Două biserici cu legendă

Polonezii sunt foarte credincioși, știam asta dar biserici atât de pline la ora slujbei, ca cele din Polonia, nu am mai văzut nicăieri! Poate contribuie la asta faptul că au dat lumii un papă sau, poate tocmai de aceea au dat un papă! El este prezent peste tot, cel puțin judecând după nenumăratele statui care i-au fost închinate în apropierea bisericilor sau a busturilor care se află chiar în biserici, lângă altar, și sunt mereu împodobite cu flori proaspete. In fiecare oraș vizitat am întâlnit foarte multe biserici, pe care, în parte, le-am văzut. Sigur că nu vi le voi arăta pe toate aici dar mă voi opri totuși asupra câtorva, valoroase din punct de vedere istoric, arhitectonic și al artei religioase dar și pentru că – unele – sunt însoțite de interesante legende urbane. Am găsit aceste legende pe internet și vi le redau și vouă.

Majoritatea bisercilor în care am fost sunt monumentale. Fie sunt construite din cărămidă roșie, fie acest material este folosit în interior, în scop ornamental. In aproape toate am găsit câte un amvon artisitc lucrat, iar confesionalele au fost deosebite.

Cele despre care este vorba astăzi se află chiar lângă Rynek, Biserica Sf. Elisabeta și Biserica Sf. Maria Magdalena.

Photo806Biserica gotică Sf. Elisabeta, Wroclaw

Photo493Biserica Maria Magdalena, Wroclaw

Biserica Sf. Elisabeta se află în NE Pieței Centrale și este una dintre cele mai vechi din oraș. Ea a fost construită în secolul al XIV-lea pe locul uneia cu două secole mai vechi. Fondatorul său a fost Boleslaw al III-lea.Turnul (1457) de 86 m înălțime îi dă dreptul să se considere cea mai înaltă dintre bisericile din Wroclaw. Se poate urca în turn, pe cele 300 de trepte (nu există lift), plătind o taxă de 5 zloți.

Photo926din Pța. Centrală, spre Biserica Sf. Elisabeta prin arcul care unește cele două clădiri numite Jas i Malgosia, adică Hansel și Gretel sau Ionel și Mărioara, românește

Photo931 Photo772Inițial, aceasta a fost o biserică catolică a Ordinului Cruciat al Stelei Roșii, a Cavalerilor Hospitalieri dar, în 1525, a devenit prima biserică protestantă din Silezia. Intr-un fel, s-ar putea spune că a fost o biserică cu ghinion fiindcă mai multe incendii au afectat-o de-a lungul timpului, distrugând diverse părți din ea, uneori chiar la un an de la reconstrucția precedentă. Astfel a pierit în flăcări (1976) și orga bisericii, construită între 1750-1761 de către Michael și Benjamin Engler și apoi Gottlieb Ziegler.

Din 1946 biserica a devenit din nou una catolică și a fost atribuită garnizoanei militare. Două incendii distrugătoare au avut loc în 1975 și 1976.

In 1998 a fost așezat în biserică bustul Papei Ioan Paul al II-lea.

Interiorul bisericii este unul sobru dar foarte frumos, diferit de al altora. Sunt cca. 100 de pietre de mormânt și epitafuri  în interior. Fiindcă nu am avut un ghid la nici una dintre biserici, vă voi lăsa să priviți fotografiile și să trageți concluziile.

Photo776 Photo779 Photo783 Photo790 Photo788 Photo784 Photo803 Photo773 Photo793 Photo789 Photo795o Madonă Neagră

Photo801 Photo804O legendă spune că Erhard Sculetus, Maestru al Ordinului Stelei Roșii, care păstorea biserica în 1525, l-a provocat la o partidă de zaruri pe pastorul luteran Heinrich Rybisch. La început a câștigat și a devenit lacom. A pariat totul pe un zar. Exploatând patima primului, consilierul i-a cerut ca, dacă pierde, să-i dea lui biserica, pentru protestanți. Si Sculetus a pierdut biserica… Un prieten al lui Luther a fost numit pastor acolo. Când un fulger a lovit mai târziu turla bisericii, prăbușind-o, catolicii au spus că este un semn al pedespsei lui Dumnezeu, împotriva protestanților care le-au luat biserica. Aceștia au spus însă că este un semn de bunăvoință de la Dumnezeu, fiindcă nimeni nu a fost rănit. Un basorelief de pe un perete exterior al bisericii redă această legendă, înfățișând doi îngeri care țin turnul în căderea sa, pentru a nu răni pe nimeni.

