Art Nouveau la Budapesta (1)

Dupa cum scriam in prededenta postare despre Budapesta, de data aceasta obiectivul meu central a fost acela de a vedea cateva creatii arhitecturale Art Nouveau/Jugendstil tipic unguresti. De mai multi ani ma intereseaza acest stil, mai ales sub aspect fotografic, si am adunat deja destul de multe fotografii de pe unde am umblat.

Pentru cei care nu stiu sau vor sa afle mai multe, numeroase site-uri le pot oferi detalii. Daca ne uitam in Wikipedia ( http://ro.wikipedia.org/wiki/Art_Nouveau) aflam ca “Art Nouveau (termen provenit din limba franceza inseamnand Arta noua) este un stil artistic manifestat plenar in artele vizuale, designul si arhitectura de la inceputul secolului 20…….”

Stilul este caracterizat de linii curbe, inclusiv la feronerie, si motive luate din natura (plante sau parti din plante, animale, scoici, oameni sau fetele acestora, fiinte fantastice).

Doream sa vad mai ales operele arhitecturale ale lui Odeon Lechner, arhitect maghiar renumit in Art Nouveau dar, in drum spre ele, am gasit multe altele. Pentru ca, asa cum spune si definitia, avem de-a face cu o arta vizuala, va las sa vedeti fotografiile si sa apreciati singuri.



Murano – Burano – Torcello

Anul trecut, intr-o excursie de 4 zile la Venetia, am decis sa mergem sa vedem cele trei insule din laguna: Murano, Burano si Torcello. Este o excursie usor de facut cu vaporetto numarul 42 si LN.

Noi am locuit in cartierul San Polo, asa ca l-am luat de la capat, de langa Piazalle Roma. Era o zi frumoasa cu soare, la sfarsit de aprilie. La Murano, cum era de asteptat, lume multa. Capitala mondiala a sticlei, cum este el considerat, atrage in fiecare an o multime de turisti.

Un port comercial in secolul al VII-lea, ajuns atat de prosper in secolul al X-lea incat avea moneda proprie, Murano a devenit important pentru fabricarea sticlei o data cu decizia republicii venetiene, din anul 1291, de a muta atelierele de sticlarie la Murano, din cauza pericolului de foc pe care il reprezentau pentru Venetia.

Sticlarii erau cetateni privilegiati ai republicii, avand dreptul sa poarte sabie si sa-si casatoreasca fiicele cu nobili venetieni. In schimb, nu aveau voie – sub amenintarea cu moartea – sa paraseasca republica. De ce? Pentru ca erau singurii din Europa care stiau sa fabrice oglinzi si detineau secretele unor tehnici speciale de prelucrare a sticlei (sticla laptoasa, sticla smaltuita, sticla cu foita sau fire de aur) si de imitare a pietrelor pretioase. (credit site-ului lui Durant si Cheryl Imboden – Venice for Visitors)

Se pot vizita aici atelierele in care se fabrica sticla,

…doua din cele patru biserici ramase in Murano, dupa distrugerea si inlocuirea lor cu ateliere de sticlarie, in timpul ocupatiilor franceza si austriaca (1797-1866)
…va puteti plimba de-a lungul canalelor, admirand case si palate construite in stil venetian:
…sau, pur si simplu, puteti manca la o terasa asezata chiar pe canal, avand pe masa vaze mici cu trandafiri din…sticla de Murano, cum altfel?!
Plimbandu-va, veti observa pe multe case medalioane din mosaic colorat:
Mergand spre port, sa va imbarcati pentru Burano, veti trece pe langa turnul cu ceas, ridicat in Campo Santo Stefano, pe locul unei biserici din secolul al XII-lea:
Ne-am continuat periplul mergand la Burano cu LN. Se poate merge si direct din Venetia, cu vaporetto nr. 12 si 14, de la statia Fondamenta Nuove. Insula se afla la 7 km nord de Venetia. Din cate am aflat de pe insula, aceasta este locuita doar cat tine sezonul turistic. Ea nu mai poate oferi locuri de munca in afara celor legate direct de turism, asa ca oamenii s-au mutat in alte parti. La apropierea de insula dar si din multe locuri de pe ea, veti putea vedea turnul inclinat al Bisericii San Martino.Turistii vin la Burano, atrasi de arhitectura sa proprie, de casutele mici, inghesuite si foarte viu colorate care reprezinta bune subiecte pentru fotografi. De asemenea, insula este vestita pentru dantela lucrata de mana desi, in prezent, putine tinere mai invata si practica aceasta arta si meserie. In mare parte, ceea ce se vinde pe insula, provine din Asia. Adevarata dantela este foarte scumpa asa ca nu va lasati pacaliti!


