Otranto este o mică bijuterie pe care am găsit-o în cel mai estic punct al țărmului adriatic al Italiei. Albul clădirilor, străduțele mici, lumina soarelui, galbenul șters al nisipului și marea care îi scaldă zidurile, amintesc foarte bine de o cetate…arabă. Asta, până apuci să vezi minunea mozaicului din Catedrala Annunziata sau robustețea zidurilor de la castel.

Numele orășelului se pronunță cu accent pe litera inițială, ca în cazul multor denumiri din regiune.

Cunoscut grecilor și apoi romanilor drept portul Hydruntum, el a fost stăpânit vremelnic de bizantini, normanzi și aragonezi. Invadarea orașului de către turci, în 1480, s-a terminat prin executarea a 800 de localnici care au refuzat să îmbrățișeze Islamul. Ei sunt martirii orașului, iar oasele lor se află în spatele unor vitrine din catedrală.

Am ajuns la Otranto plecând din Bari cu trenul unei companii feroviare private, schimbând la Lecce, apoi la Maglie.

Cazarea am avut-o chiar pe faleză, cu plaja vis-a-vis, la Hotel Profumo di Mare. Nu era departe de gară, așa că am mers pe jos, coborând panta spre mare, pe care am avut-o mereu sub ochi. Hotelul nu era unul pretențios dar era curat, oferea micul dejun inclus în costul camerei și era situat convenabil, atât lângă mare cât și chiar lângă intrarea în Orașul Vechi.

Având doar două zile la dispoziție pentru a explora locul, am plecat imediat să vedem Orașul Vechi. Acesta nu e mare ca întindere și se vizitează ușor. Atracțiile sale principale sunt Castelul, Catedrala Annunziata și Biserica bizantină Sf. Petru. In rest, știți ce veți vedea într-un astfel de oraș: multe prăvălioare cu suveniruri (aici, multă ceramică), magazine cu haine, iar chiar pe faleză, numeroase restaurante (predominant pescărești), cafenele și gelaterii. Valurile lovesc în stâncile pe care este construit orașul, iar deasupra, tronează Catedrala și Castelul.

Chiar după ce ieșim din hotel, intrăm într-un mic parc și apoi ne întâmpină zidurile groase, impresionante ale orașului.

Ne plimbăm prin Orașul Vechi, urcând spre Castel, unde este punctul cel mai înalt al orașului. Vizităm spectaculoasa construcție aragoneză, apoi căutăm Catedrala Annunziata, cu al său faimos mosaic. Despre aceste două obiective importante din Otranto vă voi povesti în postări separate.

Nu aș putea spune că orașul în sine este grozav de pitoresc dar, împreună cu câte un colț de mare, cu micile restaurante și cu magazinele cu suveniruri din ceramică, crează totuși o anume atmosferă de vacanță.

In ziua următoare, pe lângă baie și plajă, ne-am plimbat pe partea cealaltă a Golfului Otranto, prilej cu care am vizitat și mica bisericuță Madonna di Altomare, cu obiecte ce țin de tradiția marinărească a locului. Ea se înalță pe un loc mai înalt, chiar deasupra unei plaje și are o priveliște frumoasă spre faleză.

Viligiaturiștii se plimbă mai puțin pe aici. Spre asfințit, e raiului pescarilor amatori, deopotrivă bărbați și femei. E multă liniște și deși în spate avem locuințe, orașul turistic se vede în zare, pe cealaltă parte a golfului. Am zăbovit mult aici, bucurându-ne de aerul sărat și mirosul mării, de lumina schimbătoare a apusului și de liniștea atotstăpânitoare.

Pe măsură ce apusul întunecă apele golfului, zarea se colorează în trandafiriu și, ca prin ceață, se văd munții Albaniei.

Ne întoarcem la hotel când pe faleză s-au aprins luminile.

Otranto, the Far East Point of Italy

Otranto is a nice place at the Adriatic Sea seaside. Beside sunbathing and swimming, one can visit the Aragonese Castle, the Annunziata Cathedral with the famous mosaic, and the Byzantine San Pietro Church. I will present each of them separately in my future posts.