Construite ambele în secolele 10-13, în provincia Lori, la mică distanță una de alta, în preajma localității Alaverdi, pe valea râului Debed, Mănăstirile Haghpat și Sanahin fac parte din patrimoniul UNESCO.

Pe lângă funcția lor religioasă, ambele au fost și cunoscute centre de educație în vremea lor. Stiințe umaniste, medicină și muzică se predau la Sanahin, în timp ce la Haghpat se putea studia teologia, matematica, medicina și științele naturii. In ambele mănăstiri înflorea arta copierii și producerii manuscriselor, iar Haghpat a fost primul depozit de carte (matenadaran) din Armenia, călugării săi umblând prin întreaga țară în căutare de cărți.

Numele “haghpat” înseamnă “zid uriaș” și se referă la una dintre trăsăturile caracteristice ale mănăstirii, zidul care o înconjoară, dându-i aspect de fortăreață, iar “sanahin” înseamnă “mai veche decât cealaltă”, indicând faptul că și contemporanii săi făceau mereu comparații între cele două mănăstiri vecine.

Mănăstirea Haghpat

Să le privim puțin mai de aproape, ca să constatăm și noi cât de mult se aseamănă.

Construirea Mănăstirii Haghpat a început în timpul domniei lui Abas Bagratuni și s-a terminat în 991, în timpul domniei lui Ashot III Milostivul. Numele său era pe atunci Biserica Sf. Nshan. In timp, ea a trecut prin perioade de înflorire și de decădere, extinzându-și teritoriul până la de trei ori suprafața ocupată inițial. Ca și sora sa, Sanahin, a fost prădată de mongoli (sec.11), iar în timpul invaziei lui Timur Lenk (Tamerlan, despre care vi-am povestit în postările despre Uzbekistan) (sec.14)  a suferit din nou.

Am amintit mai sus despre activitatea călugărilor legată de manuscrise. Trebuie pomenită aici Biblia de la Haghpat, copiată în 1211, care se află acum la Matenadaran, în Erevan.

Ca și la alte mănăstiri armenești, observăm și aici mai multe biserici, capele, mausolee. Bisericile principale par rectangulare în exterior dar, când intri, vezi că au formă de cruce.

Prima biserică care îți pare în cale la Haghpat este Biserica Sf. Grigore, înălțată între 1023-1025. Odinioară, pereții săi erau împodobiți cu fresce, acum dispărute.

în prim plan, Biserica Sf. Grigore

Biserica Sf. Nshan este cea mai veche, fiind în același timp și biserica principală a complexului. Ca și Mănăstirea Sanahin, construită la inițiativa reginei Khosrovanuysh și aceasta a fost construită în cinstea fiilor săi (976-991), Gurgen și Smbat. Cei doi apar ca ctitori, ținând în mâini biserica, pe zidul exterior al altei clădiri. Se crede că arhitectul Trdat (invitat la Constantinopole pentru a repara domul Bisericii Sf. Sofia), a fost constructorul său. Aici se mai pot vedea o parte din fresce.

Biserica Sf. Nshan

Fiica unui prinț Hassan, Khatun, a construit aici Biserica Sf. Atsvatsatsin, între 1208-1220. Și aceasta are aceeași formă rectangulară în exterior dar înăuntru te întâmpină o boltă și coloane de susținere cu elemente decorative.

Biserica Sf. Atsvatsatsin

După cum se observă în fotografii, între biserici e iarbă. Pășești pe firele ei moi și asta îți dă o senzație de familiar, de acasă.  De la o construcție la alta, te oprești să admiri jocul volumelor, cruci săpate pe zidurile bisericilor.

In 1257 părintele Hamazasp a construit capela care îi poartă numele, cel mai mare mausoleu din Armenia. Deși a fost de mai multe ori atacată ș a trecut prin mai multe cutremure, clădirea a fost prea puțin afectată, ceea ce o face să stea înatenția celor care studiază arhitectura.

Tot din ordinul său s-a construit clopotnița (1245), cu trei etaje și șapte săli de rugăciune la etajele 1 și 2. O rotondă sprijinită pe șapte coloane acoperă clopotnița.

clopotnița

Haghpat este vestită și pentru frumoasele khachkare din secolele 11-13.  Pe cele de formă tradițională, din sec. 10-11, crucea iese dintr-un bob și are ramuri stilizate pe părțile laterale. Incadrarea crucii este simplă. In secolele 12-13 apar noi forme stilistice. Renumită este khachkara care prezintă Crucificarea (1273) și se numește Amenaprkich, Salvatorul. Aici, încadrarea se realizează prin două șiruri verticale de apostoli.

Peisajul în care se află mănăstirea Haghpat este minunat, privind în zare spre munți de peste 2500 m înălțime. Nu-mi venea să plec de acolo, chiar dacă soarele a fost de mai multe ori întunecat de nori amenințători de ploaie. Dacă vroiam însă să mai vedem ceva și din Mănăstirea Sanahin, trebuia să ne grăbim, să o luăm înaintea ploii.

Haghpat Monastery

Both Haghpat and Sanahin Monasteries were built in the valley of the Debed River, during 11th.-13th. centuries. They are both listed in the UNESCO heritage list. Both have been not only religious centres but also education centres. At Haghpat was formed the first “matenadaran” (book repository), with the monks going all over the country to find books and copying them when they could not be moved. Haghpat is famous for the Gospel copied here (1211), which can be seen at the Matenadaran Museum in Yerevan.

As in other Armenian monasteries at Haghpat are more churches and gavits. In the main church, ( Saint Nshan Church) which is also the oldest, one may see parts of frescoes which used to ornate the interior walls.

The Belfry, a three-story construction (1245) has a round cupola sustained by seven columns and a pointed roof.

Splendid khachkars of the 11th.-13th. centuries can also be seen in different parts of the monastery. The most remarkable is  a Crucifixion, called Amenaprkich, and created here in 1273.