In continuare, mergem la Torcello. Desi in secolul al V-lea insula a fost loc de refugiu din calea hunului Attila, dupa 6 secole insula s-a inmlastinat, locuitorii trebuind sa caute alte locuri in care sa poata trai.Basilica Santa Maria Asunta, datand din secolul al VII-lea (639), este principala atractie pentru Torcello. Intrarea in catedrala costa 4 euro, ea fiind deschisa pentru vizitare zilnic, intre 10-12.30 si 14-18.30. Ernest Hemingway a stat si el un timp pe insula.

In drum spre Marmaris, Troia

Acum trei ani am facut ceea ce credeam ca nu voi face, adica o calatorie in circuit, cu autocarul, prin Turcia si cu sejur de o saptamana la Marmaris, cu plecarea din Bucuresti. Spun asta pentru ca mi-e cam peste mana sa merg o noapte intreaga de la Timisoara la Bucuresti si apoi sa stau o zi intreaga in autocar. Era insa prima oara cand mergeam in Turcia si doream sa impusc doi iepuri deodata: sa am un sejur acolo si sa si vad ceva din aceasta tara, inclusiv putin din Istanbul. Si cum arta cere sacrificii…

Iata-ne deci intrati pe teritoriul Turciei unde, la cca.25 km de granita, oprim la Edirne sa vizitam celebra capodopera a lui Mimar Sinan, Moscheea Selimiye. Mitologia greaca pretinde ca Oreste, fiul lui Agamemnon, a construit aici orasul Orestia, devenit in timpul stapanirii romane Hadrianopolis, capitala provinciei Tracia. Ma itarziu, capitala a mai avut o epoca de glorie, intre 1365-1457, cand a fost si capitala Imperiului Otoman.

Edirne mai este cunoscut in Turcia si pentru festivalul anual de lupta care se desfasoara aici. In oras exista chiar si un monument inchinat acestui eveniment.De aici ne indreptam spre Peninsula Gelibolu, spre portul Eceabata de unde, in ziua urmatoare traversam stramtoarea Dardanele, spunand adio pentru un timp partii europene a Turciei. Traversarea cu ferry-ul dureaza jumatate de ora.

partea europeana a Turciei
stramtoarea Dardanele
partea asiatica a Turciei

De pe ferry vedem in Cannakale calul troian folosit la filmarile pentru “Troia”, ca o anticipare a vizitei pe care o facem la Truva, antica Troie, la 32 km sud de Cannakale. Biletul de intrare la situl arheologic costa 10 lire turcesti (TL). Prin sit ne conduce un arheolog turc foarte competent, care ne spune ca nu au fost scoase la suprafata pana in prezent decat un sfert din vestigiile vechii Troii, care numara 9 straturi suprapuse. Orasul adapostrea cca. 15000 de oameni, ceea ce este foarte mult pentru vremurile acelea. Despre Troia cred ca nu trebuie povestti prea mult, istoria fiind cunoscuta din Iliada lui Homer sau, pentru cei care nu au citit, din filmul cu acelasi nume (care insa dezvaluia prea putin din detaliile istorice). Situl este patrimoniu UNESCO.

Izmirul, antica asezare Smyrna, este al treilea oras al Turciei, ca populatie. Asezat la Marea Egee, in Golful Izmir, el a intrat sub autoritate turca abia in anul 1922.
De la Izmir, drumul se desfasoara spre Marmaris, spre care coboram in serpentine, dupa ce i-am admirat de sus asezarea la poalele muntilor. Din ziua urmatoare a inceput sejurul nostru acolo.

Hoch, am Dachstein Land

Cam asa suna refrenul unui popular cantec austriac, adica “acolo sus, in tinutul Dachstein”. E un cantec pe care l-am auzit in copilarie si pe care, mai tarziu, l-am asociat cu Heidi, nu stiu de ce fiindca ea e din Elvetia, nu din Austria dar asa credeam eu pe atunci.

Vara trecuta, fiind in Saltzkammergut, m-am gandit ca ar fi bine ca, in sfarsit, sa vad si eu cum stau lucrurile in tinutul acela de sus. Am plecat din Gasteiner Tal (Valea Gastein), de la pensiunea la care ne-am cazat, chiar la intrarea in vale, in afara de orice localitate, intr-un traseu in circuit, trecand prin St. Pongau, unde am vizitat catedrala si spectaculoasele Liechtensteinklamm (Cheile Liechtenstein).

St. Pongau
Liechtensteinklamm

In continuare, cu foarte scurte opriri in Altenmarkt si Radstadt, ambele ca niste mici bijuterii, am ajuns in preajma localitatii Schladming. Mic orasel minier, in ultimele decenii s-a transformat intr-o foarte cautata si apreciata zona de schi. De acolo, nu peste mult timp incepem sa urcam spre Ramsau am Dachstein, o mica statiune foarte iubita de turisti pentru panorama frumoasa a Dachsteinului. Ne oprim aici sa mancam, apoi vizitam bisericuta cu cimitirul micut, unde sunt inmormantati alpinistii invinsi de munte.

