Bolzano

Posted on by January 2, 2019
12
Merano and Bolzano are very near. I spent only few hours in Bolzano and only in the center. For me, it was the same impression of little Austrian town. Even the languages spoken on the streets were equally divided: Italian and German.

I explored some streets and squares around the railway station, and took some photographs. What I retained was the Fruit Market with the Fountain of Neptun and Il Duomo, the cathedral of the town.
The fountain is ornated by a bronze statue and makes a good photographic objective. The Dome is a mixture of Gothic and Baroque.

In spite of the short time spent there, I consider Bolzano a good location for exploration in one of my planned trip in Tyrol, both the Austrian and the Italian ones.

Cele doua localitati, Merano si Bolzano sunt foarte aproape una de cealalta. Bolzano, vizitat pe fuga si doar in centru, mi-a dat aceeasi stare de vizita a unui orasel austriac. Chiar si limbile vorbite pe strada se imparteau frateste: italiana si germana.

In asa numita Piata de fructe, unde am ajuns mergand pe strada Goethe, am retinut Fantana lui Neptun,
impodobita cu o statuie de bronz a zeului marilor, datorata lui G. Mayr (1744-1746). Turistii se fotografiaza sau pur si simplu stau de vorba in fata ei.

 cladiri in Piata de fructe
Fantana lui Neptun
In apropierea garii, in Piata Walther, care poarta numele poetului Walther von der Vogelweide, se afla Il Duomo, catedrala orasului, dedicata Ridicarii la cer a Mariei. Stilul gotic se imbina armonios cu cel baroc, in interior si exterior. Cu aparatul meu clasic nu am putut face poze in interiorul frumos decorat. (amvonul gotic din a doua jumatate a secolului al 16-lea sau altarul principal din marmora, baroc, prima jumatate a secolului al 18-lea, frescele din secolul al 15-lea). Mi-a ramas ca amintire doar leul care sprijina coloana unei usi, asemeni celor din Venetia, Udine sau Trento.
 Il Duomo
detaliu
Oricat de scurt a fost popasul meu in acest loc, el mi-a ramas in minte ca punct de sprijin potrivit, intr-o vacanta propusa pentru intregul Tirol, cel austriac si cel italian.

Merano

Posted on by January 2, 2019
25
When I was very young, on our address came on summer postcards  with high mountains and many flowers, from a place called Meran. They were written by an aunt living in Austria, who spent her summer vacation in Meran. When I grew up and started to read a map, I found out this was Merano and was in Italy, not in Austria as I thought. Northern Italy or South Tyrol, another delicate subject. In Europe, almost in every country there are border regions which have been disputed, in time, between two countries. In the end, remained only a line on the map, drawn by treaties.

So, being in Trento, I decided to go and see Merano, on a Saturday.  I traveled by train, not very far, in the beautiful region of Alto Adige. The name of the stations drew my attention. Always two: one in Italian and one in German. I was amused because it was the time of the bilingual names of the locations in Transylvannia. Nobody was intrigued here, in Italy, nor by the two names of the shops, neither by the “Gebratene Wurstl” sold on the street.

In 857 here was Mairania, which became in 13th century the capital of Tyrol. The bishops of Trento ruled the region in the middle age, then it was the possession of the Counts of Tyrol. They moved the capital to Innsbruck, and the decline begun. But once again, during the 19th century, the place was revitalized. It became a well-known health resort. All the nobles from Europe came here to relax.

I found in Merano the atmosphere of the little Austrian towns. Even the architecture of the old houses was the same. So, I passed under the Vinschgauer Tor, the oldest gate, erected in 1290, I walked on the Steinerner Steg or Ponte Romano, an old stone bridge constructed in 1617, over Passer/Passirio and I admired the beautiful Judendstill/Art Nouveau Kurhaus. This was planned by the Austrian architect Friedrich Ohmann, who planned the Viennese Hofburg also.

It was a warm day on March, 1997.
.
Cand eram mica, pe adresa noastra veneau vara ilustrate dintr-un loc frumos, cu munti inalti si multe flori, de la o matusa austriaca (destin de familie banateana multiculturala), care isi petrecea mereu vacantele acolo. Pe ilustratele acelea era scris “Meran”. Abia cand am crescut si am putut citi o harta, am inteles ca acea localitate se numeste Merano si se afla in nordul Italiei si nu in Austria, cum credeam eu. Italia de Nord sau Tirolul de Sud, un alt subiect sensibil. In Europa, aproape in orice parte te-ai duce exista aceste zone de granita care, in cursul istoriei, au apartinut cand unora, cand altora, pentru care s-au batut multi, a curs multa cerneala si pana la urma dreptatea fiecaruia s-a pierdut si a ramas o granita-linie trasata de tratate.

In ultimii ani ai secolului trecut am fost de multe ori la Trento, pentru proiectele in care eram angrenata, asa ca, intr-o sambata de martie am luat trenul si m-am dus sa vad si eu Merano. Era o zi calduta si senina, iar drumul catre granita austriaca este foarte frumos. Ici-colo vedeam pe coaste muntoase ruinele cate unei fortarete si incepeau sa-mi atraga atentia denumirile bilingve din gari, italiana si germana. Le priveam amuzata fiindca la noi nu se stinsese inca de tot ecoul placutelor bilingve…Aici ele nu mirau pe nimeni, dupa cum nici in Merano/Meran, cand am coborat, nu deranja pe nimeni faptul ca firmele magazinelor erau scrise in doua limbi, iar la tonete, langa gara, se vindeau “Gebratene Wurstl”, adica carnati prajiti.

