Itinerar albanez 4. Cetatea Rozafa / Albanian Itinerary 4. Rozafa Castle


Approaching Shkoder, the ruins of the Rozafa Castle, on a 130 m height hill, attract you immediately. The castle is important for the Albanian history, as it was once the capital of the Illyric kingdom. This castle is connected with the legendary Queen Teuta (who followed her husband, Agron, the founder of the kingdom). She led some pyrate attacks on the vessels from the Adriatic Sea, including the Roman commercial vessels. Because her refuse to cease the attacks, the Roman legions attacked the castle and conquered it in 167 BC.

There is also a legend who tells us that the name of the castle came from that of the wife of the youngest brother, among the 3 brothers who built the castle. Because the walls kept falling down every day, they decided to built into the walls the wife who will come the first, next morning, to bring them food. It was Rozafa who was sacrificed. This is a legend common for the whole Balkan space. We, in Romania, have it under the “Legend of the Manole Master”, who built a wonderful monastery at Curtea de Arges.

The access by car to the castle entrance could be done but the parking is very small and steep. So it is better to leave the car beneath the hill, and you go by feet 1.5.km. It is a parking there, which costs 1 euro. The entrance fee into the castle is of 200 lek or 2 euros. After a very small inner court, serving to the castle guards, the visitor finds himself in a second court from were he has very nice views over the surroundings. This include the Shkodra Lake, the rivers, the town and the Lead Mosque (no more in use). In the same inner court, there are the ruins of two round wells, connected with a cystern for water for the castle, and the ruins of a church built during XIIIth century. It played the role of cathedral once, but later it was transformed into a mosque. The walls display some unusual open arches. The ruin of the tower are interesting, made of red brick, in Byzantin style.

The last court is a small one, were the little museum is. Some children were there, with their teacher. They stayed in the shadow, as it was very warm outside. A little cafe offers also some shadow and a good panorama. We could not leave without a last look to the Shkodra Lake.

Cand te apropii de Shkoder, iti atrag atentia imediat ruinele Cetatii Rozafa, care strajuiesc orasul de la inaltimea de 130 m a dealului pe care se afla. Pozitia sa este una strategica, aflandu-se la unirea a doua rauri importante, Buna si Drini. De acolo, de sus, intinderea albastra a Lacului Shkodra lasa impresia unei mari interioare, in care se oglindesc muntii.

Inainte de a fi istorie, Rozafa este legenda. O legenda care se regaseste in intreg spatiul balcanic, intruchipata la noi de povestea Mesterului Manole. Si aici, spune legenda, fratele cel mai mic (dintre cei trei care au construit cetatea) si-a zidit sotia, pe Rozafa, pentru a asigura rezistenta cetatii.

 in zare, Lacul Shkodra
 Buna si Drini se unesc, chiar la poalele castelului
 pod peste Buna, chiar lka intrarea in oras dinspre Muriqan

Istoria sa este legata de cea a ilirilor, carora le-a apartinut pana in anul 167 i.e.n., cand a fost cucerita de catre romani. Dintre conducatori se distinge figura unei regine legendare, Teuta, care a condus Iliria dupa moartea sotului ei, Agron, intemeietorul regatului. Initiatoare a unor atacuri pirateresti asupra corabiilor din zona, inclusiv cele ale romanilor, Teuta a refuzat sa le puna capat, ceea ce a atras atacurile Romei. In 167 legiunile romane au cucerit Rozafa dar au mai lasat-o pe Teuta pe tron in schimbul platii unui tribut si a recunoasterii lor. In interiorul tarii, Iliria a mai dainuit un timp ca si regat independent. Chipul Teutei, considerata de albanezi o eroina a lor, se afla pe moneda de 100 lek.

La cetate se poate ajunge pana sus si cu masina dar parcarea este mica acolo, incap doar cateva masini, si este in panta mare.  Exista insa si la poalele dealului o parcare (100 lek, mai putin de un euro). Pietrele cu care este pavata calea de acces (cca. 1.5 km) sunt neregulate ca marime si foarte lustruite, asa ca este nevoie de pantofi cu o aderenta buna si de atentie. Nu putine doamne am vazut coborand cu pantofii in mana…

Intrarea in cetate costa 200 lek si este mai bine sa o platiti in moneda nationala. Altfel, veti plati putin mai mult, adica 2 euro/persoana. Cel mai mare minus il constituie absenta unor explicatii, cu exceptia celor de la intrarea in castel. Exista insa un mic muzeu, care incearca sa reconstituie istoria, unde mai intelegi cate ceva. In rest, trebuie sa te bazezi pe informatii culese de pe internet.

harta explicativa la intrarea in cetate

Imediat la intrare este o foarte mica curte interioara, utilizata de catre garzile cetatii, apoi o a doua curte, mult mai mare, de unde ochiul poate cuprinde deja imprejurimile cetatii. In vale, se vede o moschee dezafectata, numita Mocheea de Plumb. Acoperisurile rosii se detaseaza pe fondul verde al vegetatiei.

 Moscheea de Plumb
 a doua curte interioara
vedere panoramica spre Shkoder

Tot aici se vad si ruinele Bisericii Sf. Stefan, odinioara catedrala, construita in secolul al XIII-lea. Ruinele turnului din caramida rosie releva stilul bizantin de constructie. Mai tarziu, a fost transformata in moschee. Interesante sunt arcurile deschise de pe peretii laterali. In apropiere se afla  doua puturi circulare, legate de cisternele in care se colecta apa pentru cetate.

 ruinele bisericii, sec. XIII
pe platforma, cele doua puturi pentru apa
Ultima curte adaposteste cladirea muzeului. Nu prea mare, era usor de aparat datorita malului abrupt si stancos, inaccesibil. Un grup de copii stateau la umbra, supravegheati de invatatoarea lor.
Binevenita pe caldura, este oaza oferita de mica cafenea (e cafenea, desi pe firma scrie restaurant), amenajata in stil local. Ea ofera si privelisti minunate in jur, pe langa sucurile reci sau cafeaua fierbinte. Dupa o ora petrecuta in cetate plecam, nu inainte de a mai arunca o privire Lacului Shkodra.
cafeneaua din cetate

Itinerar albanez 3. Shkoder / Albanian Itinerary 3. Shkoder

Skhoder or Scutari in Italian  (meaning ‘those who make shields’) is a little town (90000 inhabitants) in the North-Western Albania, where river Buna meets Drini.
 
It started as an Illyrian fortress, then changed hands between Romans, Serbians, Byzantins, Ottomans and Austro-Hungarians, like every place in this part of the world.
 
Right at the entrance in the town, one may see the Rozafa Castle, up on a hill. Blocks of flats from the socialist area, mingle with new constructions and old, traditional ones. The town has nothing spectacular except the castle and the Bridge of Mes, which we came to see. I knew that in the day we will cross Albania from North to South, we will not have time to visit these objectives, so I allocated one of our days in Ulcinj for this trip.
 
In the center of the town a five stars hotel was erected, and a couple of mosques built in Turkish style. There are also Christian churches, as aprox. 40% of the Albanians are Christians. 
 
