Cea mai importantă localitate a Lacului Maggiore, Stresa

La Stresa poți ajunge din Milano cu trenul (69 km) sau cu mașina (88 km). Noi am ales trenul. Un bilet, un drum, costă de la 8.60 euro în sus, în funcție de momentul și locul de unde îl cumperi.

Lacul Maggiore, pe al cărui mal vestic se află Stresa, este al doilea ca mărime din Italia, cu cei 212 km pătrați ai săi. Țărmul său estic se află în Lombardia, iar cel vestic în Piedmont. Lung de 54 km și lat de 11 km, adâncimea sa maximă este de 372 m.

Stresa se află în Golful Borromeic, zonă care, începând cu secolul al XV-lea, s-a aflat în stăpânirea și sub influența puternicei familii Borromeo. Chiar și în zilele noastre urmașii lor dețin încă cele trei insule și drepturile de pescuit.

Numele de Stresa provine de la Strixia, care înseamnă “fâșie de teren”.

vedere spre lac, în aprilie
Grand Hotel des Iles Borromees (1861) Stresa
Continue reading

Minunea numită Domul din Milano

Această poveste a fost începută în 1386, de către primul duce al orașului, Galeazzo Visconti III. Ea s-a încheiat abia în jur de 1809, chiar înainte de încoronarea ca rege al Italiei a lui Napoleon.

Domul din Milano este a doua cea mai mare biserică din lume, după Basilica Sf.Petru de la Vatican. S-a vorbit despre ea ca despre “una dintre cele mai puternice clădiri gotice create vreodată” (H.V.Morton, 1964, scriitor de călătorii).

clasica fotografie a fațadei Domului din Milano
de aici se cumpără biletele de intrare
Continue reading

Piazza Gae Aulenti, Milano

Descrisă drept “piața viitorului” de către ziarele locale, la momentul inaugurării sale (8 decembrie 2012), Piazza Gae Aulenti din Milano este un spațiu generos, ridicat cu 6 m deasupra străzii. Ea este dedicată arhitectei Gae Aulenti (1927-2012), care a proiectat Musee d’Orsay și cel din Centrul Pompidou din Paris. Arhitectul pieței a fost argentinianul Cesar Pelli, care a lucrat și la Turnurile Petronias din Malaezia.

Piazza Gae Aulenti, Milano
Torre Solaria (143m), Torre Solea (69m) și Torre Aria (100m)
Bosco Verticale
Continue reading

O zi în Milano

Ne-am oprit o zi în Milano pentru ca soțul meu să poată și el admira Domul, pe care eu îl văzusem cu altă ocazie. Fiindcă o zi nu înseamnă mare lucru pentru un oraș de anvergura sa, ne-am împărțit timpul între Dom și împrejurimile sale și Piața Gae Aulenti, unul dintre locurile foarte moderne din Milano, aflată nu departe de locul în care ne-am cazat.

Piața Mercanti, Milano
Galeria Vittorio Emmanuele, Milano
Piața Operei, Milano
Continue reading

Celebrând 50 de ani de căsătorie, în Italia! (1)

Anul trecut am serbat cei 50 de ani de conviețuire cu soțul meu prin două călătorii în Italia: una în aprilie, în Lombardia, la faimoasele palate și grădini de la lacurile din nord (Maggiore, Orta și Como), și alta în septembrie, în “tocul” cizmei italiene din Puglia, zona Solento.

Aici vă voi povesti despre prima călătorie, cea din aprilie 2019.

credit Arashi
Continue reading

Partea aceea chinezească din Hoi An

Hoi An sau Fai-Fo (Faifoo) cum a fost el numit, a avut timp de 1500 de ani unul dintre cele mai renumite porturi din Asia de Sud-Est. Chinezii și japonezii și mai târziu olandezii făceau aici un comerț înfloritor. In secolul al 18-lea estuarul s-a colmatat și portul a căzut în uitare.

Chinezii aduceau cu vasele lor comerciale porțelan, hârtie și cărți, arme, ceai, argint, sulf și plumb și cumpărau mai ales aur și zahăr. Unii dintre ei s-au stabilit în Hoi An, iar numărul acestora a crescut după căderea dinastiei Ming (1368-1644), când mulți s-au refugiat la Hoi An. Se apreciază că în anul 1750 locuiau aici circa 10000 de chinezi.

Influența acestei comunități importante se vede și astăzi în străzile și casele care păstrează arhitectura specific chinezească. De fapt, asistăm în Hoi An la un amestec de elemente culturale chinezești, japoneze și vietnameze și, poate, acesta dă și farmecul acela deosebit, orașului.

Cantonese Assembly Hall
Fukien Assembly Hall
Hainan Chinese Assembly Hall
Continue reading

Sanctuarul My Son

După ce am vizitat în Da Nang muzeul civilizației Champa, am ajuns la Hoi An, de unde am fost să vizitez ruinele celui mai mare sanctuar al acestui popor străvechi, My Son. Am făcut acest lucru prin intermediul unei excursii în grup organizate.

Așezat lângă satul Duy Phu, la cca. 50 km de Hoi An, My Son este unul dintre cele mai importante centre antice din Asia de Sud-Est, unde aveau loc importante ceremonii religioase hinduse și unde regii Regatului Champa au construit numeroase temple închinate lui Shiva, considerat protectorul lor. Totodată capitală a regatului, acesta era un important centru politic dar și locul în care erau înmormântați regii Cham.

