In prima dimineață la Mavrouvouni, am ales să mergem în căutarea unui vis bizantin, la Mystras. Localitatea se află lângă Sparta, așa că am avut mai întâi de parcurs cei 42 de km până acolo.

Sparta sau Sparti, capitala Prefecturii Laconia, nu este nici ea lipsită de interes pentru călătorul prin Peloponez. Călătorul aflat la al doilea sau al treilea său drum pe aici, aș sublinia. Când ești însă pentru prima dată în Peloponez și timpul îți este limitat, trebuie să ai niște opțiuni, să selectezi cu grijă ce vrei neapărat să vezi acum, lăsând pentru altă dată (care nu știi dacă va veni) locurile cu rang 2 de prioritate, aș zice. Desigur, poți proceda și altfel: să pornești la drum, să te oprești unde îți place și abia acolo să decizi ce ai vrea să vezi în jur (asta dacă știi ce se poate vedea) sau să nu vezi, ci pur și simplu să stai, să absorbi ce este în jurul tău. Pentru asta însă, Capricornul din mine ar trebui să se mai nască o dată…

sus, în vârful dealului, Mystras

priveliște spre valea râului Evrotas

La numai 5 km de Sparta, pe  un drum foarte bine semnalizat, puteți merge cu mașina până în parcarea sitului Mystras. Vizitarea sa este permisă zilnic, între orele 8-19.30. Intrarea costă 5 euro.

Practic, există două intrări: una sus, în vârful dealului, cealaltă jos, unde ne-am dus noi. Teritoriul pe care se află risipite ruinele, palate și mănăstiri este suficient de mare ca să necesite mai bine de jumătate de zi de vizitare. De aceea, este recomandabil să porniți chiar de la ora deschiderii, cât nu este încă foarte cald. Oricum, luați apă suficientă cu voi.

Unii recomandă să urcați până sus și de acolo să porniți în jos. Asta este valabil dacă doriți să vizitați întregul sit. Eu nu m-am simțit în stare de o asemenea performanță, așa că am solicitat doamnei de la casierie să-mi recomande un traseu mai scurt. Câinele nu a avut voie să intre în sit, din cauză că sunt biserici deschise și ei își imaginau că vom intra cu câinele în biserică! Mă rog, nu aveam cum să le demonstrăm că nu se va întâmpla așa, deci soțul meu a rămas afară, cu Caro, iar eu am pornit pe traseul indicat, singură. Când spun singură, chiar așa să o și luați pentru că am întâlnit doar câțiva oameni pe tot traseul.

Foarte pe scurt, istoria locului așa cum este ea descrisă la intrare – este următoarea: în 1249, francul Frank Guillaume II de Villehardouin, Prinț de Morea și Duce de Achaia, a construit o fortăreață chiar în vârful dealului, numită Kastro. Au ramas doar ruine și ele se găsesc în partea de sus, fiind accesate de la acea poartă, direct. Tot el a construit și Monemvasia și Maina, în Mani.

In 1262, fortăreața s-a predat Bizanțului, după ce Villehardouin a stat trei ani în închisoare și a fost forțat să predea cele trei fortărețe ale sale. In 1348, Mystras a devenit sediul Despotatului de Morea, cea mai dezvoltată provincie din Imperiul Bizantin. S-a dezvoltat aici o adevărată așezare, împărțită în mod distinct între partea de sus, ocupată de nobili și cei din administrație, numită Hora – unde casele se îngrămădeau în jurul Palatului Despotului – și partea inferioară, numită Katohora, ocupată de popor și care include și Catedrala. Secolele 14 și 15 au fost perioada de maximă înflorire a Mystrasului, centrul cultural și intelectual al lumii bizantine. Palatele sale și bisericile cu fresce și domuri sunt caracteristice pentru arhitectura bizantină.

Anul 1460 a fost anul cuceririi așezării de către turci, care l-au pierdut în favoarea venețienilor, care au stăpânit orașul (1687-1715) dar l-au și dezvoltat în continuare. Populația a crescut la 42000 de locuitori, a căror prosperitate era asigurată de creșterea viermilor de mătase. Odată cu reîntoarcerea turcilor orașul a intrat în declin și a fost ars de către trupele albaneze in 1770.

Când, în 1834, Regele Othon a reconstruit orașul Sparta, locuitorii din Mystras s-au mutat acolo. Parte din cetate a rămas însă locuită. In 1922 Mystras a fost declarat sit arheologic, iar ultimele 30 de persoane au plecat din cetate în 1953. In prezent, situl se află sub protecție UNESCO.

Mystras, intrarea de jos

chiar aici, aproape de intrare, este singurul loc în care puteți cumpăra apă

Nu departe, fac primul popas la Mitropolis, locul în care a fost încoronat, in 1449, ultimul împărat bizantin, Constantin al XI-lea. El a stat pe o lespede cu vulturul bicefal, simbolul Bizanțului. Se presupune că acesta reprezintă unirea dintre cele două continente, Europa și Asia. Catedrala are hramul Sf. Demetrios și a fost fondată în 1291.

