Ce am mâncat în Cambogia

In afară de prima zi la Siem Reap, când am ales noi unde să mâncăm, în celelalte zile ne-am lăsat pe mâna ghidului, acceptând locurile recomandate de el pentru a lua masa de prânz. In parc există suficient de multe locuri în care poți mânca, fără a fi nevoit să te întorci în sat pentru asta, pierzând astfel din timpul alocat vizitei.

Poate îmi veți spune că ei, ghizii, au înțelegeri cu restaurantele pentru a duce turiști acolo, încasând din treaba asta un mic comision. Știu asta dar chiar dacă este așa, absolut toate locurile în care am fost duse (și nu au fost decât trei) ne-au oferit o mâncare bună, umbră și răcoare în arșița zilei și un nivel de curățenie acceptabil. Nu avem a ne plânge de nimic.

Așadar, în prima noastră zi liberă, înainte de a începe vizitarea Parcului Arheologic Angkor Wat, am ales un loc de lângă piața veche din Siem Reap, numit Khmer Kitchen Restaurant.

Khmer Kitchen Restaurant, Siem Reap

Am realizat, studiind meniul, că în Cambogia voi putea mânca multe legume și fructe pe gustul meu și că asta nu mă va ruina deloc. Iată prețurile pentru mâncarea de la Restaurantul Khmer:

o supă groasă, sățioasă, în care îți alegi carnea
Tom Yam cu tofu, 5$

usturoi, ceapă verde, coriandru, ardei, pui, 4.50

Sucul de lime (1$) n-a fost prea bun, recunosc.

O porție de carne de pui, cu fasole verde și, obligatoriu alături cu o porție de orez și o bere Angkor, au constituit prânzul servit în prima zi din Parcul Arheologic, sub un umbrar mare, cu multe mese și destul de aglomerat. Nici puiul cu ananas, alegerea fiicei mele, nu arăta deloc rău…

Seara, am cinat la terasa unui hotel din apropierea locului unde eram cazate. Dintre felurile de carne oferite de meniu, în Cambogia am ales-o mereu pe cea de pui. Fiica mea s-a răsfățat și cu o înghețată frumos prezentată, lux pe care sănătatea mea nu îl permite, deși taaaare mi-ar fi plăcut și mie!

Următorul restaurant nu mi-a plăcut prea mult fiindcă semăna mai mult cu o cantină dar era curat și mâncarea a fost bună, mai puțin cocosul. Alegerea mea, de această dată, a fost tofu prăjit și carne de pui.

Am fost prea obosite seara ca să mai ieșim undeva, așa că am mâncat în hotelul nostru. Frigăruile de pui și o doză de Angkor, meniul meu, au costat doar 6.75$ dar am uitat să le pozez așa că trebuie să vă mulțumiți doar cu aroma…

In fine, ultima zi mi-a adus la prânz tot pui dar cu ciuperci, iar seara ne-am răsfățat cu o pizza, la Night Market.

Sigur că nu am omis să trecem și prin piața din Siem Reap și ne-am bucurat de abundența de legume și fructe proaspete, toate frumos colorate.

Alături de bucuria vederii tuturor acelor minunății istorice, artistice și culturale pe care le-am putut admira la Angkor Wat, am trăit și o experiență culinară interesantă și plină de savoare, cele câteva zile petrecute în Cambogia rămânând astfel o amintire greu de uitat!

cu fructe, alune și ceai am fost primite la hotel, pentru a face check-in-ul mai ușor

What I have Eaten in Cambodia

Fresh and tasty vegetables and fruit, chicken and Angkor beer, all prepared în different forms, have been my daily menu in Cambodia. And I liked every one of it!

I must say that besides being tasty, Cambodian food was not expensive at all!


Comments

Ce am mâncat în Cambogia — 2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code