Tianzifang în French Concession

In fosta Concesiune Franceză, cea mai europeană parte a Shanghaiului, se află două zone deosebite, Tianzifang şi Xintiandu. Aici, aerul european al străzilor, vechile clădiri, din care unele în stil Art Nouveau (există chiar un traseu de vizitare Art Nouveau pe care însă, cu regret, nu am apucat să îl fac), copacii bătrâni, parcurile şi muzeele, ritmul oarecum încetinit al vieţii, dau un farmec aparte locului.

Noi am mers în Tianzifang, o Mecca a artelor, cum i se mai spune, pentru a-l explora puţin şi a vizita un muzeu aparte care se află aici.

Ajungeţi în Tianzifang cu linia 9 de metrou, dacă coborâţi la staţia Dapuqiao. Veţi ieşi direct pe Taikang Rd., unde începe zona pe care o căutaţi.

Photo94 Photo131harta zonei

In metrou, direcţia către Taikang Rd. este clară. Ieşim însă în holul unui mic mall şi de acolo lângă nişte blocuri noi, care ne fac să credem că am greşit drumul. Dar nu, între blocuri e o ieşire care ne scoate exact unde vrem!

Photo87 Photo90Dacă Xintiandu este deja o zonă turistică bine stabilită, Tianzifang este mai puţin cunoscut. In esenţă, case vechi au fost renovate, redându-li-se strălucirea de altădată. La parterul lor s-au deschis prăvălioare de un chic european. Un întreg şir de shikumen (zonă de case tradiţionale, în care se pătrunde printr-o poartă caracteristică din piatră) a fost transformat într-un rai de shopping pentru lucruri mai deosebite. Au apărut imediat şi mici cafenele şi restaurante, unde poţi zăbovi la un pahar de vorbă. Chinezii au fost întotdeauna comercianţi desăvârşiţi și au știut să transforme această zonă astfel încât să o facă atractivă și pentru occidentali.

Photo95 Photo91 Photo99 Photo165 Photo168moda asta, a umbreluțelor colorate, a devenit populară în multe locuri din lume

Photo134universalul Starbucks ne urmărește și aici

Shikumen înseamnă poartă de piatră dar numele se aplică şi unui stil de case caracteristice pentru Shanghai. Ele erau aranjate în alei, numite longtang. N-am ajuns să îl vizităm dar în zonă se află şi un Muzeu Shikumen.

Aceste case au apărut în secolul al XIX-lea şi dezvoltarea lor a ajuns la apogeu înainte de război. Majoritatea caselor din Shanghai arătau astfel în acea perioadă. In Tianzifang, în anii 30 existau numeroase mici fabrici şi tocmai ele au fost transformate în Centrul de Creaţie Tianzifang, cu ateliere ale unor artişti străini, magazine de ceai sau de modă produsă de designeri străini, boutique-uri.

Photo170shikumen

Să intrăm pe longtanguri, să vedem ce găsim. Perimetrul este destul de mic aşa că nu trebuie să vă temeţi că vă rătăciţi. Cu siguranţă, veţi fi încântaţi!

Photo105 Photo103 Photo104 Photo108 Photo110 Photo111 Photo106 Photo114 Photo115 Photo116 Photo117 Photo113 Photo120 Photo121 Photo122 Photo118 Photo123 Photo124 Photo133 Photo140 Photo136 Photo135 Photo141 Photo138Tianzifang In French Concession

French Concession is the most European part of the city. Here, Tianzifang and Xintiandu have been turned out into touristic areas, attracting many occidental tourists. You can still find here shikumens, stone gates which led into the longtangs, the alleys with traditional houses.

There are a lot of small shops selling clothes produced by international designers and many more items. Very chic cafes and restaurants offer good places for the rest after shopping.

 

 


Comments

Tianzifang în French Concession — 2 Comments

  1. Interesant și plin de culoare; totul pare foarte curat, iar magazinele sunt sclipitoare în interior. Prin acele longtang-uri ați putut vedea fața veche a orașului.

    • Exact! Tianzifang e un loc minunat,desi mic ca intindere. Imi pare rau ca nu am ajuns si in Xintiandi. Am ales insa Tianzifang fiindca am inteles ca abia acum se dezvolta ca locatie turistica, in timp ce Xintiandi este deja foarte cunoscut.

Leave a Reply to Rodica S Cancel reply

Your email address will not be published.

*

code