Drumul durează aproximativ două ore şi este parcurs, o bună bucată de timp, între insule. Putem admira minunatele case construite chiar pe malul apei sau diverse ambarcaţiuni care evoluează în jurul plajelor. Ne însoţesc pescăruşi şi, dacă ai noroc, poţi vedea şi foci.
Insula Vancouverului este legată de continent prin două strâmtori: Johnstone şi Queen Charlotte, iar strâmtoarea Juan de Fuca o desparte de S.U.A.
Al treilea oraş, ca mărime, al Canadei, cu o populaţie de 2.6 milioane de locuitori, fără suburbii, prin aşezarea sa la poalele munţilor şi pe malul Pacificului, Vancouver este unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume. Deşi are doar cu puţin peste 100 de ani, populaţia nativă, indienii Salish, trăiesc pe aceste teritorii de peste 6000 de ani.
Numele său vine de la căpitanul George Vancouver, care a navigat prin aceste părţi în anul 1792. Oraşul se caracterizează printr-o mare diversitate etnică, românii aducându-şi şi ei contribuţia. În anul 1986 Vancouver a găzduit o expoziţie mondială, iar în iarnă, după cum bine ştiţi, a fost gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă 2010. Oamenii de aici sunt mari iubitori de natură şi de sporturi legate de ea, în special cele de apă. Vancouverul mai este cunoscut şi ca studio de filmare pentru numeroase echipe din S.U.A., aşa că, să dai din întâmplare peste vreo celebritate nu este un lucru chiar neobişnuit aici. Începând de la serialele cunoscute Dosarele X şi Stargate SG-1 şi terminând cu Tibetul lui Martin Scorsese, o grămadă de filme au fost turnate aici.
Avem la dispoziţie doar o zi şi trebuie să ne hotărâm ce să vedem. Cum nu suntem prea mari amatori nici de zgârie nori, nici de malluri, optăm pentru natură. Vom merge deci să vedem Capilano Suspension Bridge şi Grouse Mountain.
Poate vă întrebaţi de ce mergem la Vancouver dacă tot în natură vrem să fim?! Păi răspunsul este simplu: oraşul este în natură, ca o aglomerare de centre mai mici (dar mari!), care au între ele păduri şi lacuri. Este şi cazul primului obiectiv, care se află într-un mare parc natural, în…oraş.
Străbatem oraşul, trecând şi prin zona centrală, de zgârie nori (probabil nu chiar cea mai spectaculoasă din oraş) şi trecem Lion’s Gate Bridge.
Oraşul fiind înconjurat din trei părţi de apă, treci mereu peste câte un pod. Lion Gate’s Bridge nu este un pod oarecare. Construit în 1937-1938, el este cel mai lung pod din vestul Canadei şi este foarte aglomerat. Are o lungime de 473 m şi o înălţime deasupra apei de 61 m. Este la fel de faimos în Canada ca şi Golden Gate Bridge din San Francisco, în S.U.A.
Lion Gate’s Bridge este un simbol al metropolei canadiene şi, în 2005, a devenit sit istoric naţional.
Despre cele două obiective, vă povestesc mai departe, în episodul urmator.
Canadian Dream ep.3 Taking a Walk in Vancouver (1)
We went from Victoria to Vancouver by B.C.Ferries. A tickest costs 13 CAD for an adult and 46.75 CAD for a car. The crossing takes two hours and it is mainly among islands. The Vancouver Island is connected with the continent by Johnstone and Queen Charlotte straits and the Juan de Fuca connects it with U.S.
With a population of almost 2.6 millions, the third city of Canada – Vancouver – is one of the most beautiful city in the world. Even if it is a young city (slightly over 100 years), the Salish indian people inhabited the territory for over 6000 years. The name of the city comes from captain George Vancouver, who navigated here in 1792.
We decided to visit Capilano Suspention Bridge and Grouse Mountain. Of course, there are malls and skyskrapers in Vancouver but we came here for Canada’s nature…
To go to Capilano, you must cross the Lion’s Gate Bridge. Built between 1937-1938 it is the longest bridge in Western Canada and it is always extremely busy. For Vancouver it is as much an icon as it is Golden Gate Bridge for San Francisco. It is a symbol of the city and, in 2005, it was named “national historical site”.