Azi vă voi prezenta câteva dintre templele din Luang Prabang, aflate, majoritatea, unul lângă altul pe una dintre străzile principale, în partea de nord a orașului, la confluența râului Nam Khan cu Mekongul.

Haw Pha Bang, Luang Prabang

Incepem vizita cu Haw Pha Bang, templu construit special pentru a adăposti cea mai venerată figură a lui Budha, în Laos. Templul se găsește pe terenul Palatului Regal din Luang Prabang, azi muzeu, iar vizitarea sa este inclusă în biletul de intrare la muzeu.

Pha Bang, o statuie din bronz, acoperită cu aur, a fost dăruită întâiului rege al Laosului, Fa Ngum, în 1353, de către regele Angkorului, socrul său. Este deci un obiect de artă religioasă khmeră din secolul al 14-lea, deși legenda îi plasează proveniența cu 2000 de ani în urmă, în Sri Lanka.

Inițial, a fost adăpostită în diferite temple din Luang Prabang, inclusiv la Wat Mai, unul dintre cele mai mari (aflat în vecinătatea PalatuluiRegal). In decursul istoriei, siamezii au dus-o înapoi, în Thailanda, de câteva ori, ea fiind returnată abia în 1867.

Apoi, în 1963 a început construcția templului Haw Pha Bang, cu destinația specială de a adăposti statuia. Totuși, ea se află încă în Palatul Regal (sau o copie a sa, după cum susțin unii, originalul aflându-se undeva, la Vientiane).

Deși templul, terminat abia în 2006, este de fapt unul nou, el iese în evidență datorită importanței sale religioase și a stilului tradițional din Luang Prabang, în care este construit.

Fațada sa, în verde și auriu, decorată cu sticlă și foiță de aur, balustradele în formă de naga, precum și ornamentația ferestrelor și a acoperișului terminat cu o dok so faa cu 17 spire, atrag atenția.

O dată pe an, cu ocazia Anului Nou, Pha Bang este scoasă și dusă în procesiune la Wat Mai, pentru a fi spălată.

Ca să nu ne îndepărtăm din zonă, aș mai menționa câteva temple pe care le-am văzut doar pe dinafară:

Vis-a-vis de Palatul Regal, lângă scara care urcă spre vârful Muntelui Phousi, se află micul Wat Pa Huak (Mănăstirea Pădurii de Bambus), construit în 1861 în stil thai, de către un nobil, apropiat al familiei regale thailandeze. Pe frontispiciul de deasupra intrării se află reprezentat Indra, călare pe elefantul său cu trei capete.

Wat Pa Huak

Destul de aproape, pe același teren, alte două temple peste care dăm întâmplător, care nu mai sunt atât de îngrijite, ni se înfățișează cu aceleași elemente tradiționale, deja cunoscute.

Wat Pa Khe (Wat Siphouttabath) sau Mănăstirea Pădurii de Khe (Sesbania grandiflora leguminosae) a fost construit în 1851, tot în stil thai. Deosebite aici sunt figurile de negustori străini (olandezi) care apar la uși sau ferestre și faptul că picioarele personajelor se sprijină pe animale precum câinele, o căprioară sau un tigru și nu pe animale mitice ca la alte temple laoțiene.

în dreapta, figura negustorului olandez, cu un papagal pe umăr și picioarele sprijinite pe un câine

Wat Paphane (Wat Pafang) sau Mănăstirea Pădurii Arborilor de Foc (Brachychiton acerifolius) a fost ctitorită de bogătașul Sene Mu Xa, în 1799, în stil Luang Prabang. Am ajuns aici căutând urcarea spre Phousi dar ne-am dat curând seama că este un loc părăsit, locuit de călugări și nevizitat de nimeni, căzut în uitare. El oferă însă frumoase priveliști spre Nam Khan.

punte din bambus peste Nam Khan

Mai spre centrul orașului, pe o stradă laterală, se află Wat Pa Phai sau Mănăstirea Pădurii de Bambus, unde am avut dialogul cu un novice călugăr, menționat într-o postare anterioară. Ușa frumos împodobită îl reprezintă pe Rama, care pune un picior pe un leu. Pentru decorarea pereților s-a utilizat tehnica șabloanelor, importată din China, executată pe roșu cu auriu.

șabloane folosite la decorarea interiorului

In drum spre templele aflate chiar lângă locul nostru de cazare am mai trecut pe lângă un templu ce părea promițător de afară, unde mi-am propus să revin dar n-am mai făcut-o. Am rămas, așadar, doar cu fotografiile făcute din stradă. 1729 este anul construirii templului Wat Nong Sikhunmuang, distrus de un incendiu și apoi refăcut, în 1804.

