Pe la Marea Caspică, spre nordul verde al Iranului – 70 de fotografii de pe drumul cel mai frumos din circuitul iranian

Ne îndreptăm acum spre nordul Iranului, spre Tabriz – ultimul oraș vizitat în circuitul nostru -, unde  mai puține agenții de travel își duc turiștii. Vă voi arăta în această postare, ajutată de 70 fotografii făcute în mersul autocarului (majoritatea), ceea ce mie mi s-a părut a fi cel mai frumos drum făcut în Iran.

Drumul ne-a purtat purtat pe malul Mării Caspice, unde am și poposit o vreme, ca să urcăm apoi până la 3000m, într-o trecătoare care ne-a scos parcă într-un alt Iran! După ce vreme de aproape două săptămâni am străbătut munții arizi și stâncoși și deșerturi de sare sau pământ, am intrat parcă pe un tărâm elvețian, punctat de casele unui sat cocoțat la înălțime și împestrițat de lanuri de flori mov, pe care nu le-am putut identifica de la geamul autocarului. Fuioare de ceață călătoreau cu noi, printre conifere și oamenii din autocar parcă s-au mai înviorat.

pauză scurtă pe malul lacului de baraj Manjil

orezării

Marea Caspică

sus, în trecătoare

Continue reading

Masjed-e Imam sau Shah Mosque

Cel mai mare monument de arhitectură construit de Șahul Abbas I este moscheea Masjed-e Imam, care se află pe latura sudică a pieței emblematice a Esfahanului. Construcția sa a început în 1612 dar a fost terminată abia după 10 ani de la moartea fondatorului, în 1638.

Intrarea se face prin portalul înalt de 27m, flancat de două minarete cu înălțimea de 42m. O scriere din secolul al 19-lea ne spune că muezinii nu au chemat niciodată credincioșii la rugăciune din aceste minarete, deoarece șahul se temea că ei ar putea vedea nestingheriți grădinile regale. De aceea, se folosea în acest scop un mic pavilion, cu acoperiș, aflat în dreapta curții centrale.

Masjed-e Imam, Esfahan – se vede și turnul cu acoperiș de unde muezinul chema la rugăciune

intrarea principală

Continue reading

Moscheea “privată” a șahului Abbas I, la Esfahan, o “rapsodie în albastru”

Una dintre construcțiile din Maydan-e Imam din Esfahan, care îți atrage imediat atenția, prin domul ei strălucitor, este moscheea Masjed Sheikh Lotfallah.

Ea se află în partea opusă Palatului Ali Qapu, în partea de est a marii piețe și reprezintă o capodoperă a arhitecturii safavide din Iran.

Continue reading

Piața Naqsh-e Jahan sau Maydan-e Imam din Esfahan, parte a moștenirii UNESCO

Piața Naqsh-e Jahan sau Maydan-e Imam din Esfahan, declarată parte a moștenirii UNESCO, este pentru oraș ceea ce este Piața Registan pentru Samarkand.

Intreaga piață, cu edificiile sale minunate, a fost construită între 1598-1629 și l-a avut ca arhitect principal pe Șeicul Bahai (Baha’ad-Dinsl =Amili). Acesta a dorit ca aici, în inima orașului, să se regăsească  cele trei puteri ale imperiului persan: puterea șahului, reprezentată prin Palatul Ali Qapu, puterea religioasă, reprezentată prin  moscheea privayă a șahului și puterea economică, reprezentată de negustorii din bazarul care înconjoară piața.

Se pot petrece aici câteva ore bune, având în vedere că spațiul ocupat este de trei ori mai mare decât cel al Pieței San Marco din Veneția.

Maydan-e Imam, Esfahan

Continue reading

Catedrala Armenească Vank din Esfahan

Șahul Abbas I (1587-1628) a fost artizanul mutării capitalei Persiei la Esfahan și construirii a acelei “Imagini a Lumii” sau “Jumătății de lume“, cum i se spune orașului vechi. In centrul său stă Naqsh-e Jahan Square sau Imam Square (numită cândva Shah Square), o minune medievală care, pe bună dreptate, a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO. Voi povesti mai târziu despre ea.

Acum, vreau să spun că, pentru a construi toate aceste minuni arhitectonice, șahul a adus și a permis, în jurul anului 1603, strămutarea la Esfahan a unui mare număr de meșteri armeni și a familiilor acestora (peste 10000). Aceștia fugeau de persecuțiile religioase ale otomanilor și s-au stabilit imediat în noua capitală, formând un cartier întreg, numit New Jolfa/Julfa.

De îndată ce meșteri de toate felurile, utili în construcții, s-au stabilit în Persia, au început să construiască monumente durabile. Unul dintre ele a fost o mică biserică, datând din 1606, care mai târziu a fost extinsă și transformată în ceea ce cunoaștem azi drept Catedrala Armenească Vank. Cu doar 100 de ani mai târziu, cartierul avea 30 de biserici armenești, din care mai sunt active astăzi, 13. Case ale negustorilor, frumos decorate, au fost renovate și deschise în anii ’70, putând fi vizitate, cu aprobare deoarece adăpostesc instituții guvernamentale. Comunitatea armenească s-a restrâns, în timp, mai existând acum circa 7000 de armeni.

