Traveling Hawk

Some years ago I spent a vacation in Roda, Corfu. From the hotel terrace  I looked every day to the Albanian mountains across the sea and wonder how it is there. I didn’t dare to go to Albania due to the rumors on internet as it is not a safe country. Finally this year we decided to go there and I don’t regret! Albania is as safe as Sicily or Chicago. The Albanian mafia is dangerous for those who mess with them, not for the peaceful tourists. The Albanian are very nice people, trying to help as they can, even if they do not speak foreign languages. Some of them, especially at the seaside, do speak Italian and the young ones manage with some English phrases. But having a map and puting simple questions, helps.

On our way to Ksamil, we visited Kruje and Apollonia. From the Llogara Pass, which climbs in the Cika Mt., wonderful panoramas are offered by the road which descends from over 1000 m to the sea level on a very winding road.

We arrived in Ksamil very late but it still were 26 degrees. The distance between Ulcinj and Ksamil is of 477 km.

Acum cativa ani am fost in nordul insulei Corfu, la Roda. De pe terasa hotelului,  ma uitam in fiecare  zi la muntii inalti, aflati pe cealalta parte a canalului format intre Corfu si Albania si ma intrebam cum a fi pe acolo. De cativa ani vroiam sa aflu raspunsul la aceasta intrebare dar nu indrazneam, in mare parte si datorita unelor zvonuri de pe internet, care descriau  Albania ca pe o tara periculoasa. Acum, dupa ce m-am intors dintr-o mica vacanta acolo, pot spune ca Albania nu e cu nimic mai periculoasa decat Sicilia sau Chicago. Ca mafia albaneza are probleme cu cei care isi fac de lucru cu ea si nicidecum cu turistii si ca, desigur, nu toti sunt mafioti. Ca oamenii sunt din cale afara de draguti si saritori, chiar daca nu vorbesc engleza. Stiu, in schimb, italiana multi dintre ei, mai ales pe litoral iar cei mai tineri, ca peste tot, mai “rup” si cateva fraze in engleza asa ca, pana la urma, tot te intelegi cumva cu ei. In rest, iti trebuie doar o harta si putin curaj.

Am parcurs pe teritoriul albanez cca. 900 km, strabatandu-l de la nord la sud, paralel cu litoralul – la dus, si intorcandu-ne, o buna parte din drum, prin interior. Am vazut ca au drumuri bune sau chiar mai bune decat ale noastre in unele partii si am observat ca in Albania nu se refac sau peticesc soselele, cand este vorba despre modernizarea drumurilor, ci se fac sosele noi! Exista multe benzinarii moderne, mai putin bine stau la indicatoarele de pe drum.

Am intrat in Albania, venind dinspre Muntenegru, pe la Muriqan. La granita, masini multe, pe doua randuri, mai ales din Albania si Muntenegru dar si straine (Elvetia – cele mai multe, Franta si…noi). Am stat vreo 20 de minute dar asta din cauza controlului mai amanuntit al masinilor lor. Masinilor straine le-au facut, pur si simplu, semn sa treaca, nici nu s-au uitat la acte. De aici pana la Shkoder sunt doar 10 km, pe care ii parcurgem repede fiindca am fost cu cateva zile in urma in orasul albanez si stim drumul. Am vrut sa vizitez cetatea din oras si stiam ca in ziua aceasta nu vom avea timp, de aceea am alocat o zi din cele de la Ulcinj. Ne indreptam spre iesirea din oras, in directia Tirana.

Soseaua este una obisnuita, cu doar doua benzi (SH-4). Este bine asfaltata, asa ca tendinta este sa apesi acceleratia dar desele echipaje de politie nu iti permit asta. Asa ca ne alegem un “iepuras” albanez si ne tinem dupa el. Strabatem o fasie de campie, intre munti. Ajungem curand la derivatia spre Kruje, unde aveam “treaba” dar o scapam si fiind linie continua nu pot intoarce, asa ca opresc cu inocenta la primul echipaj de politie, dupa vreo 200 de metri. Arat harta si zic “Kruye”. Politistul imi face semn sa opresc, fluiera si opreste circulatia de pe celalalt sens si imi face semn sa intorc. Ma conformez si iata-ma mergand spre Kruje, cuibul de vulturi albanez, unde si-a avut sediul Iskander, marele erou national. dar despre vizita acolo voi povesti intr-o postare separata.

