Dacă vă veți stabili “cartierul general” în sudul Pelionului, așa cum am făcut noi, veți ajunge deseori la Argalasti, acesta fiind cel mai mare orășel din zonă, de unde vă puteți face aprovizionarea. El are, totuși, sub 2000 de locuitori așa că nu vă așteptați la cine știe ce. Pelionul este un loc minunat pentru relaxare, nu pentru distracție. Dacă căutați așa ceva, este mai bine să vă îndreptați spre alte zone ale Greciei.
Important pentru economia zonei, Argalasti este una dintre cele mai vechi localități din Pelion. Pășunile bogate de aici au atras oameni cu turmele lor, din toată Grecia, mai ales în secolul al 15-lea, când au fugit din calea masacrelor turcești. S-au stabilit aici, au curățat terenurile și au început să cultive măslini, viță de vie, smochini și diferite legume. Se producea în zonă cam tot ceea ce oamenii aveau nevoie.
Argalasti
Argalasti (alt. 196m) se află la 40 km de Volos și la doar 15 km de Potistika. Orașul privește spre Golful Pagasitikos așa că, dacă vă aflați pe acolo după amiaza târziu, vă răsfață cu un apus frumos.
In centru, Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel (1886) este flancată de Turnul Sf. Apostoli, adăugat în 1914. El este copia unui turn din Smirna și are 45 m înălțime. Este construit din marmoră albă.
Biserica Sf. Apostoli, Argalasti
După tipicul orașelor grecești, imediat lângă biserică se află plateia, piața mărginită de taverne și cafenele a orașului, străjuită de platani bătrâni.
Majoritatea caselor sunt din piatră, unele mai vechi, altele mai noi, dar păstrând aceleași elemente arhitecturale.
Deși așezat pe drumul principal care străbate peninsula. Argalasti nu este lipsit de plaje. La 5 km se află plaja Paou, plajele Kalamaos și Lefokastro fiind la 9 km. Chiar la ieșirea din oraș, îți atrage atenția o mică bisericuță, aflată chiar lângă șosea.
De la Argalasti la Potistika drumul se îngustează dar este foarte bun. Dealuri, acoperite de vegetație sau mai golașe, se unduiesc de o parte sau de alta a sa. Câteva sate mici și unul mai mare, Xinovrisi, marchează drumul pe care l-am făcut de nenumărate ori în săptămâna petrecută în Pelion. Nu ne-am plictisit însă niciodată datorită peisajului mereu schimbător. Vegetația și ea la această impresie: chiparoși, livezi de măslini, pâlcuri de cyclame ascunse în iarbă. Și, desigur, marea care se ivește mereu după câte o curbă.
La Xinovrisi modelul se repetă, la scară mai mică: plateia, biserică, taverne. Lângă piață se află Biserica Koimisi Theotokou, din secolul al 19-lea. Este un sat pitoresc, așezat pe coastele unui deal, la o alt. de 250m. La început, numele său ar fi fost Bistinika sa Bestinika. El a fost atribuit de unii cuvântului slav “pestinik” sau “pecnik“, care înseamnă cuptor, în timp ce alții caută etimologia în grecescul “steno“, adică alee, deoarece un drum lega două sau trei dealuri învecinate. Numele a fost schimbat abia în 1914, în Xinovrisi, luat de la fântâna satului.
In ultimii ani, satul a început să se dezvolte ca centru turistic datorită celor trei plaje minunate, aflate în apropierea sa: Potistika, Melani și Mourtitsa.
Xinovrisi, plateia
Argalasti and Xinoivrisi, to Potistika
If you plan to spend some time in South Pelion, Argalasti would be your place for everything. A supermarket and few little shops offer you what you need for a nice vacation. Saturday is market day.
Looking to the Pagasitikos Gulph, the town offers nice sunsets. Three beaches are not far from here: Paou (5 km), Kalamaos and Lefokastro (9 km).
There is a church in the middle of the town, with a tower – St. Apostles Church. Nearby the plateia (town square) invites you with more tavernas.
Volos lies at 40 km from here, and Potistika at 15 km. This is also the road to the south of the peninsula.
If you are going to Potistika, like we did, you have to drive through Xinovrisi, a village with the same plan as Argalasti: church, plateia and tavernas.
Frumoase imagini 🙂 imi place! 🙂
Imi pare bine!