In 857 exista aici o asezare numita Mairania, iar in secolul al 13-lea, Meran era capitala Tirolului. Condus in evul mediu de catre episcopii de Trento, a fost apoi preluat de catre contii de Tirol. In secolul al XV-lea, acestia au mutat capitala la Innsbruck si importanta politica si economica a zonei a intrat in declin. Climatul bland si peisajul minunat al unor munti de peste 3000 m inaltime, au determinat nobilimea tiroleza sa-si construiasca aici frumoase resedinte. Din secolul al 19-lea, Meran devine o binecunoscuta statiunea balneara.

Nu urmaream sa vad ceva anume, ma plimbam doar pe strazi, recunoscand o arhitectura specifica oraselelor austriece.Am dat astfel peste una dintre cele patru porti ale orasului medieval, Vinschgauer Tor, cea mai veche, construita in 1290. In secolul al 18-lea poarta a fost renovata si a fost folosita ca inchisoare a datornicilor o perioada de timp.

 Vinschgauer Tor

Pasii m-au purtat spre parcul in care se afla capodopera Jugendstil/Art Nouveau a regiunii Alpilor, asa-numita Kurhaus. Prima cladire, construita si inaugurata in 1874 (arh. Josef Czerny) a ramas aripa sa d evest deoarece, intre 1911-1914 s-a construit noua aripa, dupa planurile arhitectului vienez Friedrich Ohmann, cel care a proiectat si Hofburgul (Palatul Imperial) vienez. Acum se tin aici congrese si alte evenimente, precum prestigiosul Festival International al Vinului de la Merano. Cand am fost eu acolo, in fata cladirii era o mica expozitie de masini de epoca.

Kurhaus

Nu mi-a scapat nici micul pod de piatra, aruncat peste Passer/Passirio, construit in 1617. El se numeste Steinerner Steg sau Ponte Romano.

Steinerner Steg/Ponte Romano

A fost o zi calda de martie a anului 1997.

Bologna

Posted on by January 2, 2019
35
I know that Bologna itself has no fault but I don’t have a pleasant memory about this town. I went there full of joy, as I know it is an old European university center but in about 3 hours since I arrived there I have been..robbed! Who were they? Gypsies, but I may say nothing about their nationality as they didn’t spoke a single word all the time, which was anyhow very short. I tell you all this to learn about this kind of tactics and to avoid it. I stopped on a little street to look in a book shop window. There were people inside. I saw three gypsy women coming toward me. One of them carried in her arms a little child. I retreated in the door of the book shop. The one with the child came so near that the child was right over my money-belt. She made eating gestures, obviously asking for money. She made me struggle to put a little distance between us, not paying attention to what she carried on… Suddenly they went away. I looked immediately to my money belt. It was wide open, and my portfolio was gone. The owner of the book shop, who looked from inside, came out and asked what happen. “Robatto” I said, “I was robbed”. He told me that this happens here frequently…My knees were trembling. At the corner, near the towers, it was a bench where I stopped to compose myself. I renounced to my trip and went directly to the railway station. I never went back to Bologna since then. It was 1998.

Now, coming back to the railway station, I want to tell you something about what I saw in Bologna. Passing by the nice stairs of Montagnola, a nice park, I went to the twin squares, Maggiore and Nettuno.

Middle-age palaces, a wonderful Rennaisance church (the fifth in the world as size), a nice fountain and one of the oldest European university. Palazzo del Podesta, Palazzo Re Enzo, Torre del Arengo, Palazzo Notai, Sala Borsa, Fontana del Nettuno, Basilica di San Petronias, Archiginnasio, Torre Asinelli and Torre Garisenda. These all are in my mind when speaking about Bologna, they are in my photos…

Stiu ca orasul n-are nici o vina dar nu pastreaz o amintire placuta Bolognei…M-am dus acolo cu multa bucurie dar, cred ca nu au trecut nici 3 ore de cand am ajuns si…am fost furata! De cine? E greu de spus. Autoarele au fost 3 tiganci dar n-as putea spune care era originea lor fiindca in tot timpul desfasurarii actiunii nu au scos nici un cuvant. Vreau sa va povestesc tactica folosita de ele fiindca mie nici nu-mi trecuse prin cap pana atunci ca mi s-ar putea fura banii din borseta fixata de mijloc! Era in 1998…De la gara m-am indreptat direct spre centru, cautandu-mi obiectivele. Pe o strada laterala, m-am oprit sa ma uit in vitrina unei librarii. Am vazut apropiindu-se de mine trei tiganci, dintre care una ducea in brate un copil foarte mic. Precauta, m-am retras in intrandul librariei, sa ma feresc din calea lor. M-au urmat hotarate (in librarie era lume) si cea cu copilul s-a apropiat de mine atat de  mult incat m-a facut sa dau un pas inapoi, sa maresc distanta. Imi facea cu mana gestul de a manca si arata spre copil, inghesuindu-se in mine si tinand copilul…deasupra borsetei. A reusit sa-mi capteze atentia, sa nu ma mai gandesc la ce ar putea face, ci doar sa incerc sa o tin la distanta. Totul a durat cateva secunde. A facut un gest de lehamite si s-au indepartat. Imediat am coborat ochii si am dus mana spre borseta…Fermoarul era deschis, iesea afara un colt al port-ochelari-lor si, bineinteles, portofelul lipsea. Proprietarul librariei, care poate urmarise scena, a iesit imediat afara si m-a intrebat cum ma simt. “Robatto”, am raspuns, adica “m-au furat”. Am inteles din spusele sale ca se intampla asta frecvent pe acolo…. La doi pasi erau vestitele turnuri gemene si, in apropiere o banca, pe care m-am asezat. Imi tremurau genunchii…era a doua oara, dupa multi ani, cand mi se intampla acest lucru. Dupa ce m-am linistit, am plecat imediat la gara, renuntand la plimbare si m-am intors la Trento.

