Situat la 60 km nord de Erevan, de care este legat printr-o șosea rapidă cu două benzi pe sens, Lacul Sevan este locul preferat de vacanță sau doar pentru un grătar la iarbă verde, al armenilor. In jurul său se întinde o arie protejată de 150000 ha, înființată în 1978.

Acesta este unul dintre cele mai mari lacuri de altitudine din lume, având inițial o suprafață de 1416 kilometri pătrați. Prin folosirea intensivă a apei lacului ca sursă de energie dar și pentru irigații, suprafața și adâncimea sa s-au mai redus. Altitudinea de 1915 m, a scăzut și ea la 1896 m, din aceleași motive. Printr-un plan național, se preconizează ca, până în 2031, altitudinea să ajungă din nou la 1904 m. Lacul este alimentat de 28 de râuri. In vremuri străvechi, el era numit Marea Geghama, deci trimiterea din titlu nu este întâmplătoare.

In jurul Sevanului se află numeroase stațiuni de odihnă, precum și singurele plaje din Armenia.

Lacul Sevan

Aici, vizităm Mănăstirea Sevanavank, una dintre cele mai vizitate și fotografiate, din Armenia, formată din două biserici.

Mănăstirea Sevanavank

Din parcarea în care oprim, în partea de nord-vest a lacului și până sus, la mănăstirea aflată pe un mic deal, se înșiruiesc vânzători de suveniruri, în cea mai mare parte tablouri și bijuterii din pietre locale, precum “piatra lunii” sau “ghearele divolului“, cum i se spune obsidianului, negru și cu muchii ascuțite. Tablourile sunt expuse direct pe “simezele” de stâncă. Amuzant că din “ghearele divolului“, au făcut medalioane cu cruci! Convertirea răului, în bine.

bucăți și medalioane din obsidian

bucăți de “piatra lunii“

După mai bine de 200 de ani de dominație arabă, Prințesa Miriam, fiica celui ce avea să devină regele Ashot I, a construit în anul 874 mica Biserică a Sfinților Apostoli. Mai mare, Biserica Maicii Domnului, reprezintă același tip de construcție. Materialul de construcție pentru ambele biserici este tuful vulcanic negru, găsit din abundență în împrejurimi. Lacul însuși s-a format aici în urm erupției unui vulcan. Doar Biserica Sf. Apostoli se poate vizita, cealaltă fiind închisă.

Biserica Sfinților Apostoli, în prim plan

In interiorul bisericii, o cruce tradițional armenească, o katchchară din bazalt, din secolul al 13-lea atrage atenția vizitatorului. Este cel mai valoros lucru care se află aici. Pe ea este reprezentată izgonirea  lui Adam și Eva din Rai, Maria cu pruncul în brațe, cei trei magi dar și boul și măgarul – care au asistat în iesle la nașterea Domnului – stând aici liniștitți de vorbă. Autorul anonim al katchcarei dă dovadă de inovație și umor în tratarea subiectelor religioase. Atrage atenția faptul că Domnul este prezentat ca având trăsături și coafura mongole (ochi oblici, barbă, cele două codițe), pus pe seama dorinței de a câștiga simpatia năvălitorilor și a proteja biserica. Interesant este și altarul din lemn, parțial pictat, primit în dar, în 1824, de la o biserică aflată pe teritoriul Iranului de astăzi, Sf. Tadeus.

Când a fost construită biserica, ea se afla pe o mică insulă, înconjurată de apele lacului. In timp, adâncimea acestuia scăzând din pricinile arătate mai sus, s-a format aici o peninsulă. Poziția bisericii în timpul regelui Ashot Erkat (“erkat” = de fier), apare și într-o legendă a locului. Acesta, fiind asediat de o numeroasă armată arabă, căreia nu putea să-i facă față cu propria armată, chiar dacă i s-au alăturat călugării și pescarii localnici, a cerut sfatul unui pescar înțelept. El a spus regelui să-i atace pe arabi dimineața, devreme, chiar la răsăritul soarelui. Regele i-a urmat sfatul și a ieșit învingător. Secretul era acela că la momentul indicat, soarele se afla în spatele armatei lui Ashot, orbindu-i pe asediatori. Din cauza multelor corpuri care pluteau pe lac, acesta părea negru, de unde i s-a tras apoi și numele “sev” însemnând negru.

In jurul bisericilor mai sunt katchkare, multe având o culoare specifică locului, verzuie, presărate în pajiști pline de flori de câmp, care punctează cu culoare peisajul minunat care se deschide spre lac.

  Inainte de a vizita următoarele două mănăstiri din programul de astăzi, am servit prânzul la Dilijan, care în limba localnicilor înseamnă “sunet dulce“. Localitatea se află la altitudinea de 1100-1510 m și are peste 15000 de locuitori.

Numele stațiunii apare pentru prima dată în 1666, în notele unui călător francez. Legenda spune că el ar veni din strigătul “Dili jan“, adică “dragă Dili”, al unei mame care își căuta copilul pierdut în pădure. Cândva, aici se afla un teren regal de vânătoare, numit Hovk (“loc răcoros”). Dilijanul de astăzi se află în mijlocul unui parc național.

Este o stațiune, unde oamenii vin să se bucure de aerul curat și izvoarele de apă minerală. După ceea ce văd din mașină, locul nu are (cu extrem de rare excepții) modernitatea, tradiționalitatea sau chiar opulența unor stațiuni montane europene. Pare un sat ceva mai răsărit și mai mare, cu casele risipite în pădure. Zona este însă frumoasă, cu potențial turistic. Noi nu prea vedem mare lucru de pe șosea dar ni se spune că localitatea are cinci școli și șase grădinițe, trei muzee, două filiale universitare, o galerie și un centru medical. De asemenea, aici se află o casă a Uniunii Compozitorilor și o casă de creație a cinematografiei.

Dilijan

După prânz am vizitat cele două mănăstiri, Goshavank și Haghartsin, aflate nu departe una de cealaltă în regiunea Tavush, considerată “Elveția Armeniei”, la granița cu Azerbaidjan. Despre ele însă, în postările care urmează, ultimele două din ciclul armenesc.

The Last Daytrip, Around Lake Sevan

At 60 km North of Yerevan, the Sevan lake is one of the world’s largest higher altitude lake (1915 m). Being so large it is like an inside sea for Armenia. It is the place where Armenians are going for their vacations or only for a barbecue.

This is also the place where a first church has been built in 874 by the Princess Miriam, daughter of the future King Ashot I. The monastery complex has two churches: The Holy Apostles and The Mother of God Churches.

After our visit at Sevanavank Monastery Complex we had our lunch in Dilijan a mountain resort situated in a beautiful wooded zone.

Afterward we visited the last two monasteries: Goshavank and Hagarthsin but I will write about them in the next two posts, the last one of this Armenian series.