Oricât de rău mi-ar părea că nu am zăbovit mai mult pentru a vedea cartierul armenesc, vizita la Catedrala Vank a constituit un moment important al programului excursiei.

intrarea la Catedrala Vank, Esfahan

detaliu altar

Continue reading

O curiozitate în Esfahan, Moscheea cu Minarete Tremurătoare

Nu era în programul nostru de vizitare dar ne era în drum și, o colegă din grup, ne-a adus-o în atenție, așa că am oprit puțin să vedem și noi o curiozitate. Am plecat însă dezamăgiți de acolo fiindcă se pare că mecanismul este stricat demult, și majoritatea privitorilor (erau și alții în afara noastră) au considerat totul o șarlatanie. Păcat!

Menar/Monar Jonban, Esfahan

Continue reading

Pe cel mai frumos pod din Esfahan

Cunoscut în întregul Iran și atrăgând anual numeroși vizitatori, Podul Khaju sau Pol-e-Khaju din Esfahan este apreciat ca fiind unul dintre cele mai frumoase din lume.

Esfahanul, transformat în capitală de către Șahul Abbas I din dinastia safavidă, (1587-1628), care l-a și remodelat și dezvoltat, se întinde pe ambele maluri ale râului Zayandeh sau Zayanderūd, cel mai mare din centrul Iranului. El izvorăște din Mții Zagros, de la o altitudine de 3974 m și are o lungime de peste 400 km. Locul său de vărsare, într-o deltă, se află în apropiere de Esfahan.

Apele sale au făcut din Esfahan o adevărată oază de verdeață în mijlocul Deșertului Kavir, în care se află orașul. In secolul al 17-lea, Șeicul Bahai a construit o rețea de canale prin care apa râului se distribuia în Esfahan și provincia Yazd. Acest lucru a făcut ca ea să se împuțineze și, în 1972, a fost necesară construirea unui baraj pentru utilizarea sa rațională. Barajul Chadegan, aflat la 88 km de Esfahan, a avut ca scop și prevenirea inundațiilor, precum și producerea de curent electric. Construirea barajului și dervesarea apelor a avut ca efect scăderea nivelului râului în Esfahan, în mulți ani albia fiind chiar secată. Noi am avut noroc să vedem totuși o imagine mai puțin dezolantă.

Pol-e-Khaju, Esfahan

ce a mai rămas din apele râului Zayandeh

Continue reading

Esfahanul, pe fereastră

Iată-ne ajunși, în sfârșit, în orașul despre care André Malraux spunea că poate fi comparat doar cu Florența sau Beijingul, Esfahan!

Așezat pe malurile râului Zayandeh, orașul e un amestec de tradiție și modernitate. El are numeroase monumente istorice și arhitecturale și una dintre cele mai mari piețe din lume, inclusă în patrimoniul UNESCO. Alături de Shiraz, a fost principalul motiv pentru care am dorit să merg în Iran.

Până la Malek Hotel, unde am fost cazați, am parcurs o parte din orașul modern.

prin Esfahanul modern

Continue reading

Călătoria continuă, de la Shiraz la Esfahan/Ispahan

Cei aproximativ 480 km între Shiraz și Esfahan s-au desfășurat, din nou, preponderent printr-o zonă muntoasă înaltă și aridă.

Esfahanul se află cam la jumătatea distanței dintre Teheran și Shiraz, la poalele munților Zagros, la o altitudine de 1590 m. Este al doilea oraș din Iran, ca populație, care număra la ultimul recensământ (2011) aproape 3.8 milioane de locuitori.

pe drumul dintre Shiraz și Esfahan

Continue reading

Intâlnirea (ratată) cu istoria la Persepolis, Naqsh-e Rostam și Pasargad

Dacă aș fi alcătuit programul acestei excursii în Iran, aș fi consacrat o zi întreagă vizitării sitului de la Persepolis și a necropolelor Naqsh e Rostam și Pasargad.

Dar cum n-am făcut altceva decât, împreună cu grupul de care aparțineam, să urmez programul agenției organizatoare, am îngrămădit într-o dimineață tot ceea ce vi-am arătat până acum din Shiraz, iar după ora 13, “în dricul zilei” cum se spune, am pornit să vizităm celebrele locuri, eu fiind deja gata obosită. La oboseală s-au adăugat și cele 40 de grade Celsius de la Persepolis, făcându-mă să ratez aproape întâlnirea mult așteptată cu istoria. Cititorii mei poate își amintesc de un alt rateu important, pe același plan dar din cu totul alte motive, pe care l-am înregistrat acum 4 ani la Micene (Mykenes), în Peloponez. Dacă acolo însă mai pot spera să ajung o dată, asta a fost unica ocazie pentru Persepolis…Și momentul în care m-am simțit foarte rău. Ca să ajung măcar până la Poarta Națiunilor, am făcut un efort extraordinar.

ce a mai rămas din gloria Persepolisului

Continue reading