Vreți să știți care este cel mai frumos templu din Luang Prabang?

Dacă mergeți la Luang Prabang și aveți timp să vizitați un singur templu, alegeți Wat Xieng Thong! Acesta este templul care a determinat UNESCO să includă în patrimoniul său întregul oraș vechi.

Situat la vărsarea râului Nam Khan în Mekong, templul a fost construit în 1559, în stilul local propriu, la ordinul regelui Setthathirat. Legenda spune că aici, doi călugări, ar fi fixat o piatră de hotar care să marcheze limitele orașului. “Xieng” înseamnă oraș și “Thong”, copacul bodhi (asociat în budhism cu iluminarea, este un copac uriaș – Ficus religiosa – sub care a stat Siddartha Gautama, fondatorul religiei budhiste, cel care avea să devină Budha). I se spunea “Templul Orașului de Aur” și era chiar poarta de intrare în oraș.

Regele venea de la palatul său cu barca pe Mekong, să viziteze templul. O scară largă, ceremonială, urcă de pe malul fluviului.

Templul se află pe Sakkarine Thanon Rd. Taxa de intrare este de 20000 kip.

Wat Xieng Thong, Luang Prabang – interior, Capela funerară

Am intrat în templu pe o intrare laterală, situată foarte aproape de locul în care am locuit.

Imediat lângă această intrare, în dreapta, se află o Capelă Funerară, atât de minunat ornamentată cu sticlă colorată, pe fond roșu și cu fațada scânteind orbitor în lumina soarelui la apus, încât ai putea avea impresia că aceasta este clădirea principală! Dar nu este așa.

Wat Xieng Thong, Luang Prabang – Capela Funerară

Capela adăpostește dricul funerar al regelui Sisavangvong, tatăl ultimului monarh laoțian, cel care a ordonat ridicarea acestei construcții. Atât dricul cât și urna funerară sunt adevărate opere de artă, iscusit și minuțios lucrate, ca de altfel tot ceea ce se poate vedea în capelă. Sculptori în lemn și specialiști în mosaicul de sticlă colorată au contribuit la realizarea acestei splendori.

In urna uriașă, defunctul a fost depus în poziție foetală, înainte de incinerare.

De-a lungul peretelui din spate sunt expuse mai multe imagini ale lui Budha.

Fațada sclipitoare a clădirii, îți ia ochii! Personaje din Ramayana, Sita și prințul Rama te privesc de pe ușile de intrare și scene din epopee se derulează în fața ochilor.

Curtea templului este plină de verdeață: palmieri, bougainvillea, banyan, frangipani.

Simul, clădirea principală a unui templu laoțian, are un acoperiș cu mai multe niveluri care culminează, pe coamă, cu un dok so faa aurit. Acoperișul, care coboară aproape până jos, este copleșitor.

sim la Wat Xieng Thong, Luang Prabang

dok so faa

Când te apropii de clădire, zărești stâlpii negri, rectangulari, cu șabloane aurii, înfățișând zeități și animale mitologice. Suporții de pe stâlpi au formă de frunze. Câțiva stâlpi mici, în exteriorul terasei, au în vârf muguri de lotus, executați în mozaic turcoaz. Intrarea promite un interior pe măsură.

Pe peretele lateral, printr-un cap de elefant, reprezentându-l pe Ganesha, se distribuie apă sfințită credincioșilor, care așteaptă afară. Acest lucru se întâmplă cu ocazia Anului Nou laoțian. Apa se toarnă pe la coada unui șarpe naga, din lemn, iar prin gura acestuia se revarsă în statuia principală a lui Budha. De aici, ajunge în exterior.

sus, deasupra gongului ceremonial, se vede capul șarpelui naga

Interiorul simului este vopsit în negru și roșu, fond pe care se disting șabloanele aurii, înfățișând modele zoomorfe, antropomorfe, vegetale și geometrice. Miturile sau viața de zi cu zi sunt folosite ca surse de inspirație.

Principalul punct de atracție al acestui templu se află însă pe peretele exterior din spatele său. Este Copacul vieții, simbol care se regăsește în toată Asia de Sud-Est și reprezintă legătura dintre cer, pământ și lumea subpământeană. Este un mozaic din sticlă colorată, flancat de două coloane rotunde, negre-aurii. La picioarele copacului se află un tigru, o căprioară, o vacă cu vițelul ei, păsări și un pelerin cu un baston. Cei doi păuni ne amintesc importanța lor în hinduism. Se spune că păunii înghit venin de șarpe pentru a avea pene atât de frumos colorate. Pe crengi stau diverse păsări, iar pe cele de sus se văd kinaree, creaturi celeste, pe jumătate oameni, muzicieni din ceruri. Deasupra tuturor se află Budha, având în spate o stupă. Ușile laterale au sculptate pe ele figura lui Rama.

Lângă sim se află Capela cu Budha în picioare, cu un fronton foarte elaborat, cu mozaic din sticlă, având în centru un lotus stilizat. La baza sa, de o parte și de alta, se află o kinaree.

Capela cu Budha în picioare

Altă capelă mică, Capela roșie, adăpostește un Budha culcat, de culoare neagră.  In 1931 această statuie a fost dusă la Marea Expoziție de la Paris, apoi a fost returnată în Laos, la Vientiane, unde a stat până în 1964. Pereții exteriori au mozaicuri lucrate în anii ’50, când s-au celebrat 2500 de ani de la intrarea lui Budha în nirvana. In registrul de sus este reprezentat cerul, cu Budha și alte zeități, iar în cel de jos, viața muritorilor de rând, cu case pe stâlpi, copaci și păsări, animale.

Capela roșie

Biblioteca, o construcție mică, cu același tip de ornamentație exterioară, se află chiar în spatele simului. Aici sunt păstrate manuscrise budhiste. Clădirea nu se vizitează în interior.

Biblioteca

In afară de capela în care se păstrează toba și de locuințele călugărilor. se mai află aici câteva stupe, construite în stiluri diferite.

Cred că v-am convins că o vizită la Wat Xieng Thong ar reprezenta un timp petrecut în mod plăcut de către cei interesați de artă, cultură, istorie sau pur și simplu de frumos. Ce părere aveți?

 

Do You Want to Know Which is the Most Beautiful Temple in Luang Prabang?

We have the answer to this question even if we only think that Wat Xieng Thong was the reason for UNESCO to introduce whole Luang Prabang in his heritage!

This is the most beautiful temple în Luang Prabang. It was built in 1559, during the reign of King Setthathirat. Legend has it that the temple was built on the place where two monks placed a boundary stone.

All the buildings belonging to the temple are beautiful: the sim, the Funerary Chapel, the Chapel of the Standing Budha, the Red Chapel, the Library. I liked a lot the coloured glass mosaic which makes for great photos!


Comments

Vreți să știți care este cel mai frumos templu din Luang Prabang? — 2 Comments

  1. Multumesc pentru imaginile deosebit de sugestive, care te ajuta sa vizualizezi arhitectura laotiana, fascinantele decoruri si ceremonialul religios

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code