My first impressions are that they build a lot in Albania: buildings and roads. People are calm, they stay in the middle of the road and talk, and they are not bothered by the horns. Always the driver has to protect them. Women are modern dressed, I have see no one with a veil, not even the older ones. They try to help if they are asked for, but they do not bother you. All in all, the first impression was a good one, and I felt I have nothing to fear anymore…

Am venit in Shkoder din Ulcinj, fiindca stiam ca in ziua in care vom traversa toata Albania, de la nord la sud, nu vom avea timp sa vizitam nimic in oras. Nu este nevoie de viza pentru Albania si nici nu se mai plateste nici un fel de taxa, daca esti cu masina. Albania doreste sa atraga cat mai multi turisti, folosindu-se de litoralul sau minunat dar si de localitatile interesante din interiorul sau, precum Gjirokaster, Kruja, Berat. Pentru amatori, exista si o multime de situri arheologice valoroase precum Apollonia, Butrint, Fenique, etc.

Aflat in partea de nord-vest a Albaniei, Shkoder e un oras mic (cca. 90000 locuitori) care nu te-ar atrage daca nu ar avea cel putin doua obiective interesante: castelul Rozafa si podul de la Mes.  Orasul este asezat la unirea raurilor Buna cu Drini. El se numeste Skhoder sau Skhodra, iar in italiana, Scutari, provenind din lat. “scutari”, adica “cei care fac scuturi”.

Fondat de iliri in secolul al IV-lea i.e.n., a devenit capitala regatului pe la mijlocul secolului urmator. Apoi, a urmat soarta zonei, fiind stapanit de catre romani (care il cuceresc in 168 i.e.n.), sarbi (evul mediu), bizantini (pana in 1474), otomani, muntenegreni si, din 1916, Austro-Ungaria.

Intrarea in oras, venind dinspre Ulcinj, Muntenegru, se face pe un pod nou. Rozafa se vede de departe, chiar deasupra podului. In apa, acele dispozitive ciudate de pescuit, vazute si in Ulcinj, aici parca mai modernizate.

 pod la intrarea in oras; deasupra, castelul Rozafa
 podul nou
 vedere de pe pod spre Alpii Albanezi
 dispozitiv de pescuit

Orasul, chiar in partea sa centrala pe care am vazut-o noi, este un amestec de blocuri noi, viu colorate si case vechi, traditionale. Nu putine sunt si blocurile din perioada socialista, foarte asemanatoare cu cele de la noi.

 blocuri “socialiste”
 si altele, mai noi
 case vechi, traditionale

Chiar in centrul orasului, uimeste pentru ca nu stii cine ar putea fi clientii sai, un hotel de 5 stele, Grand Hotel Europa! In fata sa trag limuzine de lux.

 Grand Hotel Europa, 5 stele

Tot acolo, doua moschei noi, Sheikh Zamil Abdullah-al Zamil, construita in 1995 si cealalta, cu un nume pe care nu l-am aflat, ambele in stil turcesc. Imediat in apropiere, o a treia moschee, cu peretii frumos pictati cu motive musulmane. Nu lipsesc nici bisericile crestine, deoarece cam 40% dintre albanezi sunt crestini.

moscheea Sheikh Zamil Abdullah-al Zamil

Ca in orice oras care se respecta, mai multe banci iti ofera posibilitatea de a schimba bani. Daca gasesti un bancomat care sa-ti accepte cardul, foloseste-l, pentru ca multe accepta doar carduri albaneze. In Shkoder am folosit un card Maestro (de salariu, in lei) si a fost in regula dar la Ksamil, bancomatul accepta doar Visa electron si carduri albaneze. Pentru 100 RON puteti primi 3200 lek, iar pentru 100 euro, 13900 lek, pe care ii veti cheltui cu greu!

Ceea ce pare a fi caracteristic circulatiei in orasele albaneze, sunt o gramada de giratorii micute, de care nici nu-ti dai la inceput seama. Trebuie sa le iei insa in serios fiindca sunt destul de multi politisti peste tot…Nu ne-a oprit nici unul in toata Albania, iar daca am avut nevoie de ajutorul lor, ni l-au dat.

In rest, e un oras normal al vremurilor noastre. Oamenii se grabesc la treburile lor sau lenevesc la terase. Femeile sunt imbracate modern, nici macar cele in varsta nu poarta val, cum ma asteptam. Albania a pornit cu fermitate pe drumul modernizarii dupa anii ’90 si se pare ca, desi a avut si ea o perioada romana, zicala “festina lente” (grabeste-te incet) ii este necunoscuta…Se vede asta in ritmul constructiilor (peste tot se ridica case/blocuri noi) si al modernizarii soselelor. Ne-au luat-o deja inainte in sectorul asta, as zice. Una peste alta, prima impresie despre Albania a fost una buna, mi-a linistit eventualele temeri pe care le-as mai fi avut…

Bastionul din Timisoara / The Bastion in Timisoara

Just a break from Albania today.
In my hometown, a newly restored zone called ‘The Bastion’ has been opened for the public recently. As yesterday was a very nice day, I took my camera and went there to take some photos. These are the results.

Other objectives in that zone are: the Fountain of the Four Cardinal Points, the Dicasterial (a huge building, built between  1855-1860, and inspired by the Medici Palace in Florence), the Lutheran Church (1837-1839), and a modern building representing the head quarters of the oil exploitation in Banat county.


Some historical facts: at the beginning a small fortress of 170×110 m, the place was enlarged when, in 1307, the king of Hungary, Carol Robert d’Anjou decided to move his capital here. He started to fortified the place and his work was continued by Ioan of Hunedoara. In 1552 the Ottomans conquered the fortified town and hold it till 1716, when it passed into the hands of Prince Eugen of Savoy, representing the Austrian Empire. It was then when big fortifications of Vaubon type (the form of a star) started to be constructed. The town used to have then 3 gates and 9 bastions. Only Theresia Bastion resisted in 1898, when they have been all demolished to make room for the town extension.


O pauza in postarile despre Albania, astazi. A venit iar vremea aceea a anului cu un soare bland ca o mangaiere si frunze galbene care cad fosnind usor, numai buna sa iti iei aparatul de fotografiat si sa pornesti in hoinareala.

De data asta am ales zona numita ‘Bastion’, restaurata de curand si redeschisa pentru public ca zona de agrement, cu cafenele, restaurante si zone expozitionale. Ea este gata doar din punctul de vedere al renovarii, unele spatii urmand a fi ocupate in curand.

Chiar in apropierea zonei se afla una dintre fantanile orasului, Fantana Punctelor Cardinale.

Fantana Punctelor Cardinale

Tot aici, cladirea numita “Dicasterial” a fost renovata relativ recent. Ridicata intre 1855-1860, initial ca sediu al Guvernatorului, astazi adaposteste institutii publice. Modelul dupa care a fost proiectata aceasta cladire in stilul Renasterii italiene, este Palatul Medici din Florenta. Se spune ca are cate o fereastra pentru fiecare zi a anului.