Revin acum la gara, pentru a va arata putinul pe care l-am putut vedea in Bologna. Chiar in apropiere am trecut pe langa Montagnola, un parc frumos al orasului, unde se tine si o piata. Mi-a placut intrarea, pe care am si fotografiat-o dar nu m-am oprit. Tinta mea era centrul orasului.

intrarea la Montagnola
Acolo, in centru, in doua piete adiacente, Piata Maggiore si Piata Nettuno se afla frumoasele palate medievale ale Bolognei. Aceasta este partea cea mai veche a orasului, centrul sau politic si administrativ dar si cultural.
Bologna a fost mai intai capitala etrusca Felsina (600-450 i.e.n.), cucerita de gali (450-191 i.e.n.), apoi de romani (189 i.e.n.). Au mai trecut pe aici bizantinii si lombarzii. In 1088 a fost fondata universitatea, iar in 1338 orasul a fost lovit de o mare epidemie de ciuma, plaga europeana a evului mediu. In 1506 Bologna a intrat sub control papal. Abia in 1860 a intrat in Regatul Italiei.
Palazzo del Podesta a fost ridicat pe o latura a pietei, in sec. al 13-lea. In spatele sau se vede Torre del Arengo, construit in 1259. El chema cetatenii in piata la diverse evenimente. In aripa sa stanga exista un portal, construit in sec. al 16-lea, deasupra caruia se afla statuia Papei Gregoriu al 13-lea.
Alaturi de el, Palazzo Re Enzo construit in 1244 si extins in 1245, in care a fost tinut prizonier, pana la moarte, regele Enzo al Sardiniei.
Palazzo Re Enzo
Minunata basilica gotica, de pe alta latura a pietei este a cincea – ca marime – din lume si a fost construita incepand cu anul 1390 si continuind pana in 1500, cand a fost terminata. Este vorba despre Basilica di San Petronias, care poarta numele patronului orasului.
Basilica di San Petronias
Ca in multe piete italienesti, in mijloc se afla frumoasa Fantana a lui Neptun (Fontana del Nettuno), loc de intalnire al localnicilor si de poza obligatorie a vizitatorilor orasului. In stanga sa se observa Sala Borsa, cladirea bursei din Bologna. Atunci nu am putut sa o vizitez dar acum, am vazut pe internet, a fost deschisa acolo o mare biblioteca si librarie, care permite vizitatorilor sa admire minunatele ornamente etrusce.
Fontana del Nettuno
Nu pot sa nu remarc primul sediu al universitatii bolognese, Archiginnasio, construita in stil Renastere de catre Borromeo, in 1563, ca parte a Facultatii de drept si arte. In prezent se afla acolo biblioteca orasului. Peretii si tavanele sunt acoperite cu peste 6000 de insemne heraldice ale celor care au fost studentii universitatii. Nu am intrat sa vizitez edificiul dar, se poate vedea un celebru Amfiteatru de anatomie din secolul al 13-lea si Capela Santa Maria dei Bulgaris.
 Archiginnasio
 poarta de intrare
detaliu
Cotesc pe niste stradute laterale, cautand cele doua turnuri inclinate. In drum inregistrez o strada animata, ingusta, care duce spre piata. Unii chiar au scos aici pestele la vanzare.
aici e straduta unde am fost pradata, fotografiata inainte de eveniment
De pe banca pe care imi trageam sufletul, am pozat si cele doua turnuri. Cel mai mare, poarta numele familiei care l-a construit, Turnul Asinelli (1109-1119). Are o inaltime de 97 m. Cel mai mic, de doar 48 m, este Turnul Garisenda.
Turnurile Asinelli si Garisenda

Probabil ar fi existat un unghi mai bun dar eu nu mai aveam chef…De aici, am plecat direct la gara. Nu m-am intors cu alta ocazie in Bologna.

Palazzo dei Notai, construit de ghilda notarilor in 1381

Trieste, 1998 / Trieste, 1998

Posted on by January 2, 2019
27
In order to stay in the same period of 1997-2000, we descend now from the Northern Europe to Italy. The next posts will be about places I have visited here, in my free time, when I was working in some European projects in Italian universities.

Being for some days in Udine, I wanted to see how Trieste looks like, as this was the dream of many Romanians who fled the country during the communist regime, ilegally entering the former Yugoslavia (many times swimming across the Danube). After a time spent in a camp there, they asked to be sent to Trieste, and from there started their travel to different Western countries, to US or Canada.

I took a late afternoon train to Trieste and spent there some hours. From the railway station I headed to the port, where I knew about a big square, with beautiful buildings, mainly from the 19th century.


After being a Roman settlement (few ruins are still to be seen), Trieste was part of the Austrian-Hungarian monarchy,  between 1382-1918. That period  left its influence on the architecture of the town.

By chance, I saw a little Christmas market. I think it was the first one I have seen, beside the Viennese ones. It became dark rapidly and from the sea blew a cold wind. I remind all these because it was December, 22, and it was my birthday. I celebrated in a little osteria, with a nice grappa.

Finally I reached Piazza Unita d’Italia, former Paizza Grande (till 1919). I took photographs of some of the impressive buildings, like: Palazzo Pitteri, Palazzo Vanoli, Palazzo del Lloyd Triestino, Palzzo del Governo. All these remind me now about that winter day in Trieste.

