Forul Roman

Chiar în prima zi, a primei mele vizite la Roma, în decembrie 2007, am văzut Piețele lui Traian și am vizitat Forul Roman. Numai că atunci spațiul nu era îngrădit cum este acum și te puteai plimba liber printre ruine. Acum, vizita la Forul Roman este inclusă în biletul pentru vizitarea Colosseumului.

Vreau să adaug imediat că nu am vizitat Colosseumul nici atunci, nici acum. De ce? Pentru că tot în același an vizitasem marele amfiteatru din El-Jem, Tunisia, construit în anul 238 și care este una dintre cele mai bine păstrate ruine romane în piatră. Era atâta energie negativă acolo, cum este peste tot în astfel de locuri, unde au suferit cumplit și au murit nenumărate animale și oameni, doar pentru plăcerea unora care vor să vadă sângele curgând…Nu, mulțumesc, nu agreez asemenea locuri. Același lucru este valabil pentru teatrele de coride.

amfiteatrul din El-Jem, Tunisia

Plimbarea a început chiar de la Columna lui Traian, lângă biserica Santissima nome di Maria al Foro Traiano, monument legat de istoria noastră, de înfrângerea și jefuirea Daciei. Atunci puteai să treci în plimbare pe lângă Piețele lui Traian, până spre Via Sacra și Colosseum și vedeai totul de sus. Acum îți trebuie bilet de intrare…

Monumentul are o înălțime de 38m, cu 135 spirale de basoreliefuri care descriu bătăliile cu dacii, între 98-105. Este cea mai bine conservată coloană a victoriei, similară coloanei lui Marcus Aurelius. In vârful său se afla o statuie a lui Traian, care a fost însă înlocuită în timpul Renașterii, cu cea a Sf. Petru.

scene din războiul daco-roman, de pe Columna lui Traian

Piețele lui Traian

Acestea au fost construite în secolul al II-lea de către Apollodor din Damasc, arhitectul favorit al lui Traian, care a construit și marele pod peste Dunăre!

Turnul Miliției

Cu cele peste 150 de magazine ale sale, acest loc este considerat de către unii primul mall din lume!

In clădirea cu cinci etaje de pe dealul Quirinal se vindeau legume și fructe, uleiuri și vinuri, mirodenii.

In secolul al XIII-lea clădirea a făcut parte din fortificațiile orașului, iar Turnul Miliției (Torre dei Milizie) făcea și el parte din acel sistem. Trei secole mai târziu, pe ruinele pieței a fost construită o mănăstire (Convent of Santa Caterina da Siena), demolată apoi între 1911-1914.

Din 2007, clădirea centrală adăpostește ‘Museo dei Fori Imperali’.

Se mai pot vedea ruinele bine păstrate ale Casei Cavalerilor de Rhodos și cele ale Templului lui Mars Ultor din Forumul lui Augustus. Se presupune că aici se aflau statui uriașe ale lui Marte și Venus și chiar una a lui Iulius Cezar zeificat.

Casa Cavalerilor a fost construită pentru aceștia în secolul al XII-lea și a fost gestionată de Cavalerii de Malta până în 1946.

Casa Cavalerilor de Rhodos
Templul lui Mars Ultor

Incet-încet ne-am apropiat de clădirea Colosseului, unde e mereu multă lume, grupuri care așteaptă să intre, turiști care își fac fotografii cu soldații romani care, în vremuri de pace, câștigă și ei un ban cinstit…

Pornim la plimbare pe Via Sacra, care unea Colosseul cu Capitoliu, trecând prin Forul Roman, de la Arcul lui Titus până la Arcul lui Septimiu.

Via Sacra și Colosseul
Via Sacra și Arcul lui Titus

Practic, Forul era inima orașului. Tot ce era important, se întâmpla aici, toți cei importanți se întâlneau aici. O mulțime de temple dedicate numeroaselor zeități romane, bazilici, monumente, arcuri de triumf dedicate victoriilor militare, împodobeau Forul. Romanii îl credeau centrul lumii.

