In luna iunie a acestui an, revenită în vizită la Erevan după câțiva zeci de ani, în partea sa centrală m-a întâmpinat același oraș roz, construit din tuf vulcanic, care nu s-a schimbat prea mult. Ceea ce era nou demonstra însă un oarecare avânt economic, ilustrat de numărul mare de bănci, de restaurante și cafenele, de mici prăvălioare, de agenții turistice.
Șoferul care ne-a luat de la aeroport, auzind că am mai fost pe acolo cu mulți ani în urmă, ne-a spus că e sigur că ne va plăcea, fiindcă ei au “cel mai frumos oraș din lume”. Eu nu cred că lucrurile stau chiar așa (dar nu te pui cu patriotismul local, nu?) dar ceea ce pot spune cu convingere este că Erevanul este un oraș interesant, un alt fel de oraș decât cele cu care suntem obișnuiți.
Acest lucru se datorează în mare parte materialului folosit intensiv la construcții, tuful vulcanic, care apare în nuanțe de la roz deschis până la aproape negru.
Așezată în sud-estul Europei, Armenia, Țara de Piatră cum i se mai spune, este subiect de dispută în ceea ce privește apartenența ei la Europa sau Asia. Unele caracteristici par a înclina balanța în favoarea Europei, altele însă îndreaptă atenția mai degrabă spre Asia. De fapt, ea se află în ceea ce numim în mod curent Orientul Mijlociu, parte a continentului asiatic.
Dintr-o populație de aprox. 3 milioane cât are Armenia, o treime locuiește în capitală. Teoriile referitoare la originea numelui orașului înclină în favoarea celor care susțin filiația de la fortăreața militară Erebuni, fondată de Argishti I, regele Regatului Ararat (Urartu), în anul 782 înainte de Cristos.O explicație mai romantică o dau cei care susțin că după ce arca lui Noe s-a oprit pe Ararat, Noe, privind în direcția Erevanului de astăzi, ar fi exclamat “Yerevats“, adică “a apărut”.
Construirea capitalei moderne Erevan a început în 1924, pe baza unui plan al renumitului arhitect armean Alexandru Tamanyan.
Simbolul Armeniei dar și al Erevanului este Muntele Ararat (aflat astăzi pe teritoriul Turciei), care poate fi văzut din mai multe părți ale orașului. Alte simboluri naționale sunt strugurele și rodia.
Araratul văzut de la Matenadaran
Piața Republicii este inima orașului, cel mai îndrăgit loc atât de localnici cât și de turiștii care vizitează Erevanul. Clădiri masive (hoteluri și muzee), fântâni care seara au jocuri de lumini, precum și bulevardele largi care pleacă ca niște raze din acest centru, dau un aspect modern
.Am locuit o săptămână foarte aproape de această piață, pe Bv. Naldalbyan, care pornește chiar de acolo. De data aceasta am închiriat un apartament într-un bloc (tot prin booking.com) și ne-am bucurat de apropierea atât a punctului de plecare în excursii, cât și de faptul că totul era la îndemână: obiective de vizitat, magazine alimentare, restaurante, metrou. Costul a fost de 34 euro/noapte și a inclus transport cu mașina de la și la aeroport și WiFi.
apartamentul “nostru”, la Erevan
Explorând orașul timp de două zile și jumătate ne-am întors în locuri cunoscute, precum Matenadaran și Cascade dar am mers și la Moscheea Albastră (Gyoy Mejit) și la Piața Acoperită (Pak Shuka), pe care nu le-am văzut cu ocazia celorlalte vizite dar și la noul Bulevard de Nord, inaugurat abia în 2007. Acesta din urmă are o lungime de doar 450 m și este pietonal. Aici se găsesc mai multe magazine de firmă.
In drumurile noastre am trecut și pe lângă Opera și Teatrul Național, care și-au deschis porțile în 1933 și respectiv 1935. Acum, parcul care înconjoară clădirea masivă, este plin de terase. Opera națională clasică Anush a făcut parte în permanență din repertoriu.
Opera și Teatrul Național, Erevan
Ne-a plăcut mult și Piața Aznavour, care poartă – din 2001 – numele celebrului cântăreț și compozitor armean, trăitor la Paris. Strada a fost proiectată în 1924. Un mare cinematograf (Moscova), un hotel (Tulip) și o fântână cu semnele zodiacale (1982-1983, arh. Melikyan) sunt elementele de atracție ale pieței. Aici se întâlnesc tinerii din Erevan, în special când au loc concerte de rock. O tablă mare de șah face deliciul copiilor.
Piața se află pe una dintre vechile străzi, Abovyan, unde se mai pot vedea case vechi și multe magazine de covoare. Am găsit și o mică prăvălioară pitorească, de unde se pot cumpăra suveniruri interesante, mai ales din ceramică.
Data viitoare, mai multe fotografii din Erevan 🙂
Erevan – The Pink City
On June, this year, I went again to Yerevan, after more than 30 years. The center of the city was the same and also the buildings on different streets in the central part. The image of “pink city” is given by the volcanic tuff, which is the main building material.
We revisited places we knew (Matenadaran, Republic Square, Cascade) but also new ones like Blue Mosque, The Covered Market, Abovyan Street with Aznavour Square, and Northern Avenue.
We rented a small apartment in a block of flats, right in the center of the city, so everything came near. We enjoyed the large boulevards and the old trees (the temperatures of 32-34 degrees asked for shadow!). Yerevan is a pleasant place to be for a longer trip. We only visited two and a half days in Yerevan, and spent five days in different trips.
Arata foarte bine cladirile din piatra roz. Imi place cum se vede muntele Ararat din oras, nu-mi inchipuiam ca e atat de aproape 🙂 Si ce ieftin ati inchiriat apartamentul !
Apartamentul a fost ieftin, mancarea la fel si chiar excursiile organizate pe care le-am cumparat. Araratul e aproape de granita, se va vedea mult mai bine in fotografiile facute la manastirea Khor Virap, care e chiar vis-a-vis de el. Un weekend placut, Dani!
Armenia mi s-a părut întotdeauna o țară fascinantă. Abia aștept sa citesc continuarea 🙂
Sunt destule de vazut acolo! Dupa cateva postari despre Erevan, vor fi si unele din excursiile facute. Ne-am cazat in Erevan si de acolo am facut excursii. Va doresc Craciun fericit si La multi ani!
Interesante cladiri, iar tuful vulcanic le face deosebite. Unele din ele imi amintesc de Moscova, desi poate ca au fost construite inaintea celor sovietice. Ararat-ul este impresionant in poza de aici; parca strajuieste orasul. Cateva localuri pozate de tine sunt chiar luxoase.
Araratul va arata chiar mai bine in alte poze, cand am fost cel mai aproape de el! Ai dreptate cu cele afirmate. Erevanul e unic in felul sau, chiar daca nu se compara cu alte orase din lume, pe care le-am vazut.