 Palatul Dicasterial

Langa un mic loc de joaca pentru copii, se ridica Biserica luterana, in stil clasicist, construita intre 1837-1839.

Langa un mic loc de joaca pentru copii, se ridica Biserica luterana, in stil clasicist, construita intre 1837-1839.

 o poarta a bastionului
una dintre intrari

Cum a aparut si de cand este Bastionul in Timisoara? Folosind ca sursa de informare cartea Monografii istorice, Iliesiu, 1943, aflam – in rezumat – ca initial, a existat pe locul orasului o cetate mica, dreptunghiulara, de 170×110 m. Satul de dincolo de zidurile cetatii se intindea din actuala Piata a Libertatii si Piata Sf. Gheorghe, pana la Hotelul Continental. In 1307, regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, isi stabileste capitala la Timisoara. In acest scop, timp de 8 ani ridica aici fortificatii puternice, intarite si extinse ulterior de catre Ioan de Hunedoara. In 1552 cetatea este cucerita de turci, care o pastreaza pana in 1716, cand trece in mainile Printului Eugen de Savoya, reprezentantul Imperiului Austriac. Sub conducerea Guvernatorului Mercy, incepe construirea unor fortificatii de tip Vauban, in forma stelara (unii sunt de parere, totusi, ca aceasta nu a fost de stil Vauban dar controverse  in acest domeniu sunt multe). Cetatea avea, in acel timp, 9 bastioane si 3 porti. In 1898 acestea au fost distruse pentru a face loc extinderii orasului.

* referitor la tipul de cetate, va rog sa cititi explicatia documentata si argumentata, oferita de catre dl. Dr. arh. Valentin Luca la sectiunea comentarii. Ii multumesc.

Dintre cele trei inele de aparare ale cetatii, bastioanele reprezentau inelul interior.

Bastionul Theresia (bastioanele purtau nume de imparati si imparatese) este singurul care a ramas. El a mai fost restaurat, deoarece reprezinta si un punct de trecere rutier.

Acum cativa ani insa a inceput o renovare mai minutioasa. Institutiile publice care existau aici au fost mutate, zona primind rol strict de agrement. Bastionul Theresia a fost construit intre 1730-1735.

De jur imprejurul zidurilor groase, de caramida, s-au fixat placi care redau momente importante din istoria orasului.

Chiar langa Bastion, atrage atentia o cladire moderna, de sticla, cea a Schelei de Petrol. Vechiul si noul stau foarte bine alaturi, sustinand istoria unui oras, orasul meu.

 Schela de Petrol

Itinerar albanez 2. De la sud spre nord / Albanian Itinerary 2. From South to North

Here is our return itinerary from Albania. This time we drove a part of time in the interior of the country, visitng the historic town of Gjirokaster.

From Ksamil to Tepelene the road was OK, but then we had 67 km (from Tepelene to Fier) on a road which is right now in reconstruction. There was not much traffic anyhow. In Tepelene is another fortress, which was ruled by Ali Pasha of Tepelene. We only passed underneath. Then, it was a region were they extract oil, with a characteristic landscape.

From Fier we entered on the same road to Shkoder. Here we took another one to go to the border crossig from Hani i Hotit, in order to enter into Montenegro and sleep in Podgorica. Those last 34 km to the border have been very bad, even in reconstruction. A lot of dust there…

Eventually we reached the border. The formalities have been brief. It was no car before us, so we passed immediately into Montenegro. Good by, Albania! (No, I am not finished to tell you about Albania. I’ll do this in the next posts.)

La plecarea din Albania am parcurs mai intai un drum prin interiorul tarii pentru a vizita macar putin din Gjirokaster, un oras monument. Deoarece vroiam sa ajungem spre seara la Podgorica, in Muntenegru si sa dormim acolo, am plecat la 6.15 de la Ksamil. Afara erau deja 25 de grade. Vremea era frumoasa, cu cate un nor ici-colo.

 va aminteste de Grecia?

Soseaua este foarte buna de la Ksamil pana la Tepelene, imi spusese proprietarul pensiunii unde am fost cazati in Ksamil. De fapt, sunt doua variante: una prin Devine, cealalta prin Finique. Neavand nici o alta informatie, am ales-o pe prima. Ajungand insa intr-un sat si intreband de continuarea drumului, omul mi-a raspuns scuturand energic bratele ca nu e bine pe acolo, ca “auto kaput” si ne-a facut semn de intoarcere, cu 8 degete rasfirate ridicate! Trebuia sa ne intoarcem 8 km si sa o luam pe un drum pe care l-am observat dar fiindca era cu macadam, am preferat sa mergem mai departe pe asfalt. Ce sa–i faci? Daca nu stii, nu stii! Ne-am intors. Macadamul se termina repede, fiind inlocuit de asfalt. Sosea ingusta, cu doua benzi, acceptabila, adica mai ca pe la noi. Urmarind harta, constatam ca suntem pe valea unei Bistrite (!!). Urcam la un moment dat, vazand pe coasta cealalta urmele unor ruine, cele de la Finique, despre care citisem. Aflat cam la 20 km de granita cu Grecia,  Phoinike a fost o asezare prospera a regatului Epir, apoi in perioada romana si bizantina, declinul sau venind brusc, o data cu stapanirea otomana.

Printre case, o manastire, cea a Sf. Thanasi, aflam dintr-un ghid. Aproape de varf, trecem printr-o zona pietroasa interesanta, cu straturi aproape orizontale. Vedem valea spre care coboram si, in zare, alti munti. Un munte si o vale, un munte si o vale, cam asta este peisajul albanez.

 Manastirea Sf. Thanasi

Ajunsi in vale, intalnim o sosea nationala splendida, dreapta ca-n palma (reconstruita de curand), pe care mergi lejer cu 100 /ora. Satele sunt atarnate pe coastele dealului. Ne apropiem de Gjirokaster, aflat cam la 54 km de Sarande.

Dupa ce vizitam cetatea din Gjirokaster ne urmam drumul, pe aceeasi sosea exceptionala pana la Tepelene, tinutul stapanit candva de catre Pasa Ali de Tepelene. Si aici exista o cetate, iar in centrul orasului te intampina statuia pasei. Fortareata a fost construita in secolul al XVII-lea. Pasa Ali, nascut chiar aici, a fost o figura de seama a epocii sale care, prin priceperea sa a reusit sa ajunga chiar conducatorul regiunii Ioannina.
 zidul cetatii din Tepelene
 raul Vjosa

Mai departe, cale de 67 de  km, de la Tepelene la Fier, soseaua este in reconstructie. Din aceasta cauza inaintam mai incet. Suntem inca in zona de dealuri. In curand intram intr-o regiune petroliera, plina de schele de petrol, in apropiere de Ballsh.

 zona petroliera
De la Fier reintram in traseul facut la venire, pana la Shkoder, 253 de km. Soseaua este buna, asa ca ne grabim. Stim ca va mai urma o portiune scurta de drum, de la Shkoder pana la granita albaneza, unde vom suferi…Cand vedem zidurile cetatii Rozefa, stim ca am intrat in Shkoder. Stim directia de urmat, asa ca iesim repede din oras, indreptandu-ne spre granita, la Hani i Hotit.
 cetatea Rozefa, Shkoder
 trecand prin Shkoder

Ne despart de granita doar 34 de km. Cu ultimii lek cumparam… inca 2 litri de benzina…Drumul, in buna parte paralel cu Lacul Shkoder, ne duce printr-o zona rurala, flancata in departare de munti. Nu mai e mult pana la apusul soarelui. Desi se lucreaza la modernizarea acestei sosele, sunt multe parti unde esti pur si simplu invaluit in praful starnit de masinile din fata. Un pod mic si ingust de lemn, care se trece cu 5 km/ora…

Case noi insotesc soseaua. Ne apropiem de granita.

