Sus, sus, sus, la munte sus

Una dintre atracțiile turistice ale Munților Apuseni este, fără îndoială, Peștera Scărișoara.

Un drum asfaltat în ultimii ani permite realizarea motorizată (celor care sunt în grabă mare) a unui circuit pornit din comuna Gârda de Sus – Valea Ordâncușa – sat Ocoale – sat Ghețar – Gârda Seacă – Gârda de Sus, pe care se pot face nenumărate popasuri pentru un picnic sau o ședință foto.

Dacă vreți să aveți o deschidere frumoasă și să vedeți o așezare de vară a moților care merg cu vitele la păscut, din drumul care duce pe Valea Ordâncușii spre satul Ghețar puteți face o abatere de cîțiva kilometri, spre dreapta, care vă va scoate în Poiana Călineasa, loc cunoscut de toți moții din jur.

pe Valea Ordâncușii, aproape de Peștera lui Ionele
prin Cheile Ordâncușii

Aici, în poiană, sătenii își aduc vara vitele, cu care rămân până toamna. Cu o săptămână înainte de Târgul de la Găina (iulie), are loc aici Târgul de la Călineasa sau “La Dat”.

Poiana este, de fapt, un podiș înalt, cu o altitudine de peste 1000 m, unde zările se deschid, lăsând loc unui peisaj blând și dulce, specific Apusenilor.

In 2015, s-a sfințit bisericuța ridicată aici cu contribuția sătenilor pentru a avea un loc aproape de cer, unde să comunice cu Dumnezeu. Ea are hramul Sf. Proroc Ilie.

De aici, vă puteți continua drumul spre satul Ghețar pentru a face o incursiune în peșteră sau puteți pur și simplu să închideți circuitul, coborând pe Valea Gârda Seacă, în sat.

Up, Up, Up, To The Mountain

At over 1000 m altitude, Poiana Călineasa is a place where the locals take their animals during the summer, to the rich pastures.

You find this place in the Apuseni Mountains and you can drive there! Start in Gârda de Sus village, follow the Ordâncușa Valley (where you can visit Peștera lui Ionele Cave) and then turn right where you see a sign saying Poiana Călineasa (aprox. 5 km).

You can then follow the main road, passing the Ghețar village (place to visit Scărișoara Cave) and descend in the Gârda Seacă Village, returning to Gârda de Sus.


Comments

Sus, sus, sus, la munte sus — 3 Comments

  1. Very beautiful sceneries!
    Magnificent natural landscape place,very picturesque!
    Ceiling and wall painting of the church is excellent!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code