Piazza Venezia, în inima Romei

Piața Venezia, capul de linie al multor autobuze, stații de taxiuri, amestec de pedeștri cu autocare, o continuă agitație și mișcare, este inima Romei, așa cum era și Forul Roman odinioară (aflat în imediata apropiere).

Poate nicăieri în oraș nu se află, în imediată apropiere unul de altul, atâtea monumente și locuri istorice ca aici! Monumentalul Altare della Patria, Campidoglio, o capodoperă a lui Michelangelo, unde se află Muzeele Capitoline, cea mai veche instituție de acest fel din lume, basilica Santa Maria in Ara Coeli și biserica San Marco, Madama Lucrezia, una dintre statuile vorbitoare ale Romei, Palatul Venezia (azi un valoros muzeu), întovărășit de altele asemenea, fântâna Conului de Pin, Columna lui Traian și Biserica Santissimo nome di Maria și încă multe altele pot fi văzute în acest loc în care trebuie să revii de mai multe ori. Teatrul lui Marcellus, Forul Roman și Colosseul sunt și ele la o aruncătură de băț.

E greu să descrii într-un singur articol de blog toate aceste minunății, pentru că ar fi mult prea lung. De aceea, despre Muzeele Capitoline și Forul Roman, voi avea articole diferite, în cel de față încercând să punctez măcar celelalte obiective.

Campidoglio/Capitoliu, decembrie 2007
Santa Maria Ara Coeli
Altare della Patria, 2007

Pornim de jos, din piață, de acolo unde opresc multe dintre autobuzele care vin aici. Palatul Venezia, o clădire monumentală în stil renascentist, construită între 1455-1467 pentru cardinalul venețian Pietro Barbo, devenit apoi Papa Paul al 2-lea. După perioada napoleoniană, palatul a fost sediu al reprezentanței diplomatice a Austro-Ungariei, iar în 1929 a devenit cartierul general al lui Mussolini. In prezent aici se află un muzeu național de artă aplicată (ceramică, sticlă, argintărie, textile, tapiserii).

Piazza Venezia. În stânga, Palazzo Venezia (clădirea roșie) și parte din Biserica San Marco

In curtea palatului se află o mică grădină secretă, cu intrare directă din stradă, care oferă umbră și relaxare celor obosiți de prea multă plimbare și care știu de existența ei. In 2016 grădina a fost refăcută, plantându-se și alte specii de pomi. Deși mică, grădina este împodobită cu relicve romane dar mai ales cu fântâna Venezia Sposa il Mare (Veneția se căsătorește cu marea), realizată în 1730 de către sculptorul Carlo Monaldo.

grădina secretă de la Palazzo Venezia
Venezia Sposa il Mare

Când ieși din grădină, poți vedea statuia Madamei Lucreția și Fontana della Pigna, care face parte dintre acele fântâni construite după 1926, în urma unui concurs lansat de primărie. In fiecare cartier, fântâna trebuia să etaleze un element caracteristic pentru acel cartier. Aici, petale de lalele susțin un con de pin, copac caracteristic zonei.

Madama Lucrezia
Fontana della Pigna

Chiar din piață se înfățișează ochiului câteva priveliști copleșitoare. Este vorba despre Biserica Santissimo nome di Maria, pe fundalul căreia se decupează Columna lui Traian, apoi impunătorul Vittoriano sau Altare della Patria cu Basilica Santa Maria in Ara Coeli alăturată și, în sfârșit, falnicul Campidoglio.

Frumoasa biserică barocă Santissimo nome di Maria (1736) se află la începutul Forumului Roman. Ea a fost construită pe locul uneia mai vechi, din secolul al 14-lea de către arhitectul francez Antoine Dérizet. In fața sa se înalță monumentul legat de istoria noastră, Columna lui Traian, ridicată în 113, în urma victoriei asupra Daciei. Se presupune că arhitectul său a fost chiar vestitul Apolodor din Damasc.

decembrie, 2007
martie, 2023 – dinspre Piazza Venezia

Construcția neo-clasică, albă, monumentală, construită între 1885-1911 în cinstea lui Vittorio Emanuele II, primul rege al Italiei, se numește Vittoriano sau Altare della Patria. Ea nu este agreată de toți locuitorii Romei, care i-au atribuit porecle precum “mașina de scris” sau “tortul de nuntă“. Incărcată de simboluri, îți ia o jumătate de zi să vezi tot ce se poate acolo. In plus, terasa de sus oferă o frumoasă priveliște panoramică asupra Romei (există și acces cu lift). Deși mi-am propus să fac acest lucru, l-am amânat pentru o altă vizită.

martie, 2023 – dinspre Piazza Venezia
decembrie, 2007

Din secolul al doilea datează așa-zisa Insulă Capitolină, o clădire construită pe coastele stâncoase de la Campidoglio și scoasă la lumină în anii ’30. O poți vedea dacă mergi de la baza treptelor de la Vittoriano, spre cele de la Campidoglio.

