Dorinţa de a vedea oraşele pe apă din zona Shanghaiului a apărut după ce, cu ani în urmă, am văzut la TV nişte filme documentare despre ele, prezentate de Urania. Mai târziu, le-am descoperit şi pe YouTube. Când am planificat această excursie la Shanghai, am avut din start în minte alocarea câtorva zile pentru a vedea măcar câteva. Ele sunt destul de multe, unele devenite clasice, ca să zic aşa, precum Suzhou și Hangzhou – cele mai cunoscute și vizitate, Wuxi, Wushen, Tongli, Luzhi, Xitang, etc., altele puţin cunoscute şi frecventate de turişti sau chiar nedescoperite încă de industria turismului. Toate sunt numite “oraşe antice”, datorită vechimii lor.
Pentru a vedea mai multe, trebuie să petreci mai mult timp în zonă, ceea ce, evident, nu era cazul nostru, mai ales după ce am redus numărul de zile alocate excursiei. Ce era de făcut? Excursiile organizate sunt destul de scumpe şi te poartă pe unde vrea organizatorul, iar să ajungi pe cont propriu, e destul de complicat. In plus, pentru unele astfel de orăşele se impune să dormi o noapte acolo, dacă vrei să te bucuri de ele cu adevărat. Niciuna dintre aceste variante nu era fezabilă pentru noi.
Documentându-mă mai mult, am ales the second best choice, care corespundea mai bine nevoilor noastre. Am descoperit că există încă, chiar în Shanghai, asemenea zone, deci acesibile cu metroul, care păstrează încă – pe o suprafaţă redusă desigur şi la scară mai mică – caracteristicile unui asemenea oraş pe apă.
Unul dintre aceste locuri este Qibao, din districtul Minhang, aflat la 18 km de centrul Shanghaiului şi accesibil cu linia 9 de metrou, staţia Qibao, ieşirea 2.