Altenmarkt


Radstadt

Schladming

Ramsau am Dachstein
Ne continuam drumul spre telegondola care urca la Dachstein, pana aproape de varf. Un drum dus-intors costa 29 de euro ( da, in Austria instalatiile pe cablu sunt scumpe). Telegondola urca din 20 in 20 de minute. Varful are 2995 m. Intregul masiv face parte din patrimoniul natural UNESCO, din 1997. Sus este unrestaurant mare, unde bem o cafea si admiram peisajul. Stanci si multa, multa zapada in 19 iulie si schiori in actiune. Nu suntem echipati corespunzator fiindca noi vroiam sa vedem doar varful mai de aproape, asa ca ne invartim pe terasa de sticla, atarnata deasupra haului (nu fara emotii la inceput, recunosc). E ciudat sa vezi sub picioarele tale un abrupt si, mult mai jos, platoul de pe care ai plecat, iar tu sa te simti si chiar sa fii, suspendat deasupra lor. Albul imaculat al zapezii si cerul foarte albastru ne amintesc de zilele de iarna petrecute in Retezat.
varful Dachstein (2995 m)

Curand trebuie sa plecam, se anunta inchiderea restaurantului si ultima cursa de coborare a telegondolei. Se umple rapid cu ultimii tineri care au mai ramas pe partii si coboram. Desi scurta, aceasta intalnire a mea peste ani, cu Dachsteinul cel din cantec, a fost emotionanta. Acum pot spune “si eu am fost acolo”.

Ca sa inchidem circuitul, am luat-o spre Filzmoos. Inainte de asta, am luat-o insa pe o vale, pe care am mers pana la Hofalm. E un drum cu taxa (4.50 euro) si cu restrictionarea vitezei la 30 km/ora. Sus este o cabana-restaurant, cu o terasa, o moara veche si un mic tau. E destul de multa lume la mese. Noi mergem in plimbare, cam 10 minute de la cabana, sa vedem micul lac Almsee, in ale carui ape foarte linistite se oglindeste varful Bischofsmutze, adica “caciula episcopului”. Avem cateva momente de liniste intensa, cum numai langa un lac de munte poti trai, apoi ne intoarcem la soseaua noastra.

Trecem prin Filzmoos, o statiune foarte indragita de austrieci si nu ma mira, deoarece are o asezare foarte frumoasa si este o localitate cocheta. Inainte de apleca spre Austria am cautat cazare acolo dar mi s-a parut semnificativ mai scumpa decat alte localitati, asa ca am renuntat. Acum vad ca mi-ar fi placut sa stau macar 2-3 zile aici. La Bischofshofen reintram in soseaua care ne duce in Gasteiner Tal.

Filzmoos

Pentru cine are o masina la dispozitie, este o excursie frumoasa de o zi, in care poti vedea multe lucruri noi. Poate e o idee, nu?

Impresii din Budapesta

M-am intors luni dupa 3 zile petrecute la Budapesta cu impresii noi despre o capitala deja vazuta de doua ori. Am vizitat Budapesta la intervale mari de timp si, desi cunosteam obiectivele principale, amintirile erau mai estompate.

De data aceasta mi-am propus sa caut, cu precadere, Art Nouveau la Budapesta si sunt tare multumita de rezultat! Sper sa va placa si voua ce am descoperit dar despre asta voi vorbi in urmatoarea postare.

Acum, v-as plimba putin prin Pesta dar si prin Buda, sa va arat ce am vazut. Am locuit, in conditii mai mult decat convenabile ca pret, pe dealul Gellert, in Buda, intr-un cartier foarte linistit, de vile – Balassi Guesthouse. Pentru unii ar parea un dezavantaj ca exista de acolo o singura posibilitate sa cobori “in centru”: autobuzul 27 si apoi un tramvai in directia dorita. Drumul pana la tramvai se poate face si pe jos, coborand pe stradute in serpentine sau multe trepte.

Tramvaiele te trec peste Podul Erzsebet (Podul Elisabeta) sau Podul Szabadsag (Podul Libertatii) sau te duc, paralel cu Dunarea, pana vis-a-vis de cladirea Parlamentului sau chiar mai departe. Parlamentul poate fi vizitat, accesul fiind gratuit pentru cetatenii Uniunii Europene. Pentru amatori, orarul este intre 8-18 in zilele lucratoare, 8-16 sambata si 8-14 dumineca.

