Cea mai importantă localitate a Lacului Maggiore, Stresa

La Stresa poți ajunge din Milano cu trenul (69 km) sau cu mașina (88 km). Noi am ales trenul. Un bilet, un drum, costă de la 8.60 euro în sus, în funcție de momentul și locul de unde îl cumperi.

Lacul Maggiore, pe al cărui mal vestic se află Stresa, este al doilea ca mărime din Italia, cu cei 212 km pătrați ai săi. Țărmul său estic se află în Lombardia, iar cel vestic în Piedmont. Lung de 54 km și lat de 11 km, adâncimea sa maximă este de 372 m.

Stresa se află în Golful Borromeic, zonă care, începând cu secolul al XV-lea, s-a aflat în stăpânirea și sub influența puternicei familii Borromeo. Chiar și în zilele noastre urmașii lor dețin încă cele trei insule și drepturile de pescuit.

Numele de Stresa provine de la Strixia, care înseamnă “fâșie de teren”.

vedere spre lac, în aprilie
Grand Hotel des Iles Borromees (1861) Stresa

Din punctul meu de vedere ar trebui venit aici cu cel puțin o săptămână mai târziu. Primăvara era deja la început dar am avut parte de destule zile înnorate sau chiar cu ploaie, ceea ce masca peisajul minunat al lacului.

Stresa apare menționată documentar în anul 998. Apoi, în secolul al XV-lea aflăm că se află în posesia familiei Visconti la început, apoi a familiei Borromeo. Adevărata dezvoltare a localității a început din 1748, când intră sub administrarea dinastiei Savoia, în Imperiul Austro-Ungar.

Localitatea are cam 5000 de locuitori dar începe să se dezvolte cu adevărat abia după construirea, în 1906, a primei căi ferate, ce o leagă de Milano.

gara din Stresa

Stresa devine cunoscută și apreciată abia din secolul al XIX-lea. Vile somptuoase și hoteluri au atras aici vizitatori celebri precum Stendhal, Manzoni (scriitor), Ducesa de Genova, cel mai mare filosof italian – Rosmini, Hemingway, etc. Acesta din urmă a plasat în Stresa parte din acțiunea romanului său Adio, arme! In prezent, are statut de spa și atrage anual mii de vizitatori.

Centrul istoric, mic, se află în jurul pieței Cadorna. Il înconjoară străzi pietonale, cu mici magazine de suveniruri și produse locale, cafenele și restaurante.

Pța Cadorna
Primăria
Hotel Sempione, unde am stat

De-a lungul lacului se întinde o lungă promenadă, cu parcuri și spații verzi. Aici se află și micul port de unde pleacă bărcile private spre insule.

De cealaltă parte, vile și hoteluri, restaurante, diverse clădiri. Biserica San Ambrogio, construită de Giuseppe Zanoia în 1790, în stil neoclasic, se află tot aici.

Biserica San Ambrogio (1790)

In Stresa sunt câteva vile renumite, cum ar fi: Villa Ducale, Villa dell’Orto, Villa Pallavicino.

Villa Ducale sau Casa Bolongaro este cea mai veche vilă din Stresa. Ea a fost construită în 1770 pentru familia Bolongaro. In 1857 și-a făcut reședința aici Ducesa de Genova, Elisabeta de Saxonia, a cărei fiică, Margareta, a devenit regina Italiei. Azi, vila este Centru de Studii Rosmaniene.

Villa Ducale (1770)

Villa Pallavicino a fost construită în 1855. Marchizii de Pallavicino au adus aici specii de arbori și copaci rari și au construit o seră pentru plante exotice. In 1954 ea a fost deschisă pentru public, care poate vizita minunatul parc botanic și mica grădină zoologică.

Villa Pallavicino (1855)

Numeroase hoteluri oferă cazare și relaxare celor care vin să viziteze Stresa. Intre ele, cele mai cunoscute sunt Grand Hotel des Iles Boromees (1861), Regina Palace (1908), Astoria, Bristol, Hotel Royal, Hotel La Palma și altele, mai mici și cu prețuri prietenoase, mai accesibile turistului de rând.

Grand Hotel des Iles Borromees (1861)
Regina Palace (1908)
Hotel Astoria
Hotel Bristol
Hotel Royal
Hotel La Palma

Ce poți face în Stresa?

In primul rând, toți vizitatorii își planifică una sau mai multe zile pentru a vizita cele trei Insule Borromeene, Madre, Pescatori și Bella.

cele trei insule văzute de sus

Parcul splendid al Villei Pallavicino, cu mica sa grădină zoologică, poate oferi câteva ore de liniște și încântare. De fapt, poți petrece aici oricât timp vrei.

Villa Pallavicino

O ascensiune cu telecabina pe Muntele Mottarone (1491 m) constituie o atracție în sine, mai ales pentru peisajele pe care le oferă în jur. Ea poate fi combinată, în sezonul potrivit, cu o vizită la Grădina Botanică Alpină.

Stresa, văzută din telecabină

O excursie frumoasă de o zi se poate face la Lacul Orta, pentru a vedea Insula San Giulio și fermecătorul orășel Orta San Giulio.

pe Lacul Orta
pe micuța Insulă San Giulio
Orta San Giulio

Nu departe de Stresa, la Pallanza (unde poți ajunge pe șosea sau pe lac), te așteaptă una dintre cele mai frumoase și mai vizitate grădini ale Europei, cea de la Villa Taranto.

în grădina Villei Taranto

Cred că vi-am oferit destule argumente pentru a include Lacul Maggiore și Stresa în planurile voastre de vacanță.

Stresa – The Most Important Location On Lake Maggiore

Stresa, on the shore of the Lake Maggiore, is in the Province of Piedmont. There are 69 km by train and 88 km by car to Milan. This location, mentioned for the first time in a document in  998, started to develop after 1906, when the first train arrived there.

Starting the XVth. century, the Visconti and then the Borromeo family gained great influence. Even today, the three Borromean Isles and the fishing rights belong to this powerful family.

Today, Stresa is a famous spa, which has many things to offer to the tourists. Firstly, a visit to the three islands is a very rewarding one. Then, at least two wonderful gardens, one in Stresa (Pallavicini) and other in Pallanza (Taranto) await the visitors. Climbing the Mount Mottarone, with a stop to the Alpine Botanical Garden, is a great activity. And if one wishes to go a little further, the Orta Lake and its beauty is waiting.


Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code