Pentru a ramane inca in aceeasi perioada a anilor 1997- 2000, coboram din nordul Europei in Italia, de unde va voi prezenta in urmatoarele postari cate ceva din ceea ce am reusit sa vad in timpul meu liber, pe cand lucram acolo in cadrul unor proiecte europene, in universitati italiene.

Aflandu-ma pentru cateva zile in Udine, am vrut sa vad cum arata Trieste, locul in care visau sa ajunga cat mai repede in drumul lor spre vestul Europei, cei care fugeau din Romania comunista prin fosta Yugoslavie (uneori trecand Dunarea inot). Dupa un timp petrecut in lagar in Yugoslavia, cereau sa fie trimisi la Tieste. De acolo incepea apoi drumul lor spre libertate, spre tarile europene vestice, spre SUA sau Canada.

Am luat un tren de dupa-amiaza si am petrecut cateva ore in orasul de pe malul nordic al Adriaticii.

Fosta asezare romana, Trestere, in perioada 1382-1918 Trieste a apartinut Austro-Ungariei. De aceea, orasul are mai putin o amprenta italiana in arhitectura. El este un oras tipic pentru monarhia de care apartinea. Vestigiile romane care se mai pot vedea sunt putine. Intdreptandu-ne spre strazile din port, am dat din intamplare peste o mica piata de Craciun, cred ca prima, in afara de cele vieneze, pe care o vedeam. Era 22 decembrie, tin minte fiindca era ziua mea si am punctat-o cu o grappa (bautura alcoolica specifica zonei), intr-o osteria din port.

De la gara am trecut repede prin oras, inregistrand in fuga cateva imagini. Ne indreptam spre tarmul marii, unde stiam ca se afla o piata monumentala, cu cele mai frumoase cladiri ale orasului.

 ruinele teatrului roman
 la malul Marii Adriatice
un ferry pleca din port
In Piata Unitatii Italiei (Piazza Unita d’Italia), numita pana in 1919 Piazza Grande, am petrecut ceva timp, fotografiind cateva cladiri. Este vorba despre Palazzo del Lloyd Triestino, construit intre 1881-1883, arh. Heinrich von Ferstel; Palazzo Pitteri, construit in 1780 dupa planurile arhitectului Ulderico Moro; Palazzo Vanoli, construit in 1873 si Palazzo del Governo. Se intuneca rapid si dinspre mare batea un vant rece.
 Palazzo del Lloyd Triestino
detaliu de fatada
In cele doua colturi de jos ale palatului Lloyd Triestino se afla cate o nisa, impodobita cu statuile alegorice pentru zeita apei dulci si a celei sarate.

In stanga fotografiei se afla Palazzo Plenario, construit in 1780 de catre arh. Ulderico Moro pentru un comerciant bogat, al carui nume l-a luat palatul. Aceasta este cea mai veche cladire din piata. Mai tarziu, palatul a fost numit Palazzo Pitteri dupa un scriitor localnic. In prezent este proprietatea societatii de asigurari Lloyd Adriatico.

In partea dreapta, se vede o parte din cladirea ridicata in 1873, Grand Hotel Duchi d’Aosta, numita si Palazzo Vanoli.

 Palazzo del Governo
detaliu de fatada
Palazzo del Governo este o cladire construita intre 1901-1905 de arhitectul austriac Emil Hartman. El are ca si caracteristica principala loggia si elementele de decor ale fatadei, executate din mosaic din sticla de Murano. In prezent se afla aici sediul Prefecturii.
Atat imi aminteste de Trieste, in acea zi de iarna.

Bruxelles 1997 / Brussels 1997

Posted on by January 28, 2014
18
On a Saturday morning I took the train to visit Brussels, not far from Rotterdam.

I did no research before (as I do now), so I walked from the railway station to the center. The first thing I saw was kind of unexpected: the statue of Don Quichote and Sancho Panza. And then, another statue, representing the former politician and mayor of the city, Charles Buls.

So I arrived in Grote Markt or the Great Place, the historical center of the town. It is dominated by the Town Hall building (constructed during 1402-1448) and its tower of 96 m high. A group of beautiful medieval houses, ornamented with golden statues, complete the ansamble. It is representative for the 17th century Flemish architecture. In Grote Markt there are always florists, selling flowers. I heard loud military music, and hurried along with others to see a picturesque and colorful parade of some wars veterans.

Near the square, shops with Flemish tapestry and lace. I found also the famous Manneken Pis statue, a small bronze one, produced in 1619 by Jerome Duquesnoy. The collection of the costumes may be seen in the City Museum, hosted in the King’s House (Broodhuis), Grote Markt.

A short stop for gourmands is the Rue des Bouchers, where a lot of restaurants specialize in seafood.

Brussels is a town of the Art Nouveau style, with its important representative, Horta. He has a dedicated museum in the city but I had no time to visit it. I went then to see (outside0 The Royal Palace and other landmark, The Palace of Justice.

Brussel is an interesting city, worth of a longer visit. So, I believe I have to go there again, sometime.

Intr-o zi de sambata, am luat un tren de dimineata din Rotterdam si m-am dus sa ma plimb putin prin Bruxelles. Nu ma documentasem in prealabil, asa cum fac acum, nici nu aveam habar ca as putea merge si la Bruxelles. De la gara, am luat-o pe jos, spre centru. Da, centrul acela emblematic pentru Bruxelles, cu piata cu cladiri vechi si plina de flori.

