Extraordinarul mozaic al călugărului Pantaleone

Poate cel mai important obiectiv de vizitat în Otranto și, aș spune, chiar din întreaga Provincie Puglia, este Catedrala Annunziata, cu al său extraodinar mozaic creat de un călugăr de la Mănăstirea San Nicola di Casole.

Clădită pe locul unei case romane din Messapia și a unui templu paleocreștin, catedrala a fost fondată de episcopul Norman William, în 1068 și consacrată douăzeci de ani mai târziu de către contele Roger I. Este o catedrală romano-catolică, dedicată Bunei Vestiri.

Catedrala Annunziata din Otranto, sec. XI

Suntem în fața celei mai mari catedrale din regiune, care a supraviețuit atacului turcilor, pentru a aduce până la noi minunea artistică a acelor vremuri de demult.

Exteriorul prezintă a fațadă în formă de colibă, refăcută de mai multe ori. După 1480 i s-a adăugat o superbă fereastră-trandafir, cu 16 raze în stil gotic și arab.

Turnul clopotniță a fost construit separat, în secolul XII.

Portalul principal, în stil baroc, este susținut de patru coloane și are deasupra stema arhiepiscopului Gabriel de Santander Adarzo, flancată de doi îngeri. In stânga bisericii mai există un portal construit la sfârșitul secolului al XV-lea, începutul celui de-al XVI-lea.

fereastra-trandafir
clopotnița, sec.XII

Interiorul, cu o navă principală și două laterale, are 12 arcuri susținute de 14 coloane de granit, fiecare având un altfel de capitel. Se crede că acestea ar proveni de la un vechi templu al Minervei. Lungimea este de 54m și lățimea, 25m.

Tavanul este din lemn casetat și vopsit. Un baptiseriu din secolul XVIII, comandat de arhiepiscopul Orsi și câteva fresce în stil bizantin, sunt și ele elemente de artă ce atrag atenția vizitatorului.

interiorul catedralei
frescă în stil bizantin, Fecioara cu pruncul
tavan
baptiseriu, sec.XVIII

Colecția de mozaicuri create de călugărul Pantaleone, prezintă teme diferite, de la Vechiul Testament, la lunile anului, animale și figuri istorice precum Alexandru cel Mare, fiind unul dintre cele mai importante mozaicuri din Evul Mediu italian.

Pantaleone a lucrat la această operă între 1163-1165, cu un grup de meșteri normanzi și alții angajați din Toscana, folosind aproximativ 600000 de pietricele multicolore. Mozaicul se întinde pe o distanță de 16m, de la intrare până la altar. El a fost comandat de către primul arhiepiscop latin al orașului, Gionata. A fost restaurat în 1993.

Iată scene decupate din minunatul mosaic. E destul de greu de fotografiat, atunci când în biserică se află foarte multe persoane. Acesta a fost și cazul nostrum deoarece, în același timp cu noi, se aflau acolo un grup de nemți și unul de francezi.

Adam și Eva
Infernul
Cain și Abel
Alexandru cel Mare

La capătul dinspre altar al navei din dreapta, se află Capela Martirilor. Acolo, în 7 vitrine mari se află oasele și craniile celor 813 de cetățeni din Otranto care, la 14 august 1480, au fost decapitați pentru ”vina” de a refuza să treacă la islamism. Sentința a fost dată de Gedik Ahmed Pașa, care a asediat Otranto, timp de 15 zile. Datorită sacrificiului lor, Italia nu a putut fi cucerită niciodată de către turci.

Capela Martirilor

Catedrala din Otranto este unică în felul ei, în Italia, de aceea ar trebui cuprinsă în itinerariul oricărui turist care vizitează Puglia.

The Extraordinary Mosaic of Pantaleone Monk


Comments

Extraordinarul mozaic al călugărului Pantaleone — 9 Comments

  1. Într-adevăr, o catedrală deosebită de altele din Italia și Italia are nenumărate lăcașuri de cult. Tavanul, frescele, coloanele cu capiteluri diferite și mai ales mozaicul o fac remarcabilă.

  2. Very nice Cathedral,and stunning mosaic flooring!
    I searched Google and found the article “Ottoman invasion of Otranto”.
    Maybe Turkish army attached this city in 1480.
    I think that is why this Cathedral is influenced a lot by Islamic culture.
    The last photo,this is very shocking.
    Maybe they are victimp of martyred people.
    Wow,this is so vivid that I don’t have any words..
    Thank you for sharing these wonderful pics, Travelling Hawk!

    • The cathedral has no Islamic influence. It is roman-catholic and the actual facade is barocque. The ceiling (painted wood) is typical for the churches in this part of Italy.

      Turkey did not exist in that times, it was the Ottoman Empire.

      The martyrs whose skulls and bones you see, are those of 813 citizens of Otranto who were beheaded because they refused to become Muslims.

      • Thank you for your explanation,Traveling Hawk!
        I misunderstood about this cathedral.I learned a lot from your explanation.Thank you so much.
        As many as 813 citizens lost their lives,that is so tough situation.
        May they rest in peace.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code