Perge, Aspendos, Side


La 15 km est de orasul Antalya se afla ruinele de la Perge, capitala Pamphyliei antice. Primele constructii de aici se datoreaza hititilor si au aparut in jurul anului 1500 i.e.n. Ca in toata zona Asiei Minor si pe aici s-au perindat numeroase semintii dar, ceea ce vedem inca astazi, ajunge pana la noi din vremea istoriei greco-romane.

Se presupune ca grecii au venit in aceste locuri dupa razboiul troian. In perioada elenista s-a construit Poarta Grecilor (sec. 2 i.e.n.), care a fost impodobita cu statui ale fondatorilor si ale zeilor, puse in niste nise special construite. Poarta era protejata de doua turnuri rotunde. Unul dintre ele se renoveaza chiar acum. Alexandru cel Mare insusi ar fi poposit aici, in preajma Portii Grecilor, unde a fost intampinat cu onoruri si i s-au daruit cai, data fiind pasiunea sa cunoscuta pentru aceste nobile animale. In timpul stapanirii sale, Perge a prosperat. Bunastarea orasului a continuat si sub romani. In perioada imparatului Hadrian s-a construit, in spatele Portii Grecilor o curte de onoare si un arc de triumf. Din pacate, in perioada bizantina orasul a decazut, fiind apoi abandonat.

Foarte multe locuri din Asia Mica au legatura cu crestinismul, care si-a avut leaganul aici. Despre Perge se crede ca Sf. Pavel ar fi vizitat orasul in prima sa misiune misionara. Ce se mai vede azi aici? Agora, termele romane, strada principala cu colonade, Poarta Grecilor, teatrul si stadionul unde se desfasurau cursele de care trase de cai.


intrarea, vazuta din exterior
intrarea, vazuta din interior
Agora
insemnul unei macelarii din Agora
strada mare, cu coloane

Poarta Grecilor

termele romane

Nu departe de Perge ne asteapta o alta perla a antichitatii greco-romane, Teatrul din Aspendos, cuibarit la poalele Muntilor Taurus. Aceasta este cea mai bine conservata constructie de gen din Asia Minor. A fost construit, de catre arhitectul Zeno, in timpul imparatului Marcus Aurelius, ca un dar pentru oras. Capacitatea sa este de 15000 de oameni, utila si in zilele noastre pentru ca aici au loc in mod permanent diverse concerte. Scena teatrului avea doua etaje, sprijinite de 43 de coloane si nise cu statui si era acoperita cu marmora. In centrul coloanelor se afla Dyonisos, regele vinului dar si patronul teatrelor. Acustica este deosebita.

Desi teatrul este unul roman, Aspendos are o istorie mult mai veche. Hegemonia lyceana, apoi cea persana au facut loc stapanirii romane, in secolele 2-3 e.n., cand orasul a atins apogeul dezvoltarii sale. In secolul al XIII-lea selgiucizii au transformat teatrul in caravansarai, decorandu-l in stil propriu: motive rosii, in zig-zag, pe fond alb. Ele se mai pot distinge in unele locuri.

In Aspendos se mai pot vizita si alte ruine, daca dispuneti de timpul necesar, adica daca veniti in mod independent: o basilica, Agora, cu 12 magazine, terme, un apeduct cu o lungime de 1 km si inaltime de 15 m.
basorelief cu Dyonisos

Gorgona Medusa
motiv decorativ selgeucid
alte comori din Aspendos
Side e la 75 km de Antalya. Port antic, este unul dintre siturile cel mai bine cunoscut din Turcia. Numele sau inseamna “rodie”. In capatul de sud al peninsulei putem vedea ruinele teatrului antic, Agora, baile romane (acum muzeu), o fantana si o necropola. Noi le-am vazut doar din mersul autocarului, fiindca ghidul avea prevazut in program doar templele de langa mare… In consecinta, ne-a alergat pana acolo si, daca nu as fi reusit sa fac in drum cateva poze din zona veche a orașului, aș fi rămas fără ele!
Am oprit scurt intr-o piata, stationarea fiind interzisasi ne-am continuat drumul spre varful peninsulei, trecand pe una din strazile principale ale orasului vechi (Liman Cadessi). Ghidul ne-a spus ca, prin anii ’70, multi occidentali au cumparat foarte ieftin casele pescaresti din zona si au pornit acolo tot felul de bussines-uri, le-au transformat in hoteluri si pensiuni. La capatul strazii, spre mare, dam de nelipsita statuie a lui Ataturk si apoi trecem pe langa portul cu un mic far, indreptandu-ne spre temple. E ora amiezii, e foarte cald si ne-am opri si noi la una din multele terase dar ghidul e nemilos. Inainte!

