Slovenia, țară turistică mică dar încântătoare

Acum un an, în mai 2018, am reușit să ajung și în Slovenia, țară la care mă gândeam de multă vreme, fiindu-mi deja cunoscute, teoretic, atracțiile turistice pe care le oferă cu dărnicie turiștilor.

Nu-ți trebuie multe zile dacă vrei să vezi principalele puncte de interes, fără a aprofunda prea mult. A fost, ca să zic așa, o excursie de recunoaștere, propunându-ne să revenim cândva.

prin Maribor
în lumea mirifică a Postojnei
litoral sloven
Lacul Bohinj

Ca nivel de trai, dintre țările fostei Yugoslavii, Slovenia s-a aflat mereu pe primul loc. Este foarte apropiată nu doar ca mentalitate și geografic dar și ca prețuri de țările din vestul Europei, așa că alcătuiți-vă cu grijă bugetul.

Am ales trei locuri de cazare, la Maribor (1 zi), la Rakitnik Postojna (2 zile) și la Bled (1 zi).

De la Rakitnik am vizitat atât celebra Peșteră Postojna și Castelul Predjama, cât și litoralul sloven, cu Koper, Piran și Portoroz. In Bled ne-am orientat spre o excursie în afara sa, la Lacul Bohinj și Cascada Savica. Am lăsat intenționat, pentru o călătorie viitoare, dedicată, Ljubljana, capitala slovenă.

Dacă locuiești în vestul țării, ca mine, ajungi repede la Maribor. Din Timișoara până acolo sunt 580 km, majoritatea pe autostradă. Din periferia Budapestei te îndrepți spre vest și, trecând pe lângă Nagykanisza (de unde intri imediat în Croația, dacă vrei), pe un drum ce poate este deja autostradă (se lucra intens acolo), după câțiva zeci de kilometri intri în Slovenia. Până la Maribor mai sunt 87 km.

Vă mai arăt doar unde am stat în Slovenia, iar despre toate locurile pe care le-am vizitat vă voi povesti în postările viitoare.

hostelul în care am stat la Maribor, aflat chiar în centrul orașului
recomand cu căldură pensiunea Rooms Grill din Rakitnik!
pensiunea Apartments Olga din Bled, unde mă aștepta un bilet în ușă…

Slovenia – A Touristic Small But Charming Country

Last May, in 2018, we spent few days in Slovenia, visiting all the famous places there (Postojna Cave, Predjama Castle, the seaside with Isola, Piran, Koper and Portoroz, and Bled, with Lake Bohinj and Savica Waterfall).

This trip was not intended to visit the capital city, Ljubljana, which we left for another opportunity to visit Slovenia.

We had 3 accommodations there, at Maribor, Rakitnik Postojna and Bled. I enjoyed mostly Rakitnik, which I warmly recommend.

Next posts on the blog will detail every place we went.


Comments

Slovenia, țară turistică mică dar încântătoare — 2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code