 Lacul Shkoder
ne apropiem de Hani i Hotit
Dupa 425 de km parcursi de dimineata, de la Ksamil, ajungem la punctul de granita cu Muntenegru. Nu e nici o masina, asa ca dupa cateva minute doar suntem in Muntenegru. Mai avem 30 de km pana la Podgorica, unde ne vom caza.
La revedere, Albania! (Nu, n-am terminat cu Albania, abia incep sa va povestesc in postarile viitoare. Vroiam doar sa va descriu mai intai itinerariul dus-intors, parcurs acolo.)

Itinerar albanez 1. De la nord la sud / Albanian Itinerary 1. From North to South

After one week in Ulcinj, Montenegro, we moved to Ksamil, Albania, in the South of the country, very near to the Greek border. Our itinerary was: Ulcinj- Muriqan – Shkoder – Fushe Kruje – Kruje – Fushe Kruje – Vore – Durres – Kavaje – Rrogozhine – Lushnje – Fier – Apollonia – Fier – Vlore – Orikum – Pasul Llogara – Dhermi – Himara – Qeparo – Sarande – Ksamil. 

Some years ago I spent a vacation in Roda, Corfu. From the hotel terrace  I looked every day to the Albanian mountains across the sea and wonder how it is there. I didn’t dare to go to Albania due to the rumors on internet as it is not a safe country. Finally this year we decided to go there and I don’t regret! Albania is as safe as Sicily or Chicago. The Albanian mafia is dangerous for those who mess with them, not for the peaceful tourists. The Albanian are very nice people, trying to help as they can, even if they do not speak foreign languages. Some of them, especially at the seaside, do speak Italian and the young ones manage with some English phrases. But having a map and puting simple questions, helps.

On our way to Ksamil, we visited Kruje and Apollonia. From the Llogara Pass, which climbs in the Cika Mt., wonderful panoramas are offered by the road which descends from over 1000 m to the sea level on a very winding road.

We arrived in Ksamil very late but it still were 26 degrees. The distance between Ulcinj and Ksamil is of 477 km.

Acum cativa ani am fost in nordul insulei Corfu, la Roda. De pe terasa hotelului,  ma uitam in fiecare  zi la muntii inalti, aflati pe cealalta parte a canalului format intre Corfu si Albania si ma intrebam cum a fi pe acolo. De cativa ani vroiam sa aflu raspunsul la aceasta intrebare dar nu indrazneam, in mare parte si datorita unelor zvonuri de pe internet, care descriau  Albania ca pe o tara periculoasa. Acum, dupa ce m-am intors dintr-o mica vacanta acolo, pot spune ca Albania nu e cu nimic mai periculoasa decat Sicilia sau Chicago. Ca mafia albaneza are probleme cu cei care isi fac de lucru cu ea si nicidecum cu turistii si ca, desigur, nu toti sunt mafioti. Ca oamenii sunt din cale afara de draguti si saritori, chiar daca nu vorbesc engleza. Stiu, in schimb, italiana multi dintre ei, mai ales pe litoral iar cei mai tineri, ca peste tot, mai “rup” si cateva fraze in engleza asa ca, pana la urma, tot te intelegi cumva cu ei. In rest, iti trebuie doar o harta si putin curaj.

Am parcurs pe teritoriul albanez cca. 900 km, strabatandu-l de la nord la sud, paralel cu litoralul – la dus, si intorcandu-ne, o buna parte din drum, prin interior. Am vazut ca au drumuri bune sau chiar mai bune decat ale noastre in unele partii si am observat ca in Albania nu se refac sau peticesc soselele, cand este vorba despre modernizarea drumurilor, ci se fac sosele noi! Exista multe benzinarii moderne, mai putin bine stau la indicatoarele de pe drum.

 de la Vlora spre Orikum
 spre Ksamil
 spre Qeparo
 in Shkoder
 zona Gjirokaster

Am intrat in Albania, venind dinspre Muntenegru, pe la Muriqan. La granita, masini multe, pe doua randuri, mai ales din Albania si Muntenegru dar si straine (Elvetia – cele mai multe, Franta si…noi). Am stat vreo 20 de minute dar asta din cauza controlului mai amanuntit al masinilor lor. Masinilor straine le-au facut, pur si simplu, semn sa treaca, nici nu s-au uitat la acte. De aici pana la Shkoder sunt doar 10 km, pe care ii parcurgem repede fiindca am fost cu cateva zile in urma in orasul albanez si stim drumul. Am vrut sa vizitez cetatea din oras si stiam ca in ziua aceasta nu vom avea timp, de aceea am alocat o zi din cele de la Ulcinj. Ne indreptam spre iesirea din oras, in directia Tirana.

Soseaua este una obisnuita, cu doar doua benzi (SH-4). Este bine asfaltata, asa ca tendinta este sa apesi acceleratia dar desele echipaje de politie nu iti permit asta. Asa ca ne alegem un “iepuras” albanez si ne tinem dupa el. Strabatem o fasie de campie, intre munti. Ajungem curand la derivatia spre Kruje, unde aveam “treaba” dar o scapam si fiind linie continua nu pot intoarce, asa ca opresc cu inocenta la primul echipaj de politie, dupa vreo 200 de metri. Arat harta si zic “Kruye”. Politistul imi face semn sa opresc, fluiera si opreste circulatia de pe celalalt sens si imi face semn sa intorc. Ma conformez si iata-ma mergand spre Kruje, cuibul de vulturi albanez, unde si-a avut sediul Iskander, marele erou national. dar despre vizita acolo voi povesti intr-o postare separata.

