Biserica Santa Maria in Ara Coeli, Roma

Santa Maria in Ara Coeli este una dintre cele mai apreciate biserici din Roma, de către localnici. Ea se află în imediata apropiere a Altarului Patriei și a fost construită în secolul al 6-lea, pe locul unei biserici bizantine. A intrat apoi în posesia călugărilor benedictini și ulterior a franciscanilor, care i-au dat un aspect gotic. In zilele noastre este una dintre cele mai vizitate biserici din Roma.

La sfârșitul epidemiei de ciumă, în 1348, s-au construit cele 124 trepte din marmoră, proiectate de Lorenzo di Simone di Andreozzo. Unii localnici cred că dacă le urci în genunchi, vei câștiga la loterie! Pentru cei care consideră că sunt prea multe și prea greu de urcat, există o scară laterală, care pleacă din Campidoglio și are un plan înclinat mai blând.

This image has an empty alt attribute; its file name is Photo18-1024x768.jpg
decembrie 2007, intrarea principală

Numele bisericii se datorează unei legende, care îl are ca erou pe Augustus. Cu niște ani înainte de nașterea lui Christos, acesta a consultat Sibila Tiburtină cu privire la o propunere a Senatului roman ca el să fie slăvit ca un zeu viu. Ea i-ar fi răspuns afirmativ, adăugând că “descinde din soare”. Augustus a refuzat să fie considerat zeu dar a construit, pe locul unde a avut viziunea, un altar pe care l-a numit Ara Coeli, adică “altarul ceresc“.

Ceea ce atrage pe mulți aici este statueta din lemn de măslin numită Santo Bambino di Ara Coeli, despre care se crede că ar avea puterea să readucă morții la viață. In 1992 a fost furată și nu a mai fost regăsită. Acum, în biserică, există o copie a sa.

Fațada din cărămidă roșie, cu trei intrări, datează din secolul al 13-lea și este în mare parte originală.

Biserica, cu o navă centrală, are numeroase capele/altare laterale, multe dintre ele fiind locuri de înmormântare ale unor înalți prelați sau reprezentanți ai familiilor nobiliare. Acestea, ca și întreaga biserică, sunt împodobite cu fresce din secolul al 15-lea, realizate de maeștrii ai vremii.

Interesante sunt și cele 22 de coloane pe care se sprijină nava centrală, nici una la fel cu cealaltă, deoarece ele au fost recuperate din ruine antice și folosite aici. De aceea putem observa și capiteluri diferite, corintice, dorice și ionice.

Tavanul din lemn aurit (1575), cu albastru, roșu și verde, are picturi înfățișând Bătălia de la Lepanto (1571), în care flota Imperiului Otoman a fost învinsă de cea a Sfintei Ligi.

Pavimentul este un amestec de stil cosmatesc cu pietre tombale.

Biserica se poate vizita între 9-12.30 și 15-18.30 Se poate ajunge din stația Colosseo, linie metrou B sau cu autobuzele care deservesc Piața Veneția.

altarul principal
pavimentul cosmatesc
mozaic aflat deasupra ușii de intrare laterale (Madona cu doi îngeri, din școala lui Pietro Cavallini)

Chiesa Santa Maria in Ara Coeli, Rome

Chiesa Santa Maria in Ara Coeli was erected in the 6th. century, on the place of another church, Byzantine. It is a preferred place for the people in Rome, and much visited by tourists too.

The facade, in red brick, is from the 13th. century, and the white marble stairs have been added in 1348.

Frescoes from the 15th. century, the 22 columns looted from antique buildings, the cosmatesque paviment and the magnificent wooden ceiling, are all attractive for the visitors.

The church is easy accessible from the Piazza Venezia, or from the metro station Colosseo, line B of the metro.


Comments

Biserica Santa Maria in Ara Coeli, Roma — 2 Comments

  1. Santa Maria in Ara Coeli is spectacular! Wherever we look in this basilica,there is nothing that is not artistic!
    This is Mustーsee place for every tourist.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code