Am ales să pătrundem în centrul Transilvaniei pe aici, pe Valea Sălăuței pentru că am dorit să văd (până mai există) podul de lemn acoperit, din Hordoul lui Coșbuc, sat care îi poartă azi numele.

Vă amintiți de Clint Eastwood și Meryl Streep în filmul “Podurile din Madison County” (după romanul cu același nume al lui Robert James Waller)? La ei m-am gândit când am văzut acest “Pod al iubirii”, românesc, o mostră de arhitectură și tehnică populară.

lacul de la Colibița

podul de lemn acoperit din satul Coșbuc

în rosariul de la Grădina Botanică din Jibou

Primul pod de lemn acoperit a fost construit cu 350 de ani în urmă, în zona regimentelor de graniță românești. In număr de 16 înainte de război, podurile de lemn acoperite din Țara Năsăudului au fost în cea mai mare parte distruse. In 1949 au fost refăcute câteva dar timpul, intemperiile și vitregia naturii le-au distrus din nou, rămânând azi doar două asemenea poduri funcționale: unul în satul Coșbuc, celălalt la Ilva Mare.

Primul a fost construit, din lemn de stejar, în 1776 de către grănicerii italieni și i se mai spune “Podul iubirii”. Cel de-al doilea, primul asemenea pod pe Valea Ilvei, datează din 1829 și i se spune “Podul Curții”.

Podul din Coșbuc nu este în stare prea bună (ultima sa reabilitare datând din 1937), ar trebui luate măsuri de conservare. Imi spunea însă un bătrân, cu care am stat de vorbă chiar pe pod, că mulți localnici sunt de părere că ar trebui înlocuit cu unul nou, din beton! Nu mă miră prea mult, dacă mă uit la casele vopsite în culori tari, uneori chiar țipătoare, “moderne”, care nu au nimic de-a face cu cele tradiționale, din care au rămas tare puține mai peste tot pe unde am umblat. Oare când vom învăța să conservăm comorile care încă ne-au rămas și să le valorificăm prin turismul modern? Este, desigur, o întrebare retorică, după ce am văzut, în atâtea alte țări, cum știu alții să-și prețuiască trecutul, în toate formele sale.

bătrânul care n-ar vrea ca podul să dispară…

casă tradițională

construcție modernă în satul Coșbuc

Ne-am îndreptat apoi spre Beclean. Doream să vizitez Bistrița, orașul prin care am trecut de câteva ori dar n-am oprit niciodată și apoi să văd Colibița, stațiunea asemuită în mediile de comunicare cu Elveția…

Am poposit în Bistrița vreo 2 ore, plimbându-ne pe străzile centrale, apoi am parcurs cei 40 și ceva de km până la stațiunea Colibița, bucurându-ne de un răgaz în natură.

la o terasă în Bistrița

romantice străzi cu arcade în Bistrița

pe malul lacului, la Colibița

Ne-am cazat la Beclean pentru că în Bistrița n-am găsit nici o pensiune disponibilă care să te cazeze cu prietenul tău patruped. Nu este prima dată când am dificultăți în a găsi o astfel de cazare…Ne-a primit totuși Pensiunea Abimar, o unitate de cazare relativ nouă, unde ne-am simțit bine. Singurul inconvenient este acela că se află la ieșirea din oraș, spre Bistrița, vis-a-vis de o stație de benzină. Două nopți de cazare într-un apartament ne-au costat 183 ron.

Pensiunea Abimar, Beclean

Catedrala nouă din Beclean, dedicată Sf. Apostol Andrei

Următorul și ultimul popas în această excursie l-am făcut în Sălaj. Cazarea am ales-o, din aceleași considerente ca mai sus, în satul Panic, la 4-5 km de Zalău, la Pensiunea Agroturistică Havana, care oferă condiții excelente și liniștea de la țară. O cameră twin standard costă 69 ron/noapte. Recomand cu căldură această pensiune.

liniștea satului Panic, jud. Sălaj

Pensiunea Agroturistică Havana

Până a ajunge însă la binemeritata odihnă am fost mai întâi în vizită la…zmei! Da, este vorba despre rezervația naturală Grădina Zmeilor, din apropiere de Jibou. O plimbare ușoară ne duce printre formațiunile geologice, la care privim și pe care le fotografiem din toate unghiurile posibile.

satul Gâlgău

După ce ne-am potolit foamea la un picnic improvizat ne-am întors în oraș, la Jibou, pentru a vizita Grădina Botanică, care ne-a oferit surpriza unui rosariu aflat la apogeul frumuseții sale și a unei grădini japoneze incipiente.

Grădina Botanică din Jibou

parte din Grădina japoneză mare (există și una mică)

De aici, de lângă Zalău, ne-am îndreptat prin Huedin, pe lângă Lacul Beliș, spre cabana din Valea Arieșului. Transursoaia este drumul pe care am mers, ocolind lacul și coborând prin Mătișești la Albac.

Huedin, 2017

Biserica reformată din Huedin, monument istoric din secolul 13

Fântânele

vin străinii să ne vadă

Lacul Beliș

Transursoaia, leagă județul Alba de județul Cluj

Și iată că după 10 zile și 1525 km parcurși, ajungem din nou în curtea cabanei (păziți de prietenul nostru, Caro), prin fața căreia curge Arieșul, unde se mai rătăcește câte un stârc, ca în vara aceasta. Suntem încă aici dar miroase a toamnă și ne pregătim de plecare.

curtea cabanei, 2017

Caro, prietenul nostru, e vigilent

cum s-o fi rătăcit stârcul ăsta aici?

o anemonă de toamnă ne amintește că a venit vremea plecării

Summer Trip in Bukowina and Transylvania (2)

After we crossed in Transylvania again, one stop was in Coșbuc village to see a covered wooden bridge. It remainded me on “The Bridges in Madison County”, starring Clint Eastood and Meryl Streep.

Then, we visited the medieval town of Bistrița and the Colibița resort.

Dragon’s Garden and the Botanical Garden in Jibou were two exquisite places we saw in the Sălaj County, our last stop.

We came back again by driving on Transursoaia, a good road along the Beliș Lake.

More details and more photos about the places we have seen during this 10 days trip, in my next articles. After finishing them, I will continue my series about Iran.