Nu ştiu dacă Tunis rimează bine cu vis şi nici nu ştiu dacă titlul are acoperire în realitate, ceea ce ştiu însă cu certitudine este că, dacă aş mai avea timp, Tunisul ar fi unul dintre oraşele pe care mi-ar plăcea să-l iau la pas, în tihnă.În excursia de o zi care a avut ca traseu Sousse-Tunis-Cartagina-Sidi Bou Said-Sousse, suntem doar 6 persoane: patru din Satu-Mare şi noi doi. Ghida noastră este de fel din Oradea. S-a întâmplat să fim cam din aceeaşi parte a ţării.Cum înainte de fiecare călătorie consult cu sfinţenie “biblia” Lonely Planet sau alta asemănătoare, aflasem deja că Tunisul sau anticul Tynes se afla deja aici în sec. al V-lea î.e.n., deci înainte de venirea romanilor care au sosit în 255 î.e.n., înainte de primul război punic. După ce i-au înfrânt pe cartaginezi (vă aduceţi aminte de Hannibal, de la lecţiile de istorie, fiindcă mie tare mi-a plăcut povestea aceea cu elefanţii?), romanii nu au mai fost interesaţi de Tunis. Soarta oraşului s-a schimbat atunci când cuceritrul Hassan bin Nooman a hotărât că găsise aici un bun punct de apărare. Naşterea adevărată a oraşului este legată de anul 732 e.n., când s-a construit Marea Moschee Zitouna sau Moscheea Măslinului. (Se poate vizita zilnic, cu excepţia zilei de vineri; se identifică uşor înmedina, după minaretul său pătrat. Având doar o oră la dispoziţie, din păcate, nu am putut să o vedem înăntru, cum se întâmplă cu multe obiective la aceste excursii “împachetate”.)

Facem cam două ore până la Tunis, capitala ţării, pe un drum foarte bun, în mare parte autostradă. Parcăm în centru, lângă Place du Gouvernement, în apropierea medinei şi ni se dă o oră să mergem unde vrem.

Înainte de a intra în medina, fac repede şi cam pe furiş câteva poze în zona centrală, cu clădiri administrative şi sedii social-politice importante, despre care ni s-a spus că nu ar fi voie să fie fotografiate, fiindcă gărzile nu agreează acest “hobby”. Nişte domni foarte serioşi, în uniformă şi cu mustaţă, chiar vegheau să fie aşa! Tot aici este şi sediul Guvernului, cu biroul Premierului.

Pentru ghizi cred că este foarte comod: te lasă de capul tău şi faci ce te taie el. Iar ei, stau la umbră. Colegii noştri de drum s-au oprit în medina, iar pe noi, ne-a tăiat să o traversăm, să vedem ceva şi din aşa-numitul “oraş francez”.

Medina, ca şi cea din Sousse, şi ca orice bazar, este plină de tot felul de oameni şi de tot felul de mărfuri. Le pozez mai ales pe cele specifice, că restul găsesc şi la Timişoara, la talcioc, aduse din Turcia. După cum se vede, la domnişoare moda diferă în funcţie de gust, iar pentru domni, gustul este altul. De narghilea.

Ieşim din medina în Place de la Victoire, la Bab Bhar sau Poarta Franceză, care era poarta de est a medinei până când francezii au dărâmat zidurile înconjurătoare pentru a-şi construi partea “lor” de oraş.

Ne aflăm imediat pe un bulevard larg, umbrit de copaci, cu multe restaurante, baruri şi cafenele şi clădiri cu aspect european. Mai încolo, o catedrală construită într-un stil mai degrabă eclectic în 1883, constituie pentru noi punctul în care ne-am uitat la ceas: ora de voie trecuse aproape şi trebuia să fugim la microbuz, deşi mai erau atâtea de văzut şi fotografiat!

Tunis – A Dream City

The antique Tynes was already here in the 5th century BC, before the Romans came, on 255 BC, for the first Punic War. The real birth of the city is connected with the building of the Zidouna Big Mosque, on 732 AD.

We had only a short pause in our tour, so we just made some photos of the official buildings (oficially it is not allowed but the guards looked the other way), and then we crossed the medina to the French Quartier. This medina looks bigger than that in Sousse but we do not have time!

Bab bahr or the French Gate connects us with Place de la Victoire. A lot of European buildings, trees, restaurants and coffee shops, a rather eclectic style cathedral (1883), trees… These are only glimpses of a city I would like to visit for real one day.