Eveniment mondial care a lăsat în urma sa un muzeu

Anul trecut, în 2017, a avut loc la Astana un eveniment mondial – EXPO2017 – care a atras 115 țări participante și 22 organizații internaționale. Tema sa, “Energia viitorului”, a atras aproape 4 milioane de vizitatori. Expoziția a constituit pentru Kazahstan și Astana o adevărată lovitură de imagine, demonstrând capacitatea sa de organizare a unui eveniment de asemenea anvergură.

La aproape 8 luni de la închiderea expoziției, când am vizitat eu Astana, destinația multor construcții de pe cele 25 de ha câte au fost ocupate, era deja parțial schimbată. Muncitori lucrau și în spațiul exterior clădirilor, pentru a le da o nouă configurație. Mai erau însă vizitatori care, asemenea mie, veniseră acolo să vadă ce a rămas important pentru omul obișnuit – un nou muzeu care îmbogățește zestrea spirituală și de cunoaștere a Astanei, Muzeul Nur Alem sau Muzeul Energiei Viitorului.

EXPO 2017, Astana

în interiorul “Sferei”

Pavilionul Nur Alem sau “Sfera” este cea mai mare construcție din lume de acest gen și prima complet sferică. El are o înălțime de 100 m și un diametru de 80 m, numărând 8 nivele. Acum am putut urca doar la nivelul 7 dar, în timpul expoziției, la 8 puteai vedea Astana viitorului. Fiecare nivel este dedicat unui anumit tip de energie, prezentarea făcându-se prin mijloace digitale, multimedia și tehnologii interactive. Mai mereu ai impresia că te afli pe puntea unei nave spațiale.

Te poți deplasa cu liftul și, prin peretele armat (ceea ce afectează, ca la Bayterek Tower, calitatea fotografiilor) poți vedea spațiul expozițional din jur și orașul, până la marginea sa, unde începe stepa.

Nivelul 7 este dedicat energiei spațiului, 6 – energiei solare, 5 – energiei eoliene, 4 – energiei biomasei, 3 – energiei cinetice și 2 – energiei apei. La nivelul 1 era pavilionul Kazahstanului, care prezenta cultura și tradițiile sale.

Mai bine decât cuvintele mele, imaginile vă pot convinge că vă aflați într-un muzeu interesant.

lifturile cu care se circulă între nivele

pe podeaua din sticlă sunt punctate momentele importante din istoria cuceririi spațiului

etajul 6, dedicat energiei solare

etajul 2, dedicat energiei apei

Spațiul expozițional exterior este împodobit cu instalații și lucrări de artă precum “In timp și spațiu“, lucrare a artistului cazac Saken Narynov, “Energie neînfrânată“, care face parte dintr-o serie de 51 de sculpturi răspândite în lume și intitulată  Ritmul vieții, aparținând australianului Andrew Rogers și Coral, lucrarea din aluminiu a americanului Marc Fornes.

Saken Narynov (Kazahstan) – In timp și spațiu

Andrew Rogers (Australia) – Energie neînfrânată

Marc Fornes (S.U.A.) – Coral

Mallul Mega Silkway (postarea precedentă și un hotel pentru vizitatorii expoziției, completează complexul expozițional.

mall și hotel, lângă intrarea la EXPO 2017

cel mai mare mall din Astana, văzut din spate

unul dintre hotelurile noi ale Astanei

Muzeul poate fi vizitat zilnic. Biletul de intrare costă 1500 tenghe.

A World Event Left Behind a Museum

The world exhibition EXPO 2017 having as theme “The Future Energy” was held last year in Astana. On the 25 ha numerous building have been erected, including a mega mall and a hotel. Now, some buildings have other functions but the most important of all, Nur Alem Pavilion, nicknamed “The Sphere” became a museum. This can be visited daily, and the entrance ticket costs 1500 temghe.

Explaining the future energy by means of digital, multimedia and interactive technologies, each one of the levels presents a type of energy: spacial, solar, eolian, biomass, cynetic and water energy.

The Sphere is a very attractive building, with 8 levels, the only one with a complete spherical form in the world. It is 100 m high and the diameter is 80 m. When you are inside, you feel sometimes like on the deck of a spaceship.

Interesting installations and art works, belonging to well known national and international artists, adorn the outdoor exhibitional space.


Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code