Ayia Napa, ce oferă

După cum am amintit deja, zona turistică din Ayia Napa, cea a hotelurilor, se află la cca. 2-2.5km de centrul orașului. Poți merge și pe jos, dacă ești “tânăr și neliniștit”, ceea ce nu este cazul nostru. Taxiul ne-a costat 8 euro până acolo. Acolo, unde? La vechea mănăstire medievală. Care este închisă de multă vreme dar nu știam. In consecință, a trebuit să mă mulțumesc doar cu câteva fotografii făcute prin poarta pe care atârna un lacăt mare.

mănăstirea medievală din Ayia Napa

Foarte bogată cândva și vizitată de numeroși pelerini, ea rivaliza doar cu Mănăstirea Kikkos, din munții Trodoos. Construirea sa a început în secolul 12 și a durat mai bine de 300 de ani. Istoricii susțin că mănăstirea a fost construită în mijlocul unei zone împădurite, nelocuită. Chiar numele i se trage de la această locație, “Ayia” însemnând “sfânt” și “Napa”, “vale împădurită“. De fapt, data exactă a începerii construcției nu se cunoaște. Există însă mai multe legende legate de acest loc. In fața complexului se află în copac bătrân de sute de ani.

Mănăstirea se află într-un parc în care atrage atenția o fântână, “Căluții de mare“, construită de Maria Kyprianou anul trecut și un grup statuar intitulat “Prietenii”, aparținând sculptorului Philippos Yiapanis.

Căluții de mare
Prietenii

In centrul nu prea mare se află restaurante, baruri și cafenele, magazine și hoteluri. Ayia Napa este cunoscută pentru efervescența vieții de noapte, fiind o stațiune a tineretului.

Orașul are și un Parc al Statuilor (Sculpture Park) și un Aqualand foarte mare dar noi nu le-am vizitat.

(din autocar)

In afara stațiunii și nu prea departe, cea mai frumoasă excursie se poate face la Cape Greco, despre care voi scrie în altă postare.

Ayia Napa, What Does It Offer

Ayia Napa is a resort for young people, famous for the night life. Besides, there are many restaurants and bars, coffee houses, even a casino and a Hard Rock Cafe, in the small center.

In the middle of a park, with a fountain (Hippocampus) and a statuary group (Friends), you can see (only from outside) the medieval monastery of the town. The construction begun in the 12th. century and lasted well 300 years.

The Aqualand and the Sculpture Park are other two  places were you can spend time. And, of course, there are the beaches.


Comments

Ayia Napa, ce oferă — 2 Comments

  1. This medieval monastery is very nice and tasteful.
    And Ayia Napa is very beautiful place.
    This restaurant seems nice,I love these blue tables and chairs.

    • Using blue and white is specific for Greece, Kumiko.
      The monastery is nice but it is closed for several years. I only saw some images through the gate. Ayia Napa is nice, and much visited by youth, for the night life.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code