Am amintit in postarea trecuta si circulatia ca factor care impresioneaza turistul strain in India. Este vorba, mai ales, despre modul de a conduce pe drumurile publice.

De cele mai multe ori, aceste fotografii au fost facute din mersul masinii, printr-un geam nu intodeauna curat sau cu o vizibilitate nu tocmai buna (este deseori ceata dimineata in acest anotimp), lucru pentru care va rog sa scuzati calitatea fotografiei si sa apreciati doar continutul sau informativ. In buna parte, drumurile din Rajahstan sunt chiar bune sau acceptabile. Nu au chiar autostrazi dar sunt portiuni cu sosele rapide, cu doua benzi pe sens, bine semnalizate in unele parti si prevazute cu puncte de plata a unor taxe de drum. Pe unele, platesc doar transportatorii oficiali, nu si proprietarii individuali de vehicule.

Pe aceste sosele vei vedea intotdeauna, de-a valma, intr-o continua depasire prin ambele parti (in India se circula pe dreapta drumului) si intr-o ametitoare avansare pe contrasens, camioane (foarte multe), autobuze, masini, tuk-tukuri, carute trase de camile, magari sau bivoli si, pe marginea drumului, oameni care se deplaseaza…pe jos sau “by car 11” dupa cum glumea soferul nostru (masina nr. 11 fiind reprezentata de cele doua picioare proprii).

Cu toate acestea, in afara unui tuk-tuk si a unui camion rasturnat, nu am vazut nici un accident in cele doua saptamani, nici macar o masina nu s-a frecat de a noastra, cand ne aflam doar la putini centimetri distanta. Soferul nostru depasea intr-o adevarata “foarfeca” intre vehiculul depasit si cel care venea din fata. Fara nervi, fara efort vizibil, fara injuraturi. Doar claxonand scurt pentru a-l atentiona pe partenerul de trafic cu privire la manevra pe care vrei sa o faci. Am avut incredere deplina in Bhawar, care s-a dovedit un as al volanului dar care nu auzise de Schumacher (in general, ceea ce stiu oamenii se limiteaza – cel mult – la continentul pe care traiesc).

Extraordinar de multe motociclete si motorete. Aproape intotdeauna cu supranumerar de ocupanti. Motocicleta sau motoreta “calarita” de 3 sau chiar 4 deodata, este ceva comun. De multe ori, al treilea pasager era un copil de cativa ani, inghesuit intre parinti. Desi purtatul castii este obligatoriu prin lege (si am vazut o multime de oameni vanzandu-le la marginea drumului), nimeni nu-si bate capul sa le poarte. Abia la periferia oraselor ii poti vedea pe motociclisti cu casca…

In orasele si chiar pe sosele, o sumedenie de tuk-tuk-uri, taxiurile locale pe 3 roti, unele simple, altele decorate in fel si chip.

Camioanele seamana, unele, cu cele din filmele bollywoodiene: pline de desene, de ciucuri si beteala colorata. In special intre Udaipur si Bundi le-am vazut pe acestea. In spatele lor, indemnul “please horn”, “va rog claxonati”.

In orase, mijloace “slabe” de transport, precum biciclete sau tricicluri, servesc uneori la a cara enorm de multa marfa.

Nu de putine ori se apeleaza si la catari pentru a cara marfa, iar camilele trag carute uluitor de incarcate.Cai se vad mai rar. Bivolii sunt si ei folositi in mediul rural.

Am vazut si faimoasele autobuze cu oameni pe acoperis dar nu atat de multe pe cat ma asteptam.

Am uitat, cumva, ceva? A, da, tractoarele!

In toata acea nebunie, doua au fost lucrurile care au produs impresie asupra mea. Undeva, in apropiere de Chittorgarh, am vazut trecand o motoreta iar cel care o conducea avea in fata sa, de-a curmezisul vehiculului, o capra…vie, pe care o ducea undeva. Mi s-a parut hilar. Pe langa New Delhi, intr-o ricsa neacoperita, era transportat un bolnav, iar insotitorul tinea sus, suspendata, o punga de perfuzie. Probabil era transportat undeva, la un spital sau macar un punct medical. Mi s-a parut bizar. Inventivitatea omului simplu, lipsit de mijloace, este mare!

Una peste alta, modul de a conduce in India este o aventura perpetua. Pietonii nu au de ales decat sa se strecoare cum pot, fara a se asigura, prin toata aceasta nebunie si sa spere ca vor ajunge intregi pe partea cealalta a drumului sau a strazii. Asta in aglomerarile urbane. La tara, oamenii merg pur si simplu pe jos sau fac autostopul.

In afara de New Delhi, unde se mai circula pe acel tip de sosea rapida despre care am amintit, impartita in doua printr-un gard de protectie, nu putini sunt cei care il sar ca sa traverseze. In unele locuri exista intersectii, numite “chowk”, unde o gramada de oameni asteapta ca sirul de vehicule sa se opreasca pentru a le face loc sa treaca. Sunt cateva minute de asteptare atunci, dupa care “goana”  de 50-60 km la ora se reia. Nu se poate circula mai repede tocmai datorita numeroaselor obstacole, a modului de a conduce si a calitatii drumului in unele locuri. Acesta si este motivul pentru care parcurgeam distante intre 200-350 km intre orasele de pe traseul nostru,  in 5-6 ore sau chiar mai mult. Cand am facut itinerarul si am vazut distantele, am crezut ca 2-3 ore vor fi suficiente intre localitatile vizate dar m-am inselat…Acolo e India!

Stories of Rajahsthan. 2. The Colorful World of the Indian Vehicles

Not much to explain for this post. A great variety of vehicles compete on the Indian roads: cars, trucks, tractors, motorcycles, bicycles, carts pulled by camels, donkeys, horses (not so frequent), buffoloes or oxes. The roads are some good, some not so good, so the average speed is 50-60 km/hour. Directions are clear indicated especially in the Southern and Eastern Rajahsthan. In certain points there are toll points, mainly in the direction New Delhi-Mandawa and Jaipur-Agra-New Delhi. Even if there are laws there are not respected: people don’t wear helmets only in towns or they take over on each part of the vehicle, it doesn’t really matter. Among all those vehicles, people try desperately to cross streets or crossroads. I think they close their eyes and run for their lives…