Reveniti in soseaua principala, ne indreptam spre Durres (al doilea oras al tarii si mare port), pe care il taiem tangential (dupa balbaieli printr-un cartier cu drumuri in lucru, in care “ne descurca” un alt politist, care vorbea bine italiana si…desena la fel de bine), intrand pe soseaua spre Fier. In buna parte este o sosea noua, care nu apare pe harta noastra si – pe portiuni –  nici nu este inca terminata. In Fier urmam o alta derivatie, cale de doar 12 km, pentru a vizita Apollonia.

 prin Durres

Din Fier pana la Vlore, o renumita statiune la Marea Adriatica, sunt doar 35 de km. Acum suntem chiar pe litoral! Langa masina, oamenii fac plaja. Statiune mare, plina de flori si palmieri, cu blocuri vopsite in culori pastelate, cu apa imbietoare  si insula Corfu la orizont. Aglomeratie mare, asa ca inaintam destul de incet.

 spre Vlore, pe o sosea noua
 in zare, Corfu
Ne indreptam spre Orikum, de unde incepem urcusul spre Pasul Llogara (1046 m alt.), aflat in muntii Cika. Peisajul este minunat, nici nu stii unde sa te uiti: in stanga spre munte sau in dreapta, spre mare. Evident, cel care conduce, este pedepsit sa se uite doar inainte si asta cu multa atentie, fiindca soseaua are serpentine scurte si ace de par in care intorci cu dificultate daca, tocmai atunci (legea lui Murphy!) vine pe contrasens o alta masina si tu nu ai loc sau timp sa-ti negociezi unghiul de abordare.
incepem urcusul spre Pasul Llogara
 se vede marea!
 padurea s-a rarit
am ajuns!

Soseaua care coboara pana la malul marii, imbratiseaza strans muntele, trecand prin sate mici dar care vara se umplu de turisti care stau in camere de inchiriat, precum: Dhermi, Vuno, Himare, Qeparo, Piqeras.

Pe o inaltime strajuieste o casa parasita, fost post de graniceri in timpul dictatorului Enver Hoxja

In Dhermi drumul se ingusteaza la o singura banda si traficul incetineste. Incet, incet, soarele apune oferindu-ne o panorama splendida, Dhermi fiind considerat unul dintre cele mai frumoase sate de pe Riviera Albaneza. N-avem insa prea mult timp sa o admiram fiindca ne prinde intunericul pe aceasta sosea si noi mai avem de mers! Caracteristic zonei Dhermi-Himera este faptul aici traieste o populatie greceasca care si-a pastrat limba si obiceiurile. In plus, i s-a acordat dubla cetatenie si pensie din partea statului grec.

In apropiere de Vuno, trecem pe langa un peisaj cu pamant rosu erodat, care seamana cu un mic canion. Unii ii spun chiar Colorado albanez.

 incepe salba de sate de la Dhermi la Qeparo
 fostul post de graniceri
 steagul albanez
 “canionul” albanez de langa Vuno
 soarele a apus
 trecand prin Dhermi

La un moment dat, in plin intuneric, fara vreo tabla indicatoare care sa ne spuna unde suntem, dupa ce am trecut de niste intersectii la care nu stiam daca n-ar fi trebuit sa cotim, realizam ca habar nu avem unde suntem! Trebuia sa ajungem in Saranda si, de acolo, sa mai facem 14 pana la Ksamil, destinatia noastra. Observ ca mai aveam foarte putina benzina si ma gandesc ca daca ni se termina si nu ajungem inca in oras, trag pe dreapta si dormim in masina. Cel putin dimineata vom vedea unde suntem! Dar in curand incep sa apara masini si vad o benzinarie! Alimentez si intreb “Saranda, kilometri?” Raspunsul, doua degete ridicate. Nu-mi vine sa cred ca suntem la numai 2 km.

Intram in oras dar de aici nu stiam incotro trebuia sa mergem pentru a iesi pe drumul spre Ksamil. Masinile parcate strans lipit una de alta de-a lungul trotuarului, nu-ti prea lasa loc de manevra. Intrebam pe cineva, in acelasi stil, adica rostind doar numele localitatii. Omul ne face semn sa-l urmam si se urca intr-o masina din apropiere, pe care o porneste. Ne duce pana intr-un punct, unde opreste. Coboara si ne face semn sa o luam inainte si apoi la dreapta. Cam asa s-au rezolvat de multe ori problemele de orientare in Albania. Oamenii sunt foarte amabili si te ajuta, nu trebuie sa te lasi intimidat de privirile multe, curioase, care te inconjoara si nici de absenta unei limbi comune. Tonul intrebator, o harta pe care ii arati unde vrei sa ajungi si semnele pentru directie, sunt suficiente.

Intr-adevar,  aici unde ne-a adus, nu mai este nici o posibilitate de a gresi: urmam doar soseaua care duce la Ksamil! Ajungem aproape de ora 23, dar afara sunt inca 26 de grade. De la Ulcinj la Ksamil sunt 477 km.

Itinerarul nostru a fost: Ulcinj- Muriqan – Shkoder – Fushe Kruje – Kruje – Fushe Kruje – Vore – Durres – Kavaje – Rrogozhine – Lushnje – Fier – Apollonia – Fier – Vlore – Orikum – Pasul Llogara – Dhermi – Himara – Qeparo – Sarande – Ksamil.

Bosnia, intre Muntenegru si Serbia / Bosnia, Between Montenegro and Serbia

As we have never been in Bosnia, we decided to come back home, crossing the North-East of Bosnia. Our itinerary was Hum (border-crossing between Montenegro and Bosnia)- Brod-Foca-Visegrad-Vardiste (border-crossing Bosnia and Serbia).

The road follows the Drina valley. The arrow of the minarets in every location indicated we are in a Muslim country.

We only stopped some minutes in Visegrad to take photos of the famous bridge, built by Mehmed Pasa Sokolovic, in 1571. It is an UNESCO treasure monument.

The ugly face of war (1992) is revealed by some houses near the border.

If you are curious stay tuned, as the story continues with the Albanian itinerary.

We crossed the border to Serbia at Vardiste, paying 50 eurocents (50 dinars) as entrance fee on the territory of the National Park Mokra Gora. As the tourist train from the Mokra Valley was not circulating at the time we were there, we continued to Cacak, where we spent the night in a pension near the road (18 euros/night a double room, bath, AC, fridge). Next day, through Beograd-Pancevo-Vrsac, we drove safely home, ending a nice two week vacation.

N-am mai fost pana acum prin Bosnia (cu exceptia celor 26 km parcursi pe Jadranska Magistrala, pe coasta dalmatina, spre Dubrovnik), asa ca am hotarat “sa taiem” macar un colt de tara pentru a vedea cum sunt drumurile si atmosfera in general. Parcurgem asadar, la inapoierea spre tara, 116 km prin coltul de nord-est al Bosniei.

Dupa trecerea granitei dintre Muntenegru si Bosnia, la Hum, urmeaza 16 km de drum ingust dar destul de bun, apoi o sosea normala, foarte buna. Ne-am deplasat de-alungul Drinei pe traseul: Hum-Brod-Foca-Gorazdin-Visegrad-Vardiste (punctul de frontiera spre Serbia).

Vremea n-a fost prea frumoasa la inceput, apoi s-a mai indreptat si am putut admira peisajul. Pe Drina, ca si pe Tara sau Piva, se face rafting in unele parti. Acelasi aspect de defileu, cu inaltimi impadurite, reflectate intr-o apa albastrui-verzuie, ne-a insotit o buna bucata de vreme. Localitatile sunt punctate de sagetile minaretelor care se avanta spre cer. Mi-a placut, din mers, Gorazdin, care seamana cu o mica statiune montana, plina de flori.

