Ultima oprire în Iran, un monument UNESCO

Tabriz a fost ultimul oraș vizitat de grupul nostru, în Iran. De acolo ne-am îndreptat spre Teheran, de unde am luat avionul spre casă. Asta însă nu înainte de a face o ultimă oprire, pentru a vizita un monument UNESCO. Este vorba despre Soltaniyeh, un mausoleu din secolul al 14-lea, construit între 1306-1317, în apropiere de localitatea Zanjan, la o altitudine de 1784 m.

Continue reading

Moscheea Albastră din Tabriz

Moscheea Masjed-e Kabud din Tabriz, supranumită și “Moscheea Albastră”: este precursoarea altor clădiri religioase din Iran și Asia Centrală, fiind chiar mai veche decât cea din Esfahan și Samarkand. Ea este una dintre cele trei moschei albastre cunoscute călătorilor, alături de cea din Istanbul și Yerevan. Se pare că ar mai exista una, în Afganistan, mult mai puțin cunoscută.

Moscheea a fost construită la ordinul lui Jahan Șah, în anul 1465 și adăpostește și mausoleul acestuia, greu accesibil acum. Au fost necesari încă 25 de ani pentru a placa toți pereții cu o faianță albastră minunată, care i-a și dat numele și rangul de “turcoaz al Islamului”.

Moscheea Albastră, Tabriz

Continue reading

Gloria trecută a unui oraș de pe Drumul Mătăsii – Tabriz

Personal, așteptam întâlnirea cu Tabrizul, care îmi evoca figura sufistului Shams, marele prieten al poetului și filosofului Mevlana (Rumi), despre care scrie atât de frumos Elif Shafak în cartea sa “Cele 40 de legi ale iubirii“.

Până în anii ’60 al doilea ca mărime din Iran, astăzi al 5-lea, orașul Tabriz este așezat la o altitudine de 1340m, într-o vale la poalele Munților Sahand, din Provincia Azerbaidjanul de Est.

Originea sa se pierde în negura veacurilor, necunoscându-se cu precizie când a luat ființă. Soarta orașului nu a fost prea favorabilă, el fiind deseori atacat și prădat de dușmani sau distrus de cutremure devastatoare, cel mai mare fiind cel din 1778.

Tabriz, la poalele M. Sahand, Azerbaidjanul de Est

Continue reading

Pe la Marea Caspică, spre nordul verde al Iranului – 70 de fotografii de pe drumul cel mai frumos din circuitul iranian

Ne îndreptăm acum spre nordul Iranului, spre Tabriz – ultimul oraș vizitat în circuitul nostru -, unde  mai puține agenții de travel își duc turiștii. Vă voi arăta în această postare, ajutată de 70 fotografii făcute în mersul autocarului (majoritatea), ceea ce mie mi s-a părut a fi cel mai frumos drum făcut în Iran.

Drumul ne-a purtat purtat pe malul Mării Caspice, unde am și poposit o vreme, ca să urcăm apoi până la 3000m, într-o trecătoare care ne-a scos parcă într-un alt Iran! După ce vreme de aproape două săptămâni am străbătut munții arizi și stâncoși și deșerturi de sare sau pământ, am intrat parcă pe un tărâm elvețian, punctat de casele unui sat cocoțat la înălțime și împestrițat de lanuri de flori mov, pe care nu le-am putut identifica de la geamul autocarului. Fuioare de ceață călătoreau cu noi, printre conifere și oamenii din autocar parcă s-au mai înviorat.

pauză scurtă pe malul lacului de baraj Manjil

orezării

Marea Caspică

sus, în trecătoare

Continue reading

Masjed-e Imam sau Shah Mosque

Cel mai mare monument de arhitectură construit de Șahul Abbas I este moscheea Masjed-e Imam, care se află pe latura sudică a pieței emblematice a Esfahanului. Construcția sa a început în 1612 dar a fost terminată abia după 10 ani de la moartea fondatorului, în 1638.

Intrarea se face prin portalul înalt de 27m, flancat de două minarete cu înălțimea de 42m. O scriere din secolul al 19-lea ne spune că muezinii nu au chemat niciodată credincioșii la rugăciune din aceste minarete, deoarece șahul se temea că ei ar putea vedea nestingheriți grădinile regale. De aceea, se folosea în acest scop un mic pavilion, cu acoperiș, aflat în dreapta curții centrale.

Masjed-e Imam, Esfahan – se vede și turnul cu acoperiș de unde muezinul chema la rugăciune

intrarea principală

Continue reading

Moscheea “privată” a șahului Abbas I, la Esfahan, o “rapsodie în albastru”

Una dintre construcțiile din Maydan-e Imam din Esfahan, care îți atrage imediat atenția, prin domul ei strălucitor, este moscheea Masjed Sheikh Lotfallah.

Ea se află în partea opusă Palatului Ali Qapu, în partea de est a marii piețe și reprezintă o capodoperă a arhitecturii safavide din Iran.

