Tugu Negara, Monumentul Naţional din KL

Monumentul Naţional sau Tugu Negara este un grup statuar dedicat tuturor luptătorilor pentru libertatea Malaeziei. El se află în inima capitalei, lângă Parlament.

DSCN7378 DSCN7415Tugu Negara, KL

De fapt, este vorba despre un întreg complex, înconjurat de un mic parc, cu fântâni, un bazin cu apă şi nuferi.

La intrare, un bloc din granit, aminteşte perioadele istorice în care oamenii s-au sacrificat pentru patria lor: primul război mondial, al doilea război mondial şi Urgenţa malaeziană sau, după cum ne-a spus ghidul nostru, lupta împotriva comuniştilor, în care au pierit 11000 de oameni.

DSCN7427 DSCN7385 DSCN7380

Intoarsă acasă, am citit cartea scriitorului malaezian Tan Twan Eng, Grădina cețurilor din amurg, prin care mi-am explicat mult mai bine această perioadă neagră din istoria Malaeziei. Lupta a durat din 1948 până în 1960 și s-a dat între Partidul Comunist al Malaeziei și Armata Națională de Eliberare a Malaeziei, sprijinite de Uniunea Sovietică și China pentru a introduce comunismul în Malaezia, pe de o parte și Anglia, Australia și Noua Zeelandă, ca forțe anti-comuniste, pe de altă parte. Au murit, în total, peste 8000 militari și polițiști malaezieni și aproape 2500 civili, iar 810 persoane au fost declarate dispărute.

In mijlocul complexului, o galerie cu o cupolă ca de moschee, mărginită de un bazin cu apă, face trecerea spre marele grup statuar.

DSCN7387 DSCN7388 DSCN7390 DSCN7391 DSCN7393 DSCN7394 DSCN7402Autorul este sculptorul austriac Felix de Weldon. Grupul statuar are o înălţime de 15 m şi este cea mai înaltă sculptură de bronz, detaşată, din lume. Ea reprezintă un grup de soldaţi care personifică unitatea, vigilenţa, leadership-ul, curajul, sacrificiul. Unul dintre ei ridică steagul naţional malaezian, Jalur Gemilang.

DSCN7413 DSCN7410In 1975 monumentul a suferit în urma unei explozii pusă la cale de un terorist dar a fost repede refăcut. De atunci, complexul a fost înconjurat de un gard. De ziua eroilor (31 iulie) se depun aici coroane de flori. Acum nu sunt mulţi vizitatori, în afara noastră: un grup de copii şi încă cateva persoane.

DSCN7407 DSCN7384De pe terasa monumentului se deschide o privelişte frumoasă spre oraş, din care nu lipseşte Parlamentul, dar şi turnurile Menara şi Petronas.

DSCN7408 DSCN7423 DSCN7396

Tugu Negara – the National Monument in KL

Tugu Negara, THE National Monument of Malaysia, celebrates all the heroes who have fight for the liberty of Malaysia, be it during the two World Wars or during the guerilla fight against communism, between 1948-1960. I never heard about that civil war till the moment I visited KL. When I returned home, it happened that I read Tan Twan Eng‘s book “The Garden of Evening Mists” and I understood better what it was about.

The monument lies amid a nice park, represented by a statuary group, the work of the Austrian sculptor Felix de Weldon. The group of soldiers represent courage, sacrifice, unity, leadership. Above them all is to be seen Jalur Gemilang, the national flag of Malaysia.


Comments

Tugu Negara, Monumentul Naţional din KL — 4 Comments

  1. The road to win independence has not been an easy one for Malaysia.After overcoming various hardships,they became wealty country.
    Thank you for posting this article,Traveling Hawk!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code