Poza clasica a Parlamentului

Acum trebuie sa va spun ca in aceste zile la Budapesta s-a desfasurat Szigeti Festival, un frate mai mare al lui Bestfest, festival care atrage amatori de muzica din toata Europa dar mai ales englezi, nemti si olandezi. Mii de tineri si mai putin tineri au pus stapanire pe Budapesta, in afara turistilor obisnuiti. Ii recunosteai usor dupa bratarile care le dadeau acces pe insula unde se desfasura festivalul. Trupe si interpreti foarte cunoscuti, dintre care enumar doar pe Mika, Kasabian, 30 Seconds to Mars, Iron Maiden, Muse i-au facut sa se dezlantuie. Personal, nu am fost la festival dar a fost fiica mea. De la ea am inteles ca organizarea este ireprosabila. Inclusiv cea a transportului spre oras, dupa terminarea concertului. Organizatorii au contract cu o firma de taxiuri, care vin fara intrerupere, pana toti participantii sunt dusi acasa. Pe cand asa ceva si la Bestfest? Nu de alta dar sa nu-mi umble fiica pe jos, noaptea in Bucuresti, de la Piata Presei Libere pana in Crangasi! Daca vreti impresii la cald si in direct despre festival, aruncati o privire aici: http://arashi.me/

Daca folositi mult mijloacele de transport in comun, un bilet pe trei zile (dar exista si de una sau doua) este cel mai indicat. El costa 3850 Ft. (1 euro= 280 Ft)

Noi am lasat masina in parcarea de pe Gellert si am cumparat biletul! Pentru cei care doresc insa sa incerce, am adus cele mai “proaspete” taxe de parcare:

Inarmati cu harta metroului si cea a centrului, unde se afla cele mai multe obiective, am pornit la pas prin Budapesta. Metroul il gasiti usor, dupa semnul specific. Unele statii mai pastreaza semnul vechi, un M albastru pe fond alb.

Dupa ce am trecut de “gemenele” Matilda si Klotilda am intrat pe Vaci utca, strada trendy a Budapestei, ca sa pozez niste cladiri vechi. Aici am vazut o promotera in costum popular maghiar (pe care am fotografiat-o) si apoi si papusi imbracate astfel, care se vand ca suveniruri.

Palatele Matilda si Klotilda (in curs de curatare)

Vaci utca (cele 3 de mai sus)

Ne-am plimbat pe Corso, pe malul Dunarii, pe langa hotelurile mari si moderne Mariott, International, Sofitel, si am admirat pe inserat Castelul si Biserica Mathyas, aflate in Buda, pe malul celalalt. Malul Dunarii si intreg cartierul castelului budapestan fac parte din patrimoniul UNESCO. Multimea de terase dar si panarama minunata a podurilor frumos iluminate atrag turistii ca un magnet in aceasta zona.

Am mai vazut Sinagoga de pe strada Dohany, construita in stil bizantin cu puternice influente maure, de catre un arhitect vienez – Ludwig Forster. Este cea mai mare sinagoga din Europa.

In ceea ce priveste podurile as indrazni sa spun ca mie imi plac mai mult decat podurile Parisului. Acelea sunt mai masive pe cand cele din Budapesta au o linie mai eleganta (singurul care imi place cu adevarat la Paris este Podul Alexandre III). Trebuie insa sa mentionez ca toate au trebuit refacute dupa razboi.

Podul Elisabeta, construit in 1903, a detinut titlul de cel mai lung pod suspendat pana in 1926 In 1945 a fost bombardat de germani, iar forma sa actuala o are din 1964.

Podul Libertatii, cel mai putin deteriorat in timpul razboiului, a fost construit in 1899 si reconstruit in 1946. Impreuna cu Hotelul Gellert, unul dintre hotelurile faimoase si scumpe ale capitalei ungare si, in acelasi timp, un frumos exemplu de Art Nouveau, alcatuiesc in sine un obiectiv de vazut.

Podul Szechenyi sau Podul cu lanturi a fost construit intre 1839-1849 si, cand implinea 100 de ani de existenta, adica in 1949, a fost reconstruit.

Practic cele trei poduri sunt cele in jurul carora turistul trebuie sa zaboveasca cat mai mult.

Spre Palatul regal se poate merge cu autobuzul din Batthyany ter sau cu funicularul. Cei care se deplaseaza cu masina pot trece prin Poarta Palatului, de langa funicular (biletul cumparat este valabil si pentru funicular).

In Piata Batthyany exista o frumoasa biserica, Biserica Sf. Ana, construita intre 1740-1761. Asa cum s-a intamplat cu atatea biserici sau case valoroase bucurestene, in anii comunismului si aceasta biserica a fost propusa pentru demolare dar, din fericire, a scapat. Apropo de acest lucru, mi-a placut sa vad pe ziduri o campanie impotriva demolarii caselor valoroase.