Același vultur se regăsește și pe fântânile din incintă. Asigurarea apei pentru locuitori era vitală pentru cetățile bizantine, de aceea le-au acordat mare importanță. Chiar și apa de ploaie era stocată, pentru a fi utilizată ulterior.

Pereții catedralei sunt acoperiți de fresce, iar pardoseala păstrează urme de mozaic, care ne dau o idee despre splendoarea de altădată.

intrarea la Mitropolis/Catedrală, cu reprezentarea martiriului lui Ananias Lambardis, executat de turci în 1760

Catedrala Sf. Demetrios

fântână datând din 1802

Tot aici se află și un mic muzeu care adăpostește obiecte găsite în bisericile din zonă.

In continuare, trec pe lângă două biserici mai mici, închise: Evangelistria, construită în secolul al XV-lea și cea dedicată unui sfânt militar, Agioi Theodoroi și ajung apoi la Panagia Hodegetria. Toate sunt construite din piatră, cu inserții din cărămidă roșie, care le dau aspectul unor dantelării. Prima a fost folosită ca și capelă mortuară. Hodogetria a fost construită în 1310, de către călugărul Pachomius. El a reușit să obțină de la împărat mari privilegii pentru biserica sa.  Teodor I Paleologul este înmormântat aici. În timpul stăpânirii turcești, biserica a avut rol de moschee, apoi a fost abandonată.

Evangelistria

Agioi Theodoroi

Panagia Hodegetria

Drumul este o potecă îngustă, care șerpuiește între ruine de case sau o cale pietruită și scări care urcă parcă spre nicăieri… In locul în care altădată erau străzi și oamenii se grăbeau să-și rezolve treburile, acum cresc copaci și ierburi și zumzăie tot felul de insecte. Mult mai sus, mereu deasupra mea, Palatul Despotului este în renovare și nu se poate vizita. În consecință, mi-a fost indicat să mă îndrept spre Mănăstirea Pantanassas și de acolo spre Biserica Peribleptos. Primul Despot, în 1348, a fost Manuel, al doilea fiu al Imparatului Ioan Cantacuzinul și apoi a urmat, în 1380, Despotul Matei. După el a început dinastia Paleologus, care s-a încheiat cu Constantin.

sus, în fundal, Palatul Despotului

Soarele ardea fără milă și mi-am terminat apa, așa că era timpul să ajung la mănăstire. Mă întrebam cât mai am de mers, când am distins în apropiere râsete și strigăte. Am ajuns la poarta mănăstirii, unde era un grup de fete din Cehia.

Mănăstirea Pantanassa a fost construită în 1428, pe o stâncă, de către Ioan Frangopoulos, prim-ministrul lui Constantin Paleologul. Construcția are cinci domuri și este ultima și cea mai bine păstrată dintre cele peste 25 de biserici din Mystras. Ea reprezintă un amestec de stiluri, bizantin și gotic. Frescele sale datează din secolele 17 și 18.  Aici trăiesc încă 7 călugărițe.

în centru, Mănăstirea Pantanassa

intrarea în curtea mănăstirii

locuințele măicuțelor

Trebuia să mai găsesc Biserica Periblevta, ca s-mi închei circuitul. Nu știu ce mi-a scăpat dar n-am găsit-o și îmi pare rău. Pe drumul de coborîre am avut însă parte de un dar neașteptat al Mystrasului. Intr-un loc umbrit, mai multe flori de cyclamen, sălbatice!

Intregul circuit prezentat l-am parcurs, fără grabă, în trei ore.

Around Peloponesse  17. Mystras a Dream About Byzantium

We went to find Mystras on the top of a hill, at 5 km from Sparta. There are a lot of ruins, more than 25 churches, palaces, on a vast surface.

Briefly, the history of Mystras was like this: 1249 – William de Villehardouin, Prince of Morea and Duke of Achaia, erected a fortress, named Kastro, on the top of the hill; 1348 – Byzantyum ruled over the fortress; 1348 – the place became the stronghold of the Despotat of Morea; 1460 – the Ottomans conquered the town, and later on lost it in favour of the Venetians, who ruled here between 1687-171. In 1834, the most of the inhabitants moved in the rebuilt Sparta, and in 1922 the place became an archeological site. The last 30 people left the town in 1953. The whole territory is now under the UNESCO protection.

The whole place can be visited daily between 9-19.30. The entrance ticket costs 5 euro.

Because the dog was not allowed inside, my husbands remained with Caro and I went alone in a circuit which took 3 hours to complete. The place was almost deserted, I met few people on my way. All in all, it was a very pleasant experience but tiresome because of the sun. You should carry plenty of water when you visit the site, good shoes for the uneven terrain, and start as early as you can.