We took a round trip by bus to Turkey in the summer of 2007. Out itinerary was: Bucuresti-Edirne-Cannakale-Troia-Izmir-Marmaris-Pammukale-Istanbul- Bucuresti.It was my first encounter with Turkey and it was love at first sight. I was impressed by the landscape, coloures and textures, by the diversity of touristic objectives and, last but not least, by the people.This post describes only the places we have been in the round trip but we also stayed for one week in Marmaris. I only wanted you to familiarize yourself with the landscape. Most of the photos have been made from the bus, so on some of them you will see some reflexions. I will wrtie separate posts about Marmaris, Bodrum, Pammukale.In vara anului 2007 am facut un circuit cu autocarul (apartinand unei agentii din Bucuresti) prin Turcia, combinat cu un sejur de o saptamana la Marmaris. A fost prima mea intalnire – surprinzatoare – cu aceasta tara care se intinde pe doua continente. Mi-a placut din prima Turcia, iar peisajul sau muntos, uneori arid, alteori verde, combinat cu albastrul permanent al cerului, m-a cucerit. Tocmai de aceea am decis ca prima postare sa va arate acest peisaj. Marea majoritate a fotografiilor sunt facute din autocar, asa ca veti mai vedea si reflectii pe langa peisaj…
De fapt, traseul nostru a fost: Bucuresti-Edirne-Cannakale-Troia-Izmir-Marmaris-Pammukale-Istanbul- Bucuresti. Dupa ce am traversat Bulgaria, care mi s-a parut cenusie, anosta si chiar neingrijita, primul “eveniment” important a fost traversarea stramtorii Dardanele, la Cannakale. Vad cu ochii mei acum ce am invatat la geografie, cand incurcam deseori asezarea Dardanelelor cu Bosforul! In calatoria aceasta le voi vedea pe amandoua.
Cannakale, malul european
Cannakale, malul asiatic – in fundal, o copie a calului troian
Dardanele
Castelul Kilitbahir, in Dardanele
O scurta oprire la Troia, unde un arheolog turc, vorbind o engleza excelenta, ne prezinta istoria locului dar si planurile de viitor. Pana acum s-a scos la suprafata cam un sfert din vechea Troie, care adapostea 15000 de oameni – enorm pentru vremea aceeea.
explicatii la Troia
Drumul spre Izmir trece uneori pe langa mare, urmana un golf al Marii Egee. Dintre localitatile prin care am trecut, mi-a placut Aivalak, cu un iz grecesc. Trecem prin periferia Izmirului, un oras cu 3 milioane de locuitori, pentru a intra apoi pe autostrada.
Izmir
Dupa Izmir, treptat, peisajul se aspreste, apar stanci, bolovani uriasi ciudati, aruncati in cele mai felurite pozitii. Spre Marmaris, urcam greu pe o serie de serpentine, pentru a cobori apoi pana la malul marii, tocmai cand soarele incepea sa apuna.
coborare spre Marmaris
Dupa o saptamana minunata si plina de culoare – in care am vizitat si alte locuri despre care va povestesc mai tarziu – am pornit-o inapoi, spre casa, continuindu-ne circuitul. Pana la Denizli, de unde se merge la Pammukale, drumul e variat, culorile si texturile alternand mereu. Lumea motaie in autocar fiindca e inca devreme. Denizli ne intampina cu o arhitectura cam ca la noi, si mai veche si mai noua, cu culori stridente.
pe aici se coteste spre Pammukale
Prima oprire importanta si foarte asteptata a fost Pammukale, vestitul “castel de bumbac”. Aici un fenomen natural deosebit isi da mana cu istoria, oferind calatorului un loc unde ar putea zabovi mai mult. Locul merita o postare separata.
De la Denizli pana la Kuthaya, unde am facut o halta de ajustare, muntii par cetati in ruina.
O alta postare va va arata frumusetea ceramici de Kuthaya. Noi ne indreptam spre Golful Izmit, pentru a ne intalni din nou cu marea la Bosfor si a intra in stravechea capitala Constantinopol. Fac cateva poze printr-un orasel prin care trecem si al carui nume nu l-am notat. Soarele apune frumos, iar noi vom intra in Istanbul pe intuneric.