Budapesta are si ea cladiri moderne dar, pentru mine, ele sunt mai putin interesante. Banca Nationala insa mi-a atras atentia prin masivitate si basoreliefurile sale.

Seara ne-a gasit hoinarind tot pe malul Dunarii unde, mergand la intamplare, am avut o surpriza amuzanta. Atentie, Imperator! Uite ce este acolo! L-ai vazut? Avem reducere acolo 🙂 ?

Vi-am aratat pana acum ce mi-a placut dar a fost si ceva ce nu mi-a placut! Asteptand tramvaiul, sedeam in statie si mancam o inghetata cand vad o masina care se urca pe trotuar, chiar in statie! Apuc sa comentez, fara a ma uita la numar doar la masina: “Uite si pe asta, ce nesimtit, sa se urce pe trotuar, in statie, in plin centru!” Cand m-am uitat si la numar…va las pe voi sa judecati.

Nazare

Inainte de a ajunge la Obidos, vi-as recomanda un scurt popas la Nazare, cel mai frumos sat pescaresc portughez – se spune – care vara se transforma intr-o statiune foarte cautata mai ales de portughezi. Din acest motiv, preturile la cazare sunt mai mici ca in alte parti. Puteti ajunge la Nazare din Lisabona, luind autobuzul de la Gradina Zoologica.
Ce puteti vedea la Nazare? Ca sa cuprindeti totul dintr-o privire, ar trebui sa urcati cu funicularul (110 m), de la plaja pana la o terasa numita Sitio, de unde aveti o frumoasa panorama asupra statiunii.

Puteti vizita aici o biserica din secolul al XVII-lea, construita in stil baroc, Nossa Senhora da Nazare. Numele localitatii provine de la o statueta a Fecioarei Maria, adusa de un calugar de la Nazareth, in secolul al IV-lea. El a ascuns statueta intr-o pestera si nimeni nu a mai stiut de ea. Cand oamenii au gasit-o, mult mai tarziu, au inceput sa i se inchine, unii venind chiar de departe. Astfel, cu incetul, s-a format aici o adevarata asezare.

Tot pe terasa de belvedere se afla Capela da Memoria, din secolul al XII-lea, care comemoreaza un miracol: unui nobil local care urmarea calare un cerb alb (o deghizare a Satanei, spune povestea) i s-a oprit calul chiar inainte de a cadea de pe stanci. In semn de multumire ca a scapat cu viata, nobilul a inaltat capela. Placile de azulejos din capela spun aceasta poveste.
Langa capela, o coloana comemoreaza vizita lui Vasco da Gamma aici, dupa calatoria in India.
Jos, in Nazare, pe promenada de langa plaja, restaurantele se insira unul dupa altul, ca in orice statiune respectabila, ispitindu-te cu tot felul de bunatati. Numele strazilor sunt scrise frumos, pe placute de faianta.
Acum e iarna si doar cativa turisti, in afara micului nostru grup, se plimba pe malul oceanului, care isi impinge valurile pe tarm cu plictis, in asteptarea copiilor verii. Pescarusii au oceanul doar pentru ei.

Obidos, decor romantic de poveste

Mi-a placut tare mult la Obidos, chiar daca unii ar spune ca e comercial, asa cum imi plac toate locurile vechi. Desi imi place si arhitectura futurista, am cautat intotdeauna aceste asezari mici, cu parfum de trecut, cum e si Obidos. Pentru mine, el e ca un decor pentru o poveste romantica, de epoca.
Desi, din pacate, ploua mocaneste cand am ajuns acolo, oraselul era plin de turisti. Cred ca asta se intampla in orice zi a anului, asa ca, fiti preveniti! E greu sa faci fotografii, fara a prinde pe cate cineva in cadru.

Asezat la 100 km nord de Lisabona, Obidos a fost preferat ca resedinta de regi si regine ale Portugaliei. Regele Dinis l-a facut cadou de nunta sotiei sale, Isabel, in anul 1282. Acum este declarat monument national si, de asemenea, face parte din patrimoniul universal UNESCO.O multime de casute de poveste, in stil renascentist si baroc, sunt incinse cu un zid inalt de 13 m, care inconjoara orasul. Casele albe, cu acoperisuri rosii de teracota, florile ( pe care le vedem chiar si acum, iarna, dar care se pare ca vara inunda pur si simplu acest loc idilic), castelul in stil manuelin si biserica renascentista Santa Maria (sec. XVII), te incanta si te indeamna sa ratacesti pe stradutele sale. Cand crezi ca ai gasit cel mai pitoresc loc, gasesti dupa colt, altul!