In sfarsit, iata-ne in zona celor doua temple: al Athenei si al lui Apollo. Orasul, cu cladiri minunate, ar fi fost construit din profiturile obtinute prin practicarea pirateriei si a vanzarii de sclavi. Cand Alexandru cel Mare si-a intins stapanirea peste aceste locuri, cultura greaca era deja in mare parte abandonata. Arabii au organizat multe raiduri asupra orasului in secolul 7, iar dupa doua secole acesta era ca si disparut. Abia in secolul al XIX-lea a mai cunoscut o perioada de inflorire, in timpul otomanilor, cand a fost revitalizat de catre musulmanii din Creta.

Templul Athenei, venerata ca protectoare a orasului dar si ca patroana a comertului pe mare, si cel al lui Apollo, dateaza din secolul 2 e.n. Pozitionarea lor chiar pe malul marii le confera o atractie in plus.

Templul Athenei
Templul lui Apollo

capitel cu Gorgona Medusa

In marsul fortat spre autocar am reusit sa mai “fur” cateva imagini din orasul vechi, sa le savurez…acasa.

Excursia costa 55 euro, cu pranz inclus – eventual mici diferente in functie de agentie.

Sfatul meu: daca vreti sa va bucurati de zona pe indelete si sa vedeti cat mai multe, in ritmul propriu, organizati-va singuri excursia, folosind autobuzele din Antalya.


Comments

Perge, Aspendos, Side — 17 Comments

  1. Antalya este si va ramane intotdeauna destinatia mea de suflet. In ultimii cinci ani, in fiecare vara, imi iau bilete de avion prin Aerolines, cazare imi gasesc prin booking.com si acolo imi petrec concediul, in diferite zone. Sper ca vara viitoare sa vizitez si zona Perge, am vazut foarte multe lucruri “de vazut” in fotografiile tale.

  2. Am mai adaugat cateva locuri “de vazut” pe lista.:)Pentru pasionatii de istorie si civilizatii antice, Turcia e un paradis. Poti sa gasesti urmele atator popoare pe teritoriul Turciei de azi…

    In Hattusa, capitala Imperiului Hitit ai ajuns?
    Pe mine m-a impresionat foarte tare. Imi ajunsesera pe la urechi cateva lucruri despre hititi la lectiile de istorie, dar imi era greu sa imi imaginez un oras atat de mare si atat de bine pus la punct.

  3. Si eu as fi curioasa cu ce te poti deplasa mai ieftin prin Turcia … Ma gandeam la un tur in tara asta, sa inchiriez masina si am vazut pe site-ul Avis 500e pt o saptamana – ingrozitor de mult!

  4. *
    VertAnge

    Nu am fost la Hattusa, fiindca asta ar fi insemnat sa merg in Turcia cu masina personala, nu? Ca si Nemrud – pe care mi-as fi dorit sa-l vad – si acest loc va ramane nevazut de mine, din pacate.

    * Liliana
    Masina personala este o optiune. Daca sunteti mai mult de doi, este deja rentabil. Zbor (cat d eieftin se poate) pana intr-unul din marile orase din zona unde te intereseaza, apoi autobuze locale care nu sunt scumpe. De exemplu, daca un taxi lua 20$ pentru distanta Beldebi-Kemer (vreo 14 km, cred), autobuzul a costat 3 euro un drum.

  5. Ma voi gandi la asta. Mi-e doar groaza de drum … 13 ore 🙂
    Vad ca esti din TM, o tura de weekend cu trenul pana in Belgrad cum iti suna? Stii cumva daca sunt autobuze regulate TM – Belgrad? Ma bate un gand…

  6. *Liliana

    Nu m-am gandit si nu stiu nici orarul. Cred ca ar trebui sa fie autobuze. Eu am fost la Belgrad doar in trecere, cu autocar sau masina. Oricum, dupa cele patite la Novisad cu parcarea, nu cred ca mai merg la Belgrad cu masina. Parcarea se plateste prin mobil si e greu de gasit.

    *VertAnge

    Am uitat sa scriu mai sus: hatti sunt un alt popor, premergator hititilor in Turcia, mai vechi. Ne-a spus ghidul din Cappadocia, fiindca si pe acolo ei au fost primii si apoi au venit hititii.

