Săptămâna petrecută în luna iunie a acestui an la Viena mi-a lăsat, ca întotdeauna, multe impresii și amintiri. Incerc să împărtășesc cu voi câteva din momentele petrecute acolo și, nu în ultimul rând amintirile culinare, care fac parte și ele dintr-o călătorie.
Când vizitezi o metropolă și ai văzut deja cam tot ceea ce vede un turist acolo, îți permiți și momente de relaxare și visare și unde pot avea ele loc cel mai bine? Intr-un parc, ați ghicit!
Viena are numeroase parcuri și grădini, mari și mici, multe cunoscute doar localnicilor.
Pentru plimbarea de astăzi am ales două, ambele din secolul al 19-lea și poziționate foarte central, cu acces de la metrou sau tramvai, pe lângă celebra Ringstrasse (bulevard circular ce înconjoară centrul Vienei).
Este vorba despre Volksgarten și Stadtpark.
Am fost de nenumărate ori la Viena și am văzut cam tot ceea ce se numește “obiectiv turistic”, mai ales cele foarte mediatizate și frecventate în mod curent de către turiști.
De aceea încerc acum să descopăr locuri mai noi, interesante, de care nu am auzit încă. Dacă plimbarea prin zonele consacrate sau prin parcurile frumos îngrijite, savurarea unei cești de cafea într-o veche cafenea sau o nouă vizită într-un muzeu arhicunoscut sunt îndeletniciri plăcute, parcă aș vrea, totuși, să văd și ceva nou pentru mine! Sigur că asta presupune o căutare mai atentă, cercetarea unor surse mai puțin frecventate și discuții cu prietenii și cunoștințele de acolo, la curent cu ce se întâmplă în orașul lor.
Așa se face că în iunie, când am stat o săptămână în Viena, m-am dus să văd zona riverană cuprinsă între cartierele Dobling (zonă posh a orașului) și Simmering, numită Donaukanal. Acesta nu este fluviul propriu-zis, ci un braț al Dunării, care, între 1870-1875, era numită “Mica Dunăre”.
Aici, pereții din beton ai cheiului au fost puși la dispoziția artiștilor stradali, pentru a-i înfrumuseța.
Dacă în vara anului 2017 am avut surpriza să am un stârc cenușiu în “curtea mea”, anul acesta am trăit un alt moment emoționant.
In vara asta umedă și capricioasă am avut parte deseori de câte o mică furtună care aduna nori negri deasupra cabanei, întrerupea curentul pe timp nelimitat (practica asta, pe care o știu din alte vremuri continuă în zona rurală, din păcate) și lăsa în urmă cerul spălat, râzând iar în soare.
Tot așa s-a întâmplat și zilele trecute. Ploaia abia se oprise când, apropiindu-mă de fereastra bucătăriei, am văzut la poala dealului cinci ciute mari, roșcate, care se strângeau una în alta, în timp ce urechile li se roteau ca niște radare pentru a surprinde orice zgomot nedorit.
Au pornit apoi spre un molid singuratec din pășune, îndreptându-se hotărâte spre apa Arieșului…
Ocupând 56 ha, construcțiile de la Prah/Preah Khan indică locul în care, în a doua jumătate a secolului al 12-lea, exista un templu dar și o universitate, proiectate conform modelului deja consacrat pentru construcțiile dispuse de regele Jayavarman VII. Conform stelei descoperite în incintă în 1939, știm că aici a fost locul în care regele a repurtat o victorie strălucitoare asupra dușmanilor Cham (populație de pe teritoriul Vietnamului de astăzi) și a fondat orașul Nagara-Jayasn, adică “orașul soartei regale victorioase” sau “orașul sabiei sacre”, Prah Khan în limba cambogiană.
In apropierea templului de apă Neak Pean, despre care am scris deja, se află un templu mic și liniștit care, prin stilul său de construcție Bayon și prin atmosfera sa, îl fac să pară un frate mai mic al templului Ta Prohm. El are avantajul de a avea mai puțini vizitatori și a părea mai “aerisit” decât acesta.
