alexandru Severus să construiască aici un adăpost pentru veterani, Taberna Meritoria. Pe locul ei a fost apoi construită biserica.

Fântâna din piață apare pe o hartă din 1471 a lui Pietro del Massaio și a fost multă vreme singura fântână publică din Trastevere. Construcția octogonală îi aparține lui Donato Bramante. În 1659 a fost remodelată de Bernini, care a mutat-o în centrul pieței și i-a adăugat patru scoici duble, orientate spre exterior. Mai târziu, Carlo Fontana le-a schimbat cu scoicile sale, mai mari și orientate spre interior. Acum, treptele sale sunt un popular loc de întâlnire.

Piazza Santa Maria in Trastevere

Mozaicurile de pe fațada bisericii (ca și cele din apsidă), reprezentând scene din viața Fecioarei Maria, îi aparțin lui Pietro Cavallini.

Interiorul este împărțit în trei nave de 22 de coloane din granit cu capiteluri corintice, care provin probabil de la Băile lui Caracalla. Tavanul sculptat și casetat îi aparține lui Domenichino (1617). Pavimentul a fost reconstruit în întregime în 1860 cu mosaic în stil cosmatesc, tipic secolului al XIII-lea, de către arhitectul Vespignani. In absidă, pe lângă mozaicurile lui Cavallini (1291), mai sunt și altele, din jurul anului 1140.

Basilica Santa Maria di Trastevere
mozaicurile mai vechi (1140)

In Piazza San Francesco d’Assisi nu aș fi ajuns probabil dacă aici n-ar fi existat posibilitatea de a vedea (gratis!!) ultima lucrare a lui Gian Lorenzo Bernini: Extazul Binecuvântatei Ludovica Albertoni (1675). Lucrarea se află în Santuario di San Francesco a Ripa Grande.

Capela Sf. Anna, a patra pe stânga, este Capella Altieri sau Paluzzi-Albertoni, proiectată de Giacomo Mola în 1625. Se spune că “extazul” expus aici se compară, ca și măiestrie artistică, cu mai cunoscuta și deci faimoasa statuie a Extazului Sf. Teresia din Santa Maria della Vittoria.

Ludovica a trăit la Roma între 1473 și 1533, dedicându-se săracilor și orfanilor.

Santuario di San Francesco a Ripa Grande
Gian Lorenzo Bernini: Extazul Binecuvântatei Ludovica Albertoni (1675)

In drum spre cea de-a treia biserică importantă din Trastevere, am dat peste una care m-a intrigat prin numele său și de aceea am intrat, să o văd mai de aproape. Santa Maria dell’Orto și-a luat numele de la locul unde a fost construită: odinioară, aici se aflau numai grădini de legume și livezi. La început (1492) a fost doar o capelă, apoi, în 1495 a început construirea bisericii. Acum această biserică aparține japonezilor care locuiesc în Roma.

Fațada, proiectată de Jacopo Barozzi da Vignola și completată de Francesco da Volterra, are un portal susținut de două coloane și este decorată cu un șir de mici obeliscuri. Interiorul a fost realizat după planurile unui elev al lui Michelangelo, Guidetto Guidetti. Podeaua policromă din secolul al XVIII-lea a fost realizată de Gabriele Valvassori. Altarul principal (Giacomo della Porta) are o Madonă cu Pruncul (sec. XV), iar în apsidă sunt fresce valoroase ale lui Taddeo și Federico Zuccari (1560).

Santa Maria dell’Orto
Capela Sf. Ioan Botezătorul
Capela Sf. Sebastian
Capela Buneivestiri

Nu departe, în Piazza di Santa Cecilia, am ajuns la o altă biserică mai puțin vizitată și care este locul de martiraj al Sf. Cecilia (anul 230), patroana muzicienilor. Basilica di Santa Cecilia își începe istoria de la casa familiei nobilei Cecilia. Aceasta a încercat să-și convertească la creștinism soțul și fratele și, după ce a fost torturată timp de trei zile, a fost decapitată. La tortură a asistat și Papa Urban I care a înmormântat-o între alți episcopi și a transformat apoi casa, în biserică.

Basilica a suferit transformări și adăugiri. In 1599, cardinalul Sfondrati a dispus deschiderea mormântului. Corpul Sf. Cecilia, îmbrăcat în alb, a fost găsit intact, cu răni în zona gâtului.

In interiorul bisericii, tavanul prezintă fresca Apoteoza Sf. Cecilia realizată de Sebastiani Conca (1727). Sub altar se află lucrarea lui Stefano Maderna (1600), reprezentând corpul sfintei. Papa Pasquale I a fondat aici și o mănăstire, locuită de Umiliati, care practicau arta lânei. In 1527 mănăstirea a fost încredințată maicilor benedictine.

Maderno (1600)

Trastevere Treasures

Trastevere is not only the bohemian quarter of Rome but also a place of great spirituality.

Among the 40 churches in Trastevere, three are the most important: Basilica Santa Maria di Trastevere, Santuario di San Francesco a Ripa Grande and Basilica di Santa Cecilia. Besides, I have also visited Basilica Sf. Crisogono and Santa Maria dell’Orto.

It is not only about the religion but also about history, about papality history, about arts.

I made here a short presentation of each of them, completed with a lot of photos. There is a lot of information on internet about these churches, and the access is not difficult.


Comments

Comorile din Trastevere — 3 Comments

  1. Every Basilica is so amazing!

    Above all, I’m impressed by ゙Blessed Ludovica Albertoni゙by Bernini.
    I thought it was amazing that the sculpture even expressed the expression of ecstasy.

    As for Ludovica, I searched internet,
    She has the charitable spirit.

    In her marriage, her parents tried to initiate that marriage. I think it was not good for her.

    After her husband’s death,she spent her fortune on the poor people, I heard.

    I thought she is respectable person.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code