Pe cea mai înaltă șosea alpină din Austria, Grossglocknerstrasse

Grossglocknerstrasse este cea mai înaltă dar și cea mai spectaculoasă șosea alpină din Austria. Ca să te bucuri de ea așa cum trebuie, vremea bună să te însoțească!

Parcurgerea întregului traseu, lung de 48km, între Fusch și Heiligenblut, poate fi o frumoasă excursie de o zi dacă cercetezi muzeele, citești panourile de la punctele de informare, faci micile trasee indicate (de câte jumătate de oră) și, evident, te oprești de câte ori poți pentru fotografii. De fapt, pentru a încerca să duci cu tine, acasă, o parte din natura aceasta minunată. O sumedenie de vârfuri de peste 3000m, torenți și cascade, ghețari, toate în Parcul Național Hohe Tauern (1800km pătrați).

Șoseaua în sine, realizată în 4 ani (1930-1935), la care au lucrat 4000 de oameni, este materializarea viziunii inginerului austriac Franz Wallack. Ea oferă celor peste 900000 de vizitatori anual, emoțiile a 38 de curbe în ac de păr, precum și priveliștea celui mai înalt vârf (Grossglockner, 3789m) și a celui mai mare ghețar din Austria, Pasterze. Toate acestea, între lunile mai și octombrie, când este permis accesul.

pe Grossglockner Alpenstrasse

Pornim așadar din Fusch și trecem, alături de alte mașini și motociclete, prin peisaje pastorale caracteristice țării în care ne aflăm. Din când în când ni se dezvăluie câte ceva din cele ce ne așteaptă…Cerul e senin dar nu complet, nori albi jucându-se cu noi de-a v-ați ascunselea.

punctul din care începe șoseaua alpină

După ce trecem de punctul în care se plătește intrarea pe șoseaua alpină (acum, 37.50 euro/ mașină), devin mai atentă la peisaj și țin aparatul de fotografiat pregătit (motiv pentru care mi-am lăsat soțul la volan).

La început, e mai mult verde, pantele sunt mai line, copacii coboară până la șosea. Pe partea dreaptă a drumului (în sensul de urcare) apar însă peisaje alpine, cu vârfuri ce se ascund după o perdea de nori, care lasă încă liber vederii albastrul cerului. Ne apropiem de Piffkar (1620m), unde puteți face un traseu tematic de 30 de minute.

Șoseaua urcă și trecem de Hochmais (1850m) și de Casa Alpină Naturschau (Spectacolul naturii, 2260m), unde se află un restaurant și un mic magazin, precum și un muzeu de ecologie montană. Ne apropiem de Bucătăria vrăjitoarei, Hexenkuche, 2116m.

Hochmais, 1850m
Hexenkuche

In apropiere de Fuscher Torl (2439m) mașinile se opresc, oamenii coboară și admiră vârful Grossglockner, fiindcă aici este cel mai bun loc pentru așa ceva. Dacă e vreme bună. Dacă nu, văd ce am văzut și noi.

Mulți opresc ceva mai mult timp la cabană, să se relaxeze și să admire priveliștile spre Valea Fuscher.

de aici ar fi trebuit să vedem vf. Grossglockner…

Tunelul Hochtor (2504m), lung de 311m, ne trece din provincia Salzburg în Carinthia. Aici este cel mai înalt punct al șoselei. Două lacuri mici, aflate chiar sub șosea ne fac să poposim puțin, pentru fotografii.

Tunelul Hochtor

La cam 7 km după tunel începe o derivație a șoselei, spre Ghețarul Pasterze. Ea se numește chiar așa, Șoseaua Ghețarului (Gletscherstrasse) și ne va duce până la Kaiser Franz Josef Hohe. Pe drum, un lac artificial, Margaritze, adaugă un nou element la peisaj.

lacul artificial Margaritze

La hotelul Kaiser Franz Josef Hohe și în jurul său e multă lume. Oamenii se plimbă, admirând ghețarul de sus sau pur și simplu bucurându-se de soare, în timp ce alții se distrează la spectacolul oferit de marmote. Observatorul Swarowski (intrare liberă), construit în 1998, oferă priveliști panoramice asupra ghețarului și a vârfurilor din jur.

Observatorul Wilhelm Swarovski

Ghețarul Pastertze este cel mai mare ghețar din Alpii de Est, având o lungime de 9km și o lățime de 1.6km. Peisajul m-a dus, nu știu de ce, cu gândul la Himalaia, deși înălțimile nu se compară. Probabil, atmosfera.

Ghețarul Pasterze

Poate unii aleg să se întoarcă de aici, pe același drum. Noi însă am continua drumul până la sfârșitul său, în pitoreasca localitate Heiligenblut. Ea este cunoscută pentru biserica sa cu turn ascuțit, din secolul 15. In interior se păstrează un vas care conține, se crede, sângele lui Isus, adus de la Constantinopol, în 914.

De aici pleacă numeroase trasee alpine, apreciate de cunoscători.

Chiar la intrarea în localitate ne-a întâmpinat un mic atelier de ceramică. Obiectele făcute aici sunt deosebit de frumoase. Câteva, achiziționate atunci, se află și acum pe balconul meu.

Din Heiligenblut am ales să ne întoarcem în Valea Gastein cu trenul, de la Mallnitz. Dar asta vedem data viitoare.

Driving On The Highest Road In Austria, The Grossglocknerstrasse

Grossglocknerstrasse is the highest and most spectacular road in Austria. There are so many wonderful landscapes on the road, that you cannot miss this trip! Take your time, and stay there a whole day.


Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code