Traveling Hawk

It is said that King Ramkhamkaeng rode a white elephant to go there, in the Aranyka forest, to pray at Buddha’s Attharot statue, one of the most photographed image in Sukhotai.

The beautiful sunrise we saw there, reminded me of that in Jaisalmer, India, on last December (2010).  After the sunlight gained force and brightness, we went down to the tuk-tuk, to visit the other three temples.

A doua noastra zi in Sukhotai a inceput dimineata, devreme. La ora 6 a sosit tuk-tukul care ne-a dus sa vizitam alte patru temple, in afara parcului istoric. Vizita a durat in total 3 ore, iar plata pentru tuk-tuk a fost de 200 bht ( cam 5 euro).

Wat Saphan Hin se afla in vestul orasului vechi Sukhotai, intr-o zona cu orezarii si ferme rurale traditionale. Vecinatatea junglei si o oarecare departare de oras fac ca templele din aceasta zona sa fie intr-o stare mai avansata de deteriorare.

Templul este situat pe un deal, la inaltimea de 300 m. Spre el urca o carare pavata cu pietre inegale si roasa de scurgerea apei de ploaie. Se spune ca regele Ramkhamkaeng venea aici, in padurea Aranyka, calare pe un elefant alb, pentru a se inchina la statuia lui Buddha, inalta de 15 m. Aceasta statuie poarta numele de Attharot si ilreprezinta pe Buddha in picioare.

La recomandarea lui Paolo, am venit aici sa admiram, de la inaltime, resaritul soarelui. Cand am urcat spre templu, statuia se desena ca o umbra uriasa. Umbrele padurii ne stateau aproape dar se auzeau deja primele pasari.

Pana am ajuns noi sus, orizontul a luat foc.

Am asteptat sa se lumineza mai bine, dand ocol statuii inalte de 15 m. Intre timp, pe masura ce soarele prindea putere, orizontul isi schimba culoarea.

Asteptarea asta imi amintea de cea din India, de la Jaisalmer, unde am pandit – de asemenea – rasaritul soarelui. Lumina cadea deja pe statuie, chiar daca soarele inca nu iesise.

Deodata, soarele s-a ivit mai intai putin, apoi tot mai mult, luand forma si stralucind puternic, ridicandu-se pe bolta.

Putina vreme, am avut pe cer in fata noastra soarele si in spate, luna. Apoi detaliile statuii au devenit to mai vizibile.

Incet-incet, jungla de langa noi prindea viata, iar noi am coborat la tuk-tukul care ne astepta, lasand in urma una dintre cele mai fotografiate figuri a lui Buddha, din Sukhotai.

To me, this temple was one of extraordinary beauty, even if I visited here after the “pearl of the crown”, wihich is Wat Doi Suthep!

The main viharn is a new one, constructed in 1929, but the interior is overwhelming. Red and gold are the main colors and the numerous flower offers are very impressive. The King’s portrait, like in every wat, is well adorned. Among many Buddha’s images, a monk is meditating. He is similar with the statues!


Passing by the white bell shaped chedi, we went to the old viharn Lai Kham, where the real treasure of the temple, the Phra Singh Buddha, attracts a lot of visitors. The statue was brought from Sri Lanka, in 1367. In thai language “phra” means “priest” but it is also used for the Buddha’s images, and “singh” means “lion”. This viharn is made of tek wood and the facade is adorned with gold on ochre color. The walls are covered with wonderful paintings, representing the day to day life of the people but also scened of legends.

In the ubosot we saw an interesting shrine, in the middle of the room. A lot of Buddha’s images and the nice decorations are eye’s catching. 


The wat’s grounds are full of beautiful flowers. We sat a little on a bench admiring the surroundings. Among the ordinary tourists, some monks also wandered around, making photos.


The last structure we have seen (only outside because it is locked) was the ho tray, the library. This one is considered the most beautiful in Chiang Mai. Dewas (spirits) figures ornate the wall and the superior part is made of wood. In the silence surrounding this corner of the wat, a monk was painting. We passed silently, not to disturb him. This view completed in an amazing way our visit here.

Alaturi de Wat Doi Suthep si Wat Chedi Luang, acest templu face parte dintre cele recomandate a fi vazute intr-o vizita oricat de scurta in Chang Mai. Cand am fost acolo, am inteles si de ce. Desi erau suficient de multi vizitatori, numeroasele structuri din complex, detaliile deosebite ale stilului Lanna, lucratura si culorile, utilizarea spatiului, grandoarea unui viharn facut parca din aur, minutiozitatea ofrandelor florale, toate acestea te coplesesc. Wat Phra Singh este probabil cel mai fotografiat templu din Chang Mai, el adapostind cele mai graitoare exemple de arta Lanna. Intregul complex a fost renovat in 2005/2006.

