Vizita la casele-grădină din Hue, pe care am așteptat-o cu nerăbdare, m-a dezamăgit oarecum. Și asta din două motive: credeam că le voi putea vizita în interior și acest lucru nu a fost posibil la nici una (ele sunt locuite de către proprietarii actuali) și că voi putea discuta cu un proprietar-ghid al casei, care să îmi ofere detalii despre construcție, despre proprietarii ei de-a lungul timpului, etc. dar nu am văzut nici un om! Pur și simplu, curțile erau deschise, am intrat, m-am plimbat, am făcut fotografii și…atât!
Desigur, mi-am putut imagina, pe baza informațiilor de pe internet și din ghiduri, cum a fost viața, cândva, aici. Până la urmă și asta mi-a plăcut. Era ceva inedit și, în același timp instructiv. Casele îmi arătau o lume a nobililor vietnamezi, foarte departe de cea a opulentelor reședințe similare europene…Acestea, ofereau în schimb, în modestia lor, o lecție de simplitate, chiar austeritate, care își avea estetica sa proprie.
Aici trebuie spus că majoritatea acestor case au fost construite și au aparținut unor membri ai familiei regale, nobililor de la curte, mandarinilor sau altor personae care au avut legătură cu curtea regală. Urmașii acestora sunt, unii, plecați din țară sau au transformat casele în restaurant și cafenele. Alții au deschis câte un muzeu sau pur și simplu locuiesc în ele.
Impresia generală a fost una de liniște, visare, siguranță.
La sfârșit, nu mi-a mai părut rău că am avut această inițiativă neobișnuită oarecum, fiindcă n-am auzit și nici n-am văzut turiști să se înghesuie să vadă ceva prea puțin mediatizat (spre deosebire de Casa Tan Ky din Hoi An, plină de vizitatori).