Am ajuns curand intr-o mica piata, unde m-a intampinat…statuia lui Don Quichote si Sancho Panza, ultimul lucru la care m-as fi asteptat in acest spatiu flamand.

In piata urmatoare, statuia fostului primar al orasului, politicianul Charles Buls sau Karel Buls.

Apoi, pe o straduta mai mica, unde m-am oprit sa privesc pentru prima data o statuie vie si “am gustat” cu ochii vestita ciocolata belgiana din vitrinele magazinelor, ajung in centrul emblematic al Bruxelles-ului, Piata Mare sau Grote Markt. Capitala belgiana fiind un oras bilingv, unde se vorbeste oficial franceza si flamanda, piata se numeste  si la Grand Place.

Piata este predominata de cladirea Primariei, construita intre 1402-1448 si avand acum o fatada in stil gotic. Turnul sau se ridica la 96 m. Ca silueta, mie imi aminteste de Primaria din Viena.

In partea opusa ei se afla Casa Regelui (Bruudhuis), o cladire dantelata din secolul al XVI-lea, care acum adaposteste Muzeul orasului. Aici este prezentata si colectia de haine croite de-a lungul timpului pentru celebrul Manneken Pis.

Intregul centru istoric este o colectie de case in stilul flamand al secolului al XVII-lea, bogat ornate si decorate, multe dintre ele, cu statui aurite.

In Piata Mare gasesti aproape intotdeauna, mi s-a spus, un colt in care se vand flori.

In timp ce ma invarteam pe acolo, aud deodata muzica militara, de fanfara si lumea se buluceste spre o strada care da in piata. Asist si eu la o parada a veteranilor nu stiu caror razboaie, foarte colorata.

In magazinele pentru turisti din jurul pietei abunda tapiseria si dantela flamanda.

Desigur ca nu puteam parasi zona fara a vedea celebrul Mannekin Pis. M-a dezamagit. Ma steptam, nu stiu de ce, sa fie mai mare. E de fapt o mica statuie din bronz, sculptata in 1619 de catre Jerome Duquesnoy, imbracata mereu in alte costume. Sculptura a fost furata in 1817 si inlocuita apoi cu o copie. “Manneken” este un cuvant olandez, care inseamna “omulet”.

Manneken Pis
Ma intorc pe o alta strada si dau peste celebra – din punct de vedere culinar – Rue des Bouchers, in nordul Pietei Mari. Aici, pe 3-4 stradute, mai bine de 70 de restaurante specializate mai ales pe fructe de mare, si-au scos mesele pe trotuar si circuli chiar printre ele.
 Rue des Bouchers
Mai am ceva timp, asa ca ma indrept spre alte directii. Stiu ca Bruxelles e si un oras al Art Nouveau-ului, prin reprezentantul sau, Horta. Nu am insa timp ca sa vizitez muzeul. Observ doar in treacat una dintre cladirile celebre, ilustrativa pentru acest stil.
casa Old England, Art Nouveau
Printr-un parc ingrijit ma indrept spre Piata Regala, pentru a vedea, din exterior, Palatul Regal. In piata, o mica bisericuta cu o fatada din sec. al XVIII-lea si mounumentul cruciatului Godfrey de Bouillon.
 Biserica Sf.Jacques-sur-Coudenburg, Piata Regala
 Palatul Regal
fatada
Mai departe, langa monumentala biserica gotica Notre Dame du Sablon, in piateta cu acelasi nume poposesc putin in Parcul Petit Sablon, impodobit cu numeroase statui reprezentand ghildele mestesugaresti.
 Biserica Notre Dame du Sablon
Curand im apare in fata alta cladire emblematica, Palatul de Justitie, aflat in renovare. De pe o terasa din apropiere, admir panorama orasului.
 intrarea in Palatul de Justitie
Ma grabesc din nou spre gara intunecoasa si neprietenoasa (atunci, in 1997 – poate s-a schimbat intre timp), pentru a ma intoarce la Rotterdam. Am vazut doar o mica parte din acest oras cu 1 milion de locuitori. Mai sunt multe lucruri de vazut.

O zi ploioasa in Utrecht / Rainy Day in Utrecht

Posted on by January 2, 2019
24
It started to rain when I was still in the train which brought me to Utrecht. I had a meeting at 12, so I took an earlier train to allow me for a stroll in the town.


Like in Amsterdam, there are channels here too: Oude and Nieuw Graacht (Old and New Channels). A lot of restaurants, pubs and coffee houses made the stroll more agreeable.


An interesting objective to visit is the Cathedral Sf. Martin or the Domkerk. You may also climb the Tower (Domtoren) for a fee of 8 euros and with the effort of 465 steps.

I know these photos after photos have no quality but I hope they gave you a feeling of the atmosphere in town. May be, being in Holland, you will want to visit it too.

Incepuse sa ploua deja cand inca eram in trenul care ma aducea la Utrecht. Aveam o intalnire la ora 12, asa ca am luat un tren mai de dimineata, sa ma pot plimba putin prin oras.

Utrechtul este un oras studentesc, al patrulea ca marime din Olanda (cca.300000 locuitori). Ca si la Amsderdam si aici sunt canale, in principal doua: Oude Gracht si Nieuw Gracht, adica Canalul vechi si cel nou. Canalele au trotuare pentru pietoni, de o parte si de alta, tivite cu restaurante, cafenele, pub-uri. M-am plimbat putin de-a lungul lor, savurand atmosfera (mie imi plac zilele cu ploaie, mai putin momentul in care fotografiez:)). Printre casele vechi am dat, din intamplare si peste una cu semnificatie. Este vorba despre Palatul Paushuize (Groot Paushuize). Acesta a fost construit in 1517 pentru Adriaan Florisz Boeyens, care dorea sa se retraga aici. A devenit insa papa in 1522 (Papa Adrianus VI) si, dupa un an, a murit la Roma. In prezent, in cladire se afla sediul guvernatorului local.