Ta Som , aflat la NE de Angkor Thom, are ca fondator pe același rege Jayavarman VII. A fost construit spre sfârșitul secolului al 12-lea și dedicat memoriei tatălui său, care a stăpânit peste Imperiul Khmer vreme de 10 ani.
Templul a urmat aceeași soartă ca și a celorlalte, căzând în uitare și fiind acaparat încet-încet, de junglă. Henri Marchal l-a curățat de vegetația sufocantă în 1930.
In ultima zi a vizitei noastre la Angkor Wat, ne-am oprit și la două temple-munte, construite de către același rege Jayavarman VII și așezate foarte aproape unul de celălalt : Mebon și Pre Rup.
Reamintesc că un templu-munte simboliza anticul munte Mehru al mitologiei hinduse, cu cele cinci vârfuri ale sale, reprezentate prin cinci turnuri. Dintre acestea, cel mai înalt avea o formă piramidală. Templele erau înconjurate de apă.
Cele două temple la care mă voi referi acum sunt construite, unul, chiar în mijlocul a ceea ce a fost Bazinul/Rezervorul de Est (de unde și numele de East Mebon), celălalt, la câteva sute de metri depărtare. Uriașul rezervor a fost construit cu un secol înaintea templului, de către regele Yasovarman I, pentru a alimenta cu apă noul său oraș, Yasodharapura. In fiecare colț al său exista câte o bornă cu poeme în limba sanscrită, care declarau că apele se află sub protecția lui Ganga, zeitatea hindusă a apelor.
Aceste rezervoare de apă erau foarte întinse (Bazinul de Est, 2×7.5km) și erau alimentate de râul Roulos. Ele îndeplineau un dublu rol: de a regla cursul râului și de a iriga câmpia înconjurătoare.
Dacă, prin nu știu ce minune, ai putea vizita acest templu fără prezența altor turiști, te-ai putea crede într-o lume nepământeană. Rădăcini uriașe s-au întins și au pus stăpânire pe ruinele străvechiului Rajavihara, construit de regele Jayavarman VII, în 1186, conferind locului un farmec aparte și straniu chiar. Par șerpi uriași, țâșniți din pietre și încolăcite în jurul lor.
Suntem în templul Ta Prohm, construit în stil Bayon, ca mănăstire budhistă și loc de învățare. Aici a existat o adevărată universitate, care adăpostea 2700 oficiali, 18 preoți de rang înalt și 615 dansatoare. Aceste informații provin de la stela găsită chiar în interiorul templului. Tot ea ne spune că a fost nevoie de 80000 de lucrători pentru a-l ridica! Impresionant pentru acea epocă! Ta Prohm aparținea de Angkor Thom și era dedicat mamei lui Jayavarman VII.
Krol Ko este foarte aproape de Neak Pean dar, ceea ce a rămas fiind nesemnificativ ca întindere, aproape nimeni nu se deranjează să-l viziteze. Este o construcție cu aceeași vechime ca și vecinul său, în stil Bayon, care este foarte posibil să fi făcut parte din Preah Khan chiar, următorul pe traseul nostru de astăzi.
Ce se mai poate vedea aici sunt urmele celor două curți concentrice, bordate cu laterit, un sanctuar și o bibliotecă. Intrarea, la 100m de drumul principal, se face printr-o deschizătură în zidul de laterit, unde sunt câteva frontoane, reconstruite, unde îl vedem pe Bodhisattva Lokesvara. Micul templu a fost scos la lumină de către H. Marchal, între anii 1922-1924.
Dimineața, devreme, plecăm din Siem Reap având în față a zi lungă, cu multe obiective de vizitat.
La intrarea în parc prezentăm din nou permisul de vizitare, valabil trei zile, despre care am amintit la începutul acestor postări. Având fotografie, el poate deveni și un suvenir original.
Astăzi vom vizita: Ta Prohm, Preah Khan, Neak Pean, Ta Som, Pre Rup, Banteay Kdey și Krol Ko, practic fiind cea mai aglomerată zi din cele trei.
