Anul trecut, în septembrie, puneam pentru prima oară piciorul în Creta, întâlnire pe care o așteptam cu nerăbdare. Hotărârea de a merge acolo a venit pe neașteptate, după ce ni s-a stricat mașina în Croația. Aveam o rezervare de cazare la Sarti, în Halkidiki (ar fi fost tot o premieră), pe care am anulat-o și ne-am orientat spre un sejur din programul Senior Travel de la Christian Tour.
Așadar, am zburat de la București la aeroportul Nikos Kazantsakis din Heraklion, unde ne aștepta ghidul care ne-a însoțit apoi la hotel, pentru cazare.
Herssonios se află la 25km de capitala insulei, Heraklion, și este considerat cea mai populară destinație pentru distracție, din Creta. Noi am stat însă doar o zi în localitate, preferând să cumpărăm excursiile opționale și să vedem cât vom reuși de mult din insulă, în intervalul acela totuși limitat de timp.
Orașul are cam 3000 de locuitori și, în 2019, a fost Capitală Europeană a Culturii.
Am avut cazare foarte bună la Hotel Pollis, la câteva minute de mers de plaja principală. Pentru că, până acum, nu am fost de foarte mulți ani în Grecia în excursii organizate, nu știam la ce să ne așteptăm din punctul de vedere al mâncării. Trebuie să spun însă că aceasta a fost peste așteptări prin varietatea foarte mare oferită în sistem bufet, dimineața și seara.
Orașul antic Chersonasus a fost stăpânit pe rând de romani, bizantini, venețieni (din 1212) și otomani (din 1669) până când, în 1913 a devenit parte a Greciei.
Se mai vede și astăzi, pe faleză, o fântână romană cu resturi de mozaic care reprezintă scene de pescuit. Pe dealul care străjuiește micul port se află ruinele unei bazilici creștine timpurii , iar la marginea orașului se mai pot vedea resturile unui templu dedicat lui Vritomartis, o zeiță romană a munților și a vânătorii. Se spune că zeița, o sirenă foarte frumoasă, era dorită de regele Minos. Ea a fugit să se ascundă și a căzut în mare, de unde a fost salvată de pescari și a devenit de atunci protectorul lor. N-am ajuns nici la templu, nici pe deal, ocupați fiind cu excursiile noastre. Cei cărora le place să stea într-un loc, acolo unde își petrec vacanța, le sunt însă recomandate aceste mici plimbări.
Turismul s-a dezvoltat aici începând cu anii ’70-’80. Astăzi, mai multe obiective îi așteaptă pe cei veniți în Hersonissos la plajă și la distracție, mai ales dacă sunt însoțiți și de copii. Printre obiective se află Dinosauria Park, deschis în 2014, care prezintă dinozauri animatronici; Labyrinth Theme Park, inspirat de civilizația minoică, unde vizitatorii se pot bucura de activități precum tir cu arcul, călărie, atelier de olărit, mini fermă, labirint; Aquaworld Aquarium, un muzeu de istorie naturală fondat în 1995 și Cretaquarium Thalassocosmos, un acvariu public aflat la 9 km, în Gournes. De asemenea, găsiți aici un centru pentru sporturi acvatice și un club de golf.
Cea mai importantă plajă, unde am fost și noi o zi, este Creta Maris Beach, care se întinde de la Hotelul Creta Maris până la port. Este lungă, îngustă și foarte aglomerată (să nu uiăm că era septembrie deja!). Se pot închiria seturi de șezlonguri cu umbrelă, sunt centre de închiriere pentru sporturi acvatice. Este recomandată purtarea încălțămintei de plajă deoarece sunt pietre la intrarea în apă.
Orașul este înțesat de magazine de tot felul, așa că amatorii de shopping au unde se distra și ei. Se vinde mai ales îmbrăcăminte dar și încălțăminte, suveniruri, cosmetice. Magazinele se află atât pe strada principală, cât și pe cele laterale și pe faleză. Sunt și mai multe agenții turistice, de unde vă puteți cumpăra excursii. Prețurile diferă de multe ori (mai ales față de cele oferite de agenția prin care ai venit), așa că merită o scurtă cercetare de informare.
Faleza este căutată mai ales seara, când începe distracția. Noi am văzut-o după amiază, spre apus, când era încă lume puțină. Turiștii se odihneau pesemne pentru distracția ce sta să înceapă ceva mai târziu. O mulțime de baruri și restaurante se înșiră paralel cu marea, oferind și priveliște în preț! Cafenele și cluburi își așteaptă și ele clienții.
De pe faleză poți privi farul și portul sau partea mai îndepărtată a orașului.
Cam atât despre Hersonissos, unde am petrecut un sejur de o săptămână, în septembrie 2022.
Hersonissos, Crete
I will start to write about a week which we spent in Crete, at Hersonissos, in September 2022.
It was an organised trip in the frame of the so called Senior Travel, which we already tried one or two times. The main principles is that the tourists are accommodated in a single place, for 7 nights, and receive demi-pension (breakfast and dinner + one glass of wine in the each evening). You can buy separately one day trips, offered for every day of your stay, as well as remaining in the same location as many days as you want. This is an European Union programme, addressed to senior people, and offered in the whole EU. For comparison, when you buy a regular circuit trip, you have to move almost every day in another place (could be tiresome for the seniors) and you are offered only breakfast, the rest of meals being paid by you (hence, an economy for senior people).
Hersonissos is a place for anybody but especially for young people, being known as the Crete riviere. In 2019 this place was the European Town of Culture.
We remained only one day in the town, the rest of the days being spent in different trips. Nevertheless, we observed that there are a lot of shops on the main street but also on the lateral ones, and on the promenade. The longest beach is Creta Maris Beach, narrow and very crowded even in September. A lot of restaurants, bars, clubs, pubs, karaoke places, coffee shops wait for their clients which crowd the promenade especially in the evening.
Nautic sports can be practiced in Hersonissos, and even golf.
All these at only 25 km from the International Nikos Kanzantsakis Airport in Heraklion.
What a wonderful time to dine with a viewing of the majestic ocean!
They’re superb seats.
Thank you, Kumiko, for follow my posts!