Culorile inchise ale caselor erau accentuate de vremea mohorata.

Biserica Sf. Katherina a fost construita ca biserica a unei manastiri. Cand in sfarsit disputele religioase din Olanda au luat sfarsit, in 1853 biserica a fost restituita catolicilor, devenind catedrala romano-catolica a orasului.

 Groot Paushuize
 Biserica Sf. Katherina
 Oude Graacht
 Nieuwe Graacht

Dar obiectivul religios cel mai interesant, al caruit turn de 112 m inaltime se vede de peste tot, este Domkerk sau Catedrala Sf. Martin.

In anul 920 pe acest loc a inceput constructia unei biserici in stil romanic. Prima avariere serioasa a aparut in anul 1253, cand intregul oras a fost mistuit de foc,  timp de o saptamana. Biserica nu a suferit prea mult dar acum ea se prezinta in mod neobisnuit, avand turnul la o oarecare distanta. Acest lucru se datoreaza unui uragan puternic care, in anul 1674, a distrus mare parte din biserica si din oras dar turnul a ramas. La reconstructie s-a ales stilul gotic, luindu-se ca model – se crede –  Catedrala din Kolln.

Turnul (Domtoren) poate fi vizitat, cu ghid. Turul costa 8 euro si are loc intre orele 12-16, din ora in ora. Pentru a participa la el trebuie sa urci 465 de trepte.

In partea sudica a catedralei, intr-o curte interioara, se afla o frumoasa gradina de plante aromatice, care are in mijloc o mica fantana. Locul mi-a placut mult, iti confera o mare pace interioara. Fotografia insa nu e prea reusita, ca mai toate cele facute in acea zi.

Poate ati reusit insa sa simtiti atmosfera locului si sa socotiti ca, daca sunteti in Olanda, merita sa alocati o zi si pentru Utrecht. Distantele cu trenul, de la Amsterdam, sunt mici, asa ca puteti merge si intoarce in aceeasi zi, oriunde.

Amintiri din Groeningen / Memories of Groeningen

Posted on by January 2, 2019
22
Being in The Netherlands on business, I was invited by a colleagur to visit Groeningen. The first thing I set eyes was the Museum of Art, built after the plans of Alessandro Mendini. A modern building, contrasting with the traditional Dutch style.

The core of the little town are the students. I saw sone lying in the park, drugged, but the most of them were on their ways to the classes. The houses are small, some of them with the traditional “gable’. I couldn’t ignore the  specific cheese in the shop windows.

I was impressed by the large number of churches in such a small town. Martini Church, built in 17th century, has the biggest baroque organ in SV Europe. Near the river Aa, the little church of the fishermen, Sf. May and St. Nicholas, consacrated in 1226, has now a gothic aspect.


I also walk throught the Princenhof inner court. It is a 400-500 yrs. old building, which once belonged to a monk order. Then it was inhabited by Maurits Prince and Duke  Lodewijk, before to become a military hospital during the 19th century.


The Provincienhuis has an older part, which is now the St. Martin school, while other part became in the 17th century part of the House of the Province.

In the center of the town, in the Big Market (Groote Markt), I saw  the Goudkantor renovated in 1996. It used to be the taxes collecting point and then the office were the gold was verified.


At last I visited the university, one of the oldest in The Netherlands. There are 27000 students and 1500 postgraduate students learning and living in a modern campus. What I visited was the Rector’s Office building. It has a monumental stair, with a nice stainglass window and a magnificent Senate Hall where the portraits of all the rectors are kept.


Aflata cu treaba in Olanda, am fost, timp de o zi, si oaspetele unui coleg din Groeningen.

Mi-a placut oraselul acesta universitar de cum l-am vazut. De la gara, am dat imediat ochi cu cladirea muzeului de arta moderna si arta veche chinezeasca, proiectat de arhitectul Alessandro Mendini. El face nota discordanta cu restul cladirilor, tipic olandeze, care amintesc de Amsterdam dar intr-o varianta redusa.

Muzeul de Arta
Restul strazilor, cu cladiri pe un nivel, multe dintre ele cu celebra “furculita” olandeza, au intregit imaginea unui oras mic, vitalizat de populatia studenteasca. E drept ca unii dintre ei dormeau in parcul orasului, drogati, dupa cum mi-a spus colegul. Trebuiau doar lasati in pace si atunci erau pasnici. In rest, biciclete si biciclisti peste tot. Desigur, n-am putut trece cu vederea vitrinele incarcate cu gustoasele branzeturi olandeze.
 una din strazile principale ale orasului

Groeningen pastreaza insa si cateva cladiri vechi, marturie a trecutului sau istoric. Cu un turn de 97 m inaltime, se inalta in centru Biserica Martini, construita in secolul al XII-lea. Atat turnul cat si biserica au fost reconstruite in perioade diferite, ceea ce vedem acum datand din secolele XIV-XV. Inauntru se afla cea mai mare orga baroc din sud-vestul Europei.

 Martini Kerk

Pe malul raului Aa, se poate vedea o mica biserica construita pentru pescari. Initial, aici a fost doar o capela, apoi biserica a fost consacrata in 1226 si, in 1246, dedicata Sf. Maria si Sf. Nicolae, patronii marinarilor. Ceea ce se vede astazi este o reconstructie in stil gotic.