Reveniti in soseaua principala, ne indreptam spre Durres (al doilea oras al tarii si mare port), pe care il taiem tangential (dupa balbaieli printr-un cartier cu drumuri in lucru, in care “ne descurca” un alt politist, care vorbea bine italiana si…desena la fel de bine), intrand pe soseaua spre Fier. In buna parte este o sosea noua, care nu apare pe harta noastra si – pe portiuni –  nici nu este inca terminata. In Fier urmam o alta derivatie, cale de doar 12 km, pentru a vizita Apollonia.

Din Fier pana la Vlore, o renumita statiune la Marea Adriatica, sunt doar 35 de km. Acum suntem chiar pe litoral! Langa masina, oamenii fac plaja. Statiune mare, plina de flori si palmieri, cu blocuri vopsite in culori pastelate, cu apa imbietoare  si insula Corfu la orizont. Aglomeratie mare, asa ca inaintam destul de incet.

Soseaua care coboara pana la malul marii, imbratiseaza strans muntele, trecand prin sate mici dar care vara se umplu de turisti care stau in camere de inchiriat, precum: Dhermi, Vuno, Himare, Qeparo, Piqeras.

Pe o inaltime strajuieste o casa parasita, fost post de graniceri in timpul dictatorului Enver Hoxja

In Dhermi drumul se ingusteaza la o singura banda si traficul incetineste. Incet, incet, soarele apune oferindu-ne o panorama splendida, Dhermi fiind considerat unul dintre cele mai frumoase sate de pe Riviera Albaneza. N-avem insa prea mult timp sa o admiram fiindca ne prinde intunericul pe aceasta sosea si noi mai avem de mers! Caracteristic zonei Dhermi-Himera este faptul aici traieste o populatie greceasca care si-a pastrat limba si obiceiurile. In plus, i s-a acordat dubla cetatenie si pensie din partea statului grec.

In apropiere de Vuno, trecem pe langa un peisaj cu pamant rosu erodat, care seamana cu un mic canion. Unii ii spun chiar Colorado albanez.

La un moment dat, in plin intuneric, fara vreo tabla indicatoare care sa ne spuna unde suntem, dupa ce am trecut de niste intersectii la care nu stiam daca n-ar fi trebuit sa cotim, realizam ca habar nu avem unde suntem! Trebuia sa ajungem in Saranda si, de acolo, sa mai facem 14 pana la Ksamil, destinatia noastra. Observ ca mai aveam foarte putina benzina si ma gandesc ca daca ni se termina si nu ajungem inca in oras, trag pe dreapta si dormim in masina. Cel putin dimineata vom vedea unde suntem! Dar in curand incep sa apara masini si vad o benzinarie! Alimentez si intreb “Saranda, kilometri?” Raspunsul, doua degete ridicate. Nu-mi vine sa cred ca suntem la numai 2 km.

Intram in oras dar de aici nu stiam incotro trebuia sa mergem pentru a iesi pe drumul spre Ksamil. Masinile parcate strans lipit una de alta de-a lungul trotuarului, nu-ti prea lasa loc de manevra. Intrebam pe cineva, in acelasi stil, adica rostind doar numele localitatii. Omul ne face semn sa-l urmam si se urca intr-o masina din apropiere, pe care o porneste. Ne duce pana intr-un punct, unde opreste. Coboara si ne face semn sa o luam inainte si apoi la dreapta. Cam asa s-au rezolvat de multe ori problemele de orientare in Albania. Oamenii sunt foarte amabili si te ajuta, nu trebuie sa te lasi intimidat de privirile multe, curioase, care te inconjoara si nici de absenta unei limbi comune. Tonul intrebator, o harta pe care ii arati unde vrei sa ajungi si semnele pentru directie, sunt suficiente.

Intr-adevar,  aici unde ne-a adus, nu mai este nici o posibilitate de a gresi: urmam doar soseaua care duce la Ksamil! Ajungem aproape de ora 23, dar afara sunt inca 26 de grade. De la Ulcinj la Ksamil sunt 477 km.

Itinerarul nostru a fost: Ulcinj- Muriqan – Shkoder – Fushe Kruje – Kruje – Fushe Kruje – Vore – Durres – Kavaje – Rrogozhine – Lushnje – Fier – Apollonia – Fier – Vlore – Orikum – Pasul Llogara – Dhermi – Himara – Qeparo – Sarande – Ksamil.