O călătorie în timp: Mănăstirea Maulbronn, sec.12

La jumătatea distanței, între Stuttgart și Heidelberg, Mănăstirea Maulbronn – aflată din 1993 în patrimoniu UNESCO – ne oferă o mostră autentică a traiului călugărilor cistercieni, în secolele 12-16. Complexul mănăstiresc cuprinde mai multe gospodării și clădiri utilitare, folosite în traiul zilnic al călugărilor. Aceștia se întrețineau cu veniturile obținute din agricultură și creșterea animalelor, precum și din practicarea unor meșteșuguri.

Mănăstirea și biserica reprezintă un exemplu de tranziție între diverse stiluri arhitecturale, de la romanesc, la gotic târziu.

DSCN4325 (Copy)Mănăstirea Maulbronn (1147)

DSCN4320 (Copy) DSCN3941 (Copy)

Legenda spune că mănăstirea a început să fie construită în 1147, atunci când un măgar a găsit un izvor pe locul său actual. Momentul a reprezentat introducerea, pentru prima dată într-o țară germanică, a stilului gotic, adus din nordul Franței.

DSCN4076 (Copy)Partea cea mai veche, romanică, a complexului este holul de intrare în mănăstire, datând cam din anul 1220. I se spune Paradisul și același nume s-a dat și meșterului necunoscut care l-a construit. Se pot admira aici stâlpii romanici și cele două porți romanesci din lemn de pin, care sunt parte a bisericii originale (1178).

DSCN4102 (Copy) DSCN4103 (Copy) DSCN4110 (Copy)Casa Fântânii, unde călugării se tundeau și aveau loc spălările rituale, este un adaos mai târziu. Intre 1340-1350 s-au construit cele 5 ferestre, ulterior adăugându-se structura de tip Fachwerk a pereților. Din cele trei cupe ale fântânii doar cea de jos este originală și figura de bronz din vârful său. Pictura de pe pereți este și ea originală.

DSCN4172 (Copy) DSCN4160 (Copy) DSCN4163 (Copy) DSCN4162 (Copy) DSCN4161 (Copy)Două Refectorii, unul pentru călugări și celălalt pentru frații mireni, ne vorbesc prin dimensiunile lor impresionante despre importanța și autoritatea Ordinului Cistercienilor.

DSCN4136 (Copy)In curtea interioară, un magnolier este încă în floare și poposim și noi puțin pe o bancă, pentru a ne bucura de el.

DSCN4228 (Copy) DSCN4236 (Copy) DSCN4237 (Copy) DSCN4239 (Copy) DSCN4212 (Copy) DSCN4216 (Copy) DSCN4218 (Copy)Drumul Crucii ne permite să dăm ocol mănăstirii, prin toate cele patru laturi ale sale, cu scurte abateri prin sălile laterale. Din loc în loc s-a mai păstrat câte puțin din pictura originală. Bolțile arcuite, cu chei interesante, ne fac să stăm tot cu ochii pe sus. Petrecem minute îndelungate așteptând să se mai elibereze coridoarele, pentru fotografii.

DSCN4144 (Copy) DSCN4182 (Copy) DSCN4177 (Copy) DSCN4186 (Copy) DSCN4188 (Copy) DSCN4191 (Copy) DSCN4201 (Copy) DSCN4198 (Copy) DSCN4205 (Copy) DSCN4151 (Copy) DSCN4149 (Copy) DSCN4184 (Copy) DSCN4207 (Copy) DSCN4240 (Copy) DSCN4244 (Copy) DSCN4235 (Copy) DSCN4299 (Copy) DSCN4187 (Copy) DSCN4173 (Copy)Mare parte din biserica mănăstirii se află în renovare, schelele împiedicându-ne să ne mișcăm în voie. Putem totuși vedea scaunele corului, sculptate în lemn masiv și datând din sec.15, care marchează suprafața ocupată atunci de biserică. Biserica este deseori utilizată acum ca sală de concerte datorită acusticii sale foarte bune.

DSCN4282 (Copy) DSCN4259 (Copy) DSCN4266 (Copy) DSCN4276 (Copy) DSCN4296 (Copy) DSCN4274 (Copy)Ca orice construcție medievală și mănăstirea era înconjurată de ziduri și turnuri pentru apărare, care se văd și astăzi.

Perimetrul din jurul său era ocupat de clădiri cu funcții diverse, care se pot vedea și astăzi. Pe lângă o poartă de intrare există o farmacie, fosta fierărie este transformată în restaurant, vechea Primărie afișează emblema orașului, bazată pe legenda întemeierii mănăstirii.

DSCN3943 (Copy) DSCN3971 (Copy) DSCN3951 (Copy) DSCN3993 (Copy) DSCN4007 (Copy) DSCN4020 (Copy) DSCN4014 (Copy) DSCN4018 (Copy) DSCN4017 (Copy) DSCN4075 (Copy) DSCN4069 (Copy) DSCN4004 (Copy) DSCN4116 (Copy)După o zi plină, autobuzul și apoi trenul ne poartă spre casă, la Stuttgart, printr-o zonă vălurită, verde și înflorită.

DSCN4359 (Copy) DSCN4368 (Copy) DSCN3985 (Copy)

A travel In Time: Maulbronn Monastery (12th.century)

The complex of the Maulbronn Monastery was erected starting 1147, and the whole construction took 400 years. This is a wonderful illustration for different architectural styles, from Romanesque to late Gothic.

You may visit this objective on the way between Stuttgart and Heidelberg. If you  do not have a car, use the train and a bus. The monastery is open daily between 9-17.30 and the entrance ticket costs 7 euros.

The beautiful Romanesque entrance, called Paradies, the Cross Way, the Fountain House, the Refectories are all nice stops during the visit.

Around the monastery, a whole little village, walls and towers, offer an authentic view of the life in medieval times.


Comments

O călătorie în timp: Mănăstirea Maulbronn, sec.12 — 2 Comments

  1. Cladiri interesante, un loc unde gasesti liniste si cu imaginatie te poti transpune in vremurile medieval.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code