In prima zi a vizitei noastre în Parcul Arheologic Angkor Wat, după ce am zăbovit destul de mult la Bayon, ascultând povestea istorică a ghidului nostru și ne-am lăsat urmărite de privirile nenumăraților ochi de piatră, ne-am îndreptat spre Templul Angkor Wat, minunea pe care vin să o vadă oameni din toată lumea.

Inainte însă am trecut pe lângă Templul Baphuon, prin Piața Regelui, unde am admirat basoreliefurile de la Terasa Elefanților și am zărit, de la distanță, ce a mai rămas din turnurile numite Suor Prat. Apoi, ne-am îndreptat spre Poarta de Nord de la Angkor Thom, pe care am ieșit pentru a ne îndrepta spre Angkor Wat.

Templul Baphuon, aflat în apropierea Palatului Regal, a fost construit la mijlocul secolului al 11-lea (1060), în timpul regelui Udayadityavarman II, care l-a închinat lui Shiva.

Este un templu-munte, a cărui renovare s-a terminat abia în 2011. El a fost scos la lumină din îmbrățișarea junglei, între anii 1908-1914 de către Jean Commaille, autorul primului ghid despre Angkor Wat (după stabilirea Protectoratului Francez în Cambogia, în 1863, în 1868 a fost instituită Ecole Française d’Extrème Orient (EFEO) și mai mulți arheologi și arhitecți francezi au fost trimiși să lucreze la Angkor Wat, muncă pe care au făcut-o până în 1972, când școala s-a mutat din Cambogia).

Este momentul să specific aici că templele din Angkor Wat sunt de două feluri, fiecare, urmând – în mare – același model și având aceleași caracteristici: a. Templele-munte mari, imaginând Universul și având în vârf Muntele Meru, locuința zeilor, înconjurat de Oceanul Primordial. Ele au forma unei piramide și sunt înconjurate de șanțuri mari (Angkor Wat, Baphuon, Pre Rup, Bakong și b. Templele khmere “plate”, din jurul anilor 1200, cu galerii mai elaborate, dominate și ele de turnuri (Bayon, Banteay Srei, Banteay Samre ș.a.)

O inscripție găsită la picioarele templului, spune că acesta era “muntele de aur, o podoabă a celor trei lumi”. Vegetația dar și oamenii au deteriorat construcția în mare parte, azi putând fi văzută ca o piramidă cu cinci nivele și formă rectangulară, spre deosebire de altele din acea vreme, care aveau doar trei nivele și o formă de pătrat. Galeriile s-au prăbușit, gopurele (porțile) nu par foarte sigure, aspectul general fiind al unei grămezi de moloz, din care nu mai înțelegi mare lucru. De aceea, dacă nu vreți neapărat să bifați chiar totul în parcul arheologic, ați fi poate mai câștigați dacă ați aloca timpul – care parcă zboară aici – altor temple, mai bine conservate.

Marginea Terasei Elefanților ne atrage atenția, imediat ce pătrundem în Curtea Regelui.

Imperiul Khmer este precursorul Cambogiei de astăzi. Palatul regal, construit din materiale perisabile, ca multe alte construcții, a dispărut de multă vreme și nici nu se cunoaște locul exact unde era ridicat. Au supraviețuit însă alte construcții din jurul său, amplasate aici, unde odinioară – se presupune – era Curtea/Piața Regală unde se desfășurau parăzi militare și diferite procesiuni și festivități, care erau urmărite de rege de pe Terasa Elefanților. Mărimea sa, de 550 pe 200m era potrivită pentru așa ceva.

De o parte și de alta a curții/pieței se aflau 12 turnuri, dispuse câte 6, despre al căror rol nu se știu prea multe. Ele datează din secolul al 13-lea, din timpul domniei lui Indravarman II. Probabil erau niște altare, deși nu seamănă cu altarele khmere ale vremii. Conform mărturiei scrise a diplomatului chinez, din secolul al 13-lea, Zhou Daguan, care a lăsat multe mărturii despre Angkor Watul vremii sale, turnurile ar fi putut servi și drept loc de judecată. Cea despre turnurile Suor Prat pare mai degrabă o legendă locală.

Diplomatul relatează că dacă doi oameni aveau o dispută și nu se știa cine are dreptate, erau aduși aici și puși fiecare în câte un turn. Erau urmăriți de membri familiei regale, de pe terasele de vis-a-vis și până la patru zile! Când erau eliberați, unul dintre ei era sigur bolnav, celălalt nu. “Evident”, cel bolnav era vinovatul, iar aceasta era “judecata divină”, după cum o numeau ei.

Se recomandă a se vedea toate construcțiile din partea de vest a drumului principal în timpul dimineții, pentru a beneficia de cea mai bună lumină.

In zilele noastre, Terasa Elefanților se întinde pe o lungime de aproximativ 300m, de la Templul Baphuon la Terasa Regelui Lepros. Ea există de la sfârșitul secolului al 12-lea, din timpul regelui Jayavarman VII.

Intâlnim și aici motivul pe care l-am văzut deja la Poarta de Sud de la Angkor Thom, cele trei capete de elefant – sub formă de stâlpi – care culeg flori de lotus. Formațiunea flanchează scara principală a terasei. Aici există și un perete lateral, cu balustradă tip naga, care are sculptate figuri de garuda (ființă mitică din mitologia hindusă și budhistă, pe care am întâlnit-o în multe locuri în Asia de Sud Est) și lei, sub formă de atlanți, ce sprijină pe umerii lor, terasa. Basoreliefurile sunt destul de bine conservate.

In partea centrală a zidului, vedem elefanți cu conducători aproape în mărime naturală, care participă la vânătoare.

Continuându-ne drumul spre Angkor Wat, ne apropiem de Poarta de Nord a Angkor Thomului, care nu este refăcută în aceeași măsură cu surata ei din sud și de aceea nici turiștii nu se înghesuie să o fotografieze. Observăm însă și aici capetele în stil Bayon de deasupra porții și balustradele naga.

Se știu foarte puține lucruri despre organizarea orașului aflat între zidurile de la Angkor Thom. O suprafață de 900 ha era închisă între ziduri de 3 km lungime și 8 m înălțime, fiecare. Un șanț cu apă de 100m lățime înconjura orașul. Aceste cifre vă pot da o idee despre mărimea acestui oraș, care avea în centrul său minunatul Bayon.

Cele cinci porți ale orașului erau identice, cu traversare peste șanțul cu apă. Cele două porți pe care le-am văzut noi în prima zi, cea de sud și cea de nord, au fost restaurate între anii 1944-1946 de către cercetătorul francez Maurice Glaize.

Mai departe, în itinerarul nostru se află Angkor Wat din Angkor Wat, Parcul Arheologic Angkor Wat.

Passing by King’s Square, Toward Angkor Wat

During our first day of visit in the Archeological Park Angkor Wat, we continued our itinerary, passing by Baphuon Temple in the King’s Square.

Baphuon is a mountain-temple, pretty crumbled, which is not worth your time (in my opinion).

The King’s Square is the place were military parades, processions and festivities were held. They were watched by the King and his family from the Elephant’s Terrace.

This is a construction adorned with guardian lions and garudas (mythical creatures), and rich bass-reliefs of mounted elephants. The conductors are engaged in hunting scenes. They are pretty well preserved.

Guarding the main stairs there are sculptures of elephant-pillars, plucking lotus flowers.

Then, we arrived at the North Gate of Angkor Thom, which is not so crowded like the South Gate, which we have seen in the morning.

Little is known about this huge town (900ha), surrounded by 8m high walls, 3km length each, and a one hundred meters wide moat.