 Valea Drinei
 aici se varsa Lim in Drina

Singurul popas ceva mai lung l-am facut la Visegrad, pentru a fotografia batranul pod construit de vizirul de origine sarba Mehmed Pasa Sokolovic, in 1571. Podul face parte din patrimoniul UNESCO.

 Visegrad, pe Drina
 Podul Lui Mehmed Pasa, sec. XVI, monument UNESCO
Visegrad

In istoria recenta, Visegrad pastreaza amintirea masacrarii a 119 bosniaci, inchisi in doua cladiri si arsi de vii de catre trupele sarbilor bosniaci, in ceea ce s-a numit “razboiul bosniac” din 1992. Acum orasul si-a revenit si incearca sa-si faureasca un nou destin. Doar in apropierea granitei, ce a mai ramas din niste case bombardate, aminteste de razboi.

 fata hidoasa a razboiului

Suntem foarte aproape de Vardiste, punctul de frontiera, cand vedem in stanga drumului, pe o coasta de deal, o manastire viu colorata. Nici un indicator nu ne spune insa cum se numeste.

La granita, la intrarea in Serbia, platim 50 eurocenti sau 50 dinari, taxa de intrare in Parcul National Mokra Gora. Zona seamana cu cele montane de pe la noi, iar casele de lemn ne amintesc de Maramures.

in zona Mokra Gora

Celebrul trenulet turistic nu mai circula la ora cand ajungem noi acolo, asa ca ne continuam drumul prin Uzice si Pojega, poposind peste noapte la o pensiune de la marginea soselei, in apropiere de Cacak (18 euro/noapte, fara mic dejun, AC, frigider, baie).

loc de popas, la marginea soselei

De acolo, prin Beograd-Pancevo-Vrsac, ajungem la Timisoara incheind o vacanta de doua saptamani care ne-a oferit atat de multe!

traversand Beogradul

Daca sunteti curiosi, stati pe aproape fiindca povestea continua cu itinerarul albanez.

Vacanta in Muntenegru 14. Valea Pivei / Montenegrin Vacation 14. Piva Valley

If when you went in vacation we crossed Montenegro from north to south, at the return from Albania we crossed it again, from east to west because I wanted to see another nice valley, the Piva Valley. And it was worth every kilometer of the road!

After we spent the night in Podgorica in a nice hotel, we took E762 through Niksic and went all the 136 km way to the border point, at Scepan Polje/Hum, entering into Bosnia.

Piva and Tara unite at the border and a new river arise which is Drina, the longest karst river from the Dinaric Alps. At the point were Piva meet Komarnica and Vrbnica a 220 m high dam has been erected and a 42 km long lake was formed. It is the Piva Lake, with a 180 m depth. There, the road descends near the lake and follows its shore to the border. It is a beautiful road, with numerous little tunnels.


On the way, we visited 16th century Piva Monastery and Pluzine, a little town near the lake.

All of a sudden we found ourselves at the border, which we crossed on a wooden bridge, above the waters of new borned Drina river. They barely looked at our IDs and we were already in Bosnia. No problem at all!

Daca la dus am traversat Muntenegru din nord spre sud, la intoarcerea din Albania am traversat din nou tara, de data aceasta de la est spre vest, pentru ca doream sa vad Defileul Piva si macar o mica parte din Bosnia, unde n-am fost inca, ca sa ma conving cat adevar exista in spaimele de pe forumuri…

Dupa o noapte dormita la marginea Podgoricei intr-un hotel dragut si confortabil, am plecat – cale de 136 km doar – prin Niksic, spre Scepan Polje/Hum, granita cu Bosnia. Distanta aceasta am parcurs-o insa in 4 ore, facand dese opriri pentru a fotografia sau a vizita ceva.

La inceput, vremea n-a fost prea frumoasa, temandu-ne chiar ca dupa 2 saptamani de soare sa nu ne ploua tocmai aici, stricandu-ne placerea peisajului. Dar n-a fost asa fiindca in cele din urma vremea s-a indreptat.

Raul Piva, intalnindu-se cu Tara chiar la granita cu Bosnia, se transforma in Drina, cel mai lung afluent al Savei si cel mai lung rau carstic din Alpii Dinarici (346 km). Drina face hotar intre Bosnia si Serbia dar, pana acolo, mai avem de mers.

Deocamdata, ne oprim sa vizitam Manastirea Piva, construita in secolul al XVI-lea. In afara de noi nu mai este nimeni acolo decat o pereche de tineri din Novisad, care ne intreaba imediat daca suntem din Timisoara (dupa numarul masinii). Intre cele doua orase, oamenii se plimba intr-o zi, iar eu vi-am povestit deja despre Novi Sad aici http://travelinghawk.blogspot.com/2010/11/fortareata-petrovaradin-petrovaradin.html si aici http://travelinghawk.blogspot.com/2010/07/novi-sad-doar-cu-buletinu.html

Manastirea este deosebit de frumoasa in interior. Preotul, imbracat in haine “civile” se apropie de noi, pe cand ne uitam la micile suveniruri pe care le vindea in pridvor si ne imbie sa cumparam…slibovita, pe care o tinea in sticle, la loc de cinste, in niste ocnite din zid! O oferta la care nu m-as fi asteptat…Ii spunem ca suntem din Romania si ca avem si noi o tuica foarte buna, ceea ce nu-l fericeste neaparat…

 Manastirea Piva, sec. XVI
 incrustatie in zidul inconjurator al manastirii

In punctul in care Piva intalneste alte doua rauri, Komarnica si Vrbnica, s-a construit un baraj (1967-1975) de 220 m inaltime si astfel a luat nastere albastrul Lac Piva, in ale carui ape de pana la 180 m adancime, se oglindesc cerul si padurile din jur dar si Pluzine, un mic orasel aparut o data cu construirea barajului. Aici, soseaua coboara si continua pe langa lac, cale de 42 km.

 Lacul Piva
 Pluzine
amenajari piscicole
Suntem tot in Parcul National Durmitor, unde ne-am inceput drumul prin Muntenegru, in urma cu doua saptamani. Urmand drumul european E762, ne indreptam spre granita. Tinem mereu firul vaii, intre pereti de stanca de o parte si de alta, printr-un sir nesfarsit de tuneluri. Din nou poze facute din mersul masinii, fiindca nu avem unde opri si circulatia e tocmai atat de intensa cat sa ne impiedice sa ne gandim la asta.
 trecem pe cealalt versant
 pe pod
Aproape brusc, fara avertizare, ajungem la granita care arata ca o ghereta, cu una-doua case pe langa ea. Doua masini cu turisti o iau in dreapta, pe un drum care duce spre un loc de rafting. Suntem singura masina in granita care trece in Bosnia. Aratam actele si ni se face semn sa trecem, fara a se uita pe ele. In fata noastra, un pod de lemn pe sub care curge de-acum Drina cea tanara, nou formata, face legatura intre cele doua tari. In Bosnia, tot o ghereta simpla, parca de drumari, aflata imediat dupa pod, o privire aruncata spre pasapoarte si gata, am intrat! No problem at all!
 rafting langa granita
 pod peste Drina, la granita Scepan Polje/Hum
deasupra Drinei, intrand in Bosnia

Vacanta in Muntenegru 13. Stari Bar / Montenegrin Vacation 13. Old Bar

Bar was founded by the slavs in the VIIth century, and dominated by Byzant till the half of the XVth century. The first written mention goes back to the XI century, when it was called Antibareos.