După terminarea epocii imperiale, Forul a început să decadă. Piatra din construcțiile sale grandioase a fost folosită la alte clădiri. In secolul al XVIII-lea devenise deja o pășune comunală. Spre sfârșitul acelui secol și în secolul al XIX-lea a început excavarea terenului, ceea ce a scos la iveală comorile rămase de la înaintași. Lucrările continuă în această zonă și în zilele noastre.

Ne vom opri acum la câteva dintre cele mai importante monumente scoase la lumina zilei.

Arcul lui Constantin

Arcul lui Constantin se află chiar înainte de intrarea în For. El este un arc triumfal, care atestă începutul creștinismului în lumea modernă, Roma fiind până atunci un stat păgân. Arcul are o înălțime de 21m și o lățime de 25m.

Arcul lui Constantin

Toate se întâmplau în 312, înaintea bătăliei de la Podul Milvian. Constantin, care domnea împreună cu Maxentius, l-a învins pe acesta. Maxentius a căzut de pe pod și s-a înnecat, Constantin rămânând singurul împărat. O legendă spune că în noaptea premergătoare bătăliei, Constantin ar fi visat o cruce pe cer. A ratificat apoi Edictul din Milano, care consfințea creștinismul ca religie oficială de stat.

Pentru că mulți îl considerau uzurpator, Constantin a ținut să se afle într-o vecinătate aleasă pe arc. De aceea, în medalioanele rotunde poate fi văzut împăratul Hadrian, iar în cele pătrate, Marcus Aurelius. Deasupra arcului se află statuile lui Traian și a lui Constantin.

Arcul lui Titus

Acesta deschide intrarea în for și este unul dintre cele trei arcuri triumfale. El a fost ridicat de Domițian, fratele împăratului Titus, în anul 81, în cinstea marii victorii militare împotriva Iudeii. De fapt, acest război a însemnat decimarea unei populații și distrugerea celui mai sacru loc al său.

Arcul lui Titus

După căderea Ierusalimului, când Titus a distrus Marele Templu, rămânând în picioare doar Zidul Plângerii, 50000 de sclavi iudei au fost aduși la Roma.

Templul lui Venus și al Romei

Impăratul Hadrian, care a construit și Pantheonul și Villa Adriana și căruia ii plăcea să se considere un mare arhitect, a construit și acest edificiu impozant din Forul Roman. Templul avea forma unui templu grecesc, înconjurat de coloane albe. N-a mai rămas din el decât absida din spatele altarului. In interior existau două statui supradimensionate, cea a lui Venus și cea a zeiței Roma Eternă.

Templul lui Venus și al Romei

Templul și Casa Vestalelor

Vestalele erau singurele care trăiau chiar în interiorul Forului Roman. Ele erau membre ale cultului zeiței Vesta, condus de un Pontifus Maximus.

Ele proveneau din cele mai de vază familii romane și erau alese pentru acest rol de la vârsta de 10 ani. Vestalele depuneau un jurământ de castitate pentru 30 de ani. Dacă îl respectau, primeau o zestre și li se permitea să se căsătorească. Dacă îl încălcau, erau îngropate de vii. Rolul lor era să țină aprinsă flacăra Vestei, din mijlocul templului său rotund, care simboliza centrul familiei romane. Se considera că Roma este în siguranță cât timp ardea acea flacără.

Casa în care locuiau avea două etaje și înconjura o curte mare, în care se aflau două bazine. Acesta este modelul care va fi folosit pentru claustrul mănăstirilor din perioada medievală.

Templul circular al Vestei a fost construit în secolul VII î. Ch. Spre sfârșitul perioadei Republicii i s-a dat formă dreptunghiulară, având coloane în jurul său. Se spune că în interior se afla o mică statuie din lemn a zeiței Minerva, luată de către legendarul Eneas de la Troia.