Templul a fost construit in anul 1345, de catre regele Pa Yo, pentru a adaposti cenusa regelui Kam Fu, cel de-al 6-lea conducator din Chang Mai. Numele de Manastirea Leului este legat de cea mai valoroasa statuie a lui Buddha, adapostita de acest templu.

Desi l-am vizitat dupa ceea ce reprezinta corolarul templelor din Chang Mai, adica Wat Doi Suthep, templul mi s-a parut extraordinar de frumos. Practic, pot spune ca fiecare dintre templele vizitate a adus un plus de splendoare.

O pereche de singha albi strajuiesc intrarea in complex, conform uzantelor in templele thailandeze.

Viharnul are o fatada frumos lucrata si ne intampina cu un panou pe care ni se arata ce nu este voie sa faci cand intri intr-un templu. El a fost construit in 1929.

Dupa cum am spus, interiorul este grandios. Nici nu stii spre ce sa privesti mai intai. Imaginile lui Buddha, foarte numeroase, dau lumina templului. Nu lipseste, ca de altfel in nici un templu, portretul regelui, asezat la loc de cinste. Ofrandele facute cu minutiozitate si arta din flori proaspete, te lasa fara grai. Credinciosii isi vad de treaba printre turistii din templu. Nu te poti duce in picioare chiar pana in fata, trebuie sa te asezi pentru a poza, avand grija ca talpile sa nu-ti fie indreptate spre Buddha, ceea ce ar fi o mare jignire. Se respecta regula linistii, ca in orice fel de lacas de cult. Zabovesc mult cu ochii la un grup de statui intre care se afla, in pozitie de meditatie, un calugar. Se identifica atat de mult cu ele, incat nu-mi dau seama de la inceput daca e viu sau statuie si el. Credinciosii se inclina si se inchina in fata lui, aseaza ofrande, iar el nici nu clipeste. Este probabil in transa, departe de noi. M-am jenat totusi sa il fotografiez de aproape si am folosit zoom-ul.

Trecem pe langa chedi-ul alb, in forma de clopot, asezat pe o baza patrata, ornamentat cu cate un elefant pe fiecare parte.

Ne indreptam spre viharnul Lai Kham, unde este adapostita adevarata comoara a templului. Statuia Phra Singh, care da numele templului, a fost adusa din Sri Lanka in 1367 si a constituit un model in arta Lanna. In limba thai “phra” inseamna “preot”, dar cuvantul este folosit si pentru imaginile lui Buddha. “Singh” inseamna “leu”. Caracteristicile acestei statui elegante sunt forma de mugure de lotus a flacarii de pe cap si vesmantul arancat peste umarul stang.

Viharnul Lai Kham este construit din lemn de tek, cu o fatada lucrata cu aur pe fond ocru. Traditionalele balustrade naga, si acoperisul scund sunt caracteristice stilului Lanna. In pridvor, pe o masa, asteapta florile de lotus pe care credinciosii le ofera ca ofranda.

In interior, observam alte elemente Lanna, precum stalpii rosii, lacuiti, cu modele aurii.

Peretii sunt impodobiti cu scene pictate reprezentand viata obisnuita, de zi cu zi dar si scene din legende cu eroi care se lupta cu Raul. Desenele, facute parca in penita, sunt deosebit de clare.

 

Ubosot-ul, de asemenea de curand renovat, are o intrare frumos ornata cu elemente traditionale Lanna.

Interiorul ne arata un altar neobisnuit, in forma de turn si asezat in mijlocul incaperii. Cand il inconjuram, imagini diferite ale lui Buddha ne atrag atentia, alaturi de decoratia bogata a postamentului, care include si animale.

Fiecare dintre structurile vizitate ne-a oferit elemente noi, deosebite si probabil de aceea se spune ca acesta este cel mai minunat exemplu de arhitectura Lanna.

Nu doar turistii obisnuiti se bucura de aceste frumuseti, ci si calugari de la alte temple.

Curtea complexului este plina de flori si bancile ne ofera un prilej de a ne odihni si admira constructiile Templului Leului.

Ultima constructie pe care o vedem dar doar din exterior, fiind incuiata, este ho tray, adica biblioteca. Aceasta este construita pe stalpi, conform traditiei si are partea inferioara din caramida si cea superioara din lemn. Cea de aici este considerata cea mai frumoasa din Chang Mai. Peretii sunt impodobiti cu figuri de Dewas sau Thewada (fiinte divine, spirite). In linistea din acest colt al complexului, unde nu se afla si alti turisti, trecem si noi incet pentru a nu-l deraja pe calugarul care picteaza. Aceasta scena incheie in mod fericit intreaga noastra vizita.