Heidelberg, cu boema sa studenteasca, un stereotip care imi staruie in minte parca dintotdeauna si o imagine ramasa pe retina de la vreo ilustrata vazuta tare demult, cu multa verdeata din care rasar acoperisuri rosii si sus, pe un deal, ruinele unui castel. Asta e imaginea cu care m-am urcat in tren si am plecat sa vad cate ceva din acest oras.

Inainte de a va povesti ce am patit acolo si cum s-a mai spulberat o idee preconceputa, hai sa ne plimbam putin prin Orasul Vechi! (Altstadt)!

imagini de la castel, spre oras

Am calatorit cu un tren regio, cu etaj, care mergea doar pana la Heidelberg. Un bilet dus-intors, m-a costat 22.20 euro.

Prima surpriza am avut-o imediat dupa ce am coborat din tren. Pe drum, au anuntat ca se fac reparatii pe drum si s-au scuzat pentru intarziere. Cand trenul a intrat in gara, ne-au anuntat ca avem 5 minute (!!!) intarziere si si-au cerut din nou scuze…Am iesit din gara si am aflat imediat ca soferii autobuzelor sunt in greva! O gramada de biciclete parcate, stateau marturie!

ma aflu, cumva, la Amsterdam??

Nu eram pregatita pentru asta, am inteles ca erau cam 30-40 minute de mers pe jos pana in orasul vechi, asa ca am schimbat pe loc planul de vizita. Am luat un taxi si m-am dus direct sus pe deal, la castel. Majoritatea taximetristilor sunt turci, asa ca trebuie sa le vorbesti foarte rar sau, cel mai bine, sa le dai adresa scrisa.  Spre deosebire de Asia, unde am intotdeauna pregatite adresele, aici, vorbind limba germana, nu am considerat exercitiul necesar. Dupa ce m-a intrebat de trei ori unde vreau sa merg, sa se asigure ca a inteles bine, am plecat. In cateva minute am ajuns sus. Cursa m-a costat 10.40 euro

an ajuns in zona castelului

Nu va povestesc acum vizita la castel, prefer sa ii acord o postare separata. Va spun totusi ca biletul de intrare costa 6 euro, incluzand si coborarea cu un teleferic. Dupa ce am vizitat ce se putea si am admirat de sus panorama orasului, am urmat indicatoarele din curte care, credeam eu, ma vor duce catre punctul de plecare al telefericului. Curand, aveam sa-mi dau seama (mintea romanului cea de pe urma, fiindca as fi putut intreba, nu?) ca, de fapt, coboram spre oras, pe sub zidurile castelului. Ar fi fost chiar o plimbare frumoasa daca aveam o incaltaminte potrivita, cu talpi mai groase si nu niste pantofi usori, de oras, cu talpi subtiri, prin care ma impungea parca fiecare piatra din cele cu care era pietruit drumul in panta accentuata. Cand am ajuns in Kornmarkt (Targul de Porumb), picioarele mele erau praf!

pe sub zidurile castelului

Cum totusi n-am venit sa stau sau sa ma vaicaresc, m-am pus pe “treaba”, adica pe cascat ochii si pe fotografiat. Chiar acolo, in mijlocul acelei piete se afla o Madona frumoasa, din 1718. Statuia baroc, asezata deasupra unei fantani, este opera lui Peter van den Branden. Cladirea din dreapta este Casa Garimberg, iar in plan secund se vad ruinele castelului. In aceasta casa a locuit fondatorul muzeului local.

Madona baroca din Targul de Porumb (1718)

Ghidurile spun ca ai nevoie de aprox. 2 ore ca sa vizitezi orasul vechi. De obicei, chiar daca cumpar un ghid, nu merg cu el in mana de la un obiectiv la altul, cum vad ca fac alti turisti, poate mai metodici decat mine. Prefer sa hoinaresc la intamplare, sa ma las surprinsa de ceea ce-mi apare in cale si abia ajunsa acasa, citesc ce scrie in ghid. Sigur ca in felul acesta, pierd lucruri considerate “importante” in ghid, in schimb ma bucur de placerea descoperirii!

Asadar, mai departe, ajung in Marktplatz (Piata Centrala), unde pot vedea cladirea Vechii Primarii, a carei constructie a inceput in 1701 si Biserica Sfantului Spirit a carei piatra de temelie a fost pusa de catre Printul elector Ruprecht III, in 1398. Desigur ca ambele au suferit transformari de-a lungul timpului. Piata, destul de mare, e invadata de terase, la care oamenii au iesit sa bea un pahar de bere si sa stea la soare (cam scump la vedere in aprilie). In mijlocul pietei troneaza Fantana lui Hercule, sculptata de Charrasky in 1701.

In aceasta piata aveau loc executii, mai intai ale ereticilor (sec. al 16-lea), apoi ale hotilor (sec. al 19-lea). Pana in anul 1740, condamnatii erau expusi intr-o cusca suspendata, fixata in apropierea multimii. Nici nu-ti vine sa crezi in existenta unor epoci intunecate si sangeroase, cand vezi piata napadita astazi de soare si flori.