Templul Vestalelor

Templul lui Castor și Pollux sau al Dioscurilor

Gemenii Castor și Pollux erau fiii lui Jupiter și ai Ledei, fiind cunoscuți împreună ca Dioscurii. Legenda spune că, împreună au apărat trupele romane în bătălia de la Lacul Regillus (499 sau 496 î.Ch.), împotriva regelui etrusc Tarquinus.

Pe locul primului Templu al lui Castor și Pollux (484 î.Ch.), a fost ridicat de către Augustus, în anul 14 sau 9, cel ale cărui puține ruine se mai văd astăzi. Inainte, în fiecare an, la 15 iulie, avea loc aici o paradă a 5000 de călăreți, conduși de cei care jucau rolul celor doi semizei, care au adus victoria romanilor. Augustus a mutat data sărbătoririi la 27 ianuarie.

Templul construit de el avea o înălțime de 19m, lungime de 50m și lățime de 32m. În fața sa se aflau 8 coloane corintice și câte 11 pe părțile laterale. El a servit ca Birou pentru măsuri și greutăți, jucând și rol de bancă. De asemenea, templul servea ca loc de întâlnire al senatorilor romani, iar treptele sale erau podium pentru oratori.

Templul lui Castor și Pollux
Templul lui Castor și Pollux, iar în spate, Templul Vestalelor

Templul lui Romulus

Mulți istorici consideră că acest templu a fost dedicat de către împăratul Maxentius fiului său, Valerius Romulus, care a murit la vârsta de 4 ani și a fost zeificat. Ușa de bronz a templului este flancată de coloane de porfir, un tip foarte rar de marmoră. Nu se putea intra când am fost acolo dar se spune că, la interior, există un ciclu de fresce și picturi murale din secolul al XIII-lea, reprezentând perdele.

ușa din bronz a Templului lui Romulus

Templul lui Antonius și Faustia

Acest templu a fost construit în anul 140 de către împăratul Antonius pentru frumoasa sa soție Faustia, care a murit tânără și a fost zeificată. Mai târziu, a fost zeificat și împăratul.

Există încă 6 coloane corintice la fațadă, cu încă două de fiecare parte, în spate observându-se biserica San Lorenzo di Miranda, ridicată de romani în Evul Mediu.

In interiorul templului se aflau două statui uriașe ale cuplului imperial. Fragmente din acestea s-au găsit cu ocazia excavațiilor.

Templul lui Antonius și Faustia

Arcul lui Septimius Severus

In anul 203 a fost ridicat acest arc de triumf în onoarea împăratului Severus și a celor doi fii ai săi, Caracalla și Geta. Monumentul comemorează cele două victorii ale romanilor împotriva parților și constituie unul dintre arcurile de triumf majore din Italia. Economia Romei se baza, în mare parte, pe prăzile de război, de aici și importanța dată acestui arc, aflat în cealaltă extremitate a Forului.

Arcul, frumos decorat, cuprinde scene din campaniile militare în Mesopotamia, procesiuni ale învingătorilor, diferite zeități, etc. Este lucrat în marmoră, iar baza sa rotundă (semnificând centrul Romei) este din travertin. Așa cum arată monedele din acea perioadă, în vârful său se afla un car de luptă din bronz, tras de șase cai, care purta statuia lui Septimius Severus. El era încadrat de cei doi fii ai săi, călare, lucrați în argint.

Pe ambele laturi ale arcului se pot citi dedicații împăratului și fiului său, Caracalla. Asta deoarece, după moartea tatălui lor, Caracalla l-a asasinat pe Geta pentru a rămâne singurul conducător. Numele lui Geta și orice referire la el au fost șterse din cărțile de istorie.

In spatele arcului se află o piatră, umbilicus urbis (buricul orașului), de unde se măasurau toate distanțele până la Roma.