In 1077 they had a Montenegrin ruler, Mihailo Vojislavljevic, and then Bar was controlled – like other places on the coast – by the Venetians and the Turks. After the first world war it was administrated by Austria, and during the second one by the Italian and German armies. Between 1944-1991 it was part of the former Yugoslavia.

Old Bar was erected at 5 km from the sea, at the feet of Rumija Mt., to be protected against the pirates’raids, very active in this zone.

We wanted to visit the Citadel, so we have to climb the narrow street with little shops, restaurants and coffee shops. Then we entered through the impressive XIth century gate. The entrance fee is only 1 euro/person.

In the Citadel there are remnants of palaces and churches, some of them well preserved. Nice views toward the town and the sea are opening from above.

Fondat in secolul al VII-lea de catre slavi, pana la mijlocul secolului al XV-lea Barul a fost sub control bizantin. Prima sa mentiune documentara dateaza din secolul al XI-lea, cand asezarea se numea Antibareos.

In 1077 domnea aici regele muntenegrean Mihailo Vojislavljevic. Venetienii cuceresc asezarea in 1404 dar nu reusesc sa o tina decat 8 ani, dupa care cade in mana puternicei familii locale Balsici. Turcii cuceresc Bar in 1571 si nu va fi eliberat decat in 1878, anul in care se procalama si independenta Muntenegrului. Urmeaza o perioada de administratie austro-ungara, incepand cu 1928, pentru ca din 1941 orasul sa faca parte din Regatul Yugoslav. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, este controlat de armata italiana si germana si apoi eliberat de partizani in 1944. De atunci si pana in 1991, Bar a facut parte din RSF Yugoslavia. In aceasta din urma perioada el se dezvolta mai ales ca port si ca centru de turism.

Orasul Vechi a fost construit la 5 km de mare, la poalele Muntelui Rumija, pentru a fi ferit de atacurile piratilor foarte activi in zona. Un zid inconjurator, ridicat in sec. XI-XII si refacut in sec. XIV-XV, apara Citadela, ridicata pe un deal.

 Stari Bar
 la intrarea in Stari Bar
 Muntele Rumija
Citadela
In vechiul Bar, intre zidurile fortaretei, nu mai traieste nimeni azi dar la poalele Citadelei, in locul numit Pograd, cu o biserica catolica si doua moschei, mai multe case datatnd d ela mijlocul secolului trecut si altele noi, adapostesc locuitorii Barului Vechi.
 case vechi si noi
moschee in constructie

Spre Citadela urca o straduta ingusta, plina de pravalioare de suveniruri, cafenele si restaurante, asa cum suntem obisnuiti din alte locuri asemanatoare.

Intrarea in Citadela costa 1 euro/persoana. Trecem pe sub poarta masiva, care dateaza din sec. al XI-lea si incepem explorarea, dupa ce admiram o gravura care ne arata cum era locul in perioada sa de glorie. Chiar vis a vis de intrare se afla o mica moschee.

 poarta principala, sec. XI

Ratacim la intamplare printre ruine sau urmam sagetile traseului recomandat. Din fiecare unghi ni se deschide o perspectiva noua. Vedem parti mai vechi sau mai “noi”, lasate fie de turci, fie de venetieni. Vegetatia pune stapanire pe pietrele vechi. Se mai pastreaza destul de bine zidurile a doua biserici: Sf. Caterina (sec. XVI) si Sf. Veneranda (sec. XV). De asemenea, urmele unor palate, ale unei cule si, desigur, pitorescul Turn cu Ceas, vizibil de departe.

 palat, sec. XV-XVI
Biserica Veneranda, sec. XIV
 vedere spre mare, de la Citadela
 Biserica Sf. Caterina, sec. XVI
 Sahat Kula, sec.XII
 Palatul Cneazului, sec.XIV
Palatul Episcopal, sec. XV-XVI
Turnul cu Ceas, 1752
La plecare, ne-am colorat sufletul intr-o mica piata unde se vindeau antichitati in aer liber.

Vacanta in Muntenegru 12. Cetinje / Montenegrin Vacation 12. Cetinje

There are aprox. 70 km from Ulcinj to Cetinje, on a mountainous road, going up and down and offering nice views toward the Skadar Lake (at the beginning) and the Adriatic See, afterward. Unfortunately, like almost everywhere in Montenegro, there are no or few parking places on the road, to take photos. So, I have to be content with photos taken from the car.

We pass by the tiny island Sveti Stefan known for the celebrities who were coming here in time: Sophia Loren, Monica Vitti, Kirk Douglas, Claudia Schiffer and many others. At the beginning, it was only a fisherman village but during the 15th century a local family, named Pastrovici, begun the construction here using, according local legends, a treasure captured from the Turks. Now it is a luxury resort.

From the outskirts of Budva we begun to climb the road to Cetinje, for 25 km. Again, wonderful views toward the sea.

Cetinje was the capital of Montenegro for five centuries. The founder of the town is Ivan Crnojevic, a ruler, bishop, poet and thinker, a true Renaissance man! Cetinje offers many objectives but we were already late, and the museums were closed. Nevertheless, we located the Vlaska Church (1450), and the sites of some former embassies (Bulgaria, Serbia, Imperial Germany), which appeared after the recognition of the Montenegro independence (1878); England, France, Italy and Russia had also embassies there. We also saw Biljarda (1838), a royal residence, Nikola’s Palace (1863), and Crnojevic Monastery (1484) where the monk Macarie published the first books with cyrillic characters, between 1494-1496.

De la Ulcinj la Cetinje sunt cam 70 de km de drum muntos, care urca si coboara, dezvaluind ici si colo cate o priveliste spre intinderile de ape ale Lacului Skadar mai intai, apoi spre albastrul inchis al Adriaticei.

 Lacul Skadar

Trecem si pe langa mica insula Sveti Stefan, legata de continent printr-un istm nisipos, cu o plaja pe o parte si pe alta, la care am avut o tentativa de a ajunge, dar ne-am lasat pagubasi din cauza aglomeratiei. Erau atatea masini si nici un loc de intors, blocaje de circulatie, caldura…Insula este celebra (si foarte scumpa) pentru ca aici locuiesc, din cand in cand, glorii ale cinematografiei mondiale, precum Sophia Loren, Monica Vitti, Kirk Douglas s.a. Initial, un mic sat pescaresc, incepand cu secolul al XV-lea incepe sa se transforme, luand aspectul unui centru medieval. Legendele locului vorbesc despre o familie Pastrovici, care a inceput sa construiasca, folosind o comoara capturata de la turci. Intre 1954-1957 si ultimii locuitori au fost stramutati, locul transformandu-se intr-o statiune de lux.

 catre Sveti Stefan
 insula Sveti Stefan

Curand ajungem in periferia Budvei si incepem sa urcam spre Cetinje. Desi e dupa-amiaza tarziu, drumul e intens circulat. De la Budva la Cetinje sunt 25 de km. Tot acolo se poate ajunge de la Podgorica, in 20 de minute. Ca peste tot in Muntengru, lipsesc indicatoarele pe care ti se comunica cati km mai sunt pana intr-o anumita localitate, precum si parcarile laterale –  necesare in punctele de belvedere. Am intregistrat in goana masinii multe peisaje demne de o fotografie dar n-am putut opri in siguranta pentru a o face, decat cu rare exceptii.