Primul templu a fost construit din lemn, în secolul al 4-lea și a fost dedicat lui Shiva Bhadravarman. El a pierit într-un incendiu, două secole mai tâtziu.

La sfârșitul secolului al 13-lea, regatul fiind atacat de către vietnamezi, khmeri și chinezi, locul a fost abandonat, construcțiile au încetat și capitala a fost mutată în sudul provinciei.

Lăsate în părăsire, templele s-au degradat treptat sub povara timpului și a intemperiilor. Abia în 1898 un savant francez a început să cerceteze ce a mai rămas, iar între 1937-1944, Școala Franceză Pentru Extremul Orient s-a ocupat de restaurare.

In timpul războiului cu americanii, cei din Viet Cong au făcut aici depozite de muniții și armament, sperând că aceștia nu vor ataca aceste locuri neprețuite pentru istoria omenirii în general. S-au înșelat însă și astfel, în urma bombardamentelor repetate, din cele 32 de temple în ruine rămase, au supraviețuit doar 20.

In 1999 ele au fost incluse în Patrimoniul UNESCO, fiind vizitate anual de un număr foarte mare de turiști.

intrarea în Sanctuarul My Son
Continue reading

Orașul de basm Hoi An

După cum am scris în postarea anterioară, o plimbare de 10-15 minute mă despărțea de Orașul Vechi, în Hoi An. Era plăcută și nu mi s-a părut lungă deoarece admiram mereu niște arbori cum n-am mai văzut până atunci nicăieri și pe care nu i-am identificat.

Numele vechi al orașului era Fai-Fo și în secolele 15-19 a fost un important nod comercial. Când comerțul a început să decadă, orașul a rămas în părăsire circa 200 de ani. El a fost readus la viață de către un arhitect polonez, Kazimierz Kwiatkowski, care are acum un monument dedicat în oraș.

In zilele noastre, orașul este renumit pentru mulțimea de croitori și pantofari, care îți pot executa de azi pe mâine (24 de ore) orice model dorești. Mulți turiști se dau în vânt după această ofertă dar eu nu pentru asta am venit aici. Eu am venit să mă bucur cât pot de mult de atmosfera specială a Orașului Vechi, intrat în patrimoniu UNESCO în 1999. Și asta am și făcut.

Hoi An
monimentul dedicat arh. Kazimierz Kwiatkowski, care a oferit orașului o viață nouă
Continue reading

Unde am stat și ce am mâncat la Hoi An

Hoi An, la care se ajunge cam în jumătate de oră plecând din Da Nang, este un oraș cu circa 120000 de locuitori, situat în partea centrală a Viet Namului. Eu am ajuns acolo cu mașina, din Hue.

Numele său înseamnă “loc de întâlnire liniștit“, bine ales pentru negustorii din China, Japonia și mai târziu, din Europa, care se adunau aici. Cert este că, între secolele 15 și începutul secolului 19, Hoi An putea fi considerat un exemplu de port comercial pentru Sud-Estul Asiei, în special pentru produse ceramice. La începuturile sale, în secolele 7-10, populația Cham, care înființase portul, se ocupa și controla comerțul cu mirodenii.

Acest amestec de oameni veniți din culturi diferite și-a lăsat amprenta asupra arhitecturii orașului considerat, pe bună dreptate, unul dintre cele mai frumoase din Viet Nam. Mă refer la Orașul Vechi Hoi An, intrat în patrimoniul UNESCO în anul 1999, un loc căutat de turiști.

Old Town Hoi An
Continue reading

Citadela, emblema orașului Hue, parte a moștenirii UNESCO

Familia Nguyen, care a unificat Viet Namul în 1802 și a fondat dinastia cu același nume, a construit în Hue – unde și-a stabilit capitala – Citadela, cel mai important obiectiv turistic al orașului, emblema sa.

In timpul ocupației coloniale, francezii le-au îngăduit să stea acolo, ca marionete dar în 1945 ultimul rege, Bao Dai, a fost forțat să abdice de către comuniști. Aceștia din urmă au considerat Citadela o imagine a trecutului feudal și au lăsat-o în paragină. Oricum, ea fusese grav avariată în 1947 (francezii) și în 1968 (americanii). Din cele 148 clădiri existente, ai supraviețuit doar 20. Abia în anii ’80 au început eforturile de consolidare și conservare, iar în 1993 Citadela a fost înscrisă în patrimoniul UNESCO.

Bazele Citadelei au fost puse în 1804 de către regele Gia Long și, în timpul domniei regelui Ming Mang, s-a încheiat construcția în 1832.

Inconjurată cu un zid de piatră și un șanț de apărare, cu apă, lungi de 10 km, suprafața mare a Citadelei cuprinde mai multe construcții, unele complet distruse, altele deja refăcute și una, Palatul Thai Hoa (Holul Supremei Armonii), care este singura structură scăpată neatinsă, din ambele războaie.

Personal, mi-a plăcut mai mult Citadela decât Orașul interzis din Beijing. Și asta pentru că are spații largi de verde și flori, e parcă mai umană și mai grațioasă.

intrarea principală în Citadelă
Continue reading