Barivecchia este acel dulap vechi al orașului Bari, în care acesta își ține amintirile. Străduțe înguste, unele dintre ele întortocheate, care aproape își ating pereții caselor unii de alții și, între ele, numeroase biserici.
Vecinele își văd liniștite de bârfe, fără a se opri din sporovăit la trecerea străinilor. Unele se strigă de la un geam la altul, printre rufele întinse la uscat, atât de numeroase încât ai impresia că întreg orașul a avut zi de spălat deodată.
Barivecchia
După cum spuneam în postarea anterioară, două sunt arterele principale din Bari modern: Corso Cavour și Corso Vittorio Emanuelle II.
Pentru a le vedea, în fiecare zi, întorcându-mă de pe unde mă vor fi purtat pașii în ziua respectivă, “am periat” acel perimetru, nu foarte mare de altfel.
Aici își dau întâlnire toți cei pasionați de shopping, fiindcă magazinele de firmă se înșiră unul după altul, întrerupte doar de câte un bar sau restaurant. Până seara, târziu, aceste străzi sunt pline, după cum se întâmplă și pe străduțele laterale.
Corso Vittorio Emanuelle II
Corso Cavour
La doar câteva luni de la întoarcerea mea de la Bergamo, iată-mă acum, în martie, din nou în Italia, de data asta în sud, chiar “în tocul cizmei”.
Călătorii știu că îți poți planifica totul (transport, cazare, itinerar și obiective) dar nu poți planifica vremea care, dacă nu e bine dispusă, îți dă totul peste cap! De data asta însă, de cele mai multe ori, cerul a fost de un albastru desăvârșit și câțiva norișori pufoși au apărut, uneori, exact în cantitatea necesară!
Bari, aflat la o oră de zbor de Timișoara (WizzAir), m-a transportat rapid de la sub 10 grade la 18-20, pe lângă șirul de palmieri din jurul aeroportului. Nici că se putea mai bine! De acolo, un microbuz (Tempesta, 4 euro pe sens) m-a depus în Piazza Aldo Moro, chiar în fața gării Bari Centrale.
Bari Centrale
Piazza Aldo Moro, Bari
Pe mine m-a dus la Hoechst dorința de a vedea Palatul Bolongaro și ideea că fiind situat în suburbia Frankfurtului și având o istorie îndelungată, datând din vremea romanilor, sigur mai are de arătat o parte veche a sa.
Adevărata istorie a localității începe în secolul al 9-lea, când o mică așezare a început să se dezvolte în jurul Bisericii Sf. Iustinian. Marcând foarte scurt momentele de cotitură din istoria orașului, amintesc doar că în secolele 14-16, prinții electori de Mainz au construit aici castelul Hoechst și, mult mai târziu, în 1928, localitatea a devenit parte a Frankfurtului am Main..
Poate unii dintre cititorii acestui articol pot asocia numele de Hoechst cu o renumită firmă germană de medicamente. Această firmă are sediul central în Frankfurt am Main dar, în 2004, a fuzionat cu concernul francez Aventis și numele său a dispărut de pe piața medicamentelor.
aici, aproape de gară, se află un mic punct de Informații turistice
vechea Poștă a orașului
pe malul fluviului Mainz
Ați văzut deja în postările anterioare despre Frankfurt ce zile frumoase de toamnă am prins la acolo, anul trecut. De aceea, am profitat de faptul că aproape de hotelul la care m-am cazat, în micul Parc Bethmann, există o grădină chinezească, înființată în 1989 .și am dat o fugă să respir un aer altfel și să-mi încarc bateriile cu liniștea pe care ți-o dă o astfel de grădină.
intrarea în Grădina Chinezească din Bethmannpark, Frankfurt am Main
Ceea ce toți consideră a fi Catedrala din Frankfurt, nu este – de fapt – catedrală, fiindcă ea nu a fost niciodată biserică episcopală. Oamenii nu se pricep însă prea bine la asemenea detalii, așa că toți spun că asta ar fi Catedrala Sf. Bartolomeu a orașului.
Catedrala Sf. Bartolomeu, Frankfurt am Main
De o mie de ani centrul așezării, aici, la Rommerberg (Dealul Roman) n-a mai existat aproape nimic după bombardamentele din cel de-al doilea război mondial!
Inițial Dealul Sâmbetei, de prin anii 900 au început să se țină aici piețe, târguri, judecăți, turniruri, încoronări – ce mai, întreaga viață socială a cetății trecea prin Rommerberg! Primăria își avea sediul aici din secolul al 15-lea și o fântână, numită Fântâna Justiției, trona în mijlocul pieței. Prima bancă – Grossen Engel (Marele Inger) a apărut aici în secolul al 17-lea, urmată de Goldene Greif. Case ale locuitorilor bogați – Wilder Mann, Kleines Dachsberg, Schwarze Stern (singura scăpată neatinsă de bombardament) – au fost refăcute după 1986, astfel încât azi nici nu-ți dai seama că o dată au încetat să existe!
Aici este centrul turistic al orașului, înțesat de cafenele, terase, restaurante, magazine de suveniruri, etc., unde oamenii vin să facă fotografii, să bea o bere sau să mănânce o înghețată, să simtă că au fost la Frankfurt!
Aici, în apropiere este și cheiul râului Main, loc de promenadă sau de stat pe bancă, la soarele de toamnă.
După ce i-am admirat din Main Tower, am dat o raită și prin cartierul financiar al Frankfurtului, să mă zgâiesc la zgârie nori. O zi însorită, cu cer albastru și bănuți de aur în copaci, numai bună de căscat gura, cu capul dat pe spate, la clădirile marcante ale băncilor din Frankfurt. Se știe că orașul nu este doar cel mai important centru financiar al Germaniei, ci și al Europei, aici aflându-se, între alte bănci și sediul Băncii Cenral Europene.
în districtul financiar din Frankfurt
Deși îmi imaginez că într-un oraș atât de mare ca Frankfurt am Main trebuie să existe foarte mult graffiti n-am reușit să văd doar câteva în zona laterală a Gării Centrale și altele în apropierea locului în care am locuit, pe lângă Palatul de Justiție. Majoritatea mi s-au părut a fi cu tentă socială.
Stafii, autor: Spot
Absolut întâmplător, înainte de a pleca la Frankfurt, am dat peste un articol pe internet care semnala existența unei mici grădini coreene, într-un parc din Frankfurt! Desigur că nu puteam rata o asemenea ocazie (prietenii știu de ce!), așa că i-am făcut loc în programul meu de vizitare, foarte încărcat de altfel.
Grădina se află în Parcul Gruneburg, chiar lângă Campusul Universității Goethe.
prin Parcul Gruneburg, spre Gădina coreeană
Grădina coreeană
