Vino cu mine la Peștera Postojna, în mirifica lume subterană!

Postojna, cu peștera sa, a făcut renumită Slovenia în toată lumea. Nenumărați turiști străini o vizitează an de an. Pe lista mea, ea se află de multă vreme, ca și Slovenia în general și iată că a ajuns la rând, anul trecut!

Impresia lăsată, pe lângă frumusețea indiscutabilă a peșterii, a fost cea de foarte bună organizare și, implicit, valorificare a unei asemenea comori.

La fața locului s-a dezvoltat un adevărat orășel ce cuprinde hoteluri, restaurante, magazine de suveniruri, un muzeu al carstului și o moară veche, amenajată ca minuscul muzeu etnografic.

Parcările imense, îngrijite și curate, unde plata se face la automate, fac ca oamenii să nu se bată pentru un loc, cum am văzut prin alte părți.

Dacă te duci cu câinele, există acolo 4 cuști, foarte curate, unde îți poți lăsa prietenul patruped în siguranță, cu un blid cu apă în față, până vizitezi peștera. Nu e condamnat să stea în mașină, pe căldura mare! Și, e și gratuit! Acesta este, poate, aspectul organizatoric care mi-a plăcut cel mai mult la Postojna.

La Postojna, Slovenia, în așteptarea intrării în peșteră
Muzeul Carstului
aici ne-a așteptat, cuminte, Caro

Peștera este cunoscută încă din Evul Mediu dar a fost deschisă pentru vizitatori în 1819, la ceremonie fiind prezent și împăratul Francis I al Austriei. Ea fusese descoperită de un localnic, Lika Cec, în 1818.

“Vinovate” de nașterea peșterii sunt apele râului Pivka și ale afluenților săi, care au săpat cel mai lung sistem subteran din țară, măsurând 24 km.

Construirea, în 1872, a unei linii ferate subterane, de 3.7 km, care transportă un număr mare de turiști până în inima muntelui, a impulsionat și mai mult turismul în zonă. A fost primul tren subteran din lume. In prezent, peștera este vizitată de aproximativ jumătate de milion de oameni, pe an. Calea de acces din interior, asfaltată, înlesnește accesul și celor aflați într-un scaun cu rotile dar și părinților cu copii în cărucior. Până în prezent au fost 38 milioane de vizitatori aici!

Se alcătuiesc grupuri mari, cu ghizi, pentru limbile slovenă, engleză, germană, italiană și franceză. Trebuie să specifici grupul cu care dorești să intri în peșteră, atunci când cumperi biletul, fiindcă în funcție de asta ești programat la o anumită oră. Nu sunt admise vizite individuale.

Biletul de intrare a costat 25.80 euro/ persoană. Peștera este deschisă zilnic, între orele 9-17. Durata unei vizite este de o oră și jumătate. In interior este o temperatură constantă de 10 grade Celsius, așa că e bine să vă îmbrăcați corespunzător. Și încălțămintea trebuie să fie adecvată, chiar dacă este asfalt și peștera este iluminată electric.

Grupul intră cu ghidul împreună și ocupă locuri în trenuleț. La coborâre, fiecare își urmează ghidul. Avansarea se face încet, cu o mică distanță între grupuri și permițând suficient timp, celor care doresc, să facă fotografii (blitzul e interzis).

Vă las acum în compania fotografiilor mele, să vă delectați cu mirifica lume subterană de la Postojna. Poate plimbarea vă inspiră să programați câteva zile de vacanță în frumoasa Slovenie, atât de aproape de noi!

la capătul liniei

înaintăm pe sub bolta înaltă, spre inima peșterii

Sala Macaroanelor (necomestibile)

Podul Rusesc, construit de prizonierii ruși din Primul Război Mondial

“Diamantul” din Sala Iernii

din nou la lumină, împreună cu apele râului care au format peștera

Come With Me At Postojna, In the Mirific Underworld!

Postojna Cave was discovered by a local, in 1818. The next year people were allowed to visit the cave. The number of tourists was growing because of the beauty of this place, and enhanced by the construction of an underground railway of 3.7 km. That made more easier the access in the cave.

You can visit Postojna Cave every day, between 9-17. The entrance ticket costs 25.80 euro/person. Individual visits are not permitted, so you have to chose a group with a guide for Slovenian, English, German, Italian, French.

There are a lot of parking places, hotels, restaurants, souvenir shops, a Karst Museum, and a big park surrounding the place.


Comments

Vino cu mine la Peștera Postojna, în mirifica lume subterană! — 4 Comments

  1. Încântătoare imagini! Iluminatul arată formațiunile în toată splendoarea lor. După cum spui că este amenajată toată zona, slovenii dau dovadă de inteligența afacerilor.

  2. It is astonishing view!
    I love this place.
    It must be exciting to explore in this cave.
    The atmosphere is solemn and mysterious.And it is even artistic!
    Thank you for sharing these wonderful pics,Traveling Hawk!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code