Cand, in 1499, turcii au cucerit capitala statului Zeta, aceasta s-a mutat la Cetinje. Fondatorul sau este Ivan Crnojevic, ultimul conducator al statului medieval Zeta. Timp de 5 secole, Cetinje a fost capitala Muntenegrului istoric.

In centrul orasului, vedem mai intai Biserica Vlaska construita in 1450 de ciobani (numiti aici vlasi), pe locul unei mari necropole. De-a lungul timpului ea a fost reconstruita si renovata de mai multe ori, varianta pe care o vedem astazi datand din 1864.

 Biserica Vlaska

Case mici, cu un nivel, renovate si zugravite atragator, multe adapostind mici pravalioare sau cafenele, puburi, etc., ne dau o idee despre cum arata orasul-capitala.

Numeroase state aveau aici ambasade, precum Anglia, Franta, Rusia, Bulgaria, Italia. Ele au aparut dupa recunoasterea independentei statului Muntenegru, in 1878.

fosta Ambasada a Bulgariei, sec. XIX
 fosta Ambasada a Serbiei, sec. XIX-XX, acum Muzeu Etnografic (intrare 2 euro)
 fosta Ambasada a Germaniei Imperiale

Ajungem la una din cele mai cunoscute cladiri din oras, Biljarda, fosta resedinta a lui Petar II Njegos. Acesta a fost nu doar conducator al statului, ci si episcop, poet si  ganditor. Constructia dateaza din 1838 si este astazi muzeu. Intrarea costa 3 euro dar muzeul era inchis, asa cum au fost toate obiectivele din oras pe care le-am vazut doar pe dinafara, ora fiind deja tarzie.

 Biljarda

In apropierea sa, Manastirea Crnojevic, despre care aflam de pe o tablita explicativa ca a fost construita in 1484 de catre Ivan Crnojevic, din dinastia cu acelasi nume. Aflat in exil in orasul italian Loreto, unde a vizitat o manastire inchinata Sfintei Maria, a promis ca daca se va intoarce in tara sa, ii va inchina si el o manastire, ceea ce a si facut. Spre sfarsitul vietii sale l-a preocupat un proiect important, infiintarea unei edituri. Visul i-a fost implinit de succesorul sau, care a cumparat o tipografie de la Venetia si a stramutat-o la Cetinje. Aici, calugarul Macarie si-a tiparit primul Octoih cu caractere chirilice, urmat de alte patru carti, care au insemnat inceputul tipariturilor in sudul Balcanilor.

 Manastirea Crnojevic

In parculetul din apropiere se afla si un monument inchinat intemeietorului orasului, la aniversarea a 500 de ani de existenta. Ivan Crnojevic este descris ca un om al Renasterii, cultivat, cu un caracter nobil, un fin cunoscator al artelor si un politician indraznet.

 Ivan Crnojevic

In acelasi perimetru, Palatul lui Nikola, a fost ridicat in 1863 de catre printul cu acelasi nume, pentru printesa Darinka, vaduva lui Danilo. Dupa 4 ani, el si-a mutat resedinta de la Biljarda in noua constructie. In 1871 doua aripi laterale au fost adaugate, impreuna cu intrarea principala. In 1910 palatul a fost iluminat electric. O data cu capitularea Muntenegrului, la sfarsitul primului razboi mondial, functia palatului a fost suspendata. In prezent el adaposteste un muzeu de istorie.

Palatul lui Nikola
Probabil ar mai fi fost multe de spus despre Cetinje, daca am fi avut mai mult timp la dispozitie ca sa il vizitam. Daca treceti pe acolo, in drum spre mare, merita sa popositi macar putin pentru ca asemenea locuri ofera intotdeauna ceva interesant de vazut.

Vacanta in Muntenegru 11. Ada Bojana / Montenegrin Vacation 11 Ada Bojana

Toward the end of the Velika Plaz, there is a place famous in Europe, named Ada Bojana. It is famous due to the big nudists’ beach, on a little artifial island created between the two arms of the Buna River. In the 19th. century, a ship called Merito wrecked here. In time, the alluvial deposits created the island.

One arm of the river is bridged, connecting Velika Plaz with Ada Bojana Island. In this place, a lot of vacation houses were built amid the lush vegetation. We had a nice walk there. They practice here an ancient method of fishing, using “kalimeras”, those nets you may see on the photos.
The place is also famous for the nice restaurants on the river, serving mainly fish specialties. It is a place were tourists from Ulcinj may have a nice dinner.

La capatul Velikai Plaz, se afla un loc deosebit in Europa, cunoscut sub numele de Ada Bojana. Aici, raul Buna se varsa in Marea Adriatica, bifurcandu-se in doua brate. Existau acolo doua insule mici, intre care, in secolul al XIX-lea s-a scufundat corabia numita Merito. In timp, aluviunile aduse de rau s-au sedimentat si au format o insula artificiala, de forma triunghiulara, numita Ada Bojana. Plaja sa de nisip, de 3 km lungime, aflata la 2.7 km de granita cu Albania, este populata de nudisti. Pe insula se ajunge trecand podul care leaga Velika Plaz de Ada Bojana, trecand peste bratul drept al raului Buna. Plaja poate gazdui peste 200 turisti si este prevazuta cu un camping bine dotat. Intrarea pe insula este pazita si se face platind o taxa. Nu ne-am inteles cu paznicul de la intrare, singurul lucru clar a fost gestul de interdictie si trimiterea spre Velika Plaz. Oricum, nu paream nudisti.

De fapt, venisem sa vedem micul sat de colibe pescaresti care a luat fiinta de-a lungul raului, alcatuind un placut loc de relaxare.

Ne-am plimbat printre casutele de vacanta si am privit interesantele dispozitive pentru plasele de pescuit, numite kalimera. Ni s-a spus ca acesta este un mod stravechi de a pescui, pastrat in aceste locuri.

Pe rau, oamenii se plimba cu barci cu motor sau jet-uri, bucurandu-se de vegetatia luxurianta din jur.

Pestele prins in fiecare zi, se comercializeaza prin restaurantele cu specific pescaresc, faimoase in zona. Desi personal nu sunt amatoare de peste, am savurat calcanul proaspat, pescuit din Buna. Multi turisti veniti la Ulcinj, vin sa petreaca o seara placuta in aceste restaurante.

De pe pod, o priveliste de-alungul raului ne conduce privirea pana la muntii la poalele carora se afla marele Lac Skadar.