In drum spre un alt obiectiv, ne-am abătut puțin în satul Son Dong, unde locuitorii s-au specializat în cioplirea în lemn a statuilor pentru temple.
Stând de vorbă cu oamenii care lucrau în atelierul pe care l-am vizitat, am aflat că pentru o statuie a lui Budha, înaltă de 2 m, este nevoie de o lună de muncă. Costul ei este de 2000$, incluzând vopsitul.
Miroase plăcut a lemn și oamenii sunt prietenoși. Mă lasă să mă plimb printre ei și să fac fotografii.
Meseria se transmite din tată în fiu, de aceea satul este specializat într-o muncă anume și acest principiu este valabil pentru toate satele. Mi-aș fi dorit să fi putut vizita și unul dintre satele specializate în cultivarea florilor, vândute apoi în Hanoi dar n-am avut timp suficient pentru asta.
Până în Song Dong drumul a fost aglomerat. Am trecut prin câteva localități și am mai surprins, cu aparatul de fotografiat, câteva clădiri care mi s-au părut interesante.
Am pus aici mai multe fotografii ca să puteți vedea marea diversitate de stiluri a construcțiilor, unele dintre ele poate altfel decât cele cu care sunteți obișnuiți din marile orașe pe care turistul le vizitează, de obicei, în Vietnam.
Where Are the Temple Statues Coming From?
We visited Son Dong village on our way to another objective. This is a village whose inhabitants specialized in carving the temple statues.
Speaking with the men working in the workshop which we visited, I found out that for a Buddha statue, for example, 2 m tall, they work a whole month and the cost (including painting) is of 2000$.
Sunt foarte bine sculptate figurinele, se observa ca “maestrii” sunt foarte atenti la detalii.
Mulțumesc pentru vizită, Răzvan!
The process of creating Buddha statues is very interesting. That man is really skillful.
It was interesting to observe the process.