Cred că dacă ai o anume vârstă, când auzi de Portofino, te gândești imediat la Dalida și cântecul său. Portofino nu făcea totuși parte dintre locurile pe care țineam neapărat să le văd în această excursie. Mai ales că era o zi mohorâtă, cu prognoză de ploaie, iar ezitarea căpitanului de a-și scoate vaporașul în larg nu mă prea bucura. Totuși…

Totuși am plecat în cele din urmă, legănându-ne destul de tare pentru a nu fi prea amuzați. Nu puteam sta sus, afară, din cauza vântului, așa că eram cu ochii mult prea aproape de valuri…Bine că drumul nu a durat mai mult de 15 minute și am intrat în golf, cu ochii la casele colorate din Portofino.

Un castel, sus pe un deal, care îți oferă priveliști în ambele golfuri pe care le desparte, două-trei biserici, o grădină botanică despre care mi-am amintit prea târziu, având și un spațiu plin cu lucrări de artă contemporană și străduțele din jurul golfului, erau destule obiective care să te țină ocupat măcar o jumătate de zi.

O parte din grup a plecat, însoțit de ghidă, în sus, spre Castelul Brown. Cealaltă jumătate, unde mă includeam a rămas să descopere puțin din oraș. Nu de alta, dar citisem că drumul spre castel are o înclinație destul de mare și acum, că plouase, era și alunecos, așa că am preferat să nu-mi pun la încercare gonartroza…Și, de ce să nu recunosc, vroiam să gust și tartele alea cu castane, despre care pomenise ghida…Iar vremea și luminozitatea scăzută nu-mi promiteau poze prea spectaculoase de sus. Ce mai, erau destul motive să mă îndrept spre bisericuță pe care o ochisem ceva mai sus, pe deal.

La început, în secolul al XV-lea când a fost construit, castelul de astăzi era o fortăreață de coastă, menită să apere golful de pirați. Era cunoscut atunci sub numele de Castello di San Giorgio.

In 1867 consulul britanic Montague Yeats Brown a cumpărat castelul, care a rămas în proprietatea sa și a familiei sale până în 1961. Pentru nunta sa , care a avut loc la castel, a plantat pe terasă doi pini care străjuiesc și astăzi golful.  Apoi, între 1949-1961, tot o pereche de englezi au gestionat castelul, pe care l-au vândut în cele din urmă orașului Portofino.

Am traversat Piazzeta, care este și centrul orașului, urcând puțin spre Biserica San Martino, pe drumul care duce spre Santa Margherita Ligure. Biserica este dedicată Sf. Martin din Tours. Construită probabil în secolul al XII-lea, în stil romanesc lombard, are acele dungi specifice pe fațada destul de modestă de altfel. Interiorul este însă frumos decorat, mai ales de artiști ai vremii, locali. In secolul al XIX-lea a fost renovată și extinsă, dobândind aspectul său de astăzi.

M-am întors apoi în oraș, oprindu-mă mai întâi la o mică expoziție de pictură și sculptură, cu temă marină.

Portofino este cunoscută drept o stațiune a milionarilor, așa că o mulțime de celebrități o vizitează în sezon sau chiar au case acolo. Vedete din lumea filmului sau a artei și muzicii pot fi uneori întâlnite în vreun restaurant din zonă. Jennifer Lopez, Gwyneth Paltrow, Steven Spielberg și mulți alții.

De aceea nu veți fi surprinși să vedeți magazine de firmă, precum Armani sau Vuitton, alături de mici prăvălioare în care meșteșugari locali își expun marfa, precum broderii și dantele.

Evident, totul este scump aici. De la un copertă de minimum 5 euro la un restaurant, la o cupă mică de înghețată cu 7 euro. Chiar și tarta mea cu castane, care nu era atât de mare ca în fotografia făcută de aproape și pe care am mâncat-o șezând pe o bancă în golf, a costat 4.50 euro.

Imi imaginez că vara, dacă faci abstracție de aglomerația care trebuie să fie în Piazzeta, e chiar frumos aici! Când am fost noi acolo, faimoasa apă albastră și limpede era cenușie și ca să te așezi puțin pe bancă cerea ceva curaj fiindcă bătea un vânt tăios dinspre mare, cate te zgribulea repede.

M-am plimbat pe străduțele din jur, cu case colorate, unele pictate în trompe-l’œil ca și cele din Santa Margherita. Dacă nu ai chef să urci pe dealuri, unde sunt numeroase vile răspândite prin  pădure, fiindcă orașul se avântă pe o vale îngustă și adâncă, te întorci în port.

Dacă te îndrepți apoi spre mica marină, dai cu ochii de Parco Botanico și Museo Internazionale di Scultura. Atunci mi-am amintit că citisem acasă despre ele și mi-am propus să le vizitez dacă voi avea ocazia. Iată însă că nu mai era timp, în curând trebuia să mă prezint la punctul de întâlnire al grupului, unde urma să ne îmbarcăm pentru drumul înapoi. Am rămas așadar doar cu câteva fotografii, făcute de afară, de pe chei.

Dacă vă gândiți să petreceți zile de vacanță în Portofino, să știți că sunt și câteva plaje, un far (activ) până la care vă puteți plimba sau puteți practică sporturi de apă precum kayak sau scufundări. Pentru mine însă excursia s-a terminat aici.

P.S. Despre drumul de întoarcere, pe mare, nu vreți să știți cum a fost……”Puțin legănat (a se citi zdruncinat)”, nu este o etichetă veridică…

Some Hours In Portofino

Few hours, our group was in Portofino, the famous resort of the millionaires. I presume that in summer, when the sun shines and the sea water glitters in shades of green and blue, it could be Paradise. But we have seen a sky covered in dark, sometimes almost black clouds, and an unfriendly wind blew from the sea.

The group parted in two: those who climbed to the Brown Castle, together with our guide, and the others, who remained in town. As the way was inclined and slippery after a rain, I preferred the town.

The rest of us scattered on the little streets. I climbed (not too much) first to the San Martino Church, and afterwards I lingered on the streets myself. I bought a little tart with chestnuts (4.5 euros), which I have eaten trying to stay on a bench in the gulf. It was windy and pretty cold, so I left soon.

The houses were all colored, on some of them being applied the same trompe-l’œil technique a sin Santa Margherita.

It was too late when I realized that there is a little Botanical Garden, completed with modern statues made by international artists. At home, I thought about visiting it if I will have some free time but…I forgot about it. And here it is, near the little marina but I had to take with me only few photos from outside, because there were only few minutes left till the gathering of the group.

You don’t want to know about our short trip back, by the little vessel…”It was very harsh” is only an understatement…