Aș fi dorit să văd aici venerata statuie din bronz a lui Budha, Pra Chao Ong Saensaksid. Se spune că ea a fost adusă de un negustor bogat, dintr-un sat la nord de Luang Prabang, care intenționa să o ducă acasă după ce-și încheia afacerile. Fiindcă ambarcațiunea sa s-a oprit în dreptul templului, el a lăsat-o aici. Statuia a scăpat nevătămată după incendiul din 1774.

Frontispiciul templului este frumos lucrat în auriu și roșu, iar balustradele treptelor de intrare în sim sunt reprezentate de naga argintii.

Foarte aproape de confluența râului Nam Khan cu Mekongul se află două temple, așezate la o azvârlitură de băț de pensiunea noastră.

Wat Khili (Wat Souvanna Khili) sau Templul Muntelui de Aur îl are drept constructor pe Chao Kham Sattha (1773) și este o îmbinare de stiluri Luang Prabang și Xieng Kouang. Observăm și prezența arhitecturii coloniale franceze aici.

ornamentarea cu sticlă colorată

Chiar lângă Wat Khili se află alt templu din 1773, Wat Pak Khan, cu un sim cu două niveluri și o ușă frumoasă, cu două paneluri reprezentându-l pe Rama, aflat în poziții pline de grație. Dok so faa este deosebit aici, reprezentând doi șerpi naga, cu cozile încolăcite.

Modestul templu Wat Si Boun Houang, despre care se crede că a fost construit în 1756, se află în apropierea locului în care am locuit. Ca și pe celelalte, de lângă el, am avut ocazia să îl văd și seara, iluminat. Pereții săi sunt albi, iar ușa aurie este bogat decorată. Pe coama acoperișului cu două niveluri se află o decorațiune dok cho faa. Curtea este umbrită de palmieri și frangipani.

Tot din secolul al 18-lea, ca și majoritatea celorlalte temple, este și Wat Sene (Wat Sensoukaram) sau Templul Patriarhului, unul dintre preferatele mele. A fost construit la începutul secolului, în 1714, de către Tia Tiao. Culoarea sa este cea a teracotei, pe care s-a aplicat auriu. Pentru că a fost renovat de curând, culorile sunt vii. Stilul este mai mult thai decât Luang Prabang.

Ferestrele împodobite cu câte patru baluștri, au pictate cu auriu pe panelurile din spatele lor, zeități. De o parte și de alta a lor, șabloane de zeități, purtând coroane cu un vârf ascuțit și ținând flori de lotus, stau pe cai sau lei mitici. Ușa, bogat decorată, are de o parte și de alta a sa șabloane aurii, reprezentând apsare (dansatoare celeste) în forma celor de la Angkor Wat.

Intr-o capelă separată, un Budha de mari dimensiuni, stând în picioare, este adăpostit sub un frontispiciu cu trei registre, care ni-l arată pe Budha pe Muntele sfânt Meru (primul registru), Budha, însoțit de Brahma și Indra, coborând o scară (al doilea) și Budha predicând unei comunități (al treilea). Această capelă a fost luată de la Wat That Noi, un templu care a fost demolat.

In fine, alt templu care mi-a plăcut, deși mic, a fost Wat Sop, construit cam prin anii 1500, pentru a comemora moartea unui rege, într-o bătălie din 1479.

Sim-ul are un acoperiș pe trei niveluri, iar frontispiciul de la intrare este împodobit cu motive vegetale și geometrice. De o parte și de alta acoperișul se sprijină pe câte cinci coloane rectangulare, iar la intrare sunt patru coloane cilindrice, terminate cu capiteluri flori de lotus.

 

bilete cu predicții de viitor și un tub de bambus cu bețișoare, folosite la prezicerea viitorului

stupă frumos decorată cu sticlă colorată

In încheierea acestei prezentări maraton aș vrea să mai adaug că în Luang Prabang tradiția construirii acestui tip de temple continuă. Am văzut la distanță, în timpul croazierei pe Mekong, stupa în formă de clopot, construită între 1959-1988, la trei km de oraș, dincolo de Nam Khan. Se numește Wat Phra Phome Phao Santi Chedi și a fost construită cu bani donați de laoțieni din diaspora.

Temples, Temples, Temples in Luang Prabang

This article presents, using a lot of photos, the temples I have visited in Luang Prabang. There are still two others, which I will present separately, in future articles.