Vizita la casele-grădină din Hue, pe care am așteptat-o cu nerăbdare, m-a dezamăgit oarecum. Și asta din două motive: credeam că le voi putea vizita în interior și acest lucru nu a fost posibil la nici una (ele sunt locuite de către proprietarii actuali) și că voi putea discuta cu un proprietar-ghid al casei, care să îmi ofere detalii despre construcție, despre proprietarii ei de-a lungul timpului, etc. dar nu am văzut nici un om! Pur și simplu, curțile erau deschise, am intrat, m-am plimbat, am făcut fotografii și…atât!

Desigur, mi-am putut imagina, pe baza informațiilor de pe internet și din ghiduri, cum a fost viața, cândva, aici. Până la urmă și asta mi-a plăcut. Era ceva inedit și, în același timp instructiv. Casele îmi arătau o lume a nobililor vietnamezi, foarte departe de cea a opulentelor reședințe similare europene…Acestea, ofereau în schimb, în modestia lor, o lecție de simplitate, chiar austeritate, care își avea estetica sa proprie.

Aici trebuie spus că majoritatea acestor case au fost construite și au aparținut unor membri ai familiei regale, nobililor de la curte, mandarinilor sau altor personae care au avut legătură cu curtea regală. Urmașii acestora sunt, unii, plecați din țară sau au transformat casele în restaurant și cafenele. Alții au deschis câte un muzeu sau pur și simplu locuiesc în ele.

Impresia generală a fost una de liniște, visare, siguranță.

La sfârșit, nu mi-a mai părut rău că am avut această inițiativă neobișnuită oarecum, fiindcă n-am auzit și nici n-am văzut turiști să se înghesuie să vadă ceva prea puțin mediatizat (spre deosebire de Casa Tan Ky din Hoi An, plină de vizitatori).

Prima casă vizitată a fost Lac Tinh Vien, a apărut în 1889, când prințul Nguyen Phuoc Hong Khang a cumpărat o bucată de teren necultivat, într-un sat de la sud de Hue și a numit-o Lac Tinh Vien, adică ”grădina fericită”. Inițial, prințul a construit aici o casă foarte simplă, cu acoperiș din paie care, în timp a suferit mai multe transformări. După câțiva ani a mai construit o casă, cu coridoare deschise pe laturi, unde primea musafiri care veneau să admire florile și lumina lunii.

Tot aici, vreme de un secol, familia organiza acțiuni de binefaceri pentru săraci, în fiecare duminecă dimineața.

La intrare, două inscripții cu caractere chinezești și, In fața casei, un tradițional paravan, care să îi apere pe cei ai casei de rele, să țină la distanță ”aerul rău” și privirile invidoase. Paravanul este construit din cărămidă, în forma unei litere. Din păcate, aici am avut acces doar în curte, nu am putut vedea grădina.

In rest, după ce o femeie a venit tăcută să-mi deschidă poarta și a dispărut imediat, nu m-a mai deranjat nimeni. Cred că nu mai primiseră demult nici un vizitator.

A doua casă, cea a Prințesei Ngoc Son, fiică a regelui Dong Khanh, a fost ridicată pe un teren dăruit la nuntă de tatăl său. Ea s-a păstrat în forma sa originală, fiind considerată cea mai bine conservată între casele de acest gen.

Proprietarul actual este descendent al casei regale. Bunicul său a fost mandarinul-șef al regelui Khai Dinh. Fost profesor de istorie, autorul câtorva cărți, inclusiv despre cultura și tradițiile din Hue, ar fi fost un interlocutor foarte interesant, dacă aș fi avut privilegiul să îl întâlnesc. Citisem pe net că își întâmpină personal vizitatorii dar am ajuns să cred că asta se întâmplă doar atunci când este vorba despre grupuri organizate. Când sunt vizitatori individuali, ca mine, aceștia sunt lăsați să se descurce singuri, cum pot…

Se pare că aceasta este o casă în stil vietnamez autentic, cu două aripi, care are în mijloc un altar dedicat lui Budha, iar în spatele său sunt cinstiți strămoșii familiei.

Atât casa cât și grădina au fost construite cu respectarea principiilor geomanției și a regulilor feng-shui. Impresia generală este cea de armonie între oameni, arhitectură și natură.

Tinh Gia Vien a avut ca prim proprietar a pințesă, a cărei familie a trăit aici timp de patru generații. In 1979 ea a devenit proprietatea unui muzician, Nguyen Huu Van.

El este un pasionat colecționar de bonsai, reușind să adune peste 300 de specii diferite, expuse pe construcții artificiale din piatră. Soția sa, un faimos chef vietnamez, a început să ofere mese tradiționale, bazate pe bucătăria regală, atrăgând astfel o importantă clientelă. Ea a fost răsplătită cu numeroase premii naționale și internaționale.

Când am ajuns la ultima dintre casele-grădină vizitate, era aproape vremea prânzului.

Casa Ty Ba Trang a fost construită în 1949, ca reședință privată a Profesorului Nguyen Huu Ba, fost director al Conservatorului Național din Hue. Acesta a transformat casa, cu grădina sa de 1000 m.p. într-un muzeu al muzicii tradiționale.

Recent, casa care este un exemplu de îmbinare a arhitecturii peisagere moderne și tradiționale, a fost transformată într-o cafenea.

După cum am scris în introducere, chiar dacă nu a fost exact ceea ce am așteptat de la această vizită, chiar dacă n-am avut ocazia unei interacțiuni cu proprietarii actuali ai caselor, m-am lăsat învăluită de liniștea și armonia acestor grădini și am petrecut câteva ore minunate în Hue, altfel decât majoritatea turiștilor care trec grăbiți prin oraș.

Unii dintre ei vizitează doar Citadela și pleacă mai departe. Mare păcat! Eu am stat 4 zile în Hue și cred că a fost puțin. Am vizitat și eu Citadela, ”Orașul Interzis” al Viet Namului dar despre ea, în postarea următoare.