O dată în viaţă, China. ep.4 – Fragrance Hill sau Dealul Inmiresmat

Nu departe de Gradina Botanica din Beijing, fosta gradina imperiala, numita acum Dealul Inmiresmat, te încanta cu privelisti, mirosuri si culoare.

Aflata la cca. 20 km NV de Beijing, gradina acopera o suprafata de 160 ha. Varful sau cel mai inalt masoara 557 m si se poate ajunge la el fie pe jos, cum fac majoritatea chinezilor, intr-o ora, fie cu un teleferic, in cateva minute.

Padurea care acopera dealurile este formata mai ales din pini, chiparosi si artari dar are si oaze de caisi, piersici, peri si liliac, bine dispuse intr-o logica a arhitecturii peisagere. Cand am fost noi acolo era vremea piersicilor in floare, iar rondurile de flori erau pline de Ranunculus (piciorul cocosului). Fiind Anul Bivolului de Pamant (2009) la chinezi, un rondou era aranjat corespunzator, chiar la intrarea in gradina.

Unii spun ca numele gradinii ar veni de la forma varfului, privit de la distanta, de vas pentru ars betele parfumate, altii ca tocmai acesti pomi infloriti, cu miresmele lor, l-au generat. Gradina este foarte cautata toamna, cand frunzele artarului rosu iau foc! Atunci (mijlocul lui octombrie-inceputul lui noiembrie) aici se desfasoara Festivalul Artarului Rosu, la care participa foarte multa lume. Nu prea imi dau seama ce inseamna asta pentru ca, in China, nu am fost nicaieri unde sa nu fie foarte multa lume, incepand de la metrou si sfarsind cu Marele Zid Chinezesc.

Prima constructie din actualul parc a fost un templu, ridicat in anul 1186, in timpul dinastiei Jin. Mult mai tarziu, in 1745, imparatul Qianlong a adaugat numeroase alte cladiri precum pavilioane, arcuri memoriale si pagode si a dat locului numele de Gradina Linistii si a Placerii. Din pacate, in secolul al XIX-lea, in timpul razboiului opiumului purtat cu trupele engleze si franceze, constructiile au fost in mare parte distruse. Dupa 1949 gradina a fost insa refacuta (Mao Tze Dun avea o vila aici) si a primit numele actual.

Cum ajungi acolo:  Din Wanfujing, cu linia 1 de metrou pana la statia Bajao Amusement Park, apoi cu autobuzul 60, pana la intrare.

Alta optiune ar fi taxiul dar, avand in vedere ca soferii nu vorbesc nici o limba straina, este bine sa-ti printezi de pe net denumirea obiectivului in limba chineza si sa o arati soferului.

Intrarea in parc costa 10 RMB (1.15 euro), daca mergeti pe cont propriu, iar telefericul costa 50 RMB (5.75 euro) de persoana, un drum. Noi am urcat cu telefericul, pentru perspectiva si am coborat pe jos, ca sa putem vedea mai indeaproape constructiile care populeaza gradina.

Mai exista alternativa unei excursii private, de 8 ore, cu ghid vorbitor de limba engleza, care are ca obiective: Fragrance Hill, Gradina Botanica (vezi ep. 3) si CCTV (vezi ep.1). Pentru doua persoane, aceasta excursie costa 475 RMB (70$), avand pranzul inclus in pret. Daca sunteti 3 sau 4 persoane, pretul scade proportional. Excursia am comandat-o pe net, fara a fi nevoie sa platim un avans. Plata se face direct la ghid, la terminarea excursiei. Masina te ia de la hotel si te aduce inapoi. Pentru cei cu timp limitat, care vor sa vada mai multe obiective intr-un timp scurt, este o varianta de luat in calcul. Excursia se poate gasi pe net la urmatoarea adresa http://beijing.etours.cn/

Fie ca mergeti primavara sau toamna sau chiar pe ceata, cum s-a intamplat cand am fost noi acolo, Fragrance Hill este un loc minunat, care va va incanta.

 

Once in a Lifetime, China – 4th. ep. Fragrance Hill

To be up on the Fragrance Hill in Beijing is a very pleasant experience. Unfortunately, up the hill was misty and we could not enjoy the view but coming down in the park we saw part of it, which was wonderful. Like in the Botanical Garden, here was also full of flowers.


Comments

O dată în viaţă, China. ep.4 – Fragrance Hill sau Dealul Inmiresmat — 2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code