Photo945In celălalt capăt al pieței, la câteva zeci de metri de ea, pe strada Szewska, se află Biserica Sf. Maria Magdalena, construită în stil gotic în secolul al XIII-lea, ca și precedenta. Se remarcă imediat portalul romanesc din secolul al XII-lea, adus aici de la o mănăstire benedictină. Ea a fost luată de la catolici în vremea Reformei și restituită abia după al II-lea război mondial. Turnurile bisericii au fost avariate în 1945 și nu au mai fost refăcute. Lucrările de renovare și restaurare de după război s-au desfășurat în perioada 1947-1953. Lângă biserică se află Fântâna Europei.

Photo483 Photo487

Biserica Sf. Maria Magdalena și Fântâna Europei, Wroclaw

Photo441 Photo473 Photo463Photo471 Photo461

baptiseriul

Photo447 Photo456

altarul principal

Photo457 Photo469

1605, monumentul familiei negustorului Hans Richter

Photo464 Photo467 Photo488

Poate ați observat la fotografia fațadei că există o punte care leagă cele două turnuri. Legenda urbană o numește Podul Vrăjitoarelor sau Puntea Păcătoșilor. Se spune că noaptea pot fi văzute acolo fantome care mătură puntea, înainte și înapoi. Sunt sufletele fetelor care au sedus bărbați fără a se căsători de teama muncilor casnice, condamnate acum la măturat pe vecie. Ziua, între 11-18, puteți urca acolo (5 zloți).

Two Churches With A Legend

Two of the most important and oldest catholic, Gothic churches in Wroclaw are Sf. Elisabeth and Sf. Maria Magdalene, both at the sides of Rynek (Central Market). They are built of red bricks (XIVth.century) and beautiful inside. A lot of old tombs and epitaphs for the aristocrats and rich people in town could be seen there. Both churches have been taken by Protestants during the Reform (XVI-th. century).

The first legend says that St. Elisabeth church has been lost to Protestants by priest Sculetus, who loved dice game too much. Gambling with the Protestant pastor, he put everything on a dice, including the church, and lost! Then, a great storm knocked down the tower of the church. The Catholics claimed this was God’s punishment for the Protestants, who took their church. The Proeestants said this was a sign of God’s love toward them because nobody was hurt. On an outside wall of the church it is a little bas-relief showng angels who protect the falling tower in order to fall smoothly, not to hurt somebody.

The two towers of the St. Magdalene church are connected by a bridge. It is said that in the night some phantoms go back and forth on it, sweeping. People believe those are the souls of girls who only seduced men not marrying them because they hated to do house work! Now they are condemned to sweep the bridge forever.

These are urban legends I read on internet and I wanted to share them with you.


Comments

Două biserici cu legendă — 6 Comments

  1. Frumoase vitralii in Sf. Elisabeta. Madona neagra este o curiozitate in Polonia. Interesante mi se par si interpretarile date de catolici si de protestanti fulgerului cre a lovit turla bisericii.

  2. Nici nu stiam ca este asa de frumoasa Polonia, dar acum ca am vazut postarile tale mi-am schimbat parerea despre ea. Stiam doar de Varsovia ca ar fi frumoasa. 🙂 Tocmai ce m-am intors si eu din Italia-pot spune ca orasul Matera din Basilicata e “must see”, clar, deci ti-as recomanda sa ai in vedere regiunea Basilicata si mai ales Matera printre viitoarele tale calatorii. Numai bine! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code