In afara cetatii se poate vedea apeductul Amoreira, construit in 1575, la ordinul Catherinei de Austria.
Evident, cum ii sta bine unui asemenea orasel si aici exista o multime de pravalioare unde se vand suveniruri, artizanat local, covoare si antichitati. Sunt si multe galerii de arta, comerciale. Cunoscatorii cauta lichiorul de cirese, ginha.

Pe mine oraselul m-a fermecat, chiar daca ploua (si am vazut asta dupa numarul de poze facute). Dar cum toate lucrurile bune au un sfarsit, ne grabim sa parasim cetatea pentru a ne regasi, in parcarea tixita de masini, microbuzul, care ne va duce inapoi, in Lisabona.La iesirea din cetate, trecem prin ceata si printr-un sir de braduti de Craciun, care poarta carti de vizita ale firmelor care i-au donat municipalitatii pentru a se impodobi de sarbatoare. Frumos obicei!

In drum spre Obidos puteti opri pe malul oceanului, in puncte de belvedere special amenajate. Atunci, iarna, era cam mohorat, noroc cu vegetatia care mai inviora peisajul prin culori neasteptate.
La Obidos puteti ajunge cu o excursie organizata, ca noi sau cu trenul, autobuzul sau o masina inchiriata. Autobuzul, pleaca tot la75 de minute de la statia din Campo Grande. Costul unui bilet este de aproximativ 5 euro, iar drumul dureaza o ora.
Romantic Obidos
A very romantic place, Obidos represents the gift made by a king to his queen. In 1282 the King Dinis presented the castle in Obidos to his Queen Isabel. Now, the place is a UNESCO marked place.

Batalha sau Mănăstirea Bataliei

Ce ai putea povesti despre un obiectiv la care te opresti jumatate de ora doar? Desigur, ceea ce ai aflat de la ghid in microbuz inainte de a ajunge acolo si ceea ce ai citit tu insuti pe internet. A, da si poti arata poze despre cum ai vazut tu acel loc! Este vorba despre Mostero de Santa Maria da Vitoria de la Batalha, cunoscuta mai mult sub numele de Mosteiro da Batalha. Declarata monument UNESCO in 1983, Manastirea Bataliei ajunge pana la noi venind din sec. al XV-lea.

Manastirea este una dintre cele mai importante din Portugalia nu doar ca mostra a stilului gotic cu puternice influente manueline sau a marturiei credintei unui popor, cat, mai ales, pentru semnificatia sa istorica. Ea a aparut ca indeplinire a unei promisiuni, facuta sotiei sale de catre regele Jao I, inaintea bataliei de la Aljubarrota, din 1385. Castigarea acestei batalii a insemnat recastigarea independentei Portugaliei fata de coroana Castiliei.


Langa manastire va intampina statuia ecvestra a generalului Nuno Alvares Pereira, cel care i-a batut pe castilienii condusi de Juan I de Castilia.

Cutremurul din 1755 a afectat partial constructia dar, in 1810, trupele lui Napoleon au desavarsit distrugerea, astfel incat manastirea a trebuit sa fie refacuta.Primul constructor al sau, care a lucrat la ea pana la moartea sa, a fost Alfonso Domingues. Lui i-a urmat David Huguet, caruia ii datoram partea cea mai frumoasa, dupa parerea mea, si anume Capelele neterminate sau Capelas Imperfeitas.

La intrare, vedem o biserica impunatoare dar destul de austera, luminata doar de caldura vitraliilor, pentru ca toata splendoarea liniilor manueline sa se dezlantuie in capela fondatorilor, care adaposteste mormintele lui Jao I si ale sotiei si copiilor sai, inclusiv al printului Henri Navigatorul.


Daca interiorul este impodobit de vitralii, in exterior ne urmaresc privirile mute, dramatice ale garguilor (Daca nu stiati, acestea sunt figuri de animale, oameni sau fiinte fantastice, care mascheaza scurgerile de apa de ploaie. Sunt vestiti garguii de la Notre Dame de Paris).
Capelele imperfecte trebuiau sa adaposteasca un adevarat Pantheon dar fondurile au fost sistate si indreptate spre Mosteiro dos Jeronimos. Aceasta parte a manastirii ni se dezvaluie azi cu o frumusete stranie, in care Dumnezeu este invitat sa vina la noi prin cupola deschisa spre cer. Influenta stilului maur este evidenta aici.
Pentru ca ploaia nu s-a oprit inca de tot si sunt foarte putini vizitatori, in afara de noi, cei 6 turisti din microbuz, locul pare unul foarte linistit, indemnandu-te la reculegere dar mai ales la meditatie referitoare la meandrele intortocheate ale istoriei. Curtea interioara a manastirii ar fi tocmai buna pentru un asemenea exercitiu. Fac doar cateva footgrafii insa fiindca…trebuie sa ne grabim. As mai fi stat cu placere aici. Cine stie, poate alta data?!