Aa Kerk
Undeva, in spatele altei biserici, colegul ne indruma sa vedem o gradina care tine de Princenhof, o casa veche de 400-500 de ani, care a apartinut initial unui ordin calugaresc. Apoi a fost ocupata de Printul Maurits si de Ducele Lodewijk. In secolul al XIX-lea a fost spital militar, iar acum acolo sunt locuinte.
 Prinsenhof (curtea printului)
Provinciehuis sau Casa Provinciei are o parte mai veche, acum scoala Sf. Martin si una care, in secolul al XVII-lea a devenit parte a Casei Provinciei. Fatada mai recenta (1916) este construita in stil neo-renascentist.
 Provinciehuis
 scoala Sf. Martin
In Groote Markt (Piata Mare) se afla Goudkantor, construita in 1635 ca si loc de colectare a taxelor. Apoi acesta a devenit Biroul Aurului, locul unde se verifica aurul. Casa este restaurata in 1996, in culorile rosu, ocru, auriu si albastru.
Goudkantor

Toate acestea le-am vazut pe fuga, in drum spre ceea ce era obiectivul meu in ziua aceea, Universitatea din Groeningen. Este un frumos exemplu de arhitectura nordica, inspirata dupa Primaria din Bremen. Ea a fost fondata in 1614 si este una dintre cele mai vechi universitati din Olanda. In 1906 cladirea centrala a ars complet, fiind reconstruita in stil neo-renascentist, dupa planurile arhitectului Vrijman.

Avand in prezent cca. 27000 de studenti si 1500 doctoranzi, universitatea se mandreste cu un campus modern. Eu am vizitat insa cladirea centrala, veche, a Rectoratului, care pastreaza cu mandrie, in Sala Senatului universitar, fotografiile tuturor rectorilor sai. Multi studenti straini invata acum la aceasta universitate prestigioasa, care are noua facultati.

 fatada Rectoratului universitatii, oglindita intr-o cladire moderna a sa
 pe scara principala
in Sala Senatului, galeria rectorilor

Instantanee din Helsingor / Snapshots from Helsingor

Posted on by January 2, 2019
19
I went to Helsingor to visit Hamlet’s castle. There, in the North of Denmark, a strong wind blew from the Nordic Sea. On the other shore of the Oresund Strait, I saw, in the distance, the Swedish town Helsingborg. In these days I may cross the strait with one of the ferries but then, towards the end of the ’90s, it was not possible without a Swedish visa which I had not.

The town looks like the other little towns I visited in Denmark. The spring flowers appeared from the snow. The church was the same style. The town was small and silent.


I went to visit the Kronborg Castle, built in 1429 for the King Eric of Pomerane, who named it Krogen. In 1580 the castle was enlarged and renamed Kronborg. But here the tourist may visit another palace, the Marienlyst Palace. This one was built in 1587 for the King Frederick II, as a hunting pavilion. During the years the palace and the garden had suffered different changes. Now it is a museum exposing paintings and silvery by local artists.

La Helsingor, in nordul Danemarcei, m-am dus sa vad mai indeaproape castelul lui Hamlet, cunoscut din tragedia shackespeariana drept Elsinore.

De cum am coborat din tren, m-a luat in primire vantul rece al Marii Nordului. Nu departe de castel este si portul, de unde un ferry tocmai urma sa plece spre Helsingborg, in Suedia. Distanta nu este mare, asa ca malul suedez se vede bine de pe plaja acoperita de alge. Acum as putea trece si eu lesne, cu cartea de identitate dar atunci nu se putea inca.

in zare, Helsingborg
M-am plimbat putin prin orasel: in curti, flori de primavara abia rasarite de sub zapada, aceeasi arhitectura gotica a bisericii. Helsingor seamana cu multe alte localitati mici vizitate in Danemarca.
Ceea ce il deosebeste este palatul, pentru care vin aici toti turistii. Acesta a fost construit in 1429 de catre regele Eric de Pomerania, care l-a numit Krogen. In 1580 palatul a fost extins si redenumit Kronborg.
 Palatul Kronborg
curtea interioara
Putini stiu insa ca in Helsingor mai exista un obiectiv interesant, Palatul Marienlyst. Acesta a fost construit in 1587 pentru regele Frederick al II-lea, ca pavilion de vanatoare.  In timp, palatul si parcul au trecut prin numeroase prefaceri. In prezent, adaposteste un muzeu care expune tablouri si argintarie ale unor mesteri locali.
de la fereastra Palatului Marienlyst

Koge / Koge

Posted on by January 2, 2019
28
I went to Koge because I read that it is the best preserved medieval town in Denmark. The oldest house in the country (1527), the oldest functional town hall in the country (1552), a lot of old timber houses, a church rebuilt in 1500, housing the oldest lighthouse in Denmark, are a few of the interesting objectives in this town.


If you add the little fish restaurants near the marina, and some picturesque corners, you may spend some pleasant hours there. Koge could be easily reached by train, from Copenhagen (40 km South).

La Koge am fost doar ca sa ma plimb. Citisem pe internet ca este o localitate mica dar pitoreasca asa ca, intr-o dupa-amiaza am luat trenul din Copenhaga si, la 40 km sud de capitala, m-am oprit pe coasta de est a insulei Zealand.

Mentionat documentar pentru prima data in secolul al XI-lea, fondat prin ordin regal, Koge a fost un centru comercial infloritor, bazat pe pescuitul de heringi. Astazi este considerat a fi unul dintre cele mai bine conservate orase medievale din Danemarca.