Continue reading

Piața Naqsh-e Jahan sau Maydan-e Imam din Esfahan, parte a moștenirii UNESCO

Piața Naqsh-e Jahan sau Maydan-e Imam din Esfahan, declarată parte a moștenirii UNESCO, este pentru oraș ceea ce este Piața Registan pentru Samarkand.

Intreaga piață, cu edificiile sale minunate, a fost construită între 1598-1629 și l-a avut ca arhitect principal pe Șeicul Bahai (Baha’ad-Dinsl =Amili). Acesta a dorit ca aici, în inima orașului, să se regăsească  cele trei puteri ale imperiului persan: puterea șahului, reprezentată prin Palatul Ali Qapu, puterea religioasă, reprezentată prin  moscheea privayă a șahului și puterea economică, reprezentată de negustorii din bazarul care înconjoară piața.

Se pot petrece aici câteva ore bune, având în vedere că spațiul ocupat este de trei ori mai mare decât cel al Pieței San Marco din Veneția.

Maydan-e Imam, Esfahan

Continue reading

Catedrala Armenească Vank din Esfahan

Șahul Abbas I (1587-1628) a fost artizanul mutării capitalei Persiei la Esfahan și construirii a acelei “Imagini a Lumii” sau “Jumătății de lume“, cum i se spune orașului vechi. In centrul său stă Naqsh-e Jahan Square sau Imam Square (numită cândva Shah Square), o minune medievală care, pe bună dreptate, a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO. Voi povesti mai târziu despre ea.

Acum, vreau să spun că, pentru a construi toate aceste minuni arhitectonice, șahul a adus și a permis, în jurul anului 1603, strămutarea la Esfahan a unui mare număr de meșteri armeni și a familiilor acestora (peste 10000). Aceștia fugeau de persecuțiile religioase ale otomanilor și s-au stabilit imediat în noua capitală, formând un cartier întreg, numit New Jolfa/Julfa.

De îndată ce meșteri de toate felurile, utili în construcții, s-au stabilit în Persia, au început să construiască monumente durabile. Unul dintre ele a fost o mică biserică, datând din 1606, care mai târziu a fost extinsă și transformată în ceea ce cunoaștem azi drept Catedrala Armenească Vank. Cu doar 100 de ani mai târziu, cartierul avea 30 de biserici armenești, din care mai sunt active astăzi, 13. Case ale negustorilor, frumos decorate, au fost renovate și deschise în anii ’70, putând fi vizitate, cu aprobare deoarece adăpostesc instituții guvernamentale. Comunitatea armenească s-a restrâns, în timp, mai existând acum circa 7000 de armeni.

Oricât de rău mi-ar părea că nu am zăbovit mai mult pentru a vedea cartierul armenesc, vizita la Catedrala Vank a constituit un moment important al programului excursiei.

intrarea la Catedrala Vank, Esfahan

detaliu altar

Continue reading

O curiozitate în Esfahan, Moscheea cu Minarete Tremurătoare

Nu era în programul nostru de vizitare dar ne era în drum și, o colegă din grup, ne-a adus-o în atenție, așa că am oprit puțin să vedem și noi o curiozitate. Am plecat însă dezamăgiți de acolo fiindcă se pare că mecanismul este stricat demult, și majoritatea privitorilor (erau și alții în afara noastră) au considerat totul o șarlatanie. Păcat!

Menar/Monar Jonban, Esfahan

Continue reading

Pe cel mai frumos pod din Esfahan

Cunoscut în întregul Iran și atrăgând anual numeroși vizitatori, Podul Khaju sau Pol-e-Khaju din Esfahan este apreciat ca fiind unul dintre cele mai frumoase din lume.

Esfahanul, transformat în capitală de către Șahul Abbas I din dinastia safavidă, (1587-1628), care l-a și remodelat și dezvoltat, se întinde pe ambele maluri ale râului Zayandeh sau Zayanderūd, cel mai mare din centrul Iranului. El izvorăște din Mții Zagros, de la o altitudine de 3974 m și are o lungime de peste 400 km. Locul său de vărsare, într-o deltă, se află în apropiere de Esfahan.

Apele sale au făcut din Esfahan o adevărată oază de verdeață în mijlocul Deșertului Kavir, în care se află orașul. In secolul al 17-lea, Șeicul Bahai a construit o rețea de canale prin care apa râului se distribuia în Esfahan și provincia Yazd. Acest lucru a făcut ca ea să se împuțineze și, în 1972, a fost necesară construirea unui baraj pentru utilizarea sa rațională. Barajul Chadegan, aflat la 88 km de Esfahan, a avut ca scop și prevenirea inundațiilor, precum și producerea de curent electric. Construirea barajului și dervesarea apelor a avut ca efect scăderea nivelului râului în Esfahan, în mulți ani albia fiind chiar secată. Noi am avut noroc să vedem totuși o imagine mai puțin dezolantă.

Pol-e-Khaju, Esfahan

ce a mai rămas din apele râului Zayandeh

Continue reading