din seria Saranghaeyo, Seoul!
O mare și neașteptată surpriză ne-a așteptat când ne-am apropiat de palatul din Suwon! In fața porții principale, sta să înceapă o demonstrație a antrenamentului trupelor de elită din timpul dinastiei Joseon.
demonstrație de arte marțiale la Palatul Hwaseong Haenggung, Suwon
O mulțime de oameni erau adunați în careul îngrădit din fața porții și începuse deja prezentarea spectacolului. Aceasta este mai detaliată în coreeană și, din când în când, câte o frază explică câte ceva și în engleză. Destul cât să înțeleg că există un manual de arte marțiale, Muyeodobotongji, care descrie 24 de arte marțiale, atât cele practicate în Joseon, cât și arte marțiale din China și Japonia. Spectacolul cuprinde artele marțiale practicate de către soldații de elită ai regelui Jeongjo, numiți Jang Yong Yeong, staționați în fortăreața Suwon.
Am asistat cu mare plăcere la această demonstrație! Eram chiar în mijlocul luptelor pe care le-am văzut în atâtea seriale: puteam întinde mâna și atinge luptătorii! Doar teoretic, desigur, fiindcă se atrăgea atenția că armele sunt originale și, deci, periculoase, iar publicul spectator este rugat să păstreze distanța indicată.
Precizia mișcărilor, viteza cu care erau executate, costumele, aplauzele, comenzile scurte și energice date de conducătorul grupului, totul crea o atmosferă specială. Așa ceva nu poți povesti, trebuie să vezi! Arcul cu săgeți, lancea lungă și cea scurtă, diverse tipuri de săbii, halebarda, lupta cu o sabie și cu două săbii s-au succedat pe rând, spre deliciul spectatorilor care scoteau strigăte de uimire și aplaudau fiecare mișcare reușită.
Din multele fotografii pe care le-am făcut, am ales doar câteva fiindcă, stând contra soarelui (doar acolo am mai găsit loc în față), multe nici nu pot fi prezentate. Cred însă că veți putea înțelege de ce mi-a plăcut atât de mult acest spectacol, care poate fi urmărit zilnic, gratuit (cu excepția zilelor de luni), la ora 11 și la ora 15.
35. Martial Arts in Suwon
of the series Saranghaeyo, Seoul!
Every day (except Mondays), at 11.00 a.m. and 15 p.m., in front of the palace from Suwong takes place a demonstration of martial arts. They have been gathered in a book called Muyeodobotongji,, during Joseon dynasty and covers the martial arts practiced by the Joseon elite soldiers as well as China and Japan martial arts.
We didn’t know about this demonstration, so it came as a pleasant surprise. Attendance is free.
Very powerful and dynamic demonstration! I felt as if I were watching action movie! And their protective armours are really nice. Last 2 photos are especially wonderful. Thank you for sharing,Traveling Hawk! Happy New Year! 🙂
Happy New Year, Kumiko, and thanks for the visit and comment!
Grats!!