In drumul nostru spre alte obiective, am poposit în două locuri interesante, care ne-au atras chiar de pe șoseaua în a cărei imediată apropiere se află. Este vorba despre Basilica Birnau și Mănăstirea și Palatul Hegne. Nu aveți nevoie de mai mult de jumătate de oră pentru fiecare.
Basilica Birnau este considerată cea mai frumoasă biserică baroc de pe malul Lacului Bodensee. Se află chiar lângă șosea și are o parcare mare, motive suficiente pentru a opri preț de vreo jumătate de oră pentru a o admira. Este deschisă zilnic între 9-18.30, iar joia până la ora 20. Intrarea este liberă și fotografiatul permis, cu excepția orelor între care se desfășoară serviciul religios.
Biserica romano-catolică se află pe teritoriul satului Uhldingen-Muhlhofen, care numără aproximativ 7000 de locuitori. A fost construită între anii 1745-1749 și a fost sfințită în 1750.
Dedicată Sf. Maria, a devenit loc de pelerinaj după ce, în secolul al 14-lea, călugării cistercieni care se ocupau de vechiul loc – Altbirnau, lângă Uberlingen – s-au certat cu conducerea orașului și au mutat pelerinajul aici. Datorită importanței sale majore în viața localnicilor și nu numai, în 1971 Papa Paul VI a ridicat biserica la rang de basilică minoră.
Nava bisericii măsoară 46 m lungime și 14 m lățime, iar înălțimea sa este de 17 m. Turnul are 51 m înălțime. La frumusețea și faima bisericii au contribuit în principal trei artiști: arhitectul austriac Peter Thumb care a construit biserica barocă, pictorul Gottfried Bernhard Goz, autorul frescelor de pe tavan, pictorul curții regale din Augsburg și sculptorul Josef Anton Feuchtmayer, cel care a proiectat și interiorul rococo.
In fața bisericii, o terasă largă și însorită îți oferă priveliști frumoase spre lac.
Mănăstirea și Palatul Hegne nu se pot vizita la interior, aici fiind un cămin pentru maici. Biserica, simplă și amenajată într-un stil modern, se poate vedea.
Ca să ajungem acolo, ne-am abătut puțin din șoseaua principală spre Allensbach-Hegne, unde se află complexul. Mica localitate are aproximativ 1000 de locuitori și se află la altitudinea de 417 m, având lacul “la picioare”.
Nu se cunoaște data exactă a construcției, se știe doar că a fost ridicată cândva, în secolul al 16-lea. Atestarea sa documentară datează din 1570, când apare pe un act de vânzare-cumpărare.
Inițial, în stil Renaștere, în timp clădirea a fost transformată pentru o vreme în sediul episcopului de Konstanz. Atunci i-au fost adăugate o capelă, un parc și…o menajerie, care a existat până în 1601.
Palatul a fost prădat și vandalizat în timpul războiului de 30 de ani (1618-1648). De-a lungul timpului și-a schimbat proprietarii, dobândind forma actuală, în stil Neo-Renaștere. In 1879 comerciantul Werner de Weert a cumpărat proprietatea și reconstruit-o în stil neo-renascentist până în 1882. In 1892 a vândut palatul unui ordin de maici (cca. 3900 în întreaga lume), care s-a numit anterior Surorile Carității și care se revendică din spiritualitatea franciscană. In acel an a fost adăugat la palat și Turnul octogonal.
In biserica mănăstirii, dedicată Sf. Conrad, se află în criptă mormîntul Sf. Ulrika de Hegne, cunoscut loc de pelerinaj.
Castelul a fost transformat în cămin pentru maici, loc de instruire și sedii de instituții caritabile.
Two Spirituality Spots: Birnau Basilika and the Hegne Monastery and Palace
Along our ways to visit known and important objectives, we also visited two spirituality spots.
One of them was the Birnau Basilika, the place of a big pilgrimage. It can be seen right near the road, and it has a big parking, so do not refuse yourself a wonderful view over the lake and the Swiss mountains in the background, which you will see from the large terasse.
The church was built in baroque style, and its interior is a great rococo work! Three very well known artists of the time have been invited to contribute: Peter Thumb, the architect who built the church, the painter Gottfried Bernhard Goz, who did the ceiling frescoes, and the sculptor Josef Anton Feuchtmayer, who also designed the rococo interior.
The other place we visited was the Palace and Monastery Hegne. This is the place where the believers come to St. Ulrika’s of Hegne grave, which is in the crypt of St. Conrad Church.
One needs no more than 30 minutes to visit each place.
Birnau Basilica is as beautiful as Versailles! The beauty of the interior is simply stunning!
I think there are almost no Japanese who know information about this Basilica.
And this Statue of Mary is skillfully crafted and beautiful!
I guess no many Romanians know about this Basilica because Bodensee is not a very common place for vacation, for them. Thanks for reading.