  7. Daca ai fost inspre Serbia / Belgrad, nu scrii vreo postare? Te-as urmari cu interes – ca ma bate gandul sa megr incolo, nu stiu daca cu masina mea sau cu trenul din TM…

  8. Eu am fost pana in Hattusa cu microbuzul, dar eram cazata in Osmancik, un oras aflat la vreo 60 de km de Corum. Am plecat dimineata din Osmancik spre Corum, iar din Corum se organizau curse pana la Hattusa.Din fericire am avut cativa localnici din Osmancik care au venit cu noi sa fie siguri ca nu urcam in alt microbuz. 🙂

    Si Hattusa a fost locuit prima data tot de hatti. O parte din cultura hitita pare sa fie preluata de la hatti, in special ceea ce tine de religie si mitologie. Din pacate ei nu au lasat nici un fel de dovezi scrise si tot ce stim despre istoria si cultura lor provine din scrierile altor popoare.

  9. Templul Athenei mi-a placut cel mai mult dintre toate cele vazute de tine. Eu nu sufar fiindca nu cred ca voi ajunge vreodata in partea aia a Turciei. 🙁 Mi-ar placea sa le vad dar serios sunt atatea de vazut pe lumea asta! Nici daca as incepe de azi si pana la capatul zilelor nu as apuca sa vad tot ce mi-am propus deja. Si zilnic apar noi variante, noi destinatii prezentate de voi 🙂

  10. Asta cam asa e, alicee! Orice ai face, nu le poti vedea pe toate. Tocmai de aceea avem liste, imaginare sau pe hartie, cu obiective pe care dorim sa le vedem. Eu nu as zice “must see” pentru ca asta inseamna pentru fiecare, altceva! Depinde de interesul fiecaruia. Poate eu vreau sa vad niste locuri unde nu se duce nimeni, nu? Si asta sa fie important pentru mine dintr-un anume punct de vedere. Nu-mi place sa merg pe “must see”. Nu o sa ajung in Rai daca n-am vazut ceea ce spun altii ca trebuie sa vad? De aceea isi face fiecare propria lista si incearca sa realizeze cat mai mult din ea. In unele situatii, cum mi se intampla mie acum, poate trebuie sa renunti de tot la lista sau sa o scurtezi considerabil sau sa reduci distantele…Viata e plina de neprevazut, de aceea vorbim doar de “liste”, atat si nimic mai mult. Daca vedem mai mult decat ne-am propus, cu atat mai bine:)

  11. Totul e relativ. De la must See pana la frumusetea unui loc. Depinde foarte mult de cum ne simtim fizic si pshic cand vedem ceva, de cat chef avem, de atmosfera din jurul nostru, de meteo, of sunt atatea lucruri. Dar ideea e ca eu deja renunt sa mai pun pe lista mea imaginara, si de pe aceea stiu ca unele sunt doar vise mari si greu realizabile 🙂

  12. alicee, da-mi voie sa-ti spun ca la varsta ta nu ai voie sa gandesti asa! Dimpotriva, trebuie sa visezi si atunci te vei stradui sa si realizezi. Lasa renuntarile in seama celor de-o varsta cu mine 🙂

  13. Ha ha ha …. lasama sa-ti spun ca in ultima vacanta din Italia era plin de oameni in varsta … dar in varsta adica trecut de 75 de ani. Mama ce ii invidiam cum sareau ei toate cozile si intrau fara taxa. La Pompei pe soare si caldura erau mai multi cei trecuti de 65 de ani decat restul.

  14. Erau, cu siguranta, occidentali. Ei isi traiesc toata viata altfel si in alte conditii decat noi. Nu incape comparatie! Cati romani de varstele mentionate cunosti, care fac asta? Si daca da, ce venituri au comparativ cu restul populatiei? Despre asta este vorba dar deviem de la subiectul blogului 🙂 Daca vrei, putem continua pe mail…

  15. Ruinele alea de pe malul marii, Templul lui Apolo, sunt atat de fascinante. Arata extrem d ebine in combinatia aceea.
    Si vad ca e destul de ingusta plaja si la ei. Dar culoarea apei este absolut superba.
    Pe frigul asta, ma atrag mult pozele cu gandul spre vara…

Leave a Reply to Traveling Hawk Cancel reply

Your email address will not be published.

*

code