Insemnele heraldice ale orasului, aflate deasupra intrarii in Primaria Veche au fost sculptate de autorul statuii lui Hercule. Pe treptele fantanii, ca si in alte locuri asemanatoare din oras, sunt locurile de intalnire ale studentilor..

Undeva, pe zidul bisericii, roasa de vreme, se afla vechea denumire a pietei – Fischmarkt (Targul de Peste). 

In biserica au fost inmormantati, de-a lungul timpului, 55 de printi electori impreuna cu familiile lor dar mormintele au fost complet distruse in 1693, scapand nevatamate doar mormintele fondatorului, regele Ruprecht III si al sotiei sale, Elisabeta, nasc. Hohenzollern-Nurnberg. In acel an, orasul a fost atacat si invadat de trupele lui Louis XIV si locuitorii orasului si-au cautat adapost in biserica. Altii au fost adusi cu forta de soldati si incuiati inauntru. Cand insa acoperisul in flacari a inceput sa se prabuseasca, comandantul francez a dat drumul afara oamenilor ingroziti. In interior se afla una dintre cele mai faimoase biblioteci din lume, Bibliotheca Palatina, formata din donatii ale nobililor si printilor electori.

Interiorul dominat de arcuri de caramida rosie si frumoase chei de bolta pictate, prezinta si cateva vitralii moderne interesante.

Biserica Sfantului Spirit (1398), Heidelberg

mormantul regelui Ruprecht III si al sotiei sale, Elisabeta

Singura casa privata din Heidelberg, care a supravietuit acelui razboi, este o cladire datand din 1592, construita in stil Renastere de catre un hughenot, Charles Belier, refugiat aici din cauza persecutiilor religioase. Timp de 10 ani casa a jucat rol de primarie, dupa distrugerile provocate de razboi. Apoi, mai bine de 300 de ani, casa a adapostit un han, iar acum aici se afla hotelul si restaurantul Casa Cavalerului (Hotel zum Ritter). Pe fatada foarte complicata se poate vedea berbecul, animalul heraldic al lui Belier (belier, in franceza veche), precum si chipurile lui si al sotiei sale. Aceasta este considerata una dintre cele mai frumoase case din Germania.

Casa Cavalerului (1592), Heidelberg

berbecul, animal heraldic al  proprietarului

Charles Belier si sotia sa

Alaturi, emblema unui alt restaurant, La Soarele Auriu (Zum Goldenen Sonne) si o Madona asezata la coltul Casei Medersches (sec18), ma opresc pentru alte fotografii.

Intrerup plimbarea aici, fiindca e timpul sa merg la masa, asa ca ca o cotesc pe Steingasse (Straduta de Piatra), o straduta mica, ticsita de cafenele si restaurante, care duce la Podul Vechi. Ochesc Stiuca de Aur (Golden Hecht) si ma opresc sa ma odihnesc putin.

Steingasse, Heidelberg

Poarta Podului Vechi

I Invite You To a Stroll Through Heidelberg! (1)

Before I start to tell you what happened to me there, let’s take a stroll through the Old Town, in Heidelberg. I traveled there by a regio train, and the return ticket was 22.20 euros. When the train entered the railway station, they apologized for being late 5 minutes! But when I went outside, I found out that buses are on strike!

So, I flagged a taxi, to take me to the castle, up the hill. I will tell you in another post what I have seen there. I only tell you here that the entrance ticket, combined with a descend by a cable, is 6 euros. When I finished my visit, I followed the signs and have found myself descending beneath the walls of the castle! I didn’t want to turn back, so I just followed the road. Beware! You must have suitable shoes, not like mine!

I arrived at the Kornmarket, where a beautiful baroque Madonna (1718) at the top of a fountain and a nice view toward the castle ruins soothed me a little.

The guide books say that you need two hours to see the Old Town. I do not use to stroll with the guide book in my hands, even if I buy one. I prefer to stroll around, letting me to be surprised but my own discoveries. So, I went further and I found myself in the Market Square, another nice place, full of terraces, and dominated by the Church of the Holy Spirit (1398). People were sitting, having coffee or beer and sunbathing. The Hercule’s Fountain (1701) marks the place were executions took place in the middle ages till the nineteenth century. Right there, on a side of the market it is the Old Town Hall building (1701).

The founder of the church was Prince Elector Ruprecht III. Inside, 55 tombs of prince electors and their family have been but they all perished (but the founder’s and his wife), during a devastating war in 1693.

The only surviving private house (Knight’s House) was that of Charles Belier, a Huguenot who took refuge here, being persecuted for his religion. He built his house in 1592. On the  richly adorned façade of the 1592 building (considered to be one of the most beautiful buildings in Germany), the figures of Belier and his wife could be seen, along with the ram (belier, in old French) on his coat of arms. The building was a reputable inn for over 300 years, and now it is a hotel and restaurant.

As it was already noon, I took a small street, which led to the Gate of the Old Bridge, and was full of restaurants. I stopped there to eat, at the Golden Hecht.