Ne dovedeste acest lucru cea mai veche casa  (pastrata) din tara, construita in 1527, alaturi de alte case vechi, cum ar fi casa de negustor (1619) care adaposteste muzeul. Toate sunt lucrate in stilul cunoscut in Germania ca Fachwerk si in Anglia, ca Tudor.

In zilele de miercuri si sambata se desfasoara aici cea mai mare piata in aer liber, dupa cea din Copenhaga. Primaria, construita in 1552, in fata careia se desfasoara piata, este cea mai veche primarie in functiune din Danemarca.

Biserica orasului, construita in 1324 si reconstruita, in caramida rosie, in 1500, poarta in turnul sau cel mai vechi far construit in Danemarca.

Biserica Sf. Nicolae

In micuta marina a orasului, mai multe restaurante pescaresti te indeamna la popas.

Casute cu gradini cochete, spre care poti arunca o privire prin portile deschise, te fac sa te simti ca intr-o mica statiune.

Fiecare colt de strada poate fi o surpriza pentru fotograf, precum imaginile surprinse in aceste ultime fotografii.

Linkoping

Posted on by April 13, 2014
22
Din sudul Europei ma intorc acum spre nord, spre tarile scandinave. Am doar fotografii pe hartie din acele calatorii, mult mai putine decat cele digitale si, uneori, mai stangace. Ele pot insa sa va dea o idee despre locurile vizitate.Alaturi de Stockholm, despre care am povestit deja, Linkoping, in Suedia, este o asemenea localitate, in care am petrecut o saptamana legata de serviciu. Orasul se afla in sudul capitalei, intr-o zona agricola, la o ora si jumatate de mers cu trenul. Peisajul placut, lacuri si paduri care abia intrau in primavara – era sfarsitul lui aprilie, inceputul lui mai.

Timpul de “plimbare” a fost foarte scurt si, de altfel, orasul nici nu iese prea mult in evidenta. Cunoscut mai ales ca si centru universitar, are o populatie de cca. 140000 de locuitori. Nu are cladiri monumentale, arhitectura moderna nu a prea ajuns aici. Multe case sunt din lemn, in stil clasic suedez sau din caramida rosie.

Cladirea Primariei dateaza din 1864, fiind construita initial ca si scoala.

Primaria
Catedrala orasului, cu un turn de 107 m inaltime, se vede de la distanta datorita acoperisului sau verde. Tabla de cupru in care este invelit a devenit, in timp, verde, datorita coclelii. Actuala biserica numara 800 de ani dar prima constructie religioasa, din lemn, a fost ridicata aici in secoul al XI-lea. Se spune ca ar fi cea mai scumpa biserica din Evul Mediu suedez.
 Catedrala
In weekend am vizitat Gamla Linkoping (Linkopingul vechi), un muzeu in aer liber, in care au fost salvate si conservate 90 dintre cele mai reprezentative cladiri din oras. Acum, localnicii se plimba printre ele pentru a-si aminti parfumul de altadata al orasului si pentru a se delecta cu bunatatile vandute in micile sale pravalioare.
 Gamla Linkoping
Fiind in vizita la universitatea din oras, am fost invitata sa sarbatoresc impreuna cu comunitatea academica, noaptea Walpurgiei. Obicei german, datand din secolul al VIII-lea, a fost preluat si in Suedia, unde se numeste Valborg. In 30 aprilie, considerata data oficiala a incheierii iernii si inceputului primaverii, studentii si locuitorii orasului se aduna intr-un loc prestabilit, de unde pornesc impreuna spre rau, purtand in mana faclii aprinse. Pe malul raului au fost pregatite din vreme ruguri mari, carora acum li se da foc. Curand flacarile se inalta spre cer, aruncand jerbe de scantei. Oamenii canta cantece traditionale de primavara, bucurosi ca au scapat de iarna. Focurile erau menite sa alunge vrajitoarele despre care se spune ca se adunau in aceasta noapte, ca sa il adore pe Satan. Acum, ele sunt prilej de intalnire, de a participa si a asculta minunatele coruri.
 la locul adunarii, studenti purtand sapca caracteristica facultatii lor
 inceputul procesiunii cu faclii
Linkoping
From South Europe I am turning now toward the North. I have only paper photos from my travels there, in the ’90s, but I hope you can get an idea about places I’ve visited there.

Along with Stokholm, which I presented here (http://travelinghawk.blogspot.com/2010/10/o-zi-in-stockholm.html), Linkoping, in Sweden, is such a place. Situated in an agricultural region, South of Stockholm, it has aprox. 140000 inhabitants. It is not a touristic town but certainly an university town. I visited Linkoping University at the end of April, beginning of May. Not much to be seen in town. Still, I enjoyed the local architecture – houses made of wood or red bricks.The City Hall, built in 1865 as a school, and the Cathedral, built 800 years ago, are two landmarks. The first church was erected here during the XI-th century, but the cathedral is newer. It is said it was the most expensive church of the Swedish Middle Age.

During the weekend I visited Gamla Linkoping (Old Linkoping), an open-air museum, were 90 old buildings have been preserved. The people are walking on the little streets, enjoying the goodies they buy in the shops.

On April, 30, people in Sweden observe the traditional Valborg. Walpurga night is actually a German tradition, the night when the witches gather to adore Satan. Here in Sweden, people gather together around huge bonfires and sing traditional spring songs, happy that the winter came to an end! The students take actively part to this event. The ceremony begins with a torches march to the river shores, where the bonfires have been prepared in advance. After they lit the bonfires, wonderful choirs could be heard in different points of the town.