Arcul lui Septimius Severus

Templul lui Saturn

Cel mai vechi templu din For și unul dintre cele mai importante temple antice, a fost ridicat în 497 î.Ch. și a servit drept Tezaur al Romei. El este dedicat lui Saturn, probabil versiunea romană a zeului grec Cronos. Era sărbătorit mai ales cu ocazia Saturnaliilor (un fel de Crăciun al nostru) la 17 decembrie, când oamenii își făceau reciproc cadouri, sclavii aveau libertatea oamenilor de rând și se desfășurau tot felul de petreceri.

Ceea ce a mai rămas, datează din perioada 360-380, un templu ridicat de dictatorul Titus Tatius. Pe baza din travertin se ridică încă 8 coloane ionice.

In timpul domniei lui Caesar, aici erau depozitate cantități uriașe de aur și argint și cântarul oficial pentru metale. Tot aici se aflau și Arhivele. Inăuntrul templului trona o statuie uriașă a lui Saturn.

Templul lui Saturn
Templul lui Saturn și Arcul lui Septimius Severus

Curia Julia

Curtea Supremă a Romei, Curia Julia, datează din 283, când a fost ridicată din ordinul lui Julius Caesar. Aceasta era cea mai importantă clădire politică din forum, unde senatorii rosteau discursuri și făceau legi. Un obicei firesc al acestora era să iasă în piață și să plătească oameni care să îi aplaude pentru discursuri, adică “aplaudaci” de profesie. Nimic nou sub soare, nu-i așa?

Clădirea a fost restaurată în anii ’30 ai secolului trecut. Ea a fost convertită în Biserica Sf. Hadrian în anul 630, fapt căruia i se datorează supraviețuirea sa.

Curia Julia

Coloana lui Phocas

Ridicată în anul 604, coloana reprezintă ultimul monument construit în Forul Roman. Ea este dedicată împăratului bizantin Phocas, din Imperiul Roman de Răsărit, care a donat Pantheonul bisericii, salvându-l astfel de la decădere și dispariție.

Coloana lui Phocas

Inchisoarea Mamertină

Inchisoarea Tullianum sau Inchisoarea Mamertină, aflată în vecinătatea Forului dar nefăcând parte din acesta, este considerată a fi cea mai veche închisoare din lume. Ea datează din secolul al VII-lea î.Ch. Printre cei mai de seamă prizonieri se numără galul Vercingetorix și Sfinții Petru și Pavel.

The Roman Forum

Forum Romanum, the ancient forum of Rome, was for a long period the very heart of Rome. It is placed between the Colloseum and the Palatine Hill, and hosted all the important political buildings, and many temples. All the important events in the antique Rome took place here: triumphal parades, funerals, popular celebrations, etc.

The Roman Forum was the first place I visited during my first trip to Rome, as it has such a historical importance.

In 2007, when that trip took place, the entrance was free. Now, visiting the Roman Forum is part of the ticket for Colloseum.

In the article I presented some of the most important ruins one can see in the forum.


Comments

Forul Roman — 4 Comments

  1. It’s amazing that the buildings and colums are still holding up after 2000 years.

    The amphitheater is well preserved.

    Each sculpture is a marvel of skill.
    Scenes from the DacianーRoman War on Trajan’s Colum are amazing.

    Arch of Constantine is stunning!

    • Thank you, Kumiko. I am not sure if you are aware that Dacia was the name of my ancestors’ country. So, those wars are part of my country’s history. I learned in the school that from a blending between Dacians and Romans, the Romanian people was born. There are also other theories now, but basically this explains the fact that the folk and the language are of Latin origin.

  2. I see. Thank you Traveling Hawk. It’s very interesting. I’m not aware of that. Well, then it makes sense that you have special feelingp for Rome.And Decebalus,
    I searched Google, was very famous
    Dacian king,he fought Trajan on even terms.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code