Insula Capitolină

Campidoglio (Capitoliu), aflat chiar în centrul Romei, este un loc de mare importanță istorică pentru oraș, legat fiind în acest sens de Romulus, întemeietorul Romei. Aici, între cele două vârfuri, Capitoliu și Arx, există o suprafață plană, numită Asylum, unde erau adunați și “cazați” toți cei veniți din afara Romei. Tot aici se aflau temple importante, precum cele dedicate lui Jupiter și Minervei. Stânca Tarpeiană, de pe care erau aruncați trădătorii, este tot aici. Nu în ultimul rând, arhivele orașului, Tabularium, se găseau tot pe Capitoliu.

In 1538, din ordinul Papei, Michelangelo și arhitectul Giacomo della Porta, au sistematizat și reproiectat Asylum, transformându-l în cea mai elegantă piață a Romei, Piața Campigdolio.

Accesul este doar pietonal și se face din diferite direcții (dinspre Colosseum, Forul Roman, Vittoriano sau Piața Veneția) dar cel mai spectaculos este cel pe scara proiectată de Michelangelo, numită Cordonata. Inclinația planului este blândă. In capătul său de sus se află două grupuri statuare, înfățișându-i pe frații Dioscuri, Castor și Polux. Aceștia formează un fel de poartă de intrare în piață. Statuile, datând din perioada Imperiului Roman, provin de la un templu dedicat celor doi frați, aflat în Ghetto de astăzi. Cele folosite inițial de Michelangelo, se află acum în Piața Quirinale.

martie, 2023
decembrie, 2007

Piața în sine, îți atrage întâi atenția prin statuia monumentală care îl reprezintă pe Impăratul Marcus Aurelius, călare. Este singura statuie din bronz rămasă din Imperiu, fiind creată între 176-189. Totuși, în piață este doar o copie, originalul putând fi admirat în Muzeele Capitoline. La început, s-a crezut că este vorba despre Impăratul Constantin, acest lucru explicând locul extrem de important în care a fost așezată statuia. Acum însă, istoricii au căzut de acord că ea îl personifică pe Marcus Aurelius.

Piața Campidoglio, cu Palatul Senatului și Fântâna Zeiței Roma, decembrie, 2007
personificarea Tibrului
zeița Minerva
detaliu, Fântâna Zeiței Roma, fluviul Nil, decembrie 2007

In spatele pieței se află Palatul Senatului, care are în față Fântâna Zeiței Roma. Acesta a fost construit pe ruinele vechiului Tabulariu. Având în centru pe zeița Minerva, fântăna are, pe flancuri, reprezentarea fluviilor Nil și Tigru, acesta din urmă fiind apoi modificat pentru a reprezenta Tibru. Acum fațada era acoperită, datorită unor lucrări de renovare dar palatul se vede în fotografia de mai sus, din decembrie 2007.

De o parte și de alta a pieței străjuiesc două palate frumoase, care adăpostesc azi Muzeele Capitoline: Palatul Conservatorilor (sec. al 13-lea) și Palatul Nou. In imediata lor apropiere se află statuia lui Romulus și Remus, al cărei original poate fi văzut tot în Muzeele Capitoline.

Palatul Conservatorilor
decembrie, 2007

Mai puteți vedea de aici și Teatrul lui Marcellus, un teatru în aer liber, construit în anul 14. El a fost ridicat pe ruinele unei piețe, numite Circus Flaminius, construite în 221 înainte de Christos, împrejmuită de numeroase temple. Construirea teatrului a fost începută de Iulius Cezar dar terminată mult mai târziu.

Teatrul lui Marcellus, martie 2023
decembrie, 2007

Pentru a ajunge la toate obiectivele descrise mai sus, puteți folosi linia B, stația Colosseo, a metroului sau orice autobuz merge în Piazza Venezia: 40, 60, 64, 80 și altele.

Piazza Venezia in the Heart of Rome

Piazza Venezia gives you access to a lot of the important historical monuments of Rome such as: Altare della Patria/Victoriano, Campigdolio with palaces and fountain and monument, and with the Capitoline Museums, Chiesa Canta Maria in Ara Coeli, Venice Palace, Trajan’s Column, Chiesa Santissimo nome di Maria, Trajan’s Markets, Teatro di Marcello, statues, fountains and parks. So, you can plan for 2-3 days in that neighbourhood (if you want to visit the museums also).

Piazza Venezia can be reached by metro line B, Colosseo station or by various buses like: 40, 60, 64, 80.

This article is based by photos I took during my last visit (March, 2023) and the first one (December 2007).


Comments

Piazza Venezia, în inima Romei — 2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code