Fac in graba o fotografie a genului de suveniruri pe care le gasiti aici si care ne coloreaza putin ziua. Abia a trecut jumatatea de ora si Jorje, ghidul nostru ne grabeste spre microbuz, ademenindu-ne cu Nazare si intalnirea cu Atlanticul. Nici vorba de un ceai cald sau o cafea, insotite de un pastel (prajitura) la cofetaria de peste drum…

Batalha Monastery

Built in the 15th. century and comemorating the big victory after the Bataha battle, the Monastery of Batalha, was included in the UNESCO Heritage in 1983.

 

O dată în viață, China. ep.1 – Prima lecție de chineză, la Beijing

Am vizitat Beijing in primavara lui 2009, in aprilie. Pana acolo am zburat cu Austrian Airlines, prin Viena. Inainte de plecare m-am documentat serios: carti, harti, forumuri si bloguri. Am ales obiectivele de vizitat, am cautat pe net agentii din Beijing si am rezervat excursiile pentru primele 3 zile, care cuprindeau obiectivele “must see” din Beijing, in celelalte doua urmand sa umblam de capul nostru. In aeroportul din Viena am gasit o harta a Beijingului, pe care am dat 10 euro. Mult! Dar avea denumirile scrise si in engleza!

In avion am dormit. M-am trezit cu 40 de minute inainte de decolare, cat sa vad ca zburam deasupra unui imens podis arid, brazdat de albii de rauri seci. Aterizam la terminalul 3, cel nou, terminat pentru Olimpiada, despre care se spune ca este de 5 ori mai mare decat noul terminal de la Heathrow, pe care aveam sa-l vad dupa cateva luni. Schimbam bani pe aeroport fiindca rata de schimb e identica peste tot. Avand formularul de imigrare completat din avion, formalitatea de intrare decurge rapid. Ne indreptam spre expresul care asigura legatura cu orasul (26 km). Un drum costa 25 CNY, aprox. 3 dolari. Coboram la a 3a statie, Dongzhimen si…sa inceapa aventura!

Si incepe! E prima data cand inteleg cu adevarat ce inseamna bariera de limba. Hotelul nostru trebuia sa fie aproape de statie, se putea merge pe jos asa ca, tragand trolerele dupa noi o luam, la intamplare, la stanga. Cei de la hotel imi dadusera cateva indicatii pe mail dar au uitat sa spuna in ce parte sa o luam.

Cand am iesit la suprafata, ne-am trezit pe un bulevard cu cladiri inalte, cam asa cum a fost cand am iesit prima data din metrou la Londra, in statia Victoria! Dar vorbeam engleza…Cladiri cu multe etaje, oameni si masini. Prevenita de postarile de pe internet, aveam la mine listata poza hotelului si numele sau scris cu caractere chineze. M-am gandit ca daca e asa aproape, il voi recunoaste dupa poza, nu? Nu.

Am inceput sa ochesc dintre trecatori pe cei care mi se pareau mai deschisi. Ii abordam cu un vesel “ni-hao” (dumnezeu stie ce iesea, dat fiind faptul ca intonatia si lungimea vocalelor conteaza foarte mult in chineza, dar contam pe faptul ca vor intelege totusi ca e un salut! desi ofiterul de pe aeroport nu parea de aceeasi parere, dupa privirea pe care mi-a aruncat-o). Apoi, le aratam poza si numele hotelului si faceam o mina intrebatoare. Cred ca era tare haios, daca as fi putut sa ma vad. Ma ascultau cu atentie si bunavointa, citeau, isi dadeau hartia unul la altul si apoi clatinau din cap. Nu se poate, imi ziceam. Trebuie sa fie aici, doar asta este strada sau mai bine zis bulevardul. Partea ciudata e ca blocurile acelea mari nu aveau nici un numar pe ele, ca sa ne dam seama macar dupa asta daca mergem in directia cea buna. Ei cum s-or fi orientand oare?

Dupa ce am inceput sa cred ca eram deja prea departe de statia expresului si ca trebuia sa fi gasit hotelul demult, am traversat si am luat-o in sens invers, repetand operatiunea. E drept ca tot pe net am citit ca in Beijing sunt sute de mii de chinezi veniti in capitala cu treburi sau in excursie, care nu ar fi avut de unde sa stie ce vroiam eu sa aflu, dar nu se putea sa-i fi nimerit eu pe toti! In cele din urma, vedem un grup de mai multe persoane, cu vreo 3 copii si ii intrebam si pe ei. Dupa ce tin un mic consiliu, unu’ dintre ei mi se adreseaza ceremonios dar parca bucuros, tinand un mic discurs in chineza. Poate fiindca asa vroiam, “inteleg” ca ar trebui sa mergem dupa ei. Ceea ce si facem, ca tot nu aveam ce pierde. Mi se mai parea (nu stiu de ce, probabil din gesturi, ca doar n-am inteles o iota), ca ar fi si ei cazati acolo sau asa ceva. Din cand in cand, omul intorcea capul, sa se asigure ca ii urmam.

Ajungem din nou in dreptul statiei expresului. Grupul nostru era oprit cu alti chinezi, cu care discutau intr-o veselie, fara sa ne arunce nicio o privire sau sa ne faca vreun semn. Astia si-au batut joc de noi, zice sotul meu. Nu vezi ca nici nu se mai uita la noi? Mie nu-mi venea sa cred.

Eram intr-o intersectie mare si am zarit pe partea cealalta cladirea unei statii de metrou, asa cum am vazut pe net. Ii propun sotului meu sa traversam. Ma gandesc ca, logic, aici coboara si multi care cunosc zona, fie locuind, fie lucrand aici si am putea avea mai mare succes. Cat regretam ca nu am luat cu mine mobilul, ca ii sunam pe cei de la hotel si ne lamuream!

Traversam dar pret de 2-3 minute nu vine nimeni. Vad mai incolo, asezat pe bordura unui rondou, un barbat mai in varsta. Derulez si cu el ceremonialul, fara prea mari sperante. Batranelul se ridica insa de jos, ma ia de mana si ma trage dupa el cativa pasi, apoi imi arata, mai la distanta, o cladire. Recunosc profilul din poza de pe net. Prima lectie de chineza s-a sfarsit. Eram salvati! O ploaie de sie-sie (multumesc) si mici plecaciuni cum am vazut eu in filme…

In cateva minute, trecand pe langa un interminabil sir de restaurante , ajungem la hotel (mai tarziu urma sa ma dumiresc ca aici incepea faimoasa Food Street sau Guijie, despre care am scris deja in alt episod; imi cer acum scuze pentru ca nu am inceput, ca orice om normal, cu inceputul!).

Aspecte de la terminalul 3
Expresul de la aeroport
Strada cu hotelul
hotelul “nostru”
Once in a Lifetime, China – 1st.ep. – First Chinese Lesson in Beijing
We visited Beijing on April 2009. The orientation on the very modern airport was easy, as everything was written in English too. The trouble begun when we were looking for the hotel, which we knew was very near the station where we arrived, coming from the airport. At last, we succeed and reached the hotel but this was my first experience when I have encountered a language barrier and I may say it is not simple at all.

Belem – Jardim Tropical

La sfarsitul unei zile in Belem, insorita dar care ne-a facut totusi sa tremuram in preajma Tagului datorita vantului, ne oprim putin in Jardim Tropical sau Jardim Tropical do Ultramar cu numele sau complet, peste drum de Mosteiro dos Jeronimos. Ni se atrage atentia ca mai este doar o ora pana la inchidere, asa ca ne straduim sa parcurgem cat mai mult din aleile sale.

Parcul a fost creat incepand cu 1906 si are peste 4000 de specii de plante, mai ales tropicale. Poate fi vizitat zilnic, intre 10-17.

Mai ales daca sunteti prin zona vara, nu uitati ca aveti la indemana aceasta oaza de liniste si relaxare! Parcul este impodobit cu statuete africane, cu un pavilion oriental si gradina aferenta. Un mic lac adaposteste lebede si rate galagioase. Cate o banca de piatra, cu azulejos, te imbie la odihna. E bine si racoare aici si atata liniste parca ai plecat deodata din Lisabona.
Va las in tovarasia pozelor, care va arata de ce ar trebui sa mergeti acolo.

casa portugheza
o usa frumoasa care ne blocheaza accesul in sera

portocalele ca merele la noi…

Suntem obositi si ne grabim sa luam tramvaiul care ne duce in Praca do Commercio, de unde mergem pe jos la hotelul nostru, de langa Piata Rossio. Nu uitati insa, ca in afara de ceea ce vi-am povestit eu despre Belem, acolo mai gasiti Palatul Ajuda – ultima resedinta a familiei regale inainte de lovitura de stat din 1910, Muzeul de arta moderna si contemporana, Muzeul de istorie maritima, Muzeul electricitatii, Muzeul de trasuri.

Si fara toate acestea, o plimbare prin cartierul scump si elegant al ambasadelor, Belem, merita cu prisosinta o dupa-amiaza, daca stai mai multe zile in Lisabona. Dar despre acest oras cu cartierele sale minunate Alfama, Baixa, Barrio Alto si altele, voi mai povesti.

Belem – Jardim Tropical
The Botanical Garden of Lisbon was created